Povestea cetățenilor români din Gaza care au 5 minute să iasă din casă pentru a nu fi uciși

Imaginează-ți următoarea situație: Ești la tine acasă, noaptea târziu. Toată lumea doarme. Îți sună telefonul. Răspunzi. Cel care te-a sunat se prezintă drept ofițer IDF (armata israeliană) și îți spune că ai doar cinci minute la dispoziție pentru a evacua clădirea întrucât va fi bombardată. Poate că dacă ai fi în România te-ai gândi că e vreun glumeț care n-are somn, doar ai văzut și tu zeci de știri despre amenințări cu bombe care s-au dovedit a fi false.

Te afli, însă, în teritoriile palestiniene și știi că pe aici nu se glumește cu astfel de lucruri. Alergi să îți alertezi familia și vecinii, îi smulgi din paturi și ieșiți cu toții în stradă așa cum sunteți, în pijamale, pentru că nu are nimeni timp să se schimbe sau să-și facă bagajele. După câteva minute, poate ceva mai mult de cinci – dar nu cu mult mai mult – rachetele lovesc, iar din casa ta nu mai rămâne decât o grămadă de moloz.

Sunt destui palestinieni care au trecut prin astfel de situații de-a lungul anilor. Amnesty International le menționa, de exemplu, într-un raport de la sfârșitul lui 2014 în care denunța distrugerile de clădiri civile în timpul ultimului război major din Fâșia Gaza. În celălalt teritoriu palestinian, Cisiordania, chiar poți să îți faci o idee despre cum sună apelul prin care ești avertizat să îți părăsești locuința dacă dai o raită pe la muzeul făcut de Banksy la Betleem, unde există un telefon în al cărui difuzor auzi, atunci când îl ridici, înregistrarea.

Rapoartele – sau exponatele de muzeu – sunt, cumva, abstracte, așa că poți uita că în spatele lor se ascund poveștile unor oameni; este cam ca în butada aia cinică, atribuită în mod greșit lui Stalin, că o moarte reprezintă o tragedie, un milion de morți – o statistică. Știam de câțiva ani despre telefoanele care te anunță că locuința îți va fi bombardată, însă am realizat exact ce înseamnă cu adevărat un astfel de mesaj doar când am auzit povestea lui Fayez Yazji și a familiei sale – toți cetățeni români. Pe 13 noiembrie, la 4,30 dimineața, telefonul lui Fayez Yazji a sunat. Era un ofițer israelian.

Fayez Yazji trăiește în Gaza, unde are o farmacie. A studiat în România între 1993 și 1998, a fost căsătorit cu o româncă, iar din 2002 este și el cetățean român. S-a întors în Gaza în 2012 împreună cu familia – soția și cei cinci copii. Face parte din așa-numita comunitate a „românilor” din Fâșie: câteva sute de palestinieni care și-au făcut studiile în România, atât înainte de Revoluție cât și după aceasta. Unii dintre ei sunt căsătoriți cu românce, însă multe dintre acestea au fost evacuate, din cauza conflictului de acolo, în mai multe operațiuni coordonate de ministerul de externe de la București în 2012, 2014 și 2017 – 2018.

M-am intersectat cu Fayez în decembrie 2017, când am petrecut câteva zile în Gaza împreună cu alți câțiva colegi din presă. Am găsit acest petic de pământ de pe malul Mării Mediterane, frumos altădată, în mizerie, sărăcie și cu o aglomerație de oameni cum nu am mai văzut prin alte părți. Din loc în loc sunt clădiri distruse în conflictele cu Israelul care nu au fost reconstruite până acum. O bună parte din timp, curentul electric era oprit.

Hamasul părea omniprezent: bărbați înarmați pe la puncte de control, câte un bărbos încruntat care, fără să se prezinte, ne întreba de sănătate în taberele de refugiați, tineri cu privirea un pic dusă pe care ni-i arătau, pe stradă, însoțitorii noștri. Dincolo de toate aceste personaje erau monumente, postere și graffiti care glorificau mișcarea și martirii săi și mai era și teama cu care se vorbea – sau, din contră, cu care se evitau discuțiile – despre Hamas.

