Relație

Am același iubit încă de la 18 ani și simt că oamenii mă judecă pentru asta

Hagar e cu iubitul ei de aproape un deceniu și se teme că poate fi percepută ca fiind încuiată.
Nana Baah
London, GB
IG
translated by Irina Gache
relatie de lunga durata, sex doar cu aceeasi persoana
Hagar acasă. Fotografii de Darina Mohammed

Hagar, în vârstă de 26 de ani

Calitatea sexului per total: 9/10
Frecvența sexului: 7/10
Nivelurile de intimitate: 10/10
Cum te simți în general în privința persoanelor cu care faci sex: 12/10
Cât de mulțumită ești de cantitatea de timp alocată pentru sex: 6/10

VICE: Salut, Hagar! Cum ți-ai descrie viața sexuală?
Hagar:
Există. Sunt cu același partener de când aveam 18 ani, așa că m-am culcat doar cu o singură persoană.

Publicitate

Sunteți împreună de aproape nouă ani?
Da, aproape. Dar încă o facem totuși, viața noastră sexuală nu a dispărut. Suntem amândoi încă tineri. El are 27 de ani. Deci încă există.

Mă bucur să aud.
Înainte de interviul ăsta mă gândeam: La naiba, n-am prea multe povești interesante de spus, nimic nu e foarte neobișnuit la mine. Apoi, cu o zi înainte am realizat că, la naiba, eu am făcut sex cu o singură persoană toată viața mea, deci e puțin neobișnuit.

Cum e să faci sex cu aceeași persoană timp de nouă ani? Vezi cum evoluează viața ta sexuală?
Cu siguranță, m-am schimbat și am devenit mai deschisă. Îmi amintesc că a fost o perioadă în care mi s-au schimbat orgasmele, au devenit mai puternice. A fost ca o revelație. Este cu siguranță mai bine din anumite puncte de vedere acum.

Cum ți s-au schimbat orgasmele?
A fost ca o schimbare în corpul meu. Nu cred că s-a întâmplat fiindcă am încercat ceva nou. Cred că a fost mai mult o stare mentală decât că s-a schimbat ceva la nivel fizic.

relatie de lunga durata, sex doar cu aceeasi persoana

Hagar, în patul ei

Spuneai mai devreme că nu e îndeajuns de interesant să ai un singur partener. Ce te face să zici asta?
Aventurile sunt diferite din punctul meu de vedere. Câteodată sunt super curioasă cum ar fi să duc o astfel de viață, dacă mi-ar plăcea genul ăsta de lucruri sau dacă aș putea să mă combin cu cineva pe care abia îl știu. Poate că n-aș putea să fac asta, dar știi cum e, iarba e mereu mai verde pe partea cealaltă.

Publicitate

Câteodată mă gândesc că e bine că am siguranța asta și că sunt cu o persoană pe care chiar o cunosc - să știi ce-i place și cum să o faci. Dar nu pot să spun că nu sunt super curioasă. Nu e ca și cum atunci când eram mai tânără mă gândeam că vreau să fiu cu un tip toată viața mea. Dar s-a întâmplat pur și simplu și-l apreciez foarte mult. 

Cultura agățatului este universală, așa că e normal să fii curioasă.
Da, cu siguranță. E vorba despre ce vreau de la sex. Pot să obțin asta în relația mea? Pentru moment cred că ne simțim amândoi confortabil în modul în care explorăm sexul unul cu celălalt. Dar sunt deschisă ideii de a avea alte experiențe în viitor. Cred că dacă simt că vine acel moment va trebui să fiu sinceră și să vedem unde duce. E greu să știu cum o să mă simt în viitor și dacă va deveni mai ciudat pentru mine că am făcut sex doar cu o singură persoană. 

Crezi că faci sex la fel de mult ca prietenele tale care ies la date mai des?
Da, cred că au fost perioade când a fost mai puțin de atât… Cum ar fi o lună întreagă fără sex deloc. Când luam anticoncepționale nu mai aveam deloc dorință sexuală, deci cred că a trebuit să depun mai mult efort pentru asta. Acum - cred că am un an de când nu le mai iau - hormonii sunt înapoi la niveluri normale și se simte mult mai natural. 

Publicitate

Este sexul important pentru tine într-o relație?
Da, pentru amândoi e important. Poate și mai important pentru el.

relatie de lunga durata, sex doar cu aceeasi persoana

Ok. Deci ce crezi despre studiul din British Medical Journal? Este de vină social media că facem mai puțin sex?
N-aș fi de acord. Într-un fel simt că sexul e mult mai disponibil fiindcă-ți poți folosi telefonul ca să-l obții. Părinții noștri n-au avut parte de asta. Poate că dacă n-am avea social media, am fi nevoiți să ieșim mai mult și să cunoaștem oamenii față în față. Poți să cunoști oameni pe care nu i-ai fi întâlnit altfel. Știu că multă lume se cunoaște pe Instagram. Aș spune că social media chiar ne conectează.

Știi alte persoane de vârsta ta care sunt în relații de lungă durată?
Câteodată nu mă simt rușinată, dar mi-e teamă că oamenii își imaginează alte lucruri despre mine când spun asta. Poate că se gândesc că sunt încuiată din moment ce sunt cu aceeași persoană de la o vârstă fragedă. Poate că de fapt asta cred eu despre mine, nu știu. Dar e super drăguț și experimentăm.

Experimentezi cu partenerul tău?
Suntem foarte deschiși. Vorbim despre fantezii și le încercăm. Nu cred că suntem foarte excentrici totuși. Poate că suntem.

Publicitate

Cred că depinde de experiențele personale. Ce e excentric pentru tine?
Nu știu. Folosim jucării sexuale și avem o lesă pentru mine. Nu știu, simt că dacă aș fi avut experiențele astea cu alte persoane, atunci ți-aș putea spune. Poate dacă aș fi experimentat cu alte persoane, aș fi spus că suntem de fapt foarte chill.

Interviul a fost editat pentru lungime și claritate.