Sex

Fetișul care a ajuns viral din cauza femeilor care spun că li se pare sexy să fie folosite

Cea mai recentă obsesie a internetului e dorința de a fi folosit ca obiect sexual oricând, oricum și oriunde. Dar poate că nu orice fantezie trebuie să devină realitate.
ce e fetisul free use si de ce e periculos
Fetișul Free use a devenit tot mai popular pe TikTok. E okay să normalizezi un kink, dar nu și atunci când nu se menționează nimic despre limite sau consimțământ. Colaj: Cath Virginia 

TikTok pare foarte prudent când vine vorba de conținutul explicit și cuvintele pentru adulți, însă e foarte pervers. Încă de la începuturile platformei, oamenii au găsit soluții inteligente ca să discute despre fetișurile lor sau pur și simplu să spună în ce fel le place sexul.

Însă un fetiș destul de controversat a început să circule recent pe aplicație. Se numește „free use” și se referă, în mare, la dorința de a fi folosit sexual de un partener, oricând, oricum și oriunde. Pe vremuri era considerat de nișă, dar acum există mai mult conținut despre el ca niciodată.

Publicitate

Există mai multe subreddit-uri NSFW pe această temă, dintre care unul are 1,4 milioane de membri, iar TikTok-urile pe tema asta au adunat câteva milioane de vizualizări. Da, aceste comunități și clipuri au ca scop normalizarea kink-ului, dar, totuși, e destul de dubios.

Fetișul free use presupune să renunți la autonomie

În practică, free use e un aranjament între doi adulți care și-au dat consimțământul pentru această practică. Unul dintre parteneri are libertatea să inițieze o partidă de sex fără să ceară consimțământul celeilalte persoane și fără niciun fel de preludiu, indiferent dacă persoana respectivă este ocupată, doarme sau mai știu eu ce. La un nivel de bază, este o extensie a rolurilor de supunere/dominare prezente în multe alte kink-uri BDSM. Practic, renunți la autonomia ta în favoarea partenerului tău și te eliberezi de nevoia de a lua decizii.

La fel ca în cazul multor altor perversiuni, modul în care se desfășoară acest aranjament depinde de interesele și limitele participanților. Majoritatea fanilor acestui fetiș țin cont, totuși, de anumite reguli, atunci când îl practică. După cum a relatat Isabelle Kohn în MEL în 2021, fetișul free use e explorat, de obicei, doar în interiorul casei, iar persoanele care îl practică stabilesc adesea anumite restricții, cum ar fi să nu facă sex în timp ce gătesc sau lucrează. În plus, ambele părți își păstrează dreptul de a o refuza pe cealaltă, indiferent de motiv.

Publicitate

Fanii acestui kink adoră ideea de a nu spune aproape niciodată „nu” - gen să te transformi într-un obiect care să fie folosit după bunul plac al cuiva. Și tocmai de asta fetișul a început să fie criticat pe social media.

În ultimele două săptămâni, au devenit virale zeci de videoclipuri