Ce-au zis oameni mai deștepți decât mine despre despărțiri și cum le supraviețuiești

Articolul a apărut inițial pe i-D.

Recent, am trecut printr-o despărțire chinuitoare, care a venit mai mult sau mai puțin din senin. Săptămâni la rând am stat și am rumegat ce s-a întâmplat. Despărțirea m-a forțat să conștientizez niște adevăruri mai greu de digerat, să reevaluez cine sunt și ce vreau. Fiind interesat de știință și psihologie, m-a făcut să mă gândesc și la ce au de spus studiile despre acest fenomen.

Uite ce am învățat eu.

În cazul ăsta, unul dintre cele mai pregnante aspecte, chiar și în comparație cu alte despărțiri din trecut, a fost cel al schimbărilor rapide și bruște ale stărilor mele emoționale. Într-un moment mă simțeam pozitiv și energic, gândindu-mă că, deși e dificil, totul e spre binele meu, iar apoi eram inundat de alte gânduri și mă scufundam la loc în sentimente de tristețe, supărare sau frică. Sau mă îndoiam de decizia mea de a termina relația. Evident, astfel de emoții sunt normale și am profitat de ocazia asta ca să cuget la efemeritatea sentimentelor și alte circumstanțe de viață. Dar ce mai exact activează schimbările extreme de stare?

Grace Larson, candidat la doctorat de la Universitatea Northwestern, care a studiat despărțirile de natură romantică, spune că partenerii intimi ne ajută să ne reglăm emoțiile, ritmurile circadiene, atunci când ne culcăm sau ne trezim, când ne este foame, plus alte aspecte ale fiziologiei noastre. De asemenea, noi considerăm partenerii romantici niște „personaje de atașament”, care ne dau un sentiment de siguranță și cu care împărtășim stările și multe dintre activități. Astfel, atunci când relația aia nu mai există, ciclurile noastre fizice și emoționale sunt dereglate. „E complet logic ca fără relația aia stările tale o iau razna pentru o vreme”, spune ea.

„La fel ca multe alte experiențe de viață, despărțirile sunt o combinație de consecințe pozitive și negative”, spune Gary Lewandowski, profesor și director al departamentului de psihologie de la Monmouth University. „Chiar dacă ești trist din cauza unei relații încheiate, sunt șanse mari ca asta să aibă și efecte pozitive, cum ar fi mai mult timp să te concentrezi asupra ta și a prietenilor. Chiar dacă tu ești cel care a inițiat despărțirea, tot o să ai parte de niște sentimente negative, cum ar fi îndoiala dacă ai luat decizia corectă sau vinovăția în privința rănirii persoanei.”

Una dintre aceste emoții negative este suferința, iar cercetările arată că pierderea emoțională chiar pare să afecteze creierul similar cu o suferință fizică. Într-un studiu publicat în 2011 în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, cercetătorii au testat participanții la un aparat RMN, care măsoară activitatea cerebrală. Apoi, le-au arătat imagini cu foștii parteneri, de care se despărțiseră recent. Mai târziu, au administrat participanților o senzație dureroasă (dar nevătămată) de arsură. Ambele experiențe au determinat un nivel similar de activitate cerebrală. „Aceste rezultate oferă noi explicații pentru teoria că respingerea emoțională „doare””, au scris cercetătorii.

Deși există durere, ai parte și de o stare similară sevrajului. Unele cercetări sugerează că dragostea romantică poate avea un impact asupra creierului similar cu cel al unui drog ce creează dependență, cum ar fi cocaina, iar pierderea acestei iubiri poate duce la efecte bio-chimice la fel ca cele din timpul sevrajului fizic. Mie nu prea îmi place comparația asta, deoarece bagă în aceeași oală un lucru sănătos care-ți afirmă viața cu ceva distructiv și înrobitor. De asemenea, este o percepție asupra creierului doar din punct de vedere material, lucru care are propriile limitări. Totuși, dacă există paralele biochimice între dragoste și dependență, există și pentru despărțire și sevraj. Metode bune de a trece de perioada asta sunt exercițiile fizice și conexiunile sociale cu prieteni noi și vechi.

