Trapul românesc a deschis porțile showbiz-ului pentru Generația Z. Tinerii au rezonat foarte bine cu stilul ăsta muzical și nu doar că-l ascultă, ba mulți și-au încercat norocul și s-au lansat în industrie. Pe lângă nume foarte sonore – ca OG Eastbull, Killa Fonic, Nane sau Amuly – un val de artiști young s-a pliat pe sufletul puștimii din România (și nu numai) și a ieșit în față direct pe scena festivalurilor sau pe cea a YouTube.
Seniorii în trap ajung să-i susțină și chiar să-i promoveze pe newcomers și uite așa s-a creat o brigadă în care toată lumea cântă cu toată lumea și pare că se distrează în timp ce-și urmează pasiunea. De fapt, asta și prinde: good vibes, caterincă, prietenie, versuri lejere, ceva droguri, ceva iubire, bani, mașini și fete, iar rețeta este completă. Însă pe lângă flex și opulență, băieții ăștia care fac trap și au milioane de vizualizări pe YouTube, chiar muncesc pentru asta și sunt destul de determinați să reușească.
Videos by VICE
Nu-s mare fană de trap, dar îmi place să descopăr artiști noi și să le aflu povestea. E o vorbă care spune să „never meet your heroes”, gen acceptă artistu’ așa cum e el și nu-ți mai bate capul să cunoști și omul din spatele lui, că n-are sens să fii dezamăgit apoi, dar uite că nu-i o regulă și de multe ori este posibil să fii plăcut surprins. Când l-am cunoscut pe OG Eastbull, aveam sentimentul că voi întâlni un golan arogant și superficial, dar am descoperit un băiat mișto, sensibil când vine vorba de familie, un tip care nu-și neagă începuturile, ba chiar își trage învățăturile din ele și încearcă să evolueze constant.
Cam ăsta a fost vibe-ul și când am petrecut o zi cu Marko Glass și Bvcovia pentru clipul ăsta mișto de văzut înainte să dai o tură pe la festivalul Beach, Please! unde cei doi bagă. Le-am ascultat muzica, dar nu știam la ce să mă aștept de la întâlnirea cu ei și, mai ales, dacă voi reuși să scot ceva cu substanță din conversație. Hai să-ți povestesc cum a stat treaba.
Mare brigadă în jurul mesei
Am început filmările în localul în care băieții obișnuiesc să vină foarte des și unde se știu cu patronul, un tânăr care le ascultă muzica și e parte din gașcă. E un fel de dinner de cartier, curat, fără pretenții, cu atmosferă relaxată, muzică mișto și mâncare bună, așa cum aveam să descopăr la juma de oră după ce am ajuns acolo. Sinceră să fiu, n-aveam nicio așteptare de la întâlnirea asta, am lăsat lucrurile să curgă.
Marko Glass a venit cu masca pe față și nu și-a dat-o jos nicio secundă, așa că nu pot să-ți zic dacă-i frumos sau nu, dar confirm că-i simpatic și de treabă. A avut o noapte grea, s-a culcat pe la 6 dimineața. Jovial, mi-a zis că nu va răspunde la toate întrebările, că-și dorește să lase ceva mister în imaginea lui, așa că n-o să-ți spun ce vârstă are, deși treaba asta am aflat-o.
După vreo juma de oră a venit și Bvcovia, cu iubita lui. Sunt împreună de doi ani și mi-a spus cât de mult se bucură pentru succesul lui și cum a muncit mult până s-ajungă ce-i acum. I-am apreciat dedicarea și mi-a plăcut mult și dinamica dintre ei, gen poate ai senzația că un artist de trap care cântă despre (și pentru?) fete și-o arde aiurea, dar uite că-n relație e atent și iubăreț (aviz celor care iau ad litteram versurile).
Am mai fumat niște țigări, am mai băgat un tacos, ne-am mai cunoscut un pic și în cele din urmă s-a dat și drumul la cameră.
