Istorie

Povestea necunoscută a celei mai vechi înjurături din istorie

Sunt multe înjurături la care poți apela în diverse situații. Iar istoria acestui gest obscen e mai veche decât crezi.
injuraturi istorie deget mijlociu muie
Foto via Pixabay

După cum știi, degetul mijlociu e unul dintre cele mai iubite gesturi din lumea occidentală. Prin intermediul lui, îți arăți dezaprobarea față de cei care nu au chef să audă înjurături, așa i-am transmis și șoferului de camion că era să mă calce pe trecerea de pietoni.

Istoria degetului mijlociu nu e concretă până la capăt, dar, după cum a explicat Benjamin Bergen, director al laboratorului de Limbaj și Cogniție de la Universitatea din San Diego, California, știm că se întinde nu doar pe secole, ci pe milenii.

Publicitate

Între înjurături datează cel puțin din Grecia antică, a zis Bergen. Apare în piese de teatru grecești, unde se juxtapune cu alte gesturi vulgare, cum ar fi scuturarea penisului. Apărea și în piese de teatru romane sau în conflicte din Senat.

„Știm că în vremurile Romei antice, se numea degetul indecent sau Degetus Impudicus. Și a continuat să fie folosit timp de milenii. Există niște mituri urbane despre originea lui, dar, din câte știm, niciuna nu e adevărată. Are o istorie de mii de ani.”

Multe înjurături nu pot fi decât aproximate istoric

Din cauză că nu există încă mașini ale timpului, nu știm exact cum a apărut prima oară acest gest, dar avem o idee, iar ea are legătură cu penisul. Da, din câte știm, degetul mijlociu avea intenția de e reprezenta un penis. Într-un interviu pentru BBC, antropologul Desmond Morris a zis că atunci când îi arăți cuiva degetul, îi arăți penisul.

„Degetul mijlociu e penisul, iar degetele îndoite din stânga și dreapta lui sunt testiculele. Când îl faci, îi arăți cuiva un gest falic”, a explicat Morris.

Una dintre cele mai vechi mențiuni despre degetul mijlociu apare în Norii, un text scris în 424 î.Chr. de dramaturgul Aristofan, când un tip pe nume Strepsiade îi arată degetul lui Socrate și pretinde că degetul lui e un penis care are erecție – da, o versiune fictivă a lui Socrate e prima persoană căreia i s-a arătat gestul. O sută de ani mai târziu, se menționează din nou degetul în Viața Filosofilor Eminenți, unde i se arată altui filosof – sincer, încep să cred că filosofii ăștia o meritau.

Publicitate

După ce puterea și influența a migrat de la greci la romani, la fel s-a întâmplat și cu degetul mijlociu. Gestul apare în mai multe lucrări romane scrise, printre care poezii și piese de teatru. Legenda spune că Caligula, împăratul nebun al Romei, își punea supușii să-i sărute, în loc de mână, degetul mijlociu, pe care îl flutura sugestiv.

Degetul mijlociu și-a pierdut din popularitate în Evul Mediu, probabil din cauza influenței puritanilor din Biserica Catolică. Într-un text din 2008 despre relația degetului mijlociu cu legea, Ira P. Robbins scrie că gestul a ajuns în America de Nord în 1886. De ce știm asta? Pentru că un jucător de baseball extraordinar pe nume Charles „Old Hoss" Radbourn, care a jucat pentru Boston Beaneaters (cunoscută azi ca Atlanta Braves), a arătat degetul mijlociu în fața aparatului foto – practic, e prima ocazie în care gestul a fost fotografiat.

Publicitate
degetul mijlociu injuraturi

Fotografie via Wikimedia Commons

În limba engleză i se spune „flipping the bird” din cauză că, în urmă cu câteva secole, oamenii își arătau dezaprobarea față de un dobitoc sâsâind ca o gâscă (considerată cea mai nesimțită dintre păsări). Gestul a devenit atât de răspândit încât a început să fie numit „gâsca”. În secolul 20, termenul a devenit „pasărea”, după care a fost asociat cu îndrăgitul deget mijlociu.

Deși gestul nu s-a născut în America de Nord, aceasta a devenit o gazdă bună pentru el. Practic, degetul a devenit atât de popular în toată lumea datorită culturii americane. A cucerit media și domeniul divertismentului, astfel încât a ajuns să fie folosit în toate culturile.

„Până acum douăzeci de ani, degetul mijlociu nu însemna nimic în Japonia sau Coreea. Dar acum, după ce a fost promovat în multe filme și emisiuni, deodată toată lumea din Japonia știe ce înseamnă”, a zis Bergen.

„Dacă după al Doilea Război Mondial, cinematografia franceză ar fi cucerit lumea, atunci probabil că toți am fi făcut gestul obscen cu pumnul.”

Datorită hegemoniei americane, acum avem opere de artă precum cea de mai sus.

Bineînțeles că acum, când îi arăți gestul tipului care era să te calce pe trecerea de pietoni, nu-i mai spui: „UITE PUȚA, NENOROCITULE.” Asta pentru că, în timp, degetul mijlociu nu mai înseamnă neapărat un penis, ci „să ți-o trag”.

Publicitate

„Există un gest obscen brazilian care arată ca simbolul de la OK, dar cu susul în jos, și vrea să simbolizeze un anus. Înseamnă același lucru ca degetul mijlociu: ți-o trag. Nu mai înseamnă uită-te la anusul meu”, a zis Bergen.

Înjurăturile sunt de când lumea. Și vor continua să fie

Gesturile sunt vechi de când lumea. Oamenii preistorici le foloseau înainte să existe limbajul. Înainte să vorbească, și bebelușii folosesc gesturi ca să comunice cu părinții.

„Gestul e precursorul limbajului, atât în dezvoltare, cât și în istoria speciei noastre. Gesturile au o conexiune foarte directă cu emoțiile noastre. Când ești în confruntare directă cu cineva, faci lucruri fizice ca să îi transmiți persoanei ce va urma”, a zis Bergen.

Așa că vreau să ții minte chestia asta data viitoare când îi arăți degetul cuiva. Vreau să ții minte că nu doar că îl înjuri pe un dobitoc, ci te conectezi la trecut.

Cânți o odă trecutului.