Toate motivele pentru care e oribil, ca român, să-ți faci vacanța în alte țări

Am și eu impresii despre cum e să-ți faci vacanța în România. Niciodată n-am crezut că e ceva mistic și magic de găsit aici, dar sunt oameni încântați de minunățiile naturii. Bine, aici ar fi ceva ce aș vrea să văd: delta Dunării și niște comunități de-alea izolate despre care n-ai spune că au ceva în comun cu România. Dar încă de la articolul cu stațiuni aglomerate în care să te duci mă tot gândesc dacă e ceva nașpa la vacanțele în afară.

Avantaje am tot găsit, de la cultura nouă pe care o întâlnești la serviciile mai bune (de cele mai multe ori). Mai e și nuanța că ești în rând cu lumea, ai și tu povești din afară, poți să spui cum te-a impresionat Italia sau acel cătun uitat de lume din sudul Spaniei. De la mare nici nu mai zic, dacă ești gurmand (a se citi: om care vrea multe feluri de mâncare, bune sau proaste), atunci la all inclusive e vis. Corect e însă să existe și listă cu dezavantaje. Așa că iat-o.

E necesar un disclaimer din prima: nu zic că ar trebui să alegi doar destinații scumpe, ca să te dai mare, dar dacă o iei pe cifre, tot te simți sărac în majoritatea țărilor și orașelor. Aici apare chestia cu banii.

Salariul mediu pe economie în România e la circa 2 700 de lei. În Ungaria e pe la 4 900 de lei. În Grecia e la circa 1 100 de euro (aprox. 5 100 de lei). Bulgarii, cam ca noi, sunt pe la 2 600 de lei. În fine, polonezii au aproape 5 000 de lei. Am luat țările astea că sunt mai apropiate de noi și sunt în UE, că la Uniune mă refer cu destinații în Europa. Eh, o crimă în afară e să faci conversia între lei, moneda lor sau euro. Odată ce-ai început să faci asta, mai ales în țările cu euro, te ia capul cu cât de scumpe sunt toate cele.

Descoperi, cu o oarecare surprindere, că e scump să mergi la muzeu, taxiul te usucă de bani și masa în oraș ar trebui să se rezume la fast food, sendvișuri și meniu de turist (unde îți bagă ceva ieftin într-un pachet avantajos). Nici nu mai zic de cazare sau transport între aeroport și alte puncte îndepărtate din oraș. Totodată, salariul mai mic duce la economii mai mari, cum ar fi „fără bagaj de cală”. Asta se traduce în haine mai puține sau în haine insuficient de bune pentru anotimpul în care ajungi. Plus chinul de-a pune totul într-un troler de cabină.

Partea bună cu cultura e că poți să te uiți pe net să vezi când e gratis, se întâmplă și asta, sau cum poți face ca de banii tăi să nu stai foarte mult la cozi. Da, când e gratis e plin, evident, dar dacă ești pe marea economisire, suporți. Doar o chestie: nu mai gândi prețurile lor în lei.

Mai mereu pe unde mă întreabă oamenii de unde sunt spun „Europa” și cel mult „estul Europei”. Evit să spun România, că, în cele mai multe cazuri, nu trec neobservat. Fiecare are câte o poveste sau știe câte un stereotip despre România. Fiecare vrea să-ți spună mai multe despre ce-i nasol cu românii și ce ar putea fi mai bine. Dacă ești la restaurant, atunci s-ar putea să se poarte frumos, dar tot se uită la tine ca la ultimul om, undeva la egalitate cu un șuț care vrea să plece cu tacâmurile și fața de masă.

Ai putea spune că-s doar stereotipuri și că unele lucruri chiar sunt false. Posibil, dar revin un pic la partea cu sărăcia de mai sus. Lipsa consistentă de bani te face să iei mai mereu bilet low cost, unde iau toți. Știi toate poveștile alea cu oameni care aplaudă în avion? Cel mai des le culegi în curse ieftine spre Italia, Spania sau Franța. Nu zic că doar românii aplaudă, am trăit-o și pe asta într-un avion între Finlanda și Rusia, dar prin Europa cam ăsta e un semn. Ia-l ca atare.

