Am vorbit cu parlamentarul USR care a mâncat din coșul de gunoi

Săptămâna trecută, un parlamentar USR a băgat mâna într-un coș de gunoi, a scos o pungă cu sărățele și le-a mâncat. Toate astea, într-un gest simbolic de freeganism, pe holurile Parlamentului. A sărit internetul în aer și toată lumea, mai de stânga, mai de dreapta, mai de troll a avut câte ceva de zis.

Adrian Dohotaru e deputat de Cluj și crede că în România trăim un fel de anii 60. Și nu se referă la LSD și contracultură, ci la nașterea unui nou civism ori spirit protestatar, a unei conștiințe ecologice și a unei societăți incluzive. Chiar a publicat o carte despre anii 60 în SUA și scrie una despre stânga progresistă în spațiul românesc (până la 1921).

E fost sportiv de performanță, acum activist pentru dreptul la locuire ori împotriva RMGC. În fine, nu prea pare parlamentar de Casa Poporului, tocmai d-aia am vrut să vorbesc cu el, fără ocolișuri:

VICE: Ești boschetar? 
Adrian Dohotaru: Mă solidarizez cu ei, chiar dacă nu sunt boschetar. Am mai spus, e un gest simbolic, performativ, în care mă solidarizez cu anumite categorii nevoiașe care nu au întotdeauna acces la mâncare. Aproximativ 225 de mii de copii români se culcă flămânzi, iar noi risipim. Aproape o treime din mâncare este aruncată în România, fapt care se petrece și la nivel UE sau chiar global.

Dar, să revin la coș; acolo am văzut și alte lucruri: erau foarte multe PET-uri, pungi de plastic. Și atunci am dus discuția pe mai multe planuri. Cu plasticurile, problema e destul de simplă: ar trebui interzise pungile de plastic în România, așa cum și alte țări au făcut-o. Până și Rwanda, în Africa, o țară destul de murdară din perspectiva plasticurilor. Un coleg PSD-ist parlamentar, Dobre, spunea că nu există soluții. Există! Putem să folosim alte lucruri: pungi de rafie, de in, produse la vrac.

Dar tonele de plastic, de PET-uri, care sufocă țara?
Coșul acela era plin de PET-uri. În plen e normal să bei multă apă, stai ore în șir la ședințe, se pune problema de unde bei apă. Soluția e să bei apă de la robinet ca să încurajăm consumul responsabil de apă, cel mult poți pune un filtru. Apa la sticlă de plastic e doar o formă poluantă de a comercializa produse.

Unde ai vrut să ajungi cu toate astea?
Foarte multe lucruri în politică sunt recurente, sunt discursuri. E o distanță destul de mare între gest și discurs. Ce încercam prin acest gest performativ era să arăt că e nevoie de politici publice coerente. Trebuie să ne gândim nu la reciclarea, ci la reutilizarea produselor – ar trebui să ne întoarcem la sticla clasică. Dar nu ajungem acolo pentru că sunt companii care fac presiuni pentru un profit cât mai mare.

Dar se poate. Țările baltice au dat de curând, împreună cu retailerii și producătorii, un preț sticlelor de plastic, celor de sticlă și cutiilor de aluminiu: zece eurocenți. Nu mai sunt niciunde PET-uri și cutii de bere aruncate. Retailerii au mașini de colectare în fața magazinelor care îți oferă un voucher cu valoarea sticlelor colectate.
Săptămânal, recuperezi doi-trei euro din PET-urile colectate. În cazul de față a funcționat un control democratic asupra businessului. Am întrebat și foști miniștri de ce nu s-a implementat o măsură similară în România – ca la malluri, la supermarketuri, să fie un aparat care preia PET-urile și îți dă câțiva bănuți. Mi s-a spus că a fost o presiune destul de mare din partea producătorilor care au zis că, dacă se vine cu astfel de aparate pe banii lor (pe baza principiului „poluatorul plătește"), asta va conduce la creșterea prețurilor, apoi la nemulțumirea consumatorilor în raport cu politicienii. Deci a fost un soi de șantaj să nu se introducă un astfel de sistem, statul a fost slab, societatea slabă.

Revenim la risipa alimentară… 
Legea 217 din 2016. Sunt propuse acolo niște măsuri de reducere a risipei alimentare, dar trebuie lucrat foarte clar la normele metodologice, la Ministerul Agriculturii, și noi, ca parlamentari, putem veni cu câteva idei. Ar trebui poate și niște amendamente.

