Park Life, fanzinul foto creat de Chus Antón, Ahida Agirre și Grégory Clavijo, e un omagiu adus vieții agitate de adolescent.
În introducerea fanzinului Park Life, Jorge de Cascante scrie așa: „Totul dispare într-o secundă. Oare chiar am furat mașina tatei când aveam 16 ani și am mers cu ea în Franța să ne întâlnim cu o fată pe care o cunoscusem în tabăra de vară? Probabil că nu… sau cine știe.” Dar când ești adult, aventurile tinereții pot părea o amintire îndepărtată, mai ales că Instagramul nu se inventase pe atunci ca să dovedești că au avut loc. Fascinat de ideea de adolescență de azi, în comparație cu cea de acum douăzeci de ani, fotograful spaniol Chus Antón și prietenii lui Ahida Agirre și Grégory Clavijo au ieșit pe străzile Londrei ca să documenteze viața unui grup de adolescenți. Au strâns la un loc toate descoperirile într-o revistă de tip fanzin, cu format mare. Park Life e un tribut adus vieții, frumuseții și futilității adolescenței. Am stat de vorbă cu Chus despre fascinația lumii pentru adolescență.
Videos by VICE
Ce experiență ai în fotografie?
Când aveam 12 ani, tata mi-a dăruit primul aparat foto și am început să fac fotografii în vacanțele de vară cu familia. Mai târziu, m-am înscris la Școala de Arte Oviedo, unde am întâlnit niște profesori extraordinari care mi-au făcut cunoștință cu niște fotografi pe care îi admir enorm: Martin Parr, Bruce Davidson, William Klein, David Armstrong, Sarah Moon… Întotdeauna am fost interesat de cultura pop și de adolescență. În liceu și în facultate le făceam multe fotografii prietenilor ca să documentez adolescența noastră împreună. Așa a început Park Life. Nu aveam Instagram sau Facebook ca să ne păstrăm undeva toate amintirile. Pot spune că muzica, mișcările muzicale, coperțile de discuri și estetica din britpop, cinematografia spaniolă sexi, synth-pop-ul britanic și anii ’70 au avut un impact puternic asupra artei mele și sunt toate foarte conectate cu lumea adolescenților.
Cum ți-a venit ideea să faci Park Life?
Ideea a existat dintotdeauna. S-a manifestat în Londra, în vara lui 2015, pentru că atunci ne-am sincronizat în spațiu și timp și am avut toate condițiile necesare s-o facem.
Citește și: Cum era să copilărești în anii ’90, în România
De ce suntem atât de fascinați de adolescenți și adolescență?
Suntem fascinați de perioada când trăim viața la maximum. Atunci ai primele experiențe de toate felurile. Începi să devii adult, să ai propriile gusturi, îți dezvolți sensibilitatea și totuși încă ai inocența specifică vârstei. Ne amintim de obicei muzica, filmele și cărțile pe care le-am descoperit în perioada respectivă. Vedem adolescența ca pe un proiect în lucru. E un pas decisiv pentru restul vieții și de asta o considerăm așa de specială.
Cine sunt tinerii din fotografii?
Optsprezece adolescenți, toți londonezi, cu vârste între 14 și 18 ani. Agnes, Hana, Aisha, Ayanna, Finn, Amber, Felix, Charlie, Lula, Pablo, Sinead, Ophelia, Sonam, Theo, Milanka, Tommy, Ruby și Rachel.
Ce vreți să transmiteți despre adolescenții de azi în Park Life?
Am vrea să transmitem un mesaj pozitiv despre adolescenții de azi. Media și societatea tind să-i disprețuiască pe adolescenți și să glorifice trecutul, pentru că noile generații vin mereu cu idealuri, etici și politici noi, pe care nu le înțelegem complet. Dar așa a fost dintotdeauna. În timp ce lucram la Park Life , am realizat că spiritul adolescentin a rămas, de fapt, același dintotdeauna. Ne-am recunoscut în viețile celor 18 adolescenți – în conversațiile lor, în așteptările lor despre viață, în temerile lor, în felul în care vorbesc, râd și relaționează unii cu alții. Singura diferență față de adolescența noastră sunt instrumentele pe care le folosesc acum (internetul, rețelele sociale…) ca să comunice și mediul lor înconjurător, dar spiritul/esența adolescenței a rămas la fel.
Voi cum erați în adolescență?
Fiecare dintre noi avea lumea lui, în trei orașe diferite. Eu eram în Oviedo, citeam biografiile trupelor mele preferate și învățam pe de rost toate versurile de la Beatles. Grégory era în Arras, se juca jocuri video online, surfa pe net și vorbea cu oameni din diverse țări. Ahida era în Mungia, organiza petreceri în pijamale și își făcea fotografii la webcam cu prietenele ei.
Crezi că Generația Z a pierdut o parte din magia adolescenței pe care am trăit-o noi pentru că stau mereu în fața ecranelor calculatoarelor sau telefoanelor?
Pentru noi, magia adolescenței se bazează pe lipsa de experiență. Când ești adolescent, trăiești orice pentru prima oară. Nu cred că magia asta se poate pierde din cauza utilizării internetului. De fapt, chiar suntem de părere că internetul e un instrument bun pentru a-ți dezvolta creativitatea, gusturile, cunoștințele și acceptarea de sine. Te ajută să găsești mai rapid persoane cu aceleași interese și sensibilități. Nu se poate spune că magia adolescenței a dispărut din cauza internetului. Mai degrabă am zice că utilizarea internetului face curentele să circule și să se stingă mai repede decât înainte. Generația Z folosește inteligent internetul: nu înghite pur și simplu informația online, ci o înțelege rapid și o internalizează.
Care a fost cel mai rebel gest pe care l-ați făcut?
Chus: În adolescență, am furat aproape toate discurile pe care le aveam în colecție.
Grégory: Le-am zis părinților că merg la un concert cu prietenii, dar am luat mașina și am făcut un roadtrip până în Olanda.
Ahida: Eu și prietenele mele le ziceam mereu părinților că mergem să dormim acasă la o prietenă, dar ne duceam la petreceri și dormeam pe străzi.
Care e cea mai grea parte a maturizării?
Faptul că n-o să mai fim tineri niciodată, toți am vrea să fim „veșnic tineri”.
Care e cea mai mișto parte a maturizării?
Obținerea independenței, faptul că trăiești viața pe care ai ales-o și ești înconjurat de oamenii pe care îi alegi să facă parte din viața ta.
Ce sfat le-ai da tinerilor adolescenți din ziua de azi?
Să trăiască viața la maximum pentru că adolescența e foarte scurtă și n-o să treacă mult până va deveni doar o amintire. Se întâmplă o dată-n viață.
Există în fanzin o fotografie care are o poveste mai specială?
Ne place mult fotografia în care Pablo și Lula se distrează în tren. Fotografia asta concentrează atmosfera din Park Life și energia pe care am simțit-o în timpul petrecut cu acest grup de adolescenți. Tocmai petrecusem toată ziua în Brighton și Pablo își cumpărase niște pijamale superbe, alb-albastre, dintr-un magazin caritabil, și le-a purtat în drum înapoi spre Londra. I s-a părut perfect normal să ajungă înapoi în gara din Londra în pijamale. N-avea nicio treabă. A fost foarte simpatic.
Care e următorul proiect?
Să ne publicăm propria revistă.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre adolescență pe VICE:
Cum era să fii adolescentă în anii ’90, în România
Odată cu Colectiv, a ars toată adolescența noastră
Întrebarea zilei: Ce tâmpenii ai făcut în adolescență?
