În ziua de azi, treaba merge foarte simplu. Tu, creator sau magazin de ţoale, împrumuţi unei persoane cu notorietate o ţinută pe care să o poarte pe la evenimente. La schimb, persoana cu notorietate îţi mulţumeşte public pe contul de Facebook, cu un tag spre afacerea ta. Toată lumea e ok cu asta, se rostesc mulţumiri peste mulţumiri.

Dar cum o scoteau la capăt artiştii de dinaintea Facebookului, în anii în care puțini români auziseră de internet? În perioada aia, nu existau prea mulţi creatori de haine ca lumea (asta dacă nu-i punem la socoteală pe cei care făceau ţoale ca la Festivalul de la Mamaia), nici mall-uri, ci doar nişte buticuri obosite cu imitaţii ieftine aduse de la turci.

Sau, poate că nu ştiam eu unde să caut, că na, pe la începutul anilor 2000, culmea fashionului mi se părea să-ţi iei ceva din Unirea, aripa Călăraşi. Tu, anonimul, te mai descurcai, dar ce te făceai dacă erai într-o trupă şi era musai să impresionezi cu apariția ta? Ştii tu, să te oprească omul pe stradă, să te admire şi să te întrebe: „Eşti cunoscut? Că arăţi de parc-ai fi vedetă! "

Ca să aflu cum rezolvau problema cu vestimentația de star, i-am întrebat pe cei implicaţi în industrie, başca în nişte trupe de succes din România de acum vreo 10-15 ani.

În videoclipul ăsta, Mihaela Cernea (blonda) a purtat chiar rochia ei de mireasă, pe care a făcut-o praf, bineînțeles

Trupa Class, înființată în 1994, e printre cele mai vechi formații de succes de la noi. Aşa că problema vestimentară a fost şi mai acută. Mi-aduc aminte cum mă interesa, pe la 20 de ani, de unde şi-a luat Mihaela blondă nu ştiu ce geacă sau Mihaela roşcată pantalonii ăia cu imprimeu ca tipa de la Aqua (ştii tu, trupa aia cu Barbie Girl). În Unirea, după cum spuneam, era mare tristeţe.

Mihaela Cernea spune că ar purta şi acum costumaţiile de scenă de acum 15 -18 ani. I se par chiar mişto. Bine, solista trupei Class ştia de unde să facă rost de haine din alea beton, ca afară, iar inspiraţia îi venea când mergea în clubul Martin, acolo unde se strângea „hipsterimea" vremii.

„Îmi mai cumpăram haine de scenă şi de la Miss Sixty sau Killah, branduri pe care le găseam prin '96 în afară şi foarte rar în România. Mai târziu, eu şi colegii de la Class am fost îmbrăcaţi pentru o perioadă de Ştefan Muscă. Mi-au plăcut dintotdeauna ţinutele vesele, care să te scoată din mulţime, în cele mai vii şi turbate culori: roz, turcoaz. Astăzi nu prea mai găsesc chestii deosebite. Sau mult mai rar decât în vremurile alea. Cele mai multe haine de scenă ni le cumpăram, dar mai primeam şi piese cadou de la Ștefan şi, mai demult, de la Escape. Dar, cum ziceam, pe majoritatea ni le cumpăram ", mai zice Mihaela.

Apropo de modă, lui Zoli de la Sistem îi plăcea roșu intens

Ca tipă şi cântăreaţă probabil că te mai descurci, dar cum procedezi când eşti într-o trupă de băieţi? Și nu orice trupă, ci una neconvenţională, care nu se mai auzise şi nu se mai văzuse în 2000, când au apărut ei, băieții de la Sistem? Toată lumea era intrigată pe atunci de tipii ăștia cu butoaiele. Iar cum apariţiile lor scenice se voiau unice, cu butoaie, tobe şi alte nebunii de percuţie, nici hainele lor nu puteau arăta ca ale oricui şi aici începea drama.

