În urmă cu un an, Sofiya Loriashvili a intrat într-un centru de dezintoxicare ca să-și trateze dependența de droguri. A făcut o serie de portrete publicate pe VICE. Un an mai târziu, își amintește cum a recăzut și s-a întors la „Narcoticii Anonimi” cu o nouă serie de fotografii.
Ești trează, începi să te simți mai bine, nu mai ai dureri fizice și cu cât trece mai mult timp, cu atât uiți ce anume te-a făcut să te târăști la dezintoxicare și să ceri ajutorul. Dar se spune că primele luni sunt cele mai fragile, dar cu cât ești mai aproape de suferință, cu atât crește dorința de a te opri și e mai ușor să te convingi că nu vei mai face în veci aceeași greșeală. Nu voi uita niciodată durerea asta, nu voi mai pune niciodată drogurile pe un piedestal și mai presus de orice, nu voi mai consuma niciodată.
Videos by VICE
Apoi trece timpul, dormi și mănânci mai bine, ai dorințe, faci dragoste, ți se întorc emoțiile, râzi și, mai presus de toate, uiți. Simți că ești la fel ca toți ceilalți sau poate că ai capacitatea să te regenerezi constant. Ești nemuritoare, psihicul tău poate face față la orice.
Apoi te gândești că ai învățat lecția, de data asta nu vei mai pierde controlul. Acum, cu aceste șase luni de tratament, șase luni de lecții de psihologie despre dependențe, șase luni de psihanaliză, psihoterapie, șase luni de grupuri, te descurci, mă descurc. Cu toate informațiile astea despre cum naiba funcționează creierul, vei reuși în final să găsești tehnica prin care să consumi și să nu cazi într-o obsesie pasională.
Fiindcă ești mai inteligentă, fiindcă știi mai bine decât toți ceilalți, fiindcă nu ești ca toți ceilalți și fiindcă programul este scris de idioți bătrâni. Cu toții suntem dependenți de ceva, deci de ce nu pot să trag puțină cocaină în weekenduri? Cine e treaz la ora nouă seara? Trebuie să profiți de tinerețe, cât încă o mai ai.
Aici pui diagramele: cocaina pentru weekend, heroina pentru comedown. G-ul pentru futai. Alcool numai în situații festive, niciodată singură. Droguri da, dar fără participarea mea financiară. Fără amestecuri. Oprește-te sâmbătă noapte ca să fii ok luni. Nu începe până vineri. Bine că trece ziua de joi. Doar bere. Numai vodcă. Doar heroină ca să nu ai comedown. Doar cocaină ca să n-ai lipsuri. Atât de dulce. Atât de tare. Atât de pur. Ce joi…
Apoi s-ar putea să funcționeze o perioadă, câteva săptămâni, câteva luni, rar ani, cu excepția începuturilor, perioada roz. Perioada în care corpul tău încă se descurcă, și mintea la fel, perioada când totul e petrecere, bucurie, beție nu destrăbălare. Și mereu se termină la fel, pierzi controlul. Asupra consumului, asupra situațiilor. Două linii, un gram, două grame, trei grame, o venă, o gaură, două găuri, zece găuri. Gaura neagră.
Anulezi întâlniri importante pentru restul serii. Faci concesii ca să consumi. Mănânci mai puțin pentru mai multe droguri. Nu-ți mai amintești nimic. Te trezești alături de necunoscuți. Te simți rușinată. Nu mai faci duș dacă nu consumi droguri. Este mereu aceeași poveste, tipii fură de la dealer, fetele și-o trag cu cei care au droguri.
O arzi prin aceleași locuri, cu aceiași oameni. Îți alegi prietenii pe baza afinității lor pentru droguri. Sau o faci singură. Eu prefer singură, nu-mi place să împart. Tipii bogați cărora le place cocaina și șampania. Fac două-trei linii să se simtă mai bine, o injectezi ca să zbori.
Totul se destramă. Întâi cei dragi, în timp ce te minți singură, ei văd totul. E dureros, așa că-și închid ochii. Te dărâmi, la fel și stima ta de sine, nu mai simți nimic în afară de euforie și dezamăgire. Ești o mașinărie de plăcere, vrei mereu mai mult, dar nu primești niciodată îndeajuns. Suferi când dealerul tău nu răspunde, petreci ore în șir plină de sânge în timp ce-ți măcelărești corpul ca să găsești o venă. Cel mai rău e că-ți pierzi inspirația, respirația și dorința de a trăi.
Este evident că există o problemă, consumul. Dar nu pentru tine. Lumea e stricată, părinții te-au educat greșit, prietenii nu sunt destul de prezenți, iubitul nu te-a iubit îndeajuns. Poți găsi orice scuză ca să aperi drogurile, iubitele tale, dragile de ele.
Este violent să auzi judecăți adresate lucrului pe care-l iubești cel mai mult pe lume, pe care-l protejezi. Ataci pe cei care ți-l atacă.
Dar nu ești liberă, n-ai nicio alegere, cu fiecare zi care trece pierzi din ce în ce mai mult. Ăsta nu e un mit, niciun citat, este chiar spitalul, morga sau închisoarea. Spitalul este ok. O luăm din nou de la capăt. Ești trează, începi să te simți mai bine… Totul circular, până când prăpastia în care ajungi este mai dureroasă decât frica de schimbare.
Articolul a apărut inițial în VICE Franța.
