O sută de tineri spun cum ar schimba România

„În clasa am reușit să-i fac pe colegii mei să supună orice idee pe care o au la vot.”

„I-am rugat pe colegii mei să nu se mai poarte urât cu o profesoară, pentru ca mi-era milă de ea.”

„Le-am zis prietenilor să nu mai stăm așa mult pe telefoane când ieșim și să le lăsăm acasă.”

„La începutul clasei a noua aveam o colegă care primea bullying de la majoritatea clasei, fără sa facă ceva anume, pur și simplu era diferită. S-a ajuns rău, adică aproape o luau la bătaie băieții din clasă. Până într-o zi când am luat atitudine și s-au calmat apele.”

„I-am propus familiei mele să ne spunem mai des te iubesc.”

„În clasă, diriginta avea probleme cu elevii care își uitau mereu manualele, așa că am propus cumpararea unor dulapuri pentru rezolvarea acestei probleme. Ideea a fost acceptată.”

„Mi-am bătut prietenii la cap să nu mai arunce chiștoacele pe jos. Acum nu o mai fac.”

„Am smuls cablul TV din priză ca familia să nu se mai uite mereu la știri, în carantină.”

„Am propus la nivelul clasei, să ne implicăm mai mult, sa nu fim delăsători și să fim înțelegători și respectuoși nu numai cu profesorii, ci și cu noi.”

Sunt câteva dintre schimbările pe care copii cu vârste între 14 și 18 ani le-au făcut în școală, în grupul de prieteni sau chiar în familie. Echipa Ideo Ideis care organizează de 14 ani festivalul de teatru pentru tineri, cu același nume, din Alexandria, a întrebat într-un chestionar online o sută de tineri ce înseamnă pentru ei schimbarea, ce și-ar dori să se schimbe în orașul în care locuiesc, la școala la care învață, dar și ce schimbări au făcut ei, mai mici sau mai mari, în universul din care fac parte.

Toți respondenții sunt tineri care au participat la edițiile anterioare ale festivalului Ideo Ideis, fie ca public, voluntari sau membri ai trupelor de teatru. O mare parte din ei sunt din Alexandria și București, dar și din orașe ale căror trupe de teatru tânăr au participat la edițiile festivalului de-a lungul timpului, precum Baia Mare, Buzău, Roman, Sibiu, Timișoara sau Botoșani.

Deși cele mai multe evenimente de anul acesta au fost anulate sau amânate, ediția a 15-a a festivalului Ideo Ideis române în picioare și se va desfășura în perioada 5-9 august, în condiții speciale, care să respecte măsurile de prevenire a epidemiei de coronavirus. Astfel că, de data asta, va avea loc o descentralizare a festivalului, adică tinerii din trupele de teatru selectate și participanții individuali nu se vor mai strânge în Alexandria, ci vor primi în orașele lor capsulele IDEO IDEIS, nouă echipe formate din doi traineri și un mentor.

Toate evenimentele și atelierele creative, din cele nouă orașe implicate, vor fi susținute în aer liber, cu un număr limitat de participanți, respectând măsurile de distanțare socială și cele sanitare, explica organizatorii. Activitățile vor fi totodată transmise LIVE pe o platformă online dedicată evenimentului.

Ideo Ideis este un festival care a pornit în 2006 ca un eveniment creativ făcut de adolescenți pentru adolescenți într-un oraș tăcut, fără nici măcar un teatru și pe care cei mai mulți dintre noi îl asociază cu imperiul pesedistului Liviu Dragnea. Dar Alexandria a respirat, în ultimii 14 ani, și un alt aer, măcar pentru câteva zile pe an: cel al sutelor de tineri care readuceau la viață străzile unui oraș îngropat, cu o sută de mii de pensionari din 380 de mii de locuitori. Adolescenți pasionați de teatru, cultură și activități artistice se reuneau în Alexandria pentru o experiență unică în România, de educație non-formală.

