Kohei Yoshiyuki este un fotograf japonez cunoscut mai ales pentru The Park, o serie de fotografii cu oameni care-i spionează pe alții când fac sex în parcuri publice, în anii 70, în Tokyo. Este vorba fix de combinația aia genială între comic, deprimant și inspăimântător.
Momentan fotografiile sunt expuse la galeria de artă Open Eye din Liverpool, într-o cameră întunecată. Odată ajuns primești o torță cu care te ghidezi în întuneric și observi voyeurii exact ca în mediul lor natural. Este o experiență creepy dar foarte intimă și reușește să mai adauge ceva la subiect – de cum începi să-i vezi pe toți perverșii ăia, te transformă și pe tine în voyeur.
Videos by VICE
Tot în cadrul acestei expoziții mai există și un alt proiect de-al lui Yoshiyuki, The Hotel; o serie de fotografii cu aspect granulat preluate de pe camerele ascunse din love hotel-urile din Tokyo, locuri frecventate exclusiv de prostituate și de clienții lor. L-am sunat pe Kohei să-mi explice ce-i așa de special în fotografiatul oamenilor atât de vulnerabili.
VICE: Salut Kohei. Cum ai ajuns să fotografiezi voyeuri?
Kohei Yoshiyuki: Într-o noapte, târziu, mă plimbam într-un parc din Shinjuku și am dat peste o scenă de genul ăsta. Un cuplu făcea sex și alți oameni se uitau. După experiența asta am încercat să surprind scenele acestea nocturne, șocante și fascinante.
Era ceva obișnuit ce se întâmpla atunci în parcuri?
Știu doar din auzite că asta se întâmpla în parcurile din Toyko. În parc vedem de obicei mame cu copii relaxându-se peste zi, însă noaptea același parc poate găzdui o lume complet diferită. Mi s-a părut extraordinară treaba asta.
Cât timp ai lucrat la proiectul ăsta?
Din 1971 până în 1973. Înainte să încep să fotografiez am petrecut cam jumătate de an plănuind proiectul.
Dacă știai unde găsești voyeurii, de ce ți-a luat atât de mult până ai început?
Mai întâi a trebuit să-i fac pe voyeuri să creadă că sunt unul de-al lor, nu un fotograf. Altfel mi-aș fi luat-o nasol și rămâneam și fără filmul din aparat. Tot în perioada asta am studiat care sunt cele mai bune tehnici și care-i cel mai bun echipament cu care să surprind scenele pe întuneric.
Erau doar cupluri heterosexuale?
Am avut o expoziție – Kohen (The Park) – la o galerie din Tokyo în 1979 cu fotografiile pe care le-am făcut la începutul anilor 70. Apoi am decis să public o carte în care să mai adaug niște imagini. Cam în perioada aia am aflat de întâlnirile din parcuri ale cuplurilor gay și în același an am început să-i fotografiez când se strângeau noaptea.
Toate fotografiile au fost făcute în același parc?
Cel mai mult am făcut poze în Shinjuku Central Park, apoi în Yoyogi Park. Scenele cu gay sunt dintr-un parc din Aoyama, într-o altă zonă a Tokyoului. Oricum, toate parcurile erau aproape de centru.
Ce te-a fascinat atât de tare la voyeurism?
Nu m-a interesat voyeurismul în sine. Scenele cu totul m-au atras – cuplurile care făceau sex în parc, oamenii care îi priveau și chiar atingeau, peisajul din fundal și atmosfera orașului. Erau niște imagini care nu mai fuseseră fotografiate niciodată și m-am gândit că subiectul este interesant.
De ce erau japonezii voyeuri în anii 70? Se mai practică și acum?
Pe vremea aia parcurile erau o parte vitală a orașului. Erau rare locurile din jungle urbană în care oamenii se puteau comporta liber. Pentru voyeuri asta era un fel de joacă; o făceau pentru adrenalină.
Ai dat doar peste voyeuri bărbați?
Și femeile se pot bucura de voyeurism, dar sunt mult mai realistice și nu riscă să facă lucruri atât de absurde. Nu știu dacă voyeurismul mai este la modă astăzi, dar acum trăim într-o societate supravegheată video, iar oamenii se simt mai controlați, bănuiesc.
Cam așa e. Care a fost cel mai ciudat lucru pe care l-ai văzut când lucrai la The Park?
Furturile erau mereu funny. În bezna din parc nu erau doar voyeuri, ci și hoți. Am văzut odată o femeie atât de absorbită de ce îi tot făcea prietenul ei, că își tot împingea geanta cu piciorul fără să-și dea seama. Cineva a încercat să i-o fure. L-am văzut cum s-a apropiat de ea fără să-și dea seama că este privit și înconjurat de alți bărbați. Când i-a observa, a luat-o la fugă înspăimântat. Hoții profesioniști lucrau în grup și încercau să-i blocheze pe voyeuri.
Parcurile aveau o reputație proastă pe vremea aia?
Toate scenele surprinse în fotografiile mele sunt ciudate, așa cum ai spus și tu, dar când fotografiam mi se părea că protagoniștii se purtau ridicol de inocent. Deci, presupun că ciudățeniile anilor 70 erau mai primitive ca cele din anii 80, când industria entertainment-ului sexual s-a dezvoltat.
Expui The Park împreunp cu altă serie, Love Hotel. Ce te-a determinat s-o faci pe cea de-a doua?
Mi-au plăcut imaginile blurate și liniate de pe monitoare. Abia se observă corpurile celor care fac sex. Invizibilitatea asta mi s-a părut atrăgătoare pentru imaginația privitorului.
Cum ai făcut rost de înregistrări?
Nu-ți pot spune numele sursei. Înregistrările erau făcute pentru cupluri care voiau să revadă scenele de sex, altfel se ștergeau automat. Însă la un love hotel din ăsta, care era pe cale să dea faliment, partea cu ștersul automat nu s-a mai întâmplat.
La ce lucrezi acum?
Orașul în care locuiesc acum nu este nici un oraș mare, nici o zonă rurală. Nu-i nimic cu adevărat marcant la locul ăsta. Are o atmosferă ciudată, ca locul unei crime. De exemplu, când sunt într-un părculeț liniștit, cu echipament de joacă, într-o zonă rezidențială, nu mai este nimeni altcineva acolo, nu-i niciun copil care să se joace. Mă interesează genul ăsta de gol, mi se pare că are o anxietate ascunsă sau că este într-o atmosferă de criză. Nu știu sigur dacă voi putea imortaliza momentul, dar încerc.
Sună tare, mulțumesc Kohei!
Urmăriți-l pe Matthew pe Twitter: @matthewfrancey
Traducere: Andra Olteanu