Tu ai fost să vezi pe viu, să spun așa, ce se întâmpla și la Pata Rât, în Cluj. Ce ai învățat de acolo?
Am făcut un experiment antropologic acolo. Am lucrat câteva zile la rampa de gunoi și am văzut câtă mâncare se aruncă. 50% din deșeuri, estimativ, sunt deșeuri menajere care pot fi compostate și folosite în grădini urbane sau periurbane ce se pot crea în jurul marilor orașe tocmai pentru a încuraja lanțurile de aprovizionare scurtă. Se numește economie circulară și tinde către zero deșeuri. Vine în contrapartidă la economia de acum, liniară, ale cărei costuri de mediu și sociale sunt externalizate către societate.

Constat că te inspiri teoretic din idei cool ca biomimetismul (cradle to cradle), last minute market.
Referințele mele sunt mai degrabă din anii 60. Am scris o carte despre asta intitulată „Anii 60. Mișcări contestatare în SUA" și unul dintre capitole e pe ecologie. Acolo am făcut referire la noi mișcări și noi paradigme economice.

Dar în anii 60 avem de-a face cu o gândire și o mișcare pre-ecologistă. Marile idei și mișcări verzi vin începând cu anii 70. 
Așa e, însă acum e avangarda. Protestul anilor 60, se spune, e simțul comun al anilor 70 și în materie de ecologie. Mă gândesc la Rachel Carson – „Silent Spring" e publicată în 1962, apoi Barry Commoner, „The Closing Circle", în 1970. Pe partea, să îi spunem eco-urbană, la Jane Jacobs, „The Death and Life of Great American Cities" – primul protest împotriva unei autostrăzi suspendate care ar fi distrus piața din cartierul unde locuia.

Văd anii 60 transpuși în Parlamentul României; sit-in e clar de atunci, o mișcare pacifistă pentru drepturile civile ale africanilor americani. Merge totuși în Parlament așa ceva?
Am ales sit-in tocmai pentru a reveni la tipul ăla de reflecție într-un spațiu interior pe anumite teme. Parlamentul trebuie să fie un spațiu al dezbaterii. Și aveam dezbateri între noi. Un eveniment Occupy ar fi fost mai degrabă în aer liber și cu mase mari de oameni.

Noi avem un decalaj față de occident de vreo 50 de ani din multe puncte de vedere. Printre astea sunt și cele civice, asociative.

Din tot ce spui tu mi se pare că USR trebuie să facă parte din familia Verzilor europeni. Aveți și voi în partid niște poame conservatoare, am văzut de curând, niște convingeri legate de LGBT, de exemplu.
Nu am o problemă cu faptul că în USR sunt și conservatori, și progresiști, și ecologiști, și liberali, și libertarieni, și așa mai departe. Chiar am propus un concept care e mișto, se găsește online, e vorba de Dingpolitik, un eseu al lui Bruno Latour (From Realpolitik to Dingpolitik). În acest eseu, Latour spune că trebuie să renunțăm pe cât posibil la marile familii ideologice și să încercăm să definim lucrul acela pe care îl discutăm, apoi să ne poziționăm mai la stânga sau mai la dreapta, în funcție de interesul nostru pentru tema în discuție. Dupa asta, vine o altă rearanjare, în funcție de masa la care te pui: la una discutăm politici de sănătate, la alta - buget etc. Oamenii se pot aranja în funcție de tema respectivă și nu în funcție de identitatea lor politică.

În acest sens, propun pentru USR conceptul de Dingpolitik – politica lucrurilor. E abordarea în parlamentele nordice. Noi, de pildă, suntem relativ tribali în Parlament, pe grupuri parlamentare.

Dar apartenența la grupul ecologist? 
Apartenența la familia internațională ecologistă e legată de faptul că foarte multe mișcări civice din ultimii ani au venit dinspre zone de mediu. Sunt foarte vii în Cluj, pe un activism eco-urban, pe reaproprierea spațiului public, pe dreptul la oraș, la mobilitate urbană sustenabilă. Pun accentul și pe colectare selectivă.

Dacă ne uităm și la protestele mari din ultimii ani. În 2012, protestele antiausteritate au venit dinspre Campania Salvați Roșia Montană. Au urmat protestele din 2013, pro Roșia Montană, apoi 2015 cu mobilizările împotriva tăierii pădurilor și corporațiilor implicate, dar și împotriva președintelui de atunci care părea să sprijine Schweighofer și alte companii interesate să proceseze cât mai mult lemn.

