Tocmai am băgat în textul ăsta manele, Insula Iubirii și sensul vieții din trap. Uite și de ce

Rar mi se întâmplă să fac binge watching cu conținut de pe YouTube, însă când dau de ceva care să mă prindă nu mă mai dezlipesc de acolo. De data asta a fost vorba despre Kinezarie, un canal creat de Mihai Stoica, un tip de 28 de ani care lucrează ca art director la o agenție de advertising din București.

Mihai face și ilustrații, dar, în timpul cel mai prețios – pentru mine și poate și pentru tine de acum încolo –, face conținut cu alter ego-ul de pe YouTube.

Kinezarie e un canal cu eseuri video de până-n zece minute, în care Mihai își unge pe suflet publicul cu analize pline de glumițe obscure, sarcasm și doze sănătoase de luciditate, servite reci. Pe mine m-a cucerit cu take-urile despre Insula Iubirii și despre cum datingul naște monștri. Om sunt. Da, la un prânz am mâncat mai mult decât plănuisem doar ca să-i văd conținutul, așa am decis să aflu mai multe despre proiect.

Mai ales am fost curioasă să aflu ce gândește despre lumea asta în care ne-o ardem cu toții, ce-l face să critice societatea pe net, ce crede despre rolul influencerilor și al creatorilor de conținut, dar și ce-l sperie acum că are un canal de poezie urbană unde face take-uri sexi social-politice.

VICE: Care-i povestea numelui și de unde vine personajul care vine la pachet cu identitatea ta online?
Kinezarie: M-am tot gândit la o poveste mișto legată de nume, dar de fapt e un nickname pe care l-am folosit de pe la 15 ani, când jucam World of Warcraft pe un server pirat. Acum, mi se pare că se potrivește cu conținutul. Eu văd „chinezăria” ca ceva reprezentativ pentru capitalismul târziu, care e all branding and no value, poluează, e înșelător și da, e produs de obicei în China. 

N-aș zice că e un personaj neapărat, încerc să fiu cât de cât impersonal. Inevitabil, oamenii filtrează informația în funcție de cine o transmite. De asta, cred că e avantajos să eviți filtrul ăsta dacă vrei să zici niște chestii mai spicy.

Cum te-ai apucat de YouTube și cu ce intenții?
Mi-a plăcut mereu ideea de teză academică super serioasă pe subiecte absurde și amuzante. Nu că eu aș face asta, dar a fost un punct de plecare pentru format. Nu știu care e intenția pe termen mai lung, deocamdată îmi place că-mi fac damblaua, arunc ideile în public și am un outlet pentru umor. 

Cu popularitatea e cu dus și-ntors. Aș vrea să fie mai popular, ca să audă oamenii ce am de zis și eventual să lase și ei un bacșiș, dar în același timp eu fac paralele între trap și mântuirea creștină, așa că-mi imaginez ce sălbăticii ar fi în comentarii dacă aș avea un public mai mainstream.

Te percepi ca un influencer? Și dacă da, cu ce responsabilitate crezi că vine asta?
În sensul comercial, nu cred că o să-mi dărâme vreodată ușa Pepsi și Chipicao să le fac și lor eseuri video stângiste cu capitalism și dictatori. Iar în sensul în care aș putea influența gândirea oamenilor, cred că e cam devreme de zis. Tind să cred că oamenii care se uită și sunt de acord cu mine flirtau deja oricum cu genul ăsta de idei.

Creator de conținut cred că e o etichetă mai potrivită. 

Apropo de responsabilitate, cred că și pentru influenceri, și pentru creatori de conținut ar trebui luate în considerare niște chestii de bun simț, indiferent de câți bani sunt la mijloc. De exemplu, din punctul meu de vedere, nu poți să pui un disclaimer la început că ce faci tu e pamflet și după să zici toate satanele. Sau să faci greșeli flagrante și după să le zici oamenilor că e vina lor că n-au făcut fact checking. Vrei nu vrei, oamenii se mai uită și în gura ta.

Dar, sincer, acum speri și la bani din asta, că altceva n-a fost?
Au fost mai multe motive pentru care m-am apucat de canalul de Kinezarie, dar principalul ar fi că am niște frici legate de ce se întâmplă în lume și mă simt neputincios în fața lor. Și așa măcar am impresia că fac ceva activ în sensul ăsta cu skillurile pe care le am.

