Cele mai bune filme românești din 2022 umplu orice gol din viața ta, de la dramă la comedie

E posibil ca undeva în viitor să mai vezi liste de tipul cele mai bune filme românești și creatorilor lor să le fie milă să excludă pe cineva. Mai e ceva timp până acum, deoarece ca România să aibă o industrie cinematografică „ca-n afară” ar fi nevoie și de bugete pe măsură. Momentan nu e cazul.

Cu toate astea, peisajul cinematografic autohton din 2022 nu e tocmai sărac – ai și comedii de public care chiar aduc public în săli, ai și filme de festival, dar și unele care încearcă să le împace pe-amândouă.

Așa că ți-am pregătit o listă cu câteva dintre filmele românești care s-au remarcat. Sunt memorabile? Mai vedem în doi sau trei ani. Probabil că multe vor intra cât de curând pe niște platforme de streaming, așa că mai ai timp să le vezi.

Se poate spune că Teambuilding a fost filmul anului 2022 în România? Se poate, ba chiar mai mult de atât. În doar două săptămâni de la lansare a devenit cel mai de succes film românesc din ultimii 30 de ani, cu încasări de aproape 2,7 milioane de euro. Iar ăla a fost doar începutul.

Teambuilding e o comedie cu corporatiști care, dincolo de umor, reușește să fie foarte relatable – dacă nu te regăsești chiar tu într-unul dintre personaje, cu siguranță ai întâlnit pe cineva care bifează toate datele. Sigur, poți să fii hater și să zici că tu nu te uiți la filme cu glume facile și stereotipuri umblătoare, dar ai rata două ore de comedie mișto.

România avea nevoie de un film horror și uite că regizorul Victor Canache a livrat. Bine, nu e chiar horror în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă thriller, dar tensiunea e acolo. Capra cu trei iezi pornește de la opera lui Ion Creangă, dar nu-i în niciun caz o poveste pentru copii.

Maia Morgenstern e o văduvă care-și crește singură cei trei copii, într-un sat uitat de lume, în timp ce cumătrul ei îi tot dă târcoale și-ncearcă să profite de ea. Dacă ai trecut de școala generală, nu-i niciun spoiler că acesta îi va omorî doi dintre copii, iar mama își va căuta răzbunarea.

Între noi fie vorba, nici povestea lui Creangă nu prea era recomandată celor slabi de înger, dar aici se lasă cu sânge din plin.

Cristian Mungiu, omul care a adus un premiu Palme d’Or în România, s-a întors în 2022 cu R.M.N., al cărui titlu ar putea avea legătură cu investigația medicală sau chiar cu RoMâNia, în funcție de ce interpretare vrei să-i dai. Nu degeaba s-a spus despre el că e o „radiografie a societății românești”. Din fericire, filmul nu e la fel de pretențios ca acest clișeu.

Scenariul pornește de la un caz real. La începutul lui 2020, mai mulți localnici din Ditrău, o comună din Harghita, au protestat după ce brutăria locală a angajat doi lucrători din Sri Lanka. Motivul: teama că ei sunt doar începutul unui val de imigranți care să le impună cultura lor, vin străinii și ne otrăvesc fântânile, știi și tu. Evident, R.M.N. merge dincolo de senzaționalismul știrii și încearcă să-nțeleagă ce spune ea despre noi, ca români.

Un alt film românesc prezentat la Cannes e Metronom, care la prima vedere e un film de dragoste despre doi adolescenți – Ana îl iubește pe Sorin, dar află că acesta va fugi din țară împreună cu părinții. E perioada anilor ‘70, când Ceaușescu începuse să pună în aplicare comunismul opresiv blanao pe care-l observase în China, Coreea de Nord și pe unde a mai fost în Asia la all inclusive.

Numele filmului vine de la emisiunea muzicală a lui Cornel Chiriac de pe Europa Liberă, foarte populară în epocă și foarte interzisă. Puștanii se întâlnesc la cineva acasă și dansează pe muzica occidentală decadentă până intră Securitatea pe fir și panica ia locul distracției. Până într-un punct nu are deloc încrâncenarea altor filme despre perioada comunistă și-ți arată cum erau anii de liceu înainte de smartphone-uri și virale pe TikTok.

Dac-ai văzut posterul de la Oameni de treabă s-ar putea să crezi că e o comedie în genul celor cu Bromania și gașca. Ai greși, deși filmul nu duce lipsă de momente comice. 

Protagonist e Ilie, un polițist cu un vis: să aibă o livadă a lui. În principiu, într-un sat din România n-ai cine știe ce cazuri complicate, dar Ilie are ghinionul să fie implicat în niște crime în care e implicat chiar primarul. Dacă le trece cu vederea, livada e ca și a lui. Dacă nu, cum se va mai putea uita în oglindă?

Ce-i mișto la Oameni de treabă e că surprinde atent și fără efort multe nuanțe ale societății românești, fără să privească de sus lumea rurală, ceea ce-i destul de rar. Și mai e și Iulian Postelnicu, interpretul lui Ilie, care-i probabil cel mai bun actor român al ultimilor ani.

Am mai spus-o și-o repetăm: Secretul lui Zorillo e prăjeala cu Dorian Popa și daci de care ai nevoie în viața ta. Filmul începe in a kingdom far far away, unde dacii sunt amenințați de invazia romană. În realitate, știi cum s-a terminat toată povestea. În Secretul lui Zorillo, aceștia încearcă să schimbe istoria și să pună mâna pe un cristal eteric aflat pe partea întunecată a Lunii.

