FYI.

This story is over 5 years old.

CARTEL

Noul val literar – Varanismul

Criticii literari se vor da peste cap, inventând stiluri noi pentru noul val de talentaţi literari cu mult timp la dispoziţie.

Viitoarea colecție Biblioteca pentru Hoți

Cu câteva ore înainte de a afla sentinţa, Voiculescu declara, întrebat fiind de un reporter cu mare talent jurnalistic, că, dacă va primi pedeapsa cu executare, va scrie cel mai probabil o carte într-un loc unde e linişte, nu există stres şi ai atâta timp „liber”. Cu câteva zile înainte citeam pe un site de ştiri că Gigi Becali, împreună cu nu ştiu ce coleg de celulă, care este şi profesor, îşi va folosi stiloul cu Ştefan cel Mare sau cu o icoană desenate în miniatură pe peniţă, nu pentru a semna contracte la Steaua, ci pentru a-şi „aşterne” (ah, cât îmi place acest clişeu) memoriile. Tot aşa, Năstase şapte case cere şi mai mult ca sigur că va şi primi eliberare condiţionată pentru bună purtare şi, atenţie!, pentru că a scris o carte cât a fost în arest. Ca să nu mai pomenesc de Ioan Becali, care nu doar că vrea să-şi scrie în celulă biografia, dar doreşte s-o şi ecranizeze – din fonduri proprii, evident.

Publicitate

Se pare că orice politruc corupt sau mafiot bişniţar are un nou vis, acela de a scrie o carte. Şi pentru că justiţia pare tot mai pornită, pentru că ţi se mai taie din sentinţă dacă publici o carte cât eşti încarcerat, în timp ce un scriitor adevărat, un romancier sau un poet să zicem, într-o ţară cu interesul pentru cultură aproape de zero, nu are niciun mare beneficiu, putem vorbi în sfârşit despre un nou val literar, pe care o să-l denumesc, inspirat fiind, Varanismul.

Nici nu vreau să aduc în discuţie potenţialul extraordinar de vânzare al acestor titluri în pregătire. Numai dacă ne gândim la naţionalism ieftin, instigare la ură, analfabetism şi semianalfabetism, incultură și atacuri la democraţie, deja vedem calupurile publicitare de pe Antena 3, şpagatul lui Badea peste tirajul lui Voiculescu şi o limbă scoasă în amintirea lingerii în fund a Varanului, actorii de trei parale invitaţi la Gâdea să facă spume şi elogii, balele telespectatorilor lui Măruţă dublându-şi presiunea și nu în ultimul rând imaginea (sper că nu) preşedintelui Ponta înlocuid de pe colţul biroului de la Cotroceni Levantul lui Cărtărescu cu best-sellerul lui Năstase.

Criticii literari se vor da peste cap, inventând stiluri noi pentru noul val de talentaţi literari cu mult timp la dispoziţie, pentru că analizele lor pe care, la fel, nu le va citi nimeni şi n-au nicio relevanţă, vor fi măcar plătite. La al treilea titlu, marii autori vor intra şi în USR (a se citi Uniunea Scriitorilor Români, nu a scribilor), dar asta nu va schimba cu nimic uniunea, tot la fel de mult antitalent şi politruci vor rămâne ca proporţie. Şi pentru că Muzeul Literaturii s-a închis, se va deschide un nou muzeu, unde vom putea admira bani spălaţi, falsuri în acte, obiecte de prost gust şi imagini inedite cu noile noastre modele culturale. În timp ce kilograme de aplauze vor umple librăriile, manuscrisele unor idioţi precum Eminescu sau Blaga vor putrezi în continuare în nişte beciuri uitate de lume.

Pentru a mai vinde măcar două exemplare în această nouă piaţă editorială, Dan Lungu îşi va schimba titlul cărții Sînt o babă o comunistă în Sînt un boşorog comunist, corupt şi varan, în speranţa că va putea păcăli o parte din cititorii ahtiaţi după biografiile puşcăriaşilor.

Şi desigur, noi ăştia care ne ocupăm cu scrisul în libertate, ne vom lăsa păgubaşi, în primul rând din cauza lipsei de timp, nu de creativitate, talent sau muncă. Căci timpul le rezolvă pe toate, nu? Inclusiv cărţile.

Andrei Ruse este scriitor, promoter cultural și inițiator al proiectului Hyperliteratura.ro. Urmăriți-l pe Andrei pe blogul său.