Totodată, România e foarte interesantă social și politic și nu catadicsește nimeni să-și dea cu părerea mai departe de disprețul și nemulțumirile clasice – am observat asta de la stânga de pe net și până la CTP și Guran. Și na, încerc să explorez și zona asta. Sper să fac și un ban cinstit la un moment dat, nu vreau să poluez pe net toată viața cu bannere web. 

Cum alegi temele clipurilor și care-i procesul creativ din spate?
Unele take-uri le am în cap de mai mult timp – despre nostalgie și conspirații, de exemplu –, altele apar când rumeg pentru mine ceva ce se întâmplă în prezent. Și „studiile de caz” pentru take-uri sunt în principiu chestii cu care sunt familiar și care îmi plac sau despre care am păreri deja, gen Specii și Star Wars și Insula Iubirii. 

Procesul creativ e cam așa: fac o structură pe care o respect parțial, mă chinui câteva zile la primele paragrafe și într-o seară scriu mare parte din script. După care mă apucă anxietatea și îmi imaginez ce comentarii aș putea să primesc și am grijă să fie adresate deja în script. În general trag voice over-ul o dată prost și a doua oară bine – îmi ia vreo 40 de minute să înregistrez și să tai. Asta e cea mai grea parte, pentru că aici chiar n-am nicio altă experiență în afară de ce fac pe canal. 

Am câțiva prieteni cărora le mai trimit scripturile la verificat, uneori le mai dau și altora dacă simt că stăpânesc subiectul mai bine decât mine și pot să-și dea seama dacă spun prostii. Altfel, eu fac totul, mi-e suficient cât depind de feedback-uri la muncă.

De unde atâta cinism uns cu miere în Kinezarie?
Pentru mine cinismul e când cauți probleme la soluții, deci în sensul ăsta n-aș zice că-s cinic. Ca să nu par cinic mă chinui de fiecare dată să ofer la final o soluție sau măcar un unghi care să arate și niște speranță, chiar cu riscul de a dilua point-ul puțin. Oricum, eu în general am boală pe cinism – mi se pare starea naturală a românului ăla care se complace în propriul noroi și mă enervează teribil. Mai ales că am fost acolo și știu ce face din tine. 

Care episod te-a provocat cel mai tare?
Clipul cu datingul a fost destul de greu de conceput și scris – o dată pentru că se poziționează oarecum între tabere și trebuie să n-o superi pe niciuna prea tare și a doua oară pentru că eu însumi am folosit o grămadă aplicațiile alea și am o tonă de biasuri. Nici nu prea există date sută la sută credibile, deci a trebuie să fac totul bazat pe logică, observații generale și pe ce am învățat în primul an la facultate. 

Ăla cu societatea creștină a mai fost greu pentru că am încercat să demonstrez că e greșit din punct de vedere biblic să legiferezi împotriva persoanelor LGBT. Așa că nu am putut apela la argumente ca drepturile omului, principii democratice etc. Și e complicat, că te lovești de multe contradicții și interpretări când încerci să bazezi un argument logic în zona aia, plus că din nou trebuie să încerci să nu superi pe nimeni. 

Singurul care a fost mai provocator după ce l-am postat a fost ăla cu manelele – se pare că sunt oameni care cred literalmente că dacă acceptăm manelele înseamnă că abdicăm în fața forțelor răului. Am primit comentarii de șase paragrafe despre cum nu există rasism în România, ceea ce e interesant, pentru că asta ne-ar face practic prima țară din lume care a reușit asta. Și cică n-avem stimă de sine națională. 

Ce subiect îți stă pe creier, dar încă nu te simți suficient de pregătit să-l transformi într-un episod?
De ce s-a stricat Vama. Încă nu am găsit un take clar și surprinzător, e foarte complex subiectul, ai toate schimbările sociale din România, tranziția la capitalism, oferta de pe litoral, identitatea stațiunii și în ce măsură ea încă mai există, efectul nostalgiei. Sunt o groază de variabile.

Ce te sperie când te gândești la Kinezarie în viitor și când vezi comentariile în care oamenii îți tot zic că o să bubui?
Mi-e teamă să nu devin previzibil sau să fac ca Game of Thrones și s-o dau în bălării încercând să fiu imprevizibil. Cât despre oamenii care zic că în curând o să bubui, îi pupăcesc și îmbrățișez. Cred că totuși îi fură glumele și noutatea formatului, că altfel e un conținut super politic, nu neapărat introductiv, glumițe obscure, cred că mai degrabă poate să fie un canal respectat printre cunoscători. Ceea ce e absolut okay.