Știri

Sute de femei au fost refuzate de ginecologi pentru că sunt „virgine”

„Nicio femeie nu ar trebui să fie refuzată de un doctor pe motiv că e virgină”, a declarat Colegiul Obstetricienilor și al Ginecologilor după ce o investigație VICE a constatat că peste două sute de femei au experimentat probleme similare.
virginele sunt refuzate de ginecologi papanicolau
„Noi, ca medici, trebuie să susținem mereu pacienții, nu să le refuzăm femeilor accesul la servicii de sănătate de bază din cauza unor noțiuni absurde despre virginitateFoto: Stock image 

Sute de femei au declarat că li s-a refuzat accesul la servicii medicale din cauză că erau virgine, conform unei investigații VICE World News pe subiect. 

Peste două sute de femei ne-au contactat să ne spună că au experimentat probleme similare și am vorbit direct cu peste o sută de femei care ne-au zis că nu li s-au făcut examinări interne din cauză că nu erau active sexual.

Publicitate

Majoritatea persoanelor cu care am vorbit erau din Marea Britanie – din 37 de localități – dar am primit mărturii și de la persoane din Germania sau Australia, care, la fel, nu au fost consultate din cauză că nu făcuseră sex cu penetrare.

Ranee Thakar, președinta Colegiului Regal al Obstetricienilor și al Ginecologilor, a declarat pentru VICE World News că „medicii nu trebuie să perpetueze mituri nocive cu privire la virginitate când vorbesc cu femeile despre sănătatea lor sexuală și reproductivă”.

În luna decembrie, am vorbit cu cinci femei din Marea Britanie cărora doctorii au refuzat să le facă o ecografie transvaginală cu ultrasunete, prin care le-ar fi putut depista cauza mai multor boli, sângerări sau chisturi.

Deși ghidul muncii din Marea Britanie referitor la ultrasunete susține că virginitatea e un construct social fără vreo realitate biologică și n-ar trebui să conteze ca factor în decizia de a examina intern femeile, mai multe persoane din diverse medii, cu sexualități diverse, au contactat VICE World News ca să ne spună cum au fost refuzate când au avut nevoie de astfel de examinări.

Hannah Barham Brown, lider al partidului Women's Equality din Marea Britanie, a zis că nu există absolut niciun motiv ca un doctor să îi refuze unei paciente o examinare cu ultrasunete din cauza istoriei ei sexuale.

Publicitate

„Ca doctor, politician și femeie cu dizabilități, am vorbit mereu foarte clar despre consecințele periculoase ale discriminării și inegalității în domeniul medical”, a zis ea într-un e-mail.

„Acesta e un alt exemplu care arată că medicii au mare nevoie de training-uri despre egalitatea între sexe. Noi, ca medici, trebuie să susținem mereu pacienții, nu să le refuzăm femeilor accesul la servicii de sănătate de bază din cauza unor noțiuni absurde despre virginitate.”

O femeie care a contactat VICE World News după articolul nostru inițial, a zis că s-a dus la o clinică din Londra ca să-și verifice ovarele polichistice prin ultrasunete, în aprilie 2022. Dar ginecologa i-a zis că nu are voie să facă examinarea pentru că era virgină, după care a început să-i vorbească despre religie, despre cum sexul e un act între un bărbat și o femeie și i-a zis că ea se simte inconfortabil să o dezvirgineze.

Femeia, care ne-a rugat să îi protejăm identitatea, a zis că „am fost șocată că un medic îmi poate refuza accesul la servicii medicale din acest motiv”.

Am primit mesaje de la persoane care n-au putut face ecografii transvaginale cu ultrasunete din același motiv, persoane care locuiesc în localități diferite din Marea Britanie: Canterbury, Sheffield, Wiltshire, Tyneside, Hertfordshire, Nottingham, Liverpool, Bedfordshire, Southampton, Cheshire, Essex, Glasgow, South Lanarkshire, Durham, Oxford, Portsmouth, Surrey, Birmingham, Hastings, Hereford, Worcestershire, Rochdale, Chichester, West Lothian și Kent.

