Povestea românului care locuieşte boem în fosta mină din Anina

Oliver Merce este un fotograf de 38 de ani din Timişoara, care realizează nişte portrete tulburătoare în alb-negru. În august 2014, el se apucase de un proiect în care documenta viaţa oamenilor din oraşul minier Anina, când a dat peste Juju, un filosof de 75 de ani care locuieşte în baraca de paznic a minei abandonate din oraş. De atunci, Oliver s-a tot întâlnit cu Juju ca să discute despre viaţă, Black Sabbath şi libertatea omului care rupe de lumea consumeristă în care trăim.

„Trăim într-o societate de consum unde goana după materialism, fără niciun discernământ, afectează tot mai multe persoane. Pentru cei mai mulţi dintre noi e aproape o crimă să fii fericit fără confortul modern. Exista însă şi oameni care au renunţat la goana după lucruri materiale, pentru că ea nu echivalează cu goana după fericire. Un astfel de om cred că este Juju.

Am vrut să vizitez mina din Anina, care s-a închis în urma unui explozii oribile în 2006, în care au murit şapte oameni, dar când am ajuns la baraca paznicului, m-a întâmpinat Juju. Evident, era o poreclă, pe care i-a dat-o o profesoară acum mai bine de jumătate de secol, cu care a rămas toată viaţa. L-am întrebat care era numele lui adevărat, dar a evitat răspunsul, aşa că am decis doar să ascult ce are de povestit, fără să întreb oamenii din oraş dacă tot ce zice e adevărat, pentru că şi-ar fi pierdut farmecul.

Juju, născut în Vâlcea dintr-un tată militar şi o mamă doctoriţă, a fost înscris de tatăl său la Liceul Militar de Muzică din Bucureşti şi, după aia, la Conservator. Dar lui Juju îi intraseră în cap Schopenhauer, Kant, Jung, nu voia să cânte o viaţă întreagă la pian. Aşa că a dat la Filosofie şi a urmat facultatea în secret până în anul patru, când a aflat tatăl său şi l-a trimis în armată, de nervi. Povestea lui a fost auzită de un superior, care l-a ajutat să termine facultatea de Istorie-Filosofie. Apoi, Juju a urmat şi facultatea de construcţii şi a lucrat o vreme în domeniu. Dar a căzut de pe bloc şi a fost accidentat destul de grav. A stat luni bune împachetat în gips, iar urmele acestui accident sunt vizibile şi-n prezent.

După ce s-a făcut bine, au urmat 13 ani de muncă în mina din Anina, care s-au terminat cu accidentul teribil din 2006, în care mulţi părinţi au fost obligaţi să-şi îngroape copiii. După atâţia ani de muncă acolo, Juju a decis să locuiască în mină şi s-a mutat în camera în care stătea paznicul. Nu a rupt relaţiile cu foştii săi colegi şi prieteni din mină, care încă locuiesc în Anina, dar spune că s-a creat o „fractură" între el şi ceilalţi şi acum se identifică mai mult cu mina. Deşi este un personaj local mai celebru decât primarul din Anina, prietenii săi nu prea sunt încântaţi să-l audă cum vorbeşte despre „abisalul din om", despre pictorii impresionişti sau despre muzica anilor 60-70.

În unele din birturile de acolo, se aud manele, dar lui Juju îi plac Beatles, Black Sabbath, Queen, Mahalia Jackson, Ike Turner. La un moment dat l-am luat cu maşina, ca să-şi facă nişte cumpărături de la piaţă, şi-n momentul în care a pornit casetofonul, l-a recunoscut pe Wagner de la primele acorduri. Până la urmă e diferit într-un mod foarte profund faţă de oamenii de acolo.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost modul în care a refuzat orice fel de ajutor, de implicare în viaţa lui. Este un om fericit, pentru că se consideră un om liber şi conchide că „nicio formă de dependenţă nu este bună". Cea mai mare dorinţă a lui mi s-a părut aceea de a fi ascultat, de a avea cu cine să vorbească. Sunt sigur că nici eu nu m-am ridicat la înălţimea aşteptărilor sale şi am fost, până la urmă, un partener mai mult de monolog, decât de dialog.

Cea mai bună descriere a lui o găseşti într-una din poeziile sale, pe care mi le-a recitat cât l-am vizitat:

Ego

Se zbate sufletul în mine
Ca zborul stins de la fereastră.
Îl simt și-n mierea de albine,
Mai deșirat în zarea-albastră.
Aș vrea să stau, nu pot s-o fac
Îmi scriu în gând să fiu pe plac.
Unul e alb, altul e des.
Un subiect cu inţeles
Cred că îl știți – îl țin sub fes
Într-o nervură cerebrală,
Luată drept boală mintală.
S-au afișat ca în tablou,
Aștept venirea din ecou.
Se zbate sufletul in mine,
M-alint în mierea de albine.

Juju e fotografiat în curtea minei, cu o rămăşiţă a unei firme comuniste pe care scria „Trăiască Partidul Comunist Român".

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre mine:
România postindustrială Am vorbit cu minerii care au fost manipulaţi să bată oameni în 90 Minerii din Valea Jiului încă trăiesc sub prejudecăţile Bucureştiului Minele de aur Gura Barza Cum te distrezi în vacanţa de vară, în Valea Jiului postindustrială