Atunci când construiești o relație intimă cu cineva, nu e surprinzător faptul că se schimbă și simțul identității. La un moment dat, mă întâlneam cu o femeie a cărei familii mi-a spus clar că nu ar fi de acord cu mine decât dacă m-aș converti la iudaism. Deși relația nu a mers și eu nu m-am convertit, chiar am luat în considerare o schimbare semnificativă a identității mele, pe care altfel nu aș fi făcut-o. Una dintre cele mai dificile provocări ale unei despărțiri e faptul că îți pui întrebarea: „Cine sunt eu acum, dacă nu mai sunt cu partenerul meu?”

Psihologii numesc acest proces: „reorganizarea sinelui”. Într-un studiu publicat în Social Psychological and Personality Science, David Sbarra, psiholog de la Larson and University of Arizona a făcut un experiment în care a observat 210 de studenți, care au trecut prin despărțiri romantice. Un total de 120 de studenți au venit de patru ori în decursul a nouă săptămâni, timp în care ei au vorbit cu cercetătorii despre despărțirile lor, iar psihologii au luat măsurători fiziologice, cum ar fi tensiunea arterială. Ceilalți 90 de studenți au venit o singură dată, la începutul și sfârșitul perioadei de nouă săptămâni. Al doilea grup a fost mai ok și a raportat mai puține „dereglări ale sinelui de-a lungul timpului.” Cu alte cuvinte, ei păreau mai încrezători în felul lor de-a fi, independenți de foștii parteneri.

În comparație cu cei 90 care nu au venit constant, cei 120 de studenți au prezentat o scădere în „intruziuni emoționale legate de despărțire, singurătate și utilizarea cuvintelor la plural atunci când descriau separarea.” Larson a ajuns la concluzia că aceste schimbări puteau fi rezultatul discuțiilor cu psihologii despre experiențele de despărțire. Indiferent, rezultatele sugerează că ajută să te destăinui prietenilor și familiei, nu doar în termeni de sprijin emoțional, dar și ca să poți procesa cognitiv experiența.

Procesarea unei despărțiri implică nu doar creierul și mintea, dar și corpul. Într-un studiu interesant din 2010, din jurnalul Psychological Science, cercetătorii au prezentat fețele unor persoane necunoscute participanților la studiu. După ce-au fost informați că persoanele respective „i-au respins”, ritmul cardiac al participanților a încetinit. Asta sugerează o dereglare a sistemului nervos parasimpatic, care guvernează procesele autonome ale corpului în repaus, câteodată numite și funcțiile de „odihnă și digestie”.

Într-o altă lucrare din Psychosomatic Medicine, cercetătorii au analizat femei și bărbați divorțați. Participanții au fost rugați să reflecte asupra divorțului, în timp ce cercetătorii au măsurat tensiunea arterială a fiecărei persoane. Bărbații care încă erau afectați emoțional în privința divorțurilor au prezentat nivele mai ridicate ale tensiunii arteriale în urma reamintirii, în comparație cu femeile, care păreau mai echilibrate.

Indiferent cât timp ești cu cineva, despărțirile pot fi incredibil de dificile. Dar sunt șanse mari să devii mai puternic și cu o înțelegere mai clară a sinelui și a ceea ce vrei. Cercetătorii sugerează că cea mai bună metodă să treci mai departe e să-ți înfrunți sentimentele, să le simți din plin, decât să încerci să le ignori sau să le amorțești. Lewandowski spune că a descoperit, prin cercetările personale, „că atunci când scrii despre experiență, în special despre aspectele pozitive, pe care altfel le-ai ignora, promovează emoții pozitive post-despărțire.” Alte lucruri care ajută sunt: învățarea de aptitudini noi sau încercarea unor experiențe noi, să-ți urmezi pasiunile, să-ți vezi de treabă și să-ți petreci timpul cu prietenii și familia.

Apoi mai e și factorul evident: Timpul. Timpul vindecă toate rănile. Deși nu există un interval magic (fiecare persoană sau situație este diferită), vestea bună ar fi faptul că cercetările arată că oamenii tind să supra-estimeze timpul necesar pentru a trece peste o despărțire. Iar, cu un pic de noroc, următoarea relație o să fie mai bună.

Așa cum spunea și Adele: „Sometimes it lasts in love, but sometimes it hurts instead.”