FYI.

This story is over 5 years old.

Festivaluri·România·Străinătate

Festivalul de muzică din România unde petreci la răcoare, sub pământ

Am vorbit cu Alina Georgiana Teodorescu, inițiatoarea proiectului, despre cât de greu e să transformi o stațiune din Moldova în hub cultural.
Fotografii via ÎnContext

În caz că vrei să scapi de jungla urbană și ai chef de o gură de aer proaspăt, ar trebui să știi că în Slănic Moldova se întâmplă un festival de muzică sub pământ, chiar în salină. Muzicieni din România și din India o să țină concerte la evenimentul are loc chiar în Salina Târgu Ocna ( fără treabă cu perversul de pe Târgu Ocna), la răcoare și cumva în inima pământului.

Pe lângă evenimentele din salină o să fie și muzicieni pe o scenă situată în pădure, chiar la intrare în Slănic Moldova, pentru că e de explorat natura în toate aspectele ei.

Publicitate

Practic, sunetul chill o să te lovească din toate părțile, între 21 și 25 iunie, la The Attic InContext, cu artiști de pe scena muzicii electronice din India, dar și nume cunoscute din România precum Mitoș Micleușanu, Bogman, Miron Ghiu sau PARADAIZ SNDSSTM.

Totul are loc în cadrul unui proiect artistic mai larg, numit ÎnContext, care a adus opt artiști din India timp de o lună în stațiunea asta celebră, alături de alți artiști români, să lucreze cu tinerii din zonă și cu cei interesați de experimente creative. Ideea e să revitalizeze zona, definită de munții Nemira, pădurile din jur și apa extrem de curată prin dezbateri și proiecte pe teme precum protecția mediului, educație ecologică, dar și comunitate, spiritualitate.

Ca să aflu mai multe despre dificultățile de a organiza un festival experimental de genul ăsta în orașul tău natal, am vorbit cu Alina Georgiana Teodorescu, inițiatoarea acestui proiect amplu.

VICE: Cum ai pornit rezidența ÎnContext?
Alina Georgiana Teodorescu: Totul s-a construit organic. Eu sunt din Slănic, am plecat de aici în urmă cu 20 de ani, așa că m-am desprins de contextul familial. De atunci am călătorit în peste 40 de țări și am lucrat în peste zece dintre ele. Am participat în programe asemănătoare în Brazilia și Grecia și am ajuns să redescopăr - de departe - valoarea locului în care m-am născut, și prin reacția pe care prietenii mei din aceste țări o aveau atunci când vedeau pozele de la balconul mamei mele.

Publicitate

Proiectul ÎnContext își propune să transforme orașul (de aproximativ 4200 de locuitori) într-un incubator pentru experiment, creație și participare colectivă. Cred cu tărie că printr-o economie creativă se pot dezvolta noi teritorii.

Ce background artistic ai?
Referința cea mai semnificativă în background-ul meu artistic este tatăl meu, sub îndrumarea căruia am studiat artă în copilărie. El m-a învățat fundamentele desenului și ale picturii și mi-a insuflat curaj, vis și credință pe schelele bisericilor ortodoxe la care mă lua ca ucenic uneori, când picta pentru comunitate.

Am studiat design de interior, de frică să nu mor de foame ca artist în Romania. După zece ani în domeniu m-am mutat în Londra, pentru a descoperi lumea artei contemporane. Am făcut în primul an un curs de Arta și Business la Sotheby’s, pe care l-am aplicat abia recent, când am început proiectul ÎnContext. Ca artist, am avut expoziții în țări ca Liban, Thailanda, UK, Brazilia, Grecia, China. Aici este un proces foarte personal, iar motorul e competiția cu mine însămi. Dar nu mai este vorba despre mine, ci despre copiii din zonă care să se poată exprima creativ și încrezător, să schimbe ceva într-un sistem limitat și lipsit de speranță.

Ce dificultăți ai întâmpinat până acum în realizarea proiectului ÎnContext?
Cel mai trist este însă faptul ca mi se adresează mereu întrebarea: „care e businessul?”. Este o problemă de mentalitate extrem de gravă. Prieteni vechi care locuiesc în zonă mi-au dat la început șanse de reușită de cinci la sută. Acum, la a doua ediție, stiu sigur ca nu mai sunt singura care înțelege că businessul cel mai mare este încurajarea și formarea de repere pentru copiii din Slănic, în paralel cu promovarea pe toate căile posibile a valorilor și resurselor locului.

Publicitate

Am reușit sa creștem enorm într-un singur an, atât prin numărul de participanți, cât și parteneri. Sunt oameni care au înțeles scopul si potențialul proiectului și au ales să ne susțină, indiferent de culoarea politică, natura muncii lor sau origine. ÎnContext e un proiect neutru, pornit din voluntariat, care sper că va continua să ia amploare de la an la an.

Ce ar trebui să știe turiștii și petrecăreții despre Slănic Moldova, dacă n-au fost niciodată?
Are izvoare tămăduitoare descoperite în 1801 și premiate ulterior cu medalii de aur și argint la competiții internaționale. Aerul nostru are poate cel mai înalt grad de ozon din Europa. Sonda 2, izvorul care arde, captează apa împinsă de gaze de la o adâncime de 290m sub pământ și este folosit în detoxifierea ficatului. Clădirile Cazinoului si Complexul Balneoclimateric Racovița au fost construite înaintea Peleșului și a Podului de la Cernavodă. Cineva, atunci, a înțeles cu adevărat valoarea locului și a investit în noi.

Slănic Moldova a avut un iz occidental în toată perioada comunistă, în ciuda vremurilor dificile de atunci. Îmi amintesc când ne așezăm pe băncile de la izvoare și ascultam cu fascinație limbi străine de toate originile fără sa înțelegem atunci din ce colțuri de lume veneau vizitatorii. Acum știu că ei veneau din țări scandinave, Israel, Anglia și multe alte locuri pe care am ținut să le descopăr și eu atunci când am început sa călătoresc. E o zonă cu hoteluri de lux, baze de tratament, maratoane și campionate de off road.

Ce planuri de viitor ai cu acest proiect?
În câțiva ani vom avea o colecție permanentă de artă contemporană, care sperăm să poată fi găzduită într-un spațiu permanent, pentru care încercăm sa atragem fonduri. Așa cum tinerii noștri trăiesc cu fascinația occidentului și pleacă din țară cu prima ocazie pe care o întâlnesc, tot așa tinerii din aceste țări dezvoltate ar veni să se bucure de natura noastră, dacă ar ști de ea. Turismul cultural are o mult mai mare importanță în străinătate decât la noi, pentru că se înțelege importanța pe care cultura o are în dezvoltarea unei societăți.

Cred cu tărie că împreună putem crea un centru cultural de referință pentru Moldova și România, unde noțiunile de „artă contemporană” și „muzică experimentală” sunt mai puțin cunoscute.