10 întrebări pe care ai vrut să i le pui unui câștigător de la Vocea României

Te uiți la Vocea României, știu asta. Concursul ăsta care caută talente neșlefuite printre românii care cântă nedescoperiți și singuri în duș face, cum-necum, audiență și azi, la al șaptelea sezon. Știi cum merge treaba! Sunt patru antrenori care își aleg echipele și învățăceii lor merg din etapă în etapă până în marea finală, unde se luptă pentru premiul de 100 000 de euro. Bine, și pentru afirmare pe piața muzicală, dar, mostly, pentru bani.

Cea mai rară Dacie din lume

Să fim serioși, de câți dintre câștigătorii concursului ai auzit să rupă gura târgului după ce s-a terminat emisiunea, s-a închis lumina și toată lumea s-a întors la treaba ei? Înainte, era Moga care promitea că îi bagă pe X sau pe Y pe radio, dar acum?

Cristina Bălan e câștigătoarea din 2015 și am aflat de la ea cum e viața în timpul și după concursul ăsta. Ea a mai avut treabă cu muzica și la începutul anilor 2000, când era în trupa Impact, mai știe câte ceva despre faimă și industria muzicală. Dar nu despre asta este vorba aici, ci despre cum te ajută, până la urmă, faptul că ai câștigat Vocea României.

VICE: Ce ai făcut cu marele premiu de 100 000 de euro? Ți-ai cumpărat casă, mașină, trăiești în puf?
Cristina Bălan: Asta e ca salariul Andreei Esca. De menționat că statul român mi-a luat impozit 16%, așadar rămăsesem cu 84 000 de euro. E important, pentru că e o diferență notabilă între cele două sume. Și de ce vrea toată lumea să știe ce am făcut cu banii? Nimeni nu era curios cât am muncit pentru ei. Am făcut ce trebuia făcut, d’uh.

Dar cum a fost cu faima pe care ți-a adus-o câștigarea concursului?
Am muncit așa cum am putut și în doi ani am venit cu două single-uri cu tot cu clip. Am avut concerte prin țară și m-am bucurat să constat că pretutindeni au venit oameni să-mi spună că m-au votat la Vocea. Mă bucurasem de voturile lor și pe mulți i-am și văzut la față. Mișto, nu? Cea mai importantă ușa deschisă de expunerea masivă la TV a fost cea legată de copii.

Am putut schimba un ordin de ministru care viza copiii cu dizabilități și am reparat neregulile care-i lăsau pe aceștia fără ajutor social. Din păcate, toate acestea ne-au consumat din timp și din energie.

Gura lumii s-a mai liniștit sau tot mai comentează că ai câștigat grație cazului social?
Nu am câștigat deloc datorită copiilor mei. Eu am ținut sub tăcere acest subiect și am ieșit public să fac dezvăluirea abia în martie 2016, adică la câteva luni după ce am câștigat trofeul. Este chiar aberant să spună cineva că am fost caz social. E neadevărat, pur și simplu, și se poate verifica ușor.

Ai fost cunoscută și în anii 2000. Nu puteai să trăiești liniștită din drepturi de autor?
Nu se poate trăi exclusiv din drepturi de autor, dacă nu ești bine infiltrat în anumite cercuri. La fel ca pretutindeni, și acolo este un monopol al unui număr de autori. Deci de trăit nu prea aveam cum. Liniștită, poate. Dar de tot.

Erai odată supărată că nu ești difuzată pe radio. Cum te ajută?
Am fost supărată pentru răspunsul persiflant primit de la o persoană din radio, care a spus, ironic sau nu, că piesa mea, „Unbreakable”, e prea bună pentru radio. Nu mi-e teamă de refuz, nu consider că trebuie să fiu difuzată de toate radiourile, dar am pretenția la o comunicare respectuoasă și serioasă în ceea ce privește munca mea, atât timp cât eu asta ofer.

Radiourile CHR (contemporary hit radio) se ascultă în magazine, în taxi, la metrou, în mall etc. Sigur că ajută, altfel nu ar fi bătălie pe chestia asta.

Cum e Vocea dincolo de ce vedem la TV? Există ură între participanți?
La Vocea există de toate. Există și concurenți sinceri, naivi, muncitori, sensibili, talentați și dăruiți. Și există și oportuniști, pupincuriști, cvasi-talentați, invidioși, aroganți și puturoși. Există și prietenii frumoase, reale, cum există și râcă, prietenii de dat bine la TV, falsitate. La câte caractere sunt pe acolo, fă un calcul.

Ca fan al emisiunii aș vrea să știu ceva. OK, Tudor Chirilă e genial, dar ceilalți antrenori de la Voce ce vibe ți-au dat?
Pe Smiley îl știam de mulți ani, dar la nivelul „Hei, ce mai faci, bine, pa!”. Nu țineam legătura, dar avusesem o tentativă prin 2011, cred, să lucrez ceva cu el. Însă era mai mereu ocupat, eu cam la fel, nu ne-am pupat. Muzical vorbind, haha. La emisiune era mereu curios ce piesă voi cânta. Vibe-ul a fost fain, că el e un băiat fain și sociabil.

Cu Moga avusesem de-a face în urmă cu vreo 11 ani, când am înregistrat piesa „Îngerul meu” la el în studio și m-a scos din sărite. N-am prea interacționat în timpul concursului, în afară de „salut, salut!”. El e mai timid, așa. Cu Loredana nu mă știam deloc, personal. Nici nu am interacționat și mi s-a părut că-i sunt ușor antipatică. N-am de unde să știu dacă a fost doar o percepție sau chiar nu i-a plăcut de moaca mea. Zic și eu, acum, să fie și ceva intrigă, nu?

Cu ce plan te-ai dus la emisiune?
Planul era să văd dacă pot să duc așa ceva, după doi ani de pauză vocală și fizică. Imaginează-ți un maratonist neantrenat de doi ani. Este un miracol că am câștigat! Tudor Chirilă, antrenorul meu, și Gabriela Duțescu sunt motivul pentru care am putut duce la capăt tot concursul, care chiar este ca un maraton. Este foarte dificil din multe puncte de vedere. Emoțional, psihic, vocal, fizic. E presiune, e stres, e oboseală, e muncă uriașă.

Nu știam în ce mă bag și mă rugasem de toți pe acolo să se țină cont că am doi bebeluși acasă și să nu mă țină prin platouri degeaba. Degeaba. Am avut același tratament că toți concurenții. Bine ar fi fost să am pile, după cum a titrat o fițuică tabloidă! Dacă cineva ar fi fost atent, ar fi observat că în blind-uri aveam 66 de kile, iar în finală 53 (și o tentă gălbuie la piele, de fresh ce eram). Mă rog, detalii.

Așa mi-am adus aminte și de cel mai nasol moment. A fost când am clacat, pe scenă, și a trebuit să mă adun în câteva minute, pentru a continua. A fost ca la fotbal, când pici pe teren și, deși te doare și poate curge și sânge, te ridici să mai alergi după minge. Nu știu, nu-s microbistă, zic și eu. Însă cel mai greu mi-a fost să țin ascuns motivul pentru care eram acolo: copilașii mei. Și tot degeaba, că până și tu m-ai întrebat.

După câștigarea concursului semnezi cu o casă de discuri care se angajează să-ți producă un album. Cum merge treaba, de fapt?
Câștigătorul trofeului este obligat să semneze cu casa de discuri Universal și mai departe depinde și de fiecare ce își dorește, cât și ce poate. Nu toți câștigătorii vor să scoată un album. Sau să fie în mainstream. Eu sunt o excepție, până acum.

Lucrez la album, e o muncă dificilă care necesită implicarea mai multor persoane. Multe piese le am compuse încă de acum trei, patru sau chiar cinci ani și își așteaptă rândul să capete contur. Casa de discuri nu poate face tot, dacă artistul nu știe ce vrea. Sau dacă are alte priorități, cum a fost cazul meu.

Cum s-a schimbat industria muzicală de când ai început și până acum? Cu bune și cu rele.
În ultimii ani, am simțit că ne întoarcem prin anii 2000, cu atâtea piese de voce + parte de rap. Bine, se aude clar evoluția producțiilor muzicale, de la mix la master, structură a pieselor etc. Îmi displac însă uniformizarea și lipsa diversității, pe radio și la TV. Auzi aceleași piese, parcă, cu mici diferențe. Când o melodie rupe topurile prin State sau în Marea Britanie, urmează s-o auzi într-o mulțime de variațiuni pe aceeași temă.

Se copiază în continuare, cu toții o facem mai mult sau mai puțin, deci nu e un criteriu de departajare. E și greu să faci ceva original, pentru că direcția muzicală e dată din afara țării și noi doar ne aliniem la ce se cântă pe dincolo.

Ce-mi place e că, vocal, evoluția e enormă în ultima vreme. Au apărut voci cu adevărat bune. Au apărut studiouri performante, cu oameni care știu ce fac. Sunt convinsă că și aceste talent show-uri, că Vocea României au cântărit ceva în toată treaba asta, pentru că au ridicat standardele și au stârnit poftă publicului pentru cântarea live.

Acest interviu a fost editat și condensat pentru claritate.