Publicitate

O altă femeie pe nume Julie, care a fost de acord să vorbească sub anonimat, a declarat pentru VICE World News că a încercat să facă o ecografie transvaginală cu șase ani în urmă, ca să afle de ce nu îi mai venea menstruația de șase luni. „Doctorul a fost stresat că sunt virgină, dar eu i-am zis că nu e problemă. Totuși, el a insistat că nu îmi poate lua virginitatea și a refuzat.”

Mi-a luat cinci ani ca să îmi pot face examinarea respectivă și să aflu că de fapt intrasem într-o menopauză timpurie.

Julie crede că dacă ar fi putut face ecografia atunci când a vrut, ar fi avut timp să-și congeleze ovulele.

O femeie din Canterbury, Anglia, a zis că în 2019 doctorii au refuzat să îi facă ecografie transvaginală pentru că era virgină. Au propus, în schimb, să-i facă ecografie abdominală. La ecografia asta i-au găsit un mic chist și i-au zis că va dispărea de la sine. „Trei săptămâni mai târziu, a trebuit să fiu operată de urgență să îmi scoată un chist de mărimea unei portocale, plus unul dintre ovare, pentru că intrase în septicemie din cauză că respectivul chist îi strangulase accesul la circulația sângelui.”

Nu i-a interesat că le-am zis că am dureri mari, efectiv m-au refuzat pe motiv că eram virgină.

În Newcastle și Manchester, o altă femeie care a contactat VICE World News a zis că i s-a refuzat accesul la ecografie transvaginală în ambele orașe, cu opt ani în urmă. A descris că era „activă sexual și queer”, iar doctorii i-au zis că e virgină și nu are rost să facă procedura pentru că oricum nu plănuiește să aibă o familie.

Publicitate

În Northumberland, în 2019, o femeie care avea pe atunci 23 de ani, a fost refuzată de doctor când a vrut să-și facă o ecografie, pe motiv că nu era activă sexual. Ba chiar i s-a zis că e ilegal. „I-am spus doctorului că am peste 21 de ani, că sunt majoră și sunt de acord să îmi facă procedura. Am zis că sunt dispusă să semnez că îmi dau aprobarea. Dar ea a spus că nu vârsta e problema și că mi-ar fi făcut procedura fără probleme și dacă aveam 14 ani, atâta timp cât eram activă sexual. Nu am înțeles de ce aveam atât de puțină autonomie asupra propriului corp”, își amintește femeia.

„Am ajuns acasă cu niște pastile pentru durere, pentru că aveam dureri în zona pelviană, de asta și mersesem la clinică.”

Thakar, președinta Colegiului Regal al Obstetricienilor și al Ginecologilor, a zis:

„E important ca doctorii să poarte conversații empatice care să le ajute pe femei să ia decizii informate despre sănătatea lor. Nicio femeie nu ar trebui să fie refuzată de un doctor pe motiv că e virgină.”

„Înainte de ecografia transvaginală, fiecare femeie trebuie să primească informații exacte despre procedură. Chiar dacă nu e o procedură dureroasă, poate fi inconfortabilă pentru femeile care nu au făcut încă sex sau care au intrat la menopauză. Unele femei pot fi îngrijorate, anxioase sau jenate.”

Lily, 22 de ani, căreia i-am dat un pseudonim din motive de siguranță, a contactat VICE World News ca să ne spună despre Havens, o organizație care face examinări medicale în urma violurilor și a agresiunilor sexuale.

Publicitate

A fost transferată acolo în noiembrie 2021 și, când a completat un formular la clinică, a bifat că e lesbiană.

Când a trebuit să o examineze doctorul, acesta i-a zis că „vom folosi specul pentru virgine, pentru că ești virgină”.

„Mi-a zis de atâtea ori că sunt virgină, mi s-a părut ciudat. Pentru că mă simțeam inconfortabil, nu m-am putut relaxa. De atunci, foarte rar am mai avut încredere să merg la ginecolog.”

