Ca să nu dai din umeri din start și să intri în pâine direct derutat, Transnistria e o regiune aflată în mare parte de-a stânga Nistrului, iar suprafața ei nu depășește e de puțin peste patru mii de kilometri pătrați – spre comparație, a României e de aproximativ 238 de mii de kilometri pătrați. Încă din anii ‘90, locul a căpătat un statut neobișnuit, poate chiar unic, după ce a decis să se desprindă de Chișinău în urma unui conflict armat care a durat mai bine de doi ani. La ruptură au contribuit diferențele etnice și culturale. Aici, spre deosebire de restul Moldovei, sunt majoritari rusofonii (ucrainienii și rușii), care reprezintă oficial cam 70 la sută din populație.
Transnistria are două orașe principale. Întâi e Bender, numele oficial folosit de autoritățile nistrene și provenit din limba turcă – sau Tighina, cum i se spune în românește. Apoi e Tiraspol, capitala de facto a Transnistriei. În rest, teritoriul are comune organizate în cinci raioane, această parte a Basarabiei istorice fiind preponderent rurală, o imagine în trecutul Europei de Est, așa cum era ea acum 30 sau poate 50 de ani. Majoritatea populației care a decis să rămână în Transnistria, în detrimentul plecării în Federația Rusă, se ocupă cu agricultura, iar viticultura este principala vocație încă din perioada sovietică. Poate ai și băut un pahar de Viorica, vin alb licoros de la cel mai cunoscut brand local Kvint a cărui istorie începe încă din 1897.
Videos by VICE
Aud foarte des mitul că Republica Moldovenească Nistriană, statul care s-a constituit pe teritoriul de dincolo de Nistru, e un stat sovietic ori comunist. Dacă se poate spune că la început chiar a fost așa, mai ales în acele momente când oamenii se împușcau pe stradă din dorința de a se reuni cu Moscova, anii au arătat că regimul nistrean a luat-o pe o altă direcție. Astfel, cu toate că regimul de la Tiraspol se folosește de simboluri comuniste și păstrează instituții comunistoide precum Sovietul Suprem – practic Parlamentul lor, țara este, de fapt, o autarhie, în sensul în care ai proprietate privată și teoretic o piață liberă.
Viața ta e însă dominată de moguli locali, cum e Victor Gușan, patronul Sheriff, companie prin care domină absolut orice în această parte din lume, de la magazine alimentare și chioșcuri și până la bancomate, case de schimb valutar și, desigur, fotbal.
Sunt sigur că deja te întrebi ce mi-a venit să vizitez tocmai acest teritoriu, care nu pare cel mai atractiv. Ai dreptate, Transnistria n-a fost chiar prima pe lista mea de călătorie.
Inițial, planul era să merg la Moscova să mă văd cu o prietenă care a făcut Erasmus în România. Cum n-am mai putut ajunge în Rusia din cauza situației pandemice, m-am gândit că Tiraspolul e the next best thing. Pe lângă asta, Sheriff Tiraspol tocmai făcuse surpriză la Zagreb și se calificase în UEFA Champions League și urma să joace acasă cu fosta echipă „a lui” Mircea Lucescu, Șahtior Donețk, so there was that. Transnistria era în știri și toată lumea voia să știe ce e cu ea, iar eu am zis că o să descopăr pe pielea mea.
Cum am ajuns în Transnistria
Am plecat cu trenul din Constanța, orașul meu de baștină. Și nu, nu direct spre Republica Moldova. A trebuit să fac ocol prin București, ca să prind ultima cursă cu microbuzul spre Chișinău, la zece seara. Tot drumul m-a costat 80 de lei și a durat vreo opt ore. La intrarea în Republica Moldova a trebuit să prezint în vamă testul PCR negativ, căci nu aveam încă vaccinul făcut. Altfel, merge să intri și cu certificatul de vaccinare. Ajuns în Chișinău, m-am repezit să iau primul microbuz care pleca spre Tiraspol. Toate casele de schimb valutar erau închise și nu am apucat să schimb leii românești în cei moldovenești – dacă ajungi pe aici, posibil să rezolvi cu băncile locale, dacă le nimerești deschise. Deși șoferul de autocar a acceptat plata în valută românească, mai exact 10 lei, mai târziu au apărut probleme de-a trebuit să fac cale întoarsă în Chișinău.