La o adică, dacă cineva n-a ajuns într-o țară, sigur știe totul despre ea de la prieteni sau rude care au fost. Că Anglia e scumpă, că Italia e plină de romi hoți care ne fac de râs, că Spania nu-i așa bogată cum se dă, că Germania e sterilă și rece, că Polonia e ca noi, dar la ei corupția nu e așa mare, că Ungaria e bună, au autostrăzi, dar nimic altceva. Abia când cineva care poartă după el bagajul ăsta de stereotipuri ajunge acolo descoperă cum e, de fapt, și ce nu știa.

Cei mai mulți oameni care n-au călătorit într-un anume loc se bazează foarte mult pe credințe despre locul ăla. Așa se face că primele două zile sunt pline cu auto-demontat de stereotipuri și credințe false. Sună a vacanță bună, nu?

N-am ajuns niciodată în Grecia, dar de vreo două ani aud aceleași povești de la aceiași oameni (cât de cât apropiați) care îmi povestesc vacanța de șapte zile de la greci. Totul începe cu meniul: e și în română, cu ospitalitatea: primesc un shot de ceva gratis înainte, cu marea: mai curată, nisip mai fierbinte, alte servicii, și până la prețuri: sunt și mari, dar sunt și mici, dacă bagi restaurant, e scump. Adică fix ce aș presupune într-o oră de cercetat pe net.

Eh, noi pe-aici nu prea avem ospitalitate, ci cel mult o atitudine de subordonare. Când vine cineva mai mare, un șef, un reprezentant din afară, îi sunt puse în față pâine, băutură și fete frumoase. E o chestie aproape similară atitudinii vasale de acum câteva sute de ani. Așa că ospitalitatea altora e bizară, aproape extraterestră, și pare specială.

Aceeași atitudine naționalistă îi face pe români să apeleze la mâncarea pe care o știu de aici: carne pe grătar cu cartofi. De regulă, piept de pui cu cartofi pai sau ceafă de porc cu cartofi. Asta e o parte nașpa, că bucătăriile lumii se mai și disting între ele și e mai mare plăcerea să vezi ce fac grecii cu brânza, spaniolii cu fructele de mare sau italienii cu trei ingrediente de le iese o pizza bună.

Ziceam la început că dacă faci un mic research online găsești muzee cu intrare gratuită uneori. Același research pe net te ajută să prinzi oferte mai bune la mâncare (în sensul că dai peste restaurante care nu te jupoaie de bani, dar nici nu-ți dau porții minuscule), la transport și chiar la cazare. Cu cazarea e un spectacol în sine. Pe cât de bine crezi că le ai tu cu Airbnb, Booking și platforme similare, pe atât de bine o duc agențiile de turism. Sigur, unele dau faliment, dar până atunci huzuresc.

Asta se întâmplă mai ales pentru că românii care ies prima dată din țară nu prea vor să-și asume riscuri. De înțeles, cumva, dacă și vacanțele la mare sau munte erau planificate înainte prin așa ceva sau prin sindicate. Nu prea exista grija asta și luai ce ți se dădea. În prezent, lucrurile s-au mai schimbat, iar internetul nu are doar Facebook și pornografie.

Transportul e un domeniu la care internetul te ajută enorm. În loc să iei, de exemplu, avion pentru Florența poți să iei pentru Bologna (mai ieftin) și să mergi cu trenul. Sigur, economia nu e imensă, dar e. Totodată, e furt la drumul mare mersul cu taxiul, dar există alternative, de la Uber în multe țări la Cabify în Barcelona sau Taxify. Partea bună e că țările cu euro din UE sunt mai digitalizate și te ajută enorm să intri în ritmul ăsta unde planifici online ce faci.

În lumea asta online intră și Instagram. Poți să folosești rețeaua asta ca să-ți planifici vacanța pe bază vizuală: vezi ceva ce-ți place, treci pe listă. Așa găsești locuri, restaurante sau alte atracții turistice fără să te iei după ghiduri sterile de turism.

Sigur, tot ce-am scris aici nu se aplică tututor românilor (deși partea cu conversia banilor cred că da), ci celor care abia acum iau în calcul să iasă din țară. Din fericire, chiar și cu salariile mai mici pe care le avem aici, pot fi organizate niște vacanțe (sau cel puțin city break-uri) care să nu mai depindă de Bulgaria sau Grecia. Până și Ungaria e de văzut, odată ce ucizi în fașă toate stereotipurile stupide despre unguri. Hei, măcar are autostrăzi și te poți duce direct cu mașina.