Necazurile Fâșiei Gaza se trag, în bună măsură, de la Hamas. Această organizație este islamistă și nu diferă foarte mult din punct de vedere ideologic/doctrinar de alte organizații islamiste sau jihadiste gen Al Qaida. Deși primii teroriști musulmani care au recurs la atentate sinucigașe nu erau membri Hamas, gruparea este prima care a folosit pe scară largă acest tip de atacuri.

În plus, militanții Hamas au lansat de-a lungul timpului mii de rachete către zone civile din Israel. În 2006 Hamas a obținut controlul Fâșiei Gaza și, din 2007, regiunea se află sub o blocadă terestră, aeriană și navală a Israelului; Egiptul își aduce și el aportul la blocadă ținând mai mult închis punctul de trecere a frontierei de la Rafah.

Blocada a pus pe butuci economia Gazei și a transformat Fâșia într-o enormă închisoare pentru că este aproape imposibil să ieși de acolo dacă ești palestinian: listele de așteptare pentru permisiune sunt uriașe și, oricum, au prioritate cazurile umanitare.

Blocada nu a reușit, însă, să îngenuncheze și Hamasul care ajunge cu regularitate la conflicte armate cu Israelul. De fiecare data civilii au de suferit: Hamasul nu are o armată convențională, ci, mai degrabă, o forță de gherilă camuflată în mijlocul populației într-una din cele mai dens populate zone ale lumii.

Cea mai recentă escaladare a violențelor s-a înregistrat în noiembrie anul trecut. Pe 11 noiembrie, militari din forțele speciale israeliene implicați într-o operațiune secretă în Gaza au fost descoperiți de Hamas. După schimburi de focuri soldate cu victime de ambele părți și o urmărire prin Gaza, militarii au fost evacuați, iar Hamasul a început să lanseze rachete către Israel care a răspuns bombardând ținte din Fâșie. În dimineața celei de-a treia zile de violențe, rachetele au lovit clădirea în care locuiau Fayez Yazji și familia sa.

Fayez povestește că, în ciuda situației tensionate și a bombardamentelor, pe 12 noiembrie a mers la muncă la fel ca în oricare altă zi. A plecat însă către casă ceva mai devreme ca de obicei și în drum a făcut și aprovizionarea pentru o lună. S-a gândit că dacă situația se înrăutățește și mai tare s-ar putea să îi fie greu să mai iasă. Și-a petrecut seara cu copiii, pe care a încercat să îi facă să uite de ceea ce se întâmpla în oraș – explozii mai îndepărtate sau mai apropiate, șuieratul rachetelor. S-a culcat târziu, după două noaptea, dar l-a trezit după vreo două ore zgomotul unei rachete care trecuse destul de aproape. A observat că la blocul vecin era ceva agitație, însă pe scara sa era liniște. Atunci i-a sunat telefonul.

Ofițerul israelian de la celălalt capăt l-a întrebat pe Fayez Yazji din nou dacă acesta îi este numele, dacă blocul se numește Yazji (numele este același întrucât clădirea îi aparține unei rude a stomatologului), a verificat și numele blocului vecin, apoi a reluat avertismentul: blocul urma să fie bombardat în cinci minute, Fayez trebuia să înceapă imediat evacuarea.

Palestinianul i-a spus căpitanului „Dany” că are nevoie de mai mult timp pentru că e un bloc mare, cu 15 apartamente, în care se află și numeroși bătrâni și copii și chiar și o femeie care născuse cu câteva ore în urmă. Ofițerul i-a răspuns că are maxim opt minute cu condiția să rămână pe fir și să îl audă când trezește locatarii pentru evacuare.

„Am fugit repede să bat pe la ușile vecinilor ca un nebun și țipând: «Treziți-vă!!! Evacuați blocul !!! Se va bombarda în cinci minute!» Era o bătrână cu handicap pe care am ajutat-o să coboare și am ajutat și alți vecini… S-a tras o rachetă pe bloc în cele cinci minute, sărea sticla pe capul nostru. Am ieșit din bloc, am urcat în mașină cu familia mea și când eram să pornesc m-am uitat să văd dacă toți membrii ai familiei mele sunt în mașină și am descoperit că fiica mea care are trei luni nu se afla în mașină. Am întrebat unde e, a început soția să țipe și să plângă «unde este fata mea?».