Marko Glass și Bvcovia sunt prieteni și-mi povestesc cum nu s-au certat niciodată, iar asta pentru că au o comunicare bună în care-și spun mereu ce au pe suflet. Cam asta se întâmplă și în relația cu Alex, managerul lor și cel care are grijă să le fie totul bine și confortabil.
Ambii fac muzică de mici, își pun gândurile în versuri și se lasă duși de vibe. Cam ăsta e catch-ul: vibe-ul dictează piesa, ritmul și creativitatea. Marko face parte din generația Z, dar este foarte matur pentru vârsta lui. A lăsat o facultate din Londra pentru trap și s-a mutat la București prin forțele proprii și este independent sută la sută. Bvcovia este mai mare și pare că are școala vieții. A trăit mai multe, a avut parte de experiențe diverse, iar treaba asta i-a format niște valori puternice. Împreună se completează și evoluează.
Le place distracția, le place să fie pe scenă, în fața fanilor, dar nu sunt teribiliști. Muzica lor este ascultată de tineri, dar ce-am înțeles din interacțiunea cu ei este că mesajul lor este subliminal. Nu simt că au o responsabilitate față de puști, dar nici nu-i încurajează la rele, ca să zic așa, ba chiar le răspund la mesaje și le dau sfaturi.
Apoi am plecat la studio.
Din dormitor la studio
Marko Glass face mare parte din muzică la el acasă, în dormitor, așa cum apare scris și pe YouTube, în descrierea melodiilor sale. Ăsta-i spațiul unde se simte cel mai creativ – mai bagă un LOL, mai scoate o piesă, cum e vibe-ul, ți-am zis. Studioul lor este așa cum îți imaginezi că trebuie să arate un spațiu unde se face muzică: o cameră bine antifonată, cu o canapea, un microfon și două calculatoare. Minimalist, cozy.
Aici am vorbit mai așezat despre cum muzica îi salvează și-i ajută, petrecerile care le-au rămas la suflet, dar și despre efortul pe care-l fac constant pentru a evolua. Marko are parte de susținerea familiei în meseria asta și dragostea părinților îi dă putere, în timp ce Bvcovia a început să-și pună gândurile în versuri ca o consecință a familiei sale instabile.
Ceea ce fac nu e o joacă și asta cred că rămâne cea mai importantă idee. E cool să fii artist trap și să ți-o arzi caterincă în clipuri, unde pare că totul vine de la sine, dar în spate e determinare și o nevoie de perfecțiune, așa cum o simt ei. Fanii îi încarcă și le dau energie, iar comunitatea pe care și-au creat-o a crescut odată cu ei.
Marko își dorește să se lanseze internațional, iar Bvcovia vrea să facă muzică mereu. Ambii cred că trapul are viață lungă în România și oricum ar fi, sunt mereu atenți la trend-uri, așa că urcă mereu cu valul și nu-și doresc să se plafoneze.
Am descoperit cum niște tineri s-au organizat, și-au setat niște principii și obiective și au început să lucreze la realizarea lor, într-un mod conștient și constant. Distracția nu exclude munca și invers, iar nevoia de independență primează. Nu e de ajuns să-ți dorești sau să ai talent, ci trebuie să depui efort zilnic dacă vrei să culegi laudele. Apoi te bucuri de succes și o iei de la capăt, dacă vrei să rămâi relevant. Și nu e nevoie ca mesajele pieselor lor să fie despre asta, ci e de ajuns să te uiți la imaginea de ansamblu, ca să-ți dai seama că asta-i toată ideea.
Beach, Please! e cel mai mare festival de hip hop și trap organizat vreodată în România, cu peste 40 de artiști și trei zile de distracție la mare. Se întâmplă la Costinești între 29 aprilie și 1 mai. Ai toate detaliile pe site-ul festivalului – bilete iei de pe pagina asta, iar pe contul de Instagram vezi ce mai e nou.