Traseul dintre Chișinău și Tiraspol durează maximum jumătate de oră și e banal. Pe partea moldovenească a frontierei se trece informal, de parcă n-ar exista. Vama e reprezentată printr-un singur echipaj parcat pe marginea drumului, care dă undă verde de trecere. Pe partea nistriană e altă poveste. Garda de frontieră, înarmată cu AKA-47, se ocupă de identificarea celor care intră în țară. Toți cei din microbuz prezintă musai documentele de călătorie, în cazul meu pașaportul românesc. Ulterior, se cere ca cei care nu au fie un pașaport nistrian, fie o viză valabilă de trecere în teritoriul autonom să se îndrepte la centrul vize de la vamă. Acolo am ajuns și eu.
Am încheiat și am semnat o declarație despre motivul călătoriei, cât și perioada de ședere. În schimb mi-au dat viză nistriană sau migration card, миграционная карта pe rusește. Este, de fapt, un bilețel pe erau indicate toate informațiile oferite ofițerului vamal. Cel mai important, perioada concretă în care poți să stai în această semi-țară. La mine s-a notat ca motiv turismul, iar plecarea urma să se realizeze în maximum 72 de ore.
Am ajuns în Tiraspol și mi-am dat seama că nu am cum să fac rost de bani. Schimburile oficiale, autorizate la casele de schimb valutar de pe teritoriul Transnistriei, se pot realiza fie între rubla nistriană și leul moldovenesc, la un curs de 1:1, fie direct din valutele internaționale, precum rubla rusească, euro sau dolar, dar în aceste cazuri la un curs evident dezavantajos. De asemenea, bancomatele din Tiraspol nu citesc decât cardurile de la băncile rusești sau locale, astfel că și această opțiune a dispărut. Am decis să mă întorc în Moldova unde să schimb leii mei grei în lei moldovenești, ca apoi să-i schimb în ruble nistriene. Întors la Chișinău, am făcut schimbul valutar și m-am urcat în autocar, pentru a doua oară, spre Tiraspol. La garda de frontieră am prezentat același „bilețel” pe care l-am primit anterior și n-am avut treabă.
Care-i treaba cu Tiraspol?
Tiraspol are o istorie tumultoasă. A fost fondat în 1790, chiar sub atenția feldmareșalului Potemkin, amantul favorit al țarinei Ecaterina a II-a a Rusiei. Numele a fost ales de către administrația rusească, după denumirea antică a râului Nistru pe malurile căruia se afla, Tyras. În trecut un centru industrial activ, orașul are în prezent o populație destul de mică pentru o capitală de stat, de aproximativ 128 de mii de locuitori, conform ultimului recensământ din 2014.
Imediat cum am intrat în oraș, mi s-a părut wow și deprimant să văd diferența socială dintre nomenclaturiștii care s-a instaurat în acest teritoriu autonom și locuitorii simpli, de rând, care nu prea au legătură cu politica. Ca să-nțelegi: de-a stânga drumului care intră în Tiraspol, primul lucru pe care îl vezi e complexul sportiv Sheriff, care cuprinde o serie de stadioane de fotbal, acoperite și în aer liber, și terenuri de tenis alăturate stadionului principal.
Stadionul Sheriff Principal este cel mai mare din Transnistria și probabil chiar din Republica Moldova. Acesta a fost apreciat de UEFA în nenumărate rânduri, chiar și de șefii cei mari. Chiar președintele Federației Internaționale de Fotbal Joseph Blatter a vizitat Tiraspol în august 2002. Pe partea cealaltă a drumului de intrare în oraș se află însă un cartier sărăcăcios de case dărăpănate, cu structură din chirpici. Va fi peisajul cu care se vor confrunta și milanezii Eriksen și Vidal ori madrilenii Benzema și Vinicius jr. când se vor veni aici pentru meciurile din cadrul Grupei D a Ligii Campionilor.
