Politică

Oamenii lui Firea de care tot nu vei scăpa la conducerea Bucureștiului

O listă scurtă.
Consiliul general al Bucurestiului, Nicusor Dan, oamenii lui Firea din Consiliul general
Aurelian Bădulescu și Nicușor Dan. Fotografie de Octav Ganea / Inquam Photos

La aproape o lună de la alegeri, mandatul lui Nicuşor Dan a fost validat de Curtea de Apel București, decizia fiind definitivă. Au fost depuse 52 de contestaţii, respinse ca tardive, spune Dan, de către foști şi actuali consilieri PSD. Există numele contestatarilor, dar nu sunt neapărat cunoscuţi. 

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) e mai puţin prezent în mentalul colectiv decât primarul. Sigur, e mai simplu să ţii minte un nume şi o față decât 55, dar CGMB nu e deloc neglijabil. Consilierii sunt în mare parte necunoscuți, dar votează o groază de propuneri care-ți influenţează viaţa de zi cu zi. Nu degeaba, la finalul primului său mandat, fostul primar Traian Băsescu se ruga de votanți să i se dea şi Consiliul: un primar fără susţinere în CGMB e ineficient în cel mai bun caz. Similar, Nicuşor Dan insistă pe noua majoritate PNL-USR Plus din Consiliu. 

Publicitate

Configuraţia de după alegeri a Consiliului General e următoarea: PSD are 21 dintre cele 55 de mandate, USR-PLUS 17, PNL 12 și PMP cinci. 16 dintre consilieri sunt femei, în caz că te întrebai cum stă CGMB la acest capitol. O majoritate nu prea consistentă în tabăra primarului, care ar putea ajuta cu armonia în CGMB. Mulţi dintre consilieri sunt la primul mandat, dar 11 dintre ei au fost realeşi. Să vedem cine sunt aceştia.

Timp de patru ani, fostul viceprimar Aurelian Bădulescu nu a ratat nicio ocazie să fie un adevărat bully cu consilierii USR, ţinta lui preferată fiind Ana Ciceală, pe care, printre altele, a înjurat-o de mamă sau a numit-o „mică și proastă”. Ba chiar, în 2017, a insinuat că ar fi fost prostituată. Având în vedere că amândoi au câştigat un nou mandat în CGMB, e greu de crezut că genul acesta de situaţii nu se vor mai repeta.

Altfel, pe Bădulescu s-ar putea să-l ştii de când era convins că există instrumente de prezicere a cutremurelor cu câteva ore înainte sau de când l-a bruiat pe Nicuşor Dan cu un dulap, acum câteva luni, la o conferinţă de presă (pentru acest derapaj, a fost „pedepsit” cu un concediu de odihnă). Fun fact: Bădulescu a mai făcut parte din CGMB şi în mandatul 2008-2012, reprezentând atunci PNG-ul lui Gigi Becali.

În afară de Bădulescu, alţi trei consilieri PSD se regăsesc şi în noul CGMB, cărora li se adaugă un fost liberal, Cristian Olteanu. Spre deosebire de Bădulescu, colegii săi nu au un CV aşa de impresionant.

Publicitate

În trecut, Olteanu a fost acuzat de Ciprian Ciucu, actualul primar al Sectorului 6, că a bătut palma cu PSD, ba chiar că s-a bucurat când candidatul liberal la PMB, Cătălin Predoiu, a pierdut alegerile în 2016. Votatul bugetului cot la cot cu pesediştii s-a soldat cu eliminarea lui Olteanu din PNL la începutul acestui an, aşa că acesta s-a apucat să-l critice pe Orban. Nicio problemă: după ce a fost lăudat de PSD pentru gestul lui, Olteanu a ajuns din nou consilier general. 

Honorius Circa, Marius Maxim şi Marius Pavel sunt ceilalţi consilieri PSD care vor face parte din CGMB pentru încă patru ani. Despre Circa, fostul administrator public al Sectorului 3, se ştie că în 2018 a petrecut un 1 mai pe litoral cu şampanie scumpă şi că a încălcat regimul juridic al incompatibilităţii funcţionarilor publici. Marius Maxim e un om de afaceri care şi-a început cariera politică la GCMB şi deţine mai multe firme, iar unele dintre ele au avut în trecut contracte cu subordonatele Primăriei Sectorului 3. Marius Pavel a votat în locul unui coleg şi a apărat tehnicile netransparente de lucru ale GCMB, când rectificările bugetare se făceau fără dezbatere, spunând că aceste practici „sunt absolut banale, normale și necesare pentru exercitarea cu profesionalism a oricărei autorități publice locale.”

Bonus: Anca Comănici, fostă consilieră pe probleme de sănătate a Gabrielei Firea, care a lucrat şi la cabinetul lui Bănicioiu la Ministerul Sănătăţii, e acum consilier general. Jurnalistul Cătălin Tolontan a scris despre ea că e o apropiată a lui Narcis Copcă, controversatul manager al Spitalului Sfânta Maria.

Publicitate

După ce Traian Băsescu şi Mihail Neamţu s-au retras de pe lista de consilieri (Neamţu spera cumva că se va face o excepţie de la lege ca el să poate deveni al treilea vice-primar al Bucureştiului), lista PMP a rămas fără nume cunoscute publicului. De Andrei George Ionescu, acum la al doilea mandat, e posibil să nu fi auzit. Şi el e relativ proaspăt intrat în politică, dar cu un trecut de om de afaceri. Afaceri care, spun unii, merg mult mai bine după ce Ionescu a ajuns politician. Şi nu oricum, ci din contracte cu statul de mai multe milioane de euro, pentru că firma familiei lucrează, printre altele, cu CNAIR sau SALROM. Despre activitatea sa de consilier sunt mult mai puţine date decât despre succesul din afaceri.

PS. Ignorarea opiniilor contrare a fost un mod de lucru predilect în fosta administraţie a Bucureştiului. De la cenzura practicată pe social media de către fostul primar la tertipurile prezentate mai sus, dialogul a fost mai absent decât apa caldă la bloc. Noua administrație promite deschidere şi transparenţă și sperăm cu toții că astfel de scene să nu se mai repete. Dacă te-ai bucurat că ai scăpat de Firea, cu atât mai mult ar trebui să fii gata să critici noua administraţie şi să-i ceri să-şi respecte principiile şi promisiunile.

Editor: Mihai Tița