Un purtător de cuvânt al organizației Havens a zis: „Toți doctorii care fac examinări intime ar trebui să își asigure pacientele că examinarea se va desfășura într-un mod cât mai confortabil. Echipa Havens cunoaște situația și ne cerem scuze clientei pentru deranjul cauzat.”

Mai multe femei s-au plâns că doctorii nu au vrut să le facă nici testul Papanicolau, care se face pentru depistarea timpurie a cancerului de col uterin.

În Anglia, testul Papanicolau e gratuit pentru femeile cu vârste între 25 și 64 de ani. Ghidul de eligibilitate nu menționează altceva decât vârsta. Nu spune nimic despre activitatea sexuală a pacientelor.

Dar mai multe femei ne-au zis că doctorii le-au trimis acasă pe motiv că erau virgine.

O persoană asexuală din Salford, nordul Angliei, a fost refuzată de două ori când a fost să-și facă un Papanicolau, pe motiv că nu făcuse niciodată sex. O altă femeie din Scoția a fost trimisă acasă după ce asistenta a aflat că era virgină. „Am fost confuză și nervoasă, nu înțelegeam ce treabă are virginitatea.”

Publicitate

O londoneză a fost întrebată dacă e virgină, înainte ca doctorul să-i ia probe pentru Papanicolau. „Am întrebat de ce e relevant, iar doctorul i-a zis că i-ar rupe himenul și că legea nu-i dă voie să facă asta.”

O femeie din Norfolk le-a zis doctorilor că e lesbiană și aceștia i-au spus că testul Papanicolau a durut-o pentru că nu făcuse „sex ca lumea” până atunci.

Deși cauzele principale ale cancerului de col uterin sunt cauzate de infectarea cu HPV, care se transmite prin contactul piele pe piele în zona genitală, orice act sexual cu penetrare sau oral și împărțirea jucăriilor sexuale, șansele să faci tipul ăsta de cancer cresc și dacă fumezi sau ai un sistem imunitar slab.

Jo's Cervical Cancer Trust, cea mai mare organizație caritabilă din domeniul cancerului de col uterin, scrie pe site că „toate persoanele cu vârste între 25 și 64 de ani, care au un col uterin, au dreptul la o ecografie și că istoria lor sexuală n-ar trebui să influențeze acest lucru.”

Site-ul adaugă: „Am auzit că unii doctori sau asistenți se tem să nu rupă himenul pacientelor în timpul examinării. Acest lucru n-ar trebui să reprezinte o îngrijorare pentru ei – himenul nu e dovadă clară că o persoană e virgină, pentru că se poate rupe sau poate fi elastic, caz în care rămâne intact după ani de zile de sex cu penetrare.”

Bridget Little, directoare la Jo's Cervical Cancer Trust, a declarat pentru VICE World News că „multor femei le e greu să meargă la ginecolog și, dacă au o experiență neplăcută, aceasta le va face să nu mai meargă în viitor, iar asta e foarte periculos pentru sănătatea lor”.

Publicitate

„Conceptul de virginitate variază de la un individ la altul și de la o cultură la alta, în schimb, virusul HPV se poate transmite foarte ușor, inclusiv prin sex fără penetrare, iar cancerul de col uterin poate afecta orice persoană care are col uterin, indiferent de identitatea ei sau orientarea ei sexuală. Deci astfel de concepte precum cel al virginității pot avea un efect foarte nociv.”

Terri Harris, manager educațional la Bloody Good Period, a declarat pentru VICE World News: „Mitul virginității e la intersecția dintre autonomie corporală și durere și dovedește cât de ignorate sunt mereu nevoile și dorințele persoanelor care au menstruație.”

Harris a mai adăugat că e nevoie de traininguri ca doctorii „să renunțe la aceste mituri periculoase și să le ofere pacientelor lor informațiile necesare cu privire la tratament și corpurile lor”.