Cea mai interesantă atracție e probabil centrul, căci spre periferii nu prea ai ce să vezi. Acesta este marcat de statuia lui Vladimir I. Lenin, situată cu mândrie în fața clădirilor administrative ce adăpostesc mai multe instituții de stat, Guvernul Nistrian și Sovietul Suprem al Republicii, Parlamentul lor.
Vizavi de ea găsești două muzee, Muzeul Local din Tiraspol și Casa Memorială „Nikolai Zelinsky”, un chimist și inventator sovietic de origine ucraineană, născut aici. Muzeul adăpostește o colecție bogată în mărturii și informații privind evoluția spațiului nistrian de la sfârșitul epocii preistorice până azi. Partea cea mai interesantă din cadrul expoziției probabil e cea aferentă perioadei sovietice, care adăpostește afișe și slogane de eră sovietică.
Dacă treci dincolo de cele două muzee, de-a lungul Străzii 25 Octombrie, denumită în amintirea Revoluției Bolșevice din 1917, o să dai peste un ansamblu monumental opulent. El este dedicat Războiului „de eliberare a Transnistriei dintre anii 1990 și 1992”, eveniment care a rămas încă impregnat în amintirea multora care l-au prins sau chiar și-au pierdut membrii ai familiei, prieteni ori cunoscuți în acele evenimente tragice. În cadrul acestui ansamblu tronează Monumentul Tancului, un T-54 ornat cu steaua lui Lenin. La stânga lui e un altar creștin, în contradicție cu simbolurile comunistoide care-l înconjoară.
În fața tancului se desfășoară un culoar care separă mai multe șiruri de plăci de marmură care amintesc numele fiecărui soldat sau civil căzut în cadrul tormentelor din timpul celor doi ani de război. Oficial, peste o mie de oameni au fost omorâți. Pe laturi se află doi soldați, cel din stânga e un soldat în termen din marina Federației Rusă, iar cel din dreapta un militar nistrian. Între aceștia, se află o statuie a unei femei care transmite imaginea unei remușcări pentru sângele ce a tot curs prin Transnistria. Oficial, războiul s-a încheiat, dar soldații ruși rămân plasați în garnizoane în mai multe puncte, chiar în oraș.
După atâta vizitat cu încărcătură istorică, am vrut să trag în plămâni puțin aer de loisir nistrian, așa că m-am îndreptat spre Parcul Central din Tiraspol, denumit după inginerul flamand François-Paul Sainte de Wollant, care a proiectat fortificațiile Tiraspolului în secolul XVIII. Parcul este într-adevăr drăguț, pe malul râului, plin de statui ale personalităților istorice marcante pentru oraș. Cea mai fastuoasă este statuia țarinei Ecaterina a II-a, în timpul căreia orașul a fost fondat. Mai mult, îți mai recomand aici o terasă plăcută, Terasa Caffe (Терраса Кафе) unde poți să bei o cafea cu ochii pe comportamentele oamenilor din jur. Aici găsești și mâncare ieftină, eu am ales o ciorbă moldovenească din piept de pui căreia ei îi zic зеама adică zeamă (deși nu e). Am dat 40 de ruble nistrene, adică echivalentul a zece lei, iar un americano a fost vreo 20-25, adică aproape cinci lei românești.
Next, Bender!
Cât am stat la terasa din Tiraspol, m-am gândit să-mi găsesc, totuși, un loc unde să-mi petrec noaptea, am fost cam imprudent și am uitat de chestia asta. Microbiștii care veniseră pentru meciul cu Șahtior mi-au luat-o înainte, și-au făcut temele de acasă și au umplut complet piața turistică din zonă. În cele din urmă, am găsit pe booking.com un apartament foarte decent la doar patru sute de ruble nistrene (în jur de-o sută de lei de-ai noștri) în centrul Benderului, orașul de dincolo de Nistru. Așa că m-am urcat autobuzul din centrul Tiraspolului, cu destinația Bender.
