Salut, sunt Radu Negoiță și sunt arhitect. Am făcut pagina de Facebook Case Strâmbe pe Radar, ca să-ți arăt cum și dacă îți iei țeapă cu apartamentul nou pe care ți-l cumperi. În rubrica asta îți arăt ce înseamnă superofertele bombă de apartamente noi din România și-ți traduc cu ce probleme vin hărțile alea colorate cu viitoarea ta casă.

„Premium” este când vii la Mamaia la hotel şi primeşti doar tu masaj erotic cu finalizare, iar restul nu. „Standard” înseamnă doar cardul de acces în cameră şi zâmbetul de la recepție. Că eticheta „premium” se foloseşte, de multe ori, doar ca să crești preţul mărfii, o ştie toată lumea. Dovada e chiar unul dintre apartamentele din complexul Premium Residenz (ei au vrut cu „z”), din Iaşi, care ar fi trebuit să fie cum îi zice numele, dar a ieşit altceva.

Pe site e plin de epitete, dar ele nu ţin loc de bun simţ. Prin „soluție arhitecturală modernă pentru un management al spațiului cât mai eficient” ar trebui să înţelegi „am avut un teren, am făcut un bloc pe el, dă banii şi mai departe te descurci tu”. Adică, în loc de soluţia firească, vei primi un apartament în care treci din cameră în cameră, fiindcă nu ai cum altfel – treaba de aici este eficientă pentru cine vinde, nu şi pentru cine cumpără.

Asta înseamnă disconfort, dacă ești obișnuit să te respecți cât de cât. Așa că s-ar putea să ajungi într-una dintre circumstanțele astea:

Situația ipotetică unu: sari din pat pe la patru dimineața, din cauza pijamalei jilave. Realizezi că ai făcut pe tine şi nu ştii dacă ai visat sau e pe bune. Verifici și după ce înjuri, o tuleşti la baie. Riscul este să te vadă cine doarme în living – se întâmplă să fie alţi oameni în casă şi la apartamentele de două camere.

În fapt, drumul de la pat la budă ar fi bine să treacă printr-un hol. Sigur că este legal să treci dintr-o cameră în alta, fără hol, dar înseamnă disconfort şi e de prost gust când poartă etichetă de lux.

Situația ipotetică doi: când vii de la mall, cu plasa plină, arhitectura apartamentului te obligă în primul rând să-ți saluţi partenerul cu care ai contact vizual de cum ai intrat pe uşă - din vestibul cuprinzi vizual sufrageria, un bonus pentru orice poștaș voyeur. Apoi, ai două variante, ori laşi jos plasa, ca să te descalţi, ceea ce poate fi enervant, când tot ce ai de făcut e să lași o plasă, ori o iei încălţat spre bucătărie, direct peste covoarele proaspăt spălate. Ideal era ca intrarea în bucătărie să fie aproape de ușă, iar drumul de la intrare până la ea să se facă pe pardoseala uşor lustruibilă.

Termenul de „living” - folosit aici pentru intersecţia traseelor din casă - e o pură convenţie. Există o zonă unde poţi ţine o canapea, un televizor şi un fotoliu și cam asta e tot. Dacă nu pui la socoteală şi nişa în care se ţine planta, livingul nu depăşeşte suprafaţa unui dormitor. Ceea ce poate fi o problemă, dacă te decizi să inviţi lume pe la tine.

Sigur, mai există o felie de spaţiu de zi, acolo unde e pusă masa (între dormitor, peretele exterior şi bucătărie), dar forma şi poziţia ei fac dificilă orice altă activitate în afară de mâncat. Va trebui, deci, să te mulţumeşti cu insula ta alcătuită din trei perne şi patru mânere.

Singurul câștig este fereastra de la camera de zi, care e chiar mare, adică vei avea lumină naturală berechet, ca să vezi cu ochii tăi ce înseamnă Premium, fără a folosi o lanternă.

Apartamentul are şi un dormitor care, deşi nu pare, are totuşi o fereastră în partea dreaptă, așa cum reiese din imaginea blocului de pe site. Nu e o cameră de interogatoriu, aşa cum apare în plan, dar nu e nici foarte mare. În loc de 12 metri pătrați, cât impun Normele de igienă şi sănătate, are 9,6. Mai puţin decât suprafața minimă a unui dormitor de copil, care e de zece metri pătrați, conform Legii Locuinței.

Camera asta e atât de premium, încât s-a prevăzut încă din proiect o nişă specială pentru pisică: e adâncitura de după uşa de la dormitor. Mare atenţie când o deschizi, că pisicile sunt moi şi se repară greu.

Deşi e şi el cam scurt, dormitorul îţi va permite totuşi să introduci un dulap în lăţimea camerei, ceea ce contează. E important totuşi ca patul să nu fie mai lat de 1,60 metri, că altfel îţi va fi greu să circuli, iar poziţia stâlpului de lângă nu ajută, ba dimpotrivă.

Cel mai prosper spaţiu al casei din punct de vedere al spațiului este bucătăria: nu ai la dispoziție doar un blat, cum au majoritatea apartamentelor din celelalte blocuri prost gândite, aici îţi permiţi să iroseşti spaţiu cum o poate face doar cine are valoare.

Bucătăria asta are zece metri pătrați în plus faţă de minimum necesar funcționării. Iar cu ei chiar nu ai ce face. Poţi muta aici locul de masă și tot rămâne spațiu să te joci şotronul sau chiar de-a v-aţi ascunselea. Ai unde te ascunde - acolo unde s-a ascuns şi fereastra.

Nişa aia e creată ca să demonstreze că în bucătăria de aici fizica fluidelor funcționează după alte legi, iar aerisirea se poate face după colț, cumva. În fine, asta merge doar la premium, ai înţeles tu.

Nu înţeleg motivul pentru care nu există spaţii de depozitare dedicate: locuri sunt berechet, fiecare dintre cotloanele alea trei se poate închide cu un perete de gips-carton şi o uşă. Poate că dezvoltatorul a vrut să facă economie de bani. Poate că a vrut să vadă dacă lumea se prinde şi foloseşte nişele ca atare, pentru că la bucătărie nu a făcut economie deloc. Sau poate doar se joacă cu mintea ta.

Cert e că proverbele vechi se aplică şi în lumea rezidenţialelor noi. Premium poate fi doar un alt fel de a spune „nu tot ce strălucește este aur”.