Pandemia de coronavirus ne-a făcut pe toți să ne adaptăm la o altă normalitate, așa că aniversarea celor 15 ani de Ideo Ideis se face „separat, dar împreună”. „Suntem forțați de împrejurări să căutam noi formule pentru existența festivalului, să funcționeze ca un propulsor pentru o reinventare pe care o vom aduce la lumină în 2021”, au declarat Andreea Borțun și Alexandru Ion, fondatori IDEO IDEIS.

Și cum ediția de anul acesta are ca temă principală „Schimbarea”, organizatorii s-au gândit să-i întrebe pe tineri ce vor ei să se schimbe în lume, la școală, în cartier sau în familie și, mai ales, la ei înșiși. Cei mai mulți dintre ei și-ar dori să aibă mai multă încredere în propriile forțe, să se dezvolte personal și să nu le mai pese de „ce cred ceilalți” despre ceea ce decid ei să facă sau să spună.

Am selectat o parte din răspunsurile transmise de cei o sută de adolescenți, care-ți arată că generația Z înseamnă mult mai mult decât TikTok, vlogging și smartphone-uri:

„Lipsa de oportunități culturale - să se înființeze un cinema, un alt teatru; disconnectul dintre oamenii tineri și faptul că eu nu am strada asfaltată.”

„Curățarea lacurilor, reciclarea obligatorie (sortarea deșeurilor) și mai puține mașini.”

„1. Teatrul, la propriu și la figurat. Îmi doresc să se renoveze clădirea veche, pe care a început să crească vegetație. 2. Poate mai multe locuri sociale pentru tineri, nu prea ai ce să faci aici, ca adolescent. 3. Mi-ar plăcea ca oamenii să fie mai educați, în special, băieții/bărbații. Când se lasă întunericul încep să fie foarte gălăgioși și ca fată, pe stradă, mă simt mereu foarte amenințată, ca și cum aș traversa o junglă până acasă.”

„În primul rând teatrele și cultura. Mi se pare inacceptabil ca un oraș care urmează sa fie Capitală Culturală anul viitor să nu aibă produse culturale valoroase sau doar foarte puține. Situația în care se află Teatrul German de Stat Timișoara, de exemplu, mă intrigă, deoarece era un teatru cu un repertoriu vast și cu producții foarte bune, care acum însă se luptă să supraviețuiască în viața culturală. Un al doilea aspect pe care l-aș schimba în Timișoara ar fi traficul, care este absolut sufocant la orele de vârf ale zilei. Alt aspect este nepăsarea autorităților față de anumite obiective și clădiri din oraș. În Timișoara sunt nenumărate clădiri istorice superbe, care sunt lăsate în paragină sau transformate in kitsch.”

„Autoritățile locale să fie mai implicate. Să fim o comunitate mai activă. Să se faciliteze interacțiunea localnic-autoritate.”

„Aș vrea schimbare majoră la școală. Reformă totală. Apoi la instituțiile culturale (reabilitarea sălilor de cinema, vă rog mult). Apoi, mi-ar plăcea mai multe piste de biciclete, mult mai multe, și clar puncte de colectare a gunoiului selectiv.”

„Doriți să se actualizeze Codul Civil astfel încât România să ajungă la standardul European şi să se legalizeze căsătoria între cuplurile de acelaşi sex?”

„Educația sexuală este necesară și ar trebui să fie obligatorie.”

„Sunteți de acord implementarea unei legi conform căreia față de cazurile de violență domestică se vor lua măsuri de toleranță zero?”

„Implementarea unei mese calde plus un pachet pentru acasă pentru copii care merg la şcoală în zonele defavorizate pentru a-i motiva să îşi continue educația. Sentințe mai aspre pentru violatori şi procese mai puțin traumatizante pentru victime.”

„Aș pune schimbarea învățământului, ca acesta să prezinte un mediu în care toți copiii să fie acceptați și în care să se predea lucruri utile tinerilor, nu doar ecuații și fracții.”

„Educație obligatorie (pe plan financiar, sexual, sănătate și comunicare)”

„Le-aș propune românilor să planteze câte un copac în fiecare lună în pădurile defrișate, dar și în cele tinere.”

„Cred că le-aș propune ca fiecare să ajute o persoană, o dată pe săptămână. Nu contează cum sau cu ce. Poate fi cu o temă, cu un serviciu sau cu plimbarea animalului de companie.”

„Educație tuturor copiilor, pedepse drastice asupra rasismului și homofobiei.”

„Sunteți de acord cu restructurarea materiei din școli? Adică renunțarea la cele prea multe materii predate superficial, iar în schimb să fie posibil ca elevul să-și aleagă ce vrea să studieze. Desigur, să fie un număr impus de materii de baza și număr de ore, dar în rest, elevul să aibă posibilitatea să-și urmeze visul în viața, chiar dacă nu se concentrează pe materiile reale.”

„Am un coleg de bancă (avem amândoi 17 ani) care crede că vlogul lui Colo a fost o glumă, că unele fete chiar și-o cer după cum se îmbracă. M-am săturat să fiu fluierată, strigată pe stradă, să-mi fie frică să ies cu decolteu, să nu vorbim despre sex când suntem numărul unu în Europa, la mame minore, și țara în care majoritatea crede că violul e vina victime. M-am săturat. Cum să te mai intereseze politica și să crezi că poți schimba ceva, când poporul român de după Revoluție mi se pare ca a fost mutilat din punct de vedere emoțional și trădat de atâtea ori. Am 17 ani și am obosit. Prea multă durere și frustrare, prea multă indiferență. Nu am mai menționat despre mediu. Am atâția colegi în generație cărora nu le pasa. Suntem prea comozi, o schimbare nu se face ușor. Pentru anumite subiecte nu mă voi opri din vorbit niciodată, pentru egalitate, corectitudine și educație. Așa nu am spus după fiecare eveniment listat mai sus.”

„Aveam un coleg în clasă de care toți își băteau joc, la început nu mi-a păsat, apoi mi-am dat seama că faptele colegiilor mei ar putea să-l macine pe interior, așa că i-am ținut partea când mai luau de el. Când toate aceste jigniri au încetat, el a reușit să se integreze mai bine în clasa, ba chiar să socializeze cu colegi din alte clase.”

„Am mai spus așa nu și atunci când am considerat că unii profesori au avut un comportament abuziv față de mine sau unii colegi și m-am bucurat că am avut curajul să vorbesc.”

„Cred ca dățile când am zis asta au fost mai degrabă multe și mărunte: alimentelor populare, dar nocive, ambalajelor aruncate necorespunzător, canalelor online toxice și inutile, ideilor impuse și persoanelor care nu se comportau ok cu mine.”

„Aveam o profesoară de fizică în clasa a opta care bătea copiii. Într-o zi, n-am mai putut răbda și m-am revoltat, m-am dus la director și i-am prezentat situația. Mi s-a scăzută nota la purtare pentru asta.”

„A fost acum doi ani și cinci luni când m-am uitat la un documentar despre comerțul animalelor și toată industria aceasta teribilă. Din acel moment mi-am dat seama ca îmi trebuie o schimbare în viața mea și am renunțat să mai mănânc carne. Mă simt mai bine ca niciodată!”

„În primul an de liceu, ai mei au încercat să mă oblige să fac ora de religie, dar eu am zis nu. La prima oră m-a întrebat profesoara de ce nu vreau să fac ora, apoi a început sa îmi țină morala și m-a obligat sa particip, chiar dacă am semnat că nu doresc. Majoritatea colegilor au început să-și bată joc de mine pentru că aveam o opinie diferită, dar ironic e ca știu mult mai multe despre religie decât ei și într-un final profa a început să mă aprecieze pentru ca știam cele mai multe lucruri despre religii. Respect fiecare persoana și nu-i judec după credințe, dar ei au făcut-o cu mine.”