În acest stat semi-recunoscut, un amănunt de reținut e că iluminatul stradal public e închis la 12 noaptea, în mare parte a orașului. Doar centrul stă sub lumină nițel mai mult, până pe la unu, când se stinge și acolo. În timpul unei plimbări nocturne am descoperit punctul de întâlnire al tinerilor care nu au chef să doarmă, într-un oraș care nu prea are ce oferi. Se asculta muzică și era în general o atmosferă frumoasă. Cu toate acestea, după ce am auzit tot felul de povești cu gopnici, mi-a cam crescut pulsul când unul dintre băieți m-a luat la vorbă: Мой друг! Как дела? (Fratele meu! Care-i treaba?). Deși cunosc rusă și puteam să o ard într-o discuție de bază, am decis să nu răspund și să-mi continui drumul către supermarket, prin beznă.
A doua zi m-am trezit la 7.30, puteam să stau la apartament până la prânz. Aveam cinci ore de hoinărit prin oraș, așa că am luat-o la pas ca să intru în atmosfera din Bender. Muzeul Local din Bender a fost prima oprire. Deși destul de old fashioned din multe privințe, mi-a lăsat o părere foarte bună din punct de vedere al informației, dar și a modului în care era expusă (faptul că avea atâtea diorame, inclusiv pe partea de istorie mi s-a părut excepțional chiar și în comparație cu muzeele de la noi din țară). Muzeul e structurat în trei părți, secția de istorie naturală, ce cuprinde vechea faună și floră de pe aici, secția de biodiversitate, ce prezintă diversele animale care trăiesc în lunca și în delta Nistrului, și cea de istorie, care e foarte vastă.
Mai e și Muzeul Trenului, am văzut acolo o locomotivă sovietică cu aburi și trei locomotive cu expoziții tematice în interior. Este probabil cel mai explicit muzeu în privința rolului important ca punct cheie al liniei ferate Chișinău-Moscova pe care l-a jucat orașul. Astăzi, deși gara mai funcționează pe hârtie, aceasta e aproape pustie de când și Ucraina a întrerupt legăturile cu statul separatist în 2014.
După ce am eliberat apartamentul, am luat din nou microbuzul spre Tiraspol. Aici am băut pentru ultima oară cafeaua de zece ruble, m-am mai plimbat un pic prin oraș și am observat ceea ce era prin jur, imagini care erau desprinse din amintirile bătrânilor privind „Epoca de Aur” de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Oamenii păreau mai simpli și ordonați. Timpul petrecut aici părea suficient, deja purtăm în creier un rucsac de amintiri și de imagini cu locuri și oameni frumoși. Era 16 septembrie.
Din Transnistria spre viitor
De când am fost eu în Transnistria, echipa Sheriff Tiraspol continuă să facă surprize. A obținut o nouă victorie miraculoasă pe Bernabeu, învingându-i pe madrileni la ei acasă și atrăgând o grămadă de atenție. Dar proprietarul companiei Sheriff și al echipei, Victor Gușan, e un oligarh specific rus și e acuzat adesea de corupție și de afaceri ilicite de presa liberă de la Chișinău și de Europa Liberă. Teritoriul de-a lungul Nistrului rămâne un spațiu al contradicțiilor, iar viitorul lui pare la fel de trist ca și fețele multor dintre oamenii care trăiesc aici, sătui de monotonul dictat de blocurile comuniste gri.
Cu gândul că au mai rămas atâtea destinații faine pe care nu am apucat să le văd, precum cetatea Tighina de lângă orașul Bender, am jurat să revin.
Update: în versiunea inițială a acestui articol era menționat trenul ca mijloc de deplasare până în Rep. Moldova. Aceasta era o eroare – trenul a fost folosit doar între Constanța și București. Articolul a fost actualizat.
