Dacă mergi până la Westfield – un monolit de piatră construit acum zece ani în districtul Shepherd’s Bush – o să vezi un grup mare de caravane și rulote. Podul găzduiește comunitatea Travellers încă din secolul XIX, dar a fost desemnat oficial drept cartier al comunității de către primărie în 1976.
Membrii comunității au păreri împărțite despre cum e să locuiești în preajma unei autostrăzi aglomerate. Unii spun că s-au obișnuit atât de tare cu zgomotul că nu pot dormi fără el. Alții, precum Martin O’Donnell, se plâng că oamenii aruncă gunoaie de pe pod.
Videos by VICE
Unii își fac griji despre poluare. Deși s-au făcut numeroase teste care au demonstrat că poluarea nu e mai mare sub pod decât în alte zone, O’Donnell știe că lucrurile nu stau chiar așa. „Dacă speli rulotele, o să vezi că sunt la fel de murdare la câteva ore după, din cauza prafului și a gazelor de eșapament. E nasol de tot.”
Citește și: Am fost la cea mai mare adunare de nomazi din Europa
Deși condițiile de trai nu se potrivesc cu standardele de viață ale multor londonezi, oamenii din comunitate se declară mulțumiți de stilul lor de viață. Capul familiei, Pat O’Donnell, mi-a zis în timp ce-și legăna nepotul nou născut: “Te simți liber când trăiești așa. Cred că majoritatea nomazilor s-ar simți claustrofobici dacă ar locui într-o casă – ca la închisoare.”
Mai jos e o serie de fotografii făcute de Alex la fața locului.
„Când am ajuns aici prima oară, mi-am făcut cruce. Dar acum n-aș mai pleca. Totul e bine. E confortabil, intim, drăguț”, mi-a zis Kathleen Maughan în timp ce pregătea o ceașcă de ceai. „Nici traficul nu mă deranjează. Dorm ca un bebeluș noaptea. Pe bune! Dacă merg până în Oxford, nu pot dormi pentru că e prea liniște!”
Am vorbit cu unul dintre copii despre prejudecățile cu care se confruntă nomazii la școală. „N-au probleme cu noi, atât le-ar trebui! Suntem liberi și știm să ne batem – de asta nu comentează nimeni nimic. Îmi mai zic mie câte ceva când sunt singur, dar în rest n-au tupeu…”
Pat O’Donnell trăiește în Stable Way din 1998. A venit în Anglia din Irlanda în 1985. Mai întâi a locuit în Manchester, după care s-a mutat în sud și a locuit în mai multe cartiere din Londra. E capul familiei O’Donnell, care ocupă cea mai mare parte din Westway, așa că a ajuns să fie considerat liderul comunității.
Deși comunitatea nu duce un stil de viață caracteristic nomazilor din trecut, duce mai departe anumite tradiții.
Jerry, 13 ani, stă în fața școlii improvizate. E în vizită la niște prieteni. El locuiește într-o altă comunitate nomadă din Catford. L-am întrebat cum îi place acest stil de viață. „E bun. Ai libertate! Am locuit într-o casă, la un moment dat, și mă simțeam captiv. Mă simt mai în siguranță aici. Cunosc pe toată lumea.”
Citește și: Cum să ai cazare gratuită oriunde în lume
Lumea din afară spune că dacă vii aici, nu poți vorbi cu femeile, că doar bărbații o să stea de vorbă cu tine. Nu-i adevărat, multe dintre femeile de aici vorbesc mult mai mult decât bărbații”, a zis Pat O’Donnell.
Deși locuitorii din Stable Way trăiesc aici permanent, în loc să locuiască în clădiri englezești clasice din cărămidă, au ales totuși să locuiască într-o combinație de rulote moderne și statice.
Familia lui Winnie Ward (cunoscută în comunitate drept Missy) trăiește aici încă dinainte ca districtul să fie recunoscut oficial în 1975. Fiica ei, pe care o cheamă tot Winnie, a discutat cu mine despre relația dintre nomazi și comunitățile non-nomade: „Am fost căsătorită cu un tip așezat la casa lui, dar n-a funcționat pentru că eram prea diferiți. Nu cred că restul oamenilor ne înțeleg. Nici măcar noi nu înțelegem de ce suntem așa. De ce ne-am aștepta să ne înțeleagă alții?”
În fiecare zi, femeile din comunitate spală rulotele și străzile. Poluarea din zonă face ca mizeria și praful să se depună rapid, dar ele fac tot posibilul ca familiile lor să trăiască în condiții de igienă.
Când l-am întrebat pe Pat cum i se pare viața sub pod, a început să-mi vorbească despre copii. „Avem o comunitate bazată pe încredere. Copiii noștri ies și joacă pe aici, nu e nevoie să-i ținem încuiați. Nu ne facem griji niciodată pentru ei, știm că sunt în zonă și toată lumea are grijă de ei.”
În capătul podului e un altar pentru fecioara Maria. Martin O’Donnell respectă religia așa cum respectă istoria familiei. „M-am născut catolic și o să mor catolic – nimeni nu mă poate face să-mi schimb religia, a zis el. Așa cum m-am născut nomad și o să mor nomad. Nu cred că în viața asta trebuie să-i obligăm pe alții să fie într-un fel sau altul.”
Martin s-a confruntat cu prejudecățile oamenilor despre nomazi, mai ales când a intrat prin crâșme. „Înainte mergeam cu toții în fiecare weekend. Erau baruri în care ne întâlneam toți nomazii. Dar acum totul s-a schimbat. Fiecare bar are comunitatea lui de clienți și nu mai prea ieșim.”
Pat și restul comunității cred că identitatea unui nomad înseamnă mai mult decât să se mute dintr-un loc în altul. „Sunt orășeni care vor să trăiască precum nomazii, dar nu prea poți deveni nomad. Trebuie să te naști nomad”, a zis el.