Poate te-ntrebi cum ajung dacii pe partea întunecată a Lunii. Cu o navetă spațială, desigur. Iar aceasta nu poate funcționa decât cu energia unei ființe care poartă vibrația magică secretă – un pârș argintiu tărcat. Bănuiesc că ți-ai dat seama până acum nivelul parodiei, dar grijă mare dacă vrei să i-l arăți prietenului tău care crede în tunelurile din Bucegi, pentru că s-ar putea să creadă că Secretul lui Zorillo e pe bune. E și pe Netflix aici.

De multe ori, realitatea e cea mai bună sursă de inspirație pentru regizorii români. Este și cazul filmului Balaur, care pornește de la o știre care a ultragiat comunitatea din Piatra Neamț: o profă de religie are o relație cu un elev de-ai ei, iar când decide să pună punct acesta face un gest extrem. 

Protagonista din Balaur e o femeie prinsă într-o căsătorie sufocantă – nu întâmplător, cu un preot – în care nu are niciun cuvânt de spus. Dar când se aruncă într-o relație cu elevul ei, riscă să piardă tot. Mai ales după ce acesta o amenință că se va spovedi soțului ei.

Chiar dacă poveștile n-au neapărat legătură, Miracol e o continuare la Neidentificat, filmul polițist care face Piatra Neamț să pară un soi de Twin Peaks. Genul programului e tot thriller, în același orășel de munte care aduce puncte în plus la capitolul atmosferă.

O tânără călugăriță se furișează din mănăstire pentru a rezolva o problemă urgentă, iar de aici încolo nu se poate povesti acțiunea fără o doză serioasă de spoilere, așa că mai bine îl vezi când o ajunge pe o platformă de video on demand. Ce-ți pot spune e că și de data asta va fi implicată poliția.

Ar putea fi lejer caracterizat drept „filmul ăla cu Șerban Pavlu”. Ideea e c-a picat și într-un moment prost, poate. A venit în vremea în care în cinema intrau Teambuilding și Mirciulică. În orice caz, povestea e cam așa: Cosmin, personajul principal, se regăsește într-o criză imobiliară. Firesc, își dorește să câștige un milion de euro. Așa că ajunge numai la probleme. S-a mai zis despre el și că-i filmul despre doi vecini care duc la paroxism sportul preferat al românilor „capra vecinului”.

În orice caz, ai ocazia să-l vezi pe Pavlu, dar și pe Jean de la Craiova. Iar filmul marchează și debutul regizorului Alexandru Lustig. Păcat de nume, poate-l mai salvează o lansare pe vreun serviciu de streaming. 

Istoria românească recentă e plină de momente wow, care par desprinse din scenariile unor filme hollywoodiene. În cazul ăsta, poți să spui că povestea care stă la baza documentarului Spioni de ocazie e fix ca-n Inglorious Basterds al lui Tarantino.

În 1944, când România era de partea Germaniei în Al Doilea Război Mondial, Aliații au început să bombardeze rafinăriile de lângă Ploiești, care furnizau petrol naziștilor. Câteva sute de avioane au fost doborâte doar în România, iar piloții încercau să se salveze cum pot. Ca să-i recupereze, britanicii au trimis agenți din rândul sioniștilor care au emigrat în Palestina când a început războiul și să-i trimită în Slovacia, Iugoslavia, Ungaria și România. Niște oameni obișnuiți prinși într-un context excepțional. 

Dincolo de poveștile extraordinare pe care nu le-ai învățat la orele de istorie, Spioni de ocazie merită văzut și pentru felul în care e făcut: reconstituirile istorice sunt făcute cu ajutorul a peste două mii de fotografii.

Sunt documentare care-ți prezintă istorii mari, evenimente care au schimbat țări întregi, și documentare unde vezi oameni care n-au avut poate niște destine glorioase, dar au influențat generații întregi. Un astfel de om a fost și George Blondă, tehnicianul laboratului foto de la UNATC timp de 25 de ani.

Regizorul și fotograful Dragoș Hanciu, care l-a întâlnit în perioada în care a fost student la facultatea de film, l-a urmărit cu camera de filmat în ultimii ani de viață, când Nea Jorj, cum i se spunea, încerca să se țină cu dinții de laboratorul foto, deși ar fi trebuit să iasă la pensie. A ieșit filmul Omul cu umbra, un portret intim al unui personaj pe care cei care l-au cunoscut nu-l vor uita prea curând.

Nicolae Ceaușescu este „eroul” absent din multe filme românești, cel care influențează decisiv viețile personajelor chiar dacă nu apare în niciun cadru. Nici nu-i de mirare – mulți dintre regizorii noului val și-au trăit tinerețea în comunism și au trăit pe pielea lor ce-nseamnă raționalizarea sau interzicerea avortului. 

Gen Z e prima generație care nu mai are nicio legătură cu acele vremuri și, poate tocmai de-aia, o privire mai fresh asupra acelei perioade. Se vede asta și în debutul lui Seb Mihăilescu, Pentru mine tu ești Ceaușescu, un film cu atât mai interesant de urmărit cu cât ficțiunea e împletită cu realitatea.

Regizorul a chemat tineri între 17 și 22 de ani la un casting pentru un film care de fapt nu a mai fost făcut niciodată. Aceștia îl interpretează pe Nicolae Ceaușescu după cum îl înțeleg ei din documente istorice și de multe ori ajung la dezbateri mult mai nuanțate decât cele pe care le vezi de obicei pe Facebook sau la TV. Poate că, până la urmă, e nevoie să treacă o perioadă sănătoasă de timp pentru a putea înțelege mai bine istoria. Îl poți vedea online aici.