Noroc că ne-a auzit un vecin și ne-a spus că a luat-o un alt vecin la fabrica de pâine (care se află în vecinătate) și să o luăm de acolo. Am condus ca nebunii și am luat fata de la fabrica de pâine și m-am întors repede să ajut vecinii la evacuare, nu era nimeni pe stradă dar am văzut că mașina unui vecin era încă în fața blocului și se terminaseră cele cinci minute. Fără să mă gândesc am sărit din mașină și am intrat în bloc ca nebunul țipând Doctor Adnan! Doctor Adnan!” și am urcat până la etajul cinci, unde stă singur, l-am găsit ieșind din apartament disperat și speriat, l-am ajutat și am coborât împreună. Am urcat în mașină și am fugit departe”, mai spune Fayez Yazji.

Din bloc a mai rămas doar o grămadă de moloz care se vede în fotografiile pe care mi le-a trimis Fayez și într-un reportaj CBS în care este intervievat. Bunurile familiei Yazji s-au pierdut odată cu locuința: Fayez spune că au fugit în pijamale, fără să reușească să ia bani, cecuri, contracte, documente sau orice altceva.

„Fata mea în vârstă de 5 ani mă întreabă de jucăriile ei, de ghiozdanul cu care se ducea la grădiniță. Băieții mei de 10 si 12 ani întreabă de cărțile lor de școală, de hainele lor, de pușculița lui Yaza baiatul meu. Într-o secundă am devenit homeless fără casă, cu copii speriați și afectați psihic suntem cu toții… Eu cu calmante trăiesc de atunci”, mi-a mai zis farmacistul.

Fayez Yazji insistă că blocul în care locuia nu are nicio legătură cu Hamasul și că faptul că a fost vorba de un obiectiv civil a fost confirmat și de ministrul palestinian pentru lucrări publice și locuințe de la Ramallah, Mufid al-Hasayneh, care a promis că imobilul va fi reconstruit din bani publici, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă era vorba de un obiectiv al Hamasului.

Fayez spune, însă, că vrea și despăgubiri, de la Israel, pentru bunurile pe care le-a pierdut. Totodată, Yazji afirmă că, în mod normal, cetățenii unor țări terțe primesc avertismente mai din timp, nu doar cu cinci minute înainte de bombardament, și au timp să își salveze o parte din bunuri.

VICE România a contactat biroul de presă al guvernului israelian, căruia i-a relatat ce a spus Fayez Yazji despre incident, inclusiv afirmația că ar fi fost vorba de o clădire civilă. Am întrebat, totodată, dacă există vreun interval standard de timp între notificare și bombardament, dacă acesta e mai mare în cazul cetățenilor străini și dacă forțele israeliene știau că în clădire se află cetățeni români.

Biroul de presă al guvernului ne-a pus în legătură cu oficiul pentru media al armatei israeliene care ne-a transmis că un comentariu pentru presă a fost făcut, deja, pe 13 noiembrie. Acesta poate fi citit aici. La data respectivă, IDF a scris că a ripostat la tiruri palestiniene de rachete prin atacarea unui sediu al serviciilor de securitate Hamas care era camuflat într-un hotel. Asta a fost tot.

Fayez Yazji li s-a adresat și autorităților române. Ministerul de externe de la București a confirmat pentru VICE că știe de cazul acestuia încă din luna noiembrie, că s-au întreprins demersuri pentru înregistrarea certificatului de naștere al fiicei mai mici a lui Fayez și că s-a făcut o programare pentru ca, atunci când diplomați români se vor deplasa la frontiera cu Gaza, familia Yazji să depună actele pentru noi documente.

În ceea ce privește avertizarea cetățenilor români cu privire la atacuri, MAE admite că și atunci când au fost notificări, autoritățile române nu au putut să intervină în vreun fel. Bucureștiul mai amintește și că a recomandat evitarea călătoriilor în teritoriile palestiniene. Cu alte cuvinte – cetățenii români din Gaza sunt pe cont propriu și pot fi ajutați cel mult să obțină documente sau, când riscurile sunt mult prea mari, există posibilitatea organizării unor evacuări. Altfel sunt prinși acolo cu restul populației.