Zoli Toth, fost membru Sistem, îmi povesteşte cum a fost:

„Muzica noastră era una atipică, de avangardă, iar vestimentaţia mi-am dorit-o la fel. Erau foarte puţine magazine de haine, majoritatea cuminţi şi fără curajul de a aduce «ciudăţenii». Primul set de haine l-am primit prin sponsorizare de la actualul magazin Outwear, un set de haine army foarte mişto, care acopereau bine partea de pantaloni. Tricourile erau, însă, branduite foarte vizibil şi asta mă deranja.

Primul videoclip al trupei Impact

Când am văzut prima dată clipul piesei Babe, ţin minte că m-a fascinat tot ce purta solista de la Impact, Cristina Bălan: pantalonii ăştia, fusta aia, geaca aialaltă. Bine, eu pe multe le-aş purta şi acum, şi vorbim de ţoale de acum 11 ani.

Ideea e că timișorenii ăștia doi se descurcau destul de bine la capitolul imagine, pe vremea aia, iar eu bănuiesc că a contat şi influenţa vestică din oraşul natal. Unde găseau, aşadar, haine pe modelul 2 Unlimited, să zicem? M-a lămurit Cristina Bălan:

O curiozitatea aveam: erau mai originali atunci decât azi, când oferta e mai mare, dar hainele la fel?

„La începutul industriei muzicale, majoritatea eram praf din punctul ăsta de vedere. Ca şi azi, se copia de afară. Noi nu suntem originali, nu cu rock-ul, dance-ul şi altele asemenea. Avem folclorul ca gen muzical original. Acolo se vede originalitatea. Vestimentaţia e unică. În rest, nu.", mi-a explicat Cristina Bălan.

Fetele de la ASIA știau cum să se-mbrace ca să atragă atenția

În 1999, apăreau pe piaţa muzicală de la noi fetele de la A.S.I.A. La fel de uşor precum îmi vine-n minte versul „în garsoniera ta e ca-n America ", îmi amintesc de hainele în care apăreau fetele pe scenă sau în clipuri. Era ceva de genul unitate în diversitate.

Ţinutele erau variaţiunii ale aceleiaşi teme - cam asta era tendinţa la trupele de fete pe vremea aia - lucru care făcea cu atât mai dificilă treaba cu găsitul hainelor. Deosebite şi pretty much the same. Solista Irina Nicolae îşi aminteşte cum se-ntâmplau lucrurile pe atunci:

Cât despre ținutele propriu-zise, Irina spune că era super mulțumită și că întotdeauna au avut grijă să impresioneze cu vestimentația, pentru că imaginea e o componentă importantă din ceea ce înseamnă artist.

„Aşa au luat naştere celebrele «pijamale» de mătase, costumele de camuflaj sau acele costume bărbăteşti purtate cu pălării la decernarea premiilor industriei muzicale româneşti. Mai târziu, vestimentaţia a fost creată de Ingrid Vlasov şi pantofii de Mihai Albu. Ingrid a reuşit să ne creeze ţinute sexy, senzuale, feminine, ţinând cont de personalitatea fiecăreia. A fost, cu siguranţă, cea mai feminină şi sofisticată perioadă. Aveam ţinute cu blană naturală, de un alb imaculat, purtate la revelionul din Piaţa Constituţiei, celebrii blugi rupţi sau ţinutele din mătase cu imprimeu leopard, purtate în clipul «Eu, tu şi luna de pe cer». Mihai Albu ne personaliza întotdeauna încălţările, ţinea cont de faptul că trebuia să dansăm, să stăm multe ore încălţate. Trebuia să fie comode, dar în acelaşi tip foarte frumoase şi de calitate. Totul era gândit în amănunt."

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre muzica românească:
Ce-am învățat despre relații din muzica dance românească a anilor 2000
Ce am învățat din revistele românești de adolescenți din anii '90, de la muzică la educație sexuală
Cele mai nasoale 13 piese românești din anii '90, pe care probabil încerci să le uiți