Vedem și alte mișcări interesate de buna guvernare sau pe teme care nu sunt neapărat eco, dar care strâng participanți ecologiști. Din punctul meu de vedere, un partid care vine dinspre astfel de mișcări civice ar trebui să adere la mișcarea internațională verde. La asta se adaugă și ceea ce a făcut Asociația Salvați Bucureștiul, unde avem teme de patrimoniu, care sunt, hai să spunem conservaționiste, dar și teme legate de mediu: salvarea unor parcuri, spații verzi etc. Deci există o astfel de justificare.

Alte variante ideologice pentru USR?
Încercam să explorez variante pro sau contra pentru toate familiile politice. Eu, de pildă, mă gândesc că ar putea să fie o idee foarte bună de trolling să aderăm la social democrația europeană și să bulversăm PSD-ul actual care e orice, dar nu social-democrat. Sunt câțiva oameni social-democrați acolo, dar partidul nu e social-democrat. Așa că noi putem spune că suntem social-democrații României, evident aderând la câteva valori social-democrate, alături de cele liberale și ecologiste.

Ce ar însemna asta?
În momentul în care ai adera la socialiștii europeni ar însemna ca PSD-ul nu se mai poate poziționa în momentul de față ca fiind singurul partid de stânga, singurul partid care s-ar lupta pentru drepturile oamenilor care au nevoie de protecție din partea statului. În acest sens mi se pare relevant să ne ducem și în zona respectivă tocmai pentru că avem pretenția, ca partid, să unificăm România. O Românie care, în momentul de față, este extreme de dispersată, de inegalitară, împărțită pe triburi și sunt clivaje generaționale, clivaje de clasă ori clivaje regionale.

Discursul anticorupție e greu și e singurul pe care îl aud. Totuși, tu pentru ce alte valori stai acolo, în Parlament? 
Discursul anticorupție este relevant atât timp cât e îmbinat cu măsuri de justiție socială. Dacă diminuarea corupției nu duce în mod necesar și la diminuarea sărăciei și a inegalităților, cu ce politici publice trebuie să venim în plus? Și acest plus trebuie sa fie ocupat de politici cu accent redistributiv, cu accent pus pe justiție socială… pentru a reîntregi țara.

Asta mai ales pentru că ne apropiem de centenarul Unirii, unde, dacă ne uităm pe declarațiile vremii - și eu sunt un transilvănean mândru de Unire - vedem că s-au unit stângiștii din Partidul Social Democrat cu cei din Partidul Național. Dacă ne uităm pe cele 10 puncte ale Proclamației de la Alba Iulia vedem că sunt și declarații patriotice, dar și declarații sociale relevante: drepturi pentru muncitori ca în vest, redistribuirea pământului, dreptul de vot pentru femei – care acum poate fi tradus ca un drept de participare publică pentru mai multe categorii și minorități; ah, și respectarea drepturilor minorităților – care acum se poate traduce în timpurile de față pe modul în care respectăm drepturile romilor.

Sorin Cucerai cerea insistent ca, dincolo de sit-inuri și alte gesturi simbolice, să faceți și politică parlamentară. Adică poziții clare, declarații politice, inițiative legislative etc. De acord cu asta?
Sunt super de acord. Dar există astfel de inițiative. Altele se pregătesc. Există un amendament: noi suntem, până la urmă, în opoziție și ne-am anunțat ca avertizori de integritate. În același timp, trebuie să venim cu alte acțiuni și inițiative legislative. Dar aici, fiind în opoziție, trebuie o negociere mult mai amplă cu puterea și ea durează.

Nu e însă un proces de negociere în a avea poziții clare politice care să se opună etnocentrismului pesedist sau curentului dominant de respingere a refugiaților ori a drepturilor persoanelor LGBT?
Da, așa e. Vedem însă și un clivaj generațional la protestele la care am participat cu mândrie. Nu empatizăm îndeajuns de mult.

Mulțumesc. Până la urmă tu ce afiliere ideologică ai? Ești ecoanarhist? Sorosist?
(Râde). În momentul de față mă regăsesc ca fiind un eco-socialist-libertarian. Am, în spectrul ideologic, mai puțin conservatorismul.