Toată lumea știe că nu te duci la Universitate pentru o diplomă. Din păcate, nimănui nu-i va păsa de licența ta în științe sociale la 24 de ore după momentul în care ți-ai luat diploma. Nu, te duci la facultate ca să „te descoperi pe tine”, înainte să trebuiască să înveți ce înseamnă cuvinte ca „slack” și „final de zi”. Te duci la facultate ca să-ți întâlnești prietenii adevărați, să iei infecții cu transmitere sexuală despre care nu auzisei niciodată până atunci și să înveți să trăiești din paste cu sos la pungă și crenvurști.
Potrivit majorității, anii de facultate se presupun a fi distractivi și importanți. Mai mult decât cei de școală și, cu siguranță, mai mult decât orice ți se va întâmpla după perioada de studenție. Trebuie să iei ketamină pentru prima dată, să-ți fluidizezi sexualitatea în direcții diferite și să-ți creezi opinii bazate pe cărți de filosofie pe care le-ai citit sau nu. Apoi, după ce pleci, o să-ți petreci restul de 20, 30 și 40 de ani cu ochii aproape înlăcrimați și nostalgic față de perioada aia bună, când puteai să dormi până la ora unu la prânz și să te îmbraci ca Spinelli din Recess.
Videos by VICE
Cel puțin așa se întâmplă deseori. Dar, totodată, nu se întâmplă mereu așa. Eu, de exemplu, când închid ochii și mă gândesc de facultate, nu-mi amintesc să se fi întâmplat nimic epic. Nu m-am mutat într-un oraș nou cu un campus (deja locuiam în sud-estul Londrei, unde studiam). Nu mi-am făcut atât de mulți prieteni pe viață (amici și cunoștințe, da, dar pe nimeni căruia să-i plâng în telefon). Mi-am petrecut majoritatea anilor de facultate într-o relație monogamă (ceea ce înseamnă că sexul ocazional nu intra în discuție). Mama locuia efectiv peste drum de mine. A fost o perioadă importantă? În unele privințe, da. Au fost cei mai buni ani din viața mea? Cu siguranță, nu.
Din păcate, nici măcar nu-mi amintesc să mă fi dus la absolvire. În timp ce toată lumea se fotografia în rochiile închiriate alături de părinții entuziaști, sunt destul de sigură că eram drogată pe undeva, prin New Cross Gate, sau dacă nu, dormeam, total ignorantă. Știi sentimentul ăla în care te uiți la tine, ca într-un vis, de deasupra, și ești cumva tu, dar totuși nu ești? Așa m-am simțit în toți anii mei de facultate: că mă aflam fizic acolo, dar nu eram cu adevărat acolo, nu așa cum toți ceilalți păreau să fie.
Poate sună un pic deprimant, dar n-a fost. Am făcut toate lucrurile pe care se presupune că trebuie să le faci în facultate (sex dubios, experimente vestimentare îndoielnice) în alte perioade ale vieții mele. Mi-am cunoscut adevărații prieteni înainte și după facultate. Să merg la facultate mi-a facilitat și accesul la un împrumut studențesc, care a însemnat, în schimb, că pot să iau joburi ca intern în locuri în care m-am angajat apoi. Facultatea a avut avantajele și dezavantajele sale, dar a fost cu siguranță mai puțin importantă decât alte perioade ale vieții mele de până acum.
În timp ce experiența mea a fost un pic mai „meh” decât Fresh Meat, mulți spun că au avut niște ani mult mai de rahat în studenție. Într-un sondaj realizat de Fundația de Sănătate Mintală, posibilă anxietate clinică a fost raportată la 46% din bărbați și 64% din femei. Posibilă depresie clinică la 12%, respectiv 15%. Să te muți într-un oraș nou unde nu cunoști pe nimeni, unde se presupune c-ar trebui să trăiești cei mai tari ani ai vieții tale, e o presiune care-i va face pe unii oameni anxioși și nefericiți. Probabil nu ajută nici că vei fi sărac și mahmur pentru trei ani. Și probabil încă trei după.
Dacă te duci la facultate luna asta, s-ar putea într-adevăr să-ți trăiești cei mai tari ani. S-ar putea să ieși îmbrăcat într-o banană în unele seri și să joci Ring of Fire și să te îndrăgostești de aproximativ 28,5 oameni și să te bucuri de fiecare secundă. S-ar putea să ai o tunsoare nouă, ciudată și radicală și să începi să-ți scrii numele cu „ee” în loc de „y” pentru că acum o poți face.
Dar de asemenea, poți avea trei ani întunecați, în care să-ți faci un singur prieten. S-ar putea să te uiți în urmă și să zici, „acele 36 de luni n-au meritat datoria de 50 de mii”. Oricum ar fi, nu prea contează.
Vor fi și alte momente din viața ta în care nu te vei mai putea întoarce. Așa funcționează literalmente viața. Înainte și în sus.
