10 lucruri pe care să le știi ca român înainte să ajungi în Las Vegas

Cam acum un an ziceam că trebuie, ca român, să te chinui să ajungi în cât mai multe țări. Anul ăsta, fix la început, am ajuns în Las Vegas pentru a treia oară. Sunt trei experiențe din care am învățat câteva lucruri și lista asta cu sfaturi așa a apărut.

Ca să ajungi în Statele Unite ale Americii, cunoscute popular și drept America, îți trebuie viză, ceva bani și să te pregătești spiritual pentru o cu totul altă viață fața de cea cu care ești obișnuit în România (evident!) sau chiar Europa de Vest. Viza mea mai ține câteva luni, dar nu-i prea greu să obții una. Cel puțin acum nu mai e, că-n anii ‘90 cozile se întindeau pe câteva ore bune și pe zeci de metri în fața ambasadei. Te costă însă câteva sute de lei, dar măcar e justificată investiția pentru câțiva ani.

Cât despre Las Vegas, trebuie să știi că orașul e compus din bulevard - cel cu cele mai tari hoteluri, cazinouri și princpalele atracții turistice - și downtown, adică un fel de centru, dar deloc așa cum ești obișnuit cu un centru dintr-un oraș european. Altfel, zborul până acolo durează mult prea mult - în cazuri fericite, sub 18 ore - și include cel puțin o escală într-un oraș vestic ceva mai răsărit (sau în Istanbul, că are aeroport mare și Turkish Airlines face conexiunea acolo).

Ca buget, ai nevoie de 800-1 200 de dolari pentru avion, vreo 100 de dolari pe noapte pentru cazare (poți să ieși și mai ieftin, dar te duce mai departe de centrele de interes și în mizerie) și măcar 500 de dolari să spargi pe mizerii turistice (și păcănele, evident). Deci, să zicem că vreo 2 500 de dolari de persoană îți asigură o vacanță liniștită. Sigur, mai ai nevoie de lista mea de mai jos.

Treaba cu kitschul e că nu-i la fel peste tot și pentru toate culturile, așa cum am învățat dintr-un articol publicat în 2018, de Paște. Kitschul e calificat drept prost-gust în opoziție cu ceva care s-ar considera a fi bunul gust. Altfel spus, dacă-l dai asumat, poate să fie în regulă. Există și asta-i tot. Ei bine, Las Vegas are din plin așa ceva. Într-o parte un ansamblu hotelier adună toate elementele iconice din New York. În altă parte, ai un pic de Paris cu Turnul Eiffel. La Caesar’s Palace există Forum Shops, unde magazinele sunt așezate pe culoare c-un tavan albastru care imită destul de imită cerul albastru dintr-o zi de primăvară, iar la The Venetian e un fel de replică al Palatului Dogilor din Veneția.

Toate acestea sunt libere de explorat și fiecare hotel e în sine o mică parte din istoria Europei. Ceea ce e remarcabil ca pe-un bulevard pe care îl traversezi în cam două ore să găsești atâtea trimiteri la continentul care a creat America.

Știu ce-o să zici: sunt o mulțime de lucruri ilegale, dar cumva permise. Da, așa e cazul și cu prostituția din Las Vegas. Statul a interzis-o, există doar show-uri de striptease și prin așa ceva e și ascunsă. Mesaje ca „Girls Direct To You” sau „Girls Direct To Your Room” sunt cam peste tot, mai ales pe niște mașini care tot circulă pe bulevard și la colț de stradă, unde imigranții împart fluturași cu numerele de telefon.

Sigur, e o înșelătorie din mai multe puncte de vedere. Fata vine, dar nu cea de pe afiș, dansează, se dezbracă, apoi începe negocierea: vrei să pui mâna? plătești ceva; vrei să pună mână? plătești ceva mai mult; vrei sex? garantat plătești și mai mult și negociezi mai tare. Sau stai pe Instagram ori Tinder și aștepți să prinzi o fată care face freelance în domeniu. Prețurile sunt de cam 150 - 250 de dolari, dar prin serviciile de pe stradă banii sunt puși, discret, pe camera de hotel.

Nu doar Las Vegas are cazinouri unde să descarci buzunarele și cardurile, dar acolo sunt speciale, pentru că sunt la tot pasul. Încă din aeroport te iau de cap. Încă din aeroport înveți că unde-i mochetă poți juca și băga ceva dolari la aparate. Stai la bar? Cel mai probabil e un bar cu un aparat de poker în față. Câștigi? Sigur. Depinde doar dacă câștigi mai mult decât pierzi, dar sunt slabe șanse să dai tu statistica peste cap. Partea bună, spre deosebire de aparatele și cazinourile din România, e că totul e standardizat: banii îi scoți de la un automat (daca nu cumva dai lovitura și pleci milionar), poți juca cu cel puțin un dolar, iar din cazino poți să te alegi și cu o fată „direct to your room” la anumite ore (în special, după 23).

Partea bună când te duci în Las Vegas din România e că nicio înșelătorie de pe stradă nu te mai poate surprinde. Valutiști? Am avut. Alba-neagra? S-a văzut. Cadouri date în numele nu știu cărui zeu imaginar? Da, da, a fost. Toate acestea, și multe altele, sunt aproape peste tot pe bulevardul Las Vegas. Am pierdut și eu timp cu ele cât m-am uitat la o mână de negri și mexicani cum băgau alba-neagra pe-un pasaj stradal și la un ceva călugăr budist care a umplut de cadouri un cuplu nedeprins cu așa ceva. La final, spre deosebire de cazino, doar tu pierzi.

Ai putea crede că-i o înșelătorie treaba cu căsătoriile în tot felul de biserici dubioase. Ei bine, da, bisericile sunt dubioase, dar căsătoria e pe bune (dacă vrei). Nu ai în față un preot ortodox care citește din Biblie vreo trei ore, dar contează doar ce semnezi. Iar în față, după slujba aia fictivă, te alegi cu un act care certifică legarea „în acte” de jumătatea ta. Nu știu încă dacă legislația din România acceptă așa ceva, dar în America ești căsătorit.

Sunt unele mașini atât de mari, că ți se par vitale pentru economie. Sunt limuzine atât de lungi, că ar putea lejer adăposti familii de refugiați care stau pe la granițele Europei. Practic, de la hoteluri, cazinouri, mașini și străzi până la oameni, opulență și lux totul e mare. Te ia de cap în primele zile până când începi să te obișnuiești. Ce e mai ciudat pentru noi, români sau europeni, e că mașinile mari nu le prea vedem pe străzi, iar bulevardele nu sunt chiar generoase (cu câteva expceții). Ei bine, acolo lucrurile stau cu totul altfel.

Un pic de grosolănie românească și un pic de aroganță sunt chestii care mă caracterizează în relația cu oamenii. Asta m-a făcut să mă cert vreo 10 minute cu o casieră de la Starbucks pe un sendviș cu cârnat și ou și un cappuccino mediu, iar cu un tip de la un centru de colectat pachete cumpărate online m-am contrazis cam 20 de minute pe un pachet pe care nu-l găsea. În fiecare caz au avut câte o reacție de tipul „țipi la mine?” sau „îmi ordoni să fac asta?”. Cu o chelneriță de la restaurant, unde mai eram cu doi oameni, am reușit să mă cert până a chemat un coleg care să se ocupe de noi, pentru că nu voiam să-i dau cardul să-l ducă în spate și să plătească. Ce-am învățat e că au un ritm al lor și, pentru sănătatea ta psihică, mai bine intri și tu în ritmul ăsta.

Un capitol la care America e detașat în fața Europei e la culturi. De la chinezi și indieni până la mexicani, gay și pitici, are de toate. Partea bună la treaba asta e că înveți că lumea nu-i doar ce se întâmplă în satul tău, că lumea e mai colorată, mai diversificată, că nu totul se învârte în jurul vieții tale confortabile. La o adică, atât timp cât nu te privesc implicațiile politice, poate fi o lecție de viață în orice interacțiune cu oamenii ăștia. Ca sfat, dacă ajungi în America, fă câteva deplasări cu Uber, Lyft sau taxiuri, ca să vorbești cu oamenii și să vezi ce-i cu ei, de unde au venit (cel mai probabil din afara SUA) și ce au ei să-ți spună despre lume.

Pe străzi, pe lângă ce-i cu fluturași la show-uri private de striptease, sunt și liber întreprinzători care nu te fac cu șmecherii ca alba-neagra, ci-ți iau bani ca să faci poze cu ei. Cel mai des vezi fete sumar dezbrăcate (uneori și în tâțele goale, maxim cu sfârcurile acoperite) și tipi costumați în supereroi. E mare nebunie cu supereroii și un mic cosplay nu strică, mai ales dacă cineva e dispus să dea cinci dolari ca să se pozeze alături de Spider-Man în mizerie sau de două fete mai mult sau mai puțin drăguțe. Cred că-i al dracului de obositor să faci asta zi de zi, dar și rămâi cu o groază de povești.

Cea mai mare problemă cu hărțile e că n-ai habar cât îți ia un drum până nu dai să navighezi. Așa, de la distanță, pare că totul e aproape, dar ca să traversezi un hotel îți poate lua și jumătate de oră (că sigur te rătăcești prima dată), iar ca să înconjori un hotel îți ia vreo 20 de minute, lejer. Chestia asta cu plimbatul te fură mai ușor în Las Vegas decât în alte orașe. Sunt complexe hoteliere imense și, dacă știi că ceva e la o stradă distanță, asta sigur nu înseamnă cât înseamnă în România. Cert e că dacă îți contorizezi pașii, sigur o să faci mai mulți într-o zi decât faci într-o săptămână în București. Poate și pentru că transportul public nu-i chiar cel mai bun (ceva autobuze și un tren suspendat care nu te ajută prea mult), iar taxiul nu-i chiar ieftin (chiar și cu Uber sau Lyft), mai ales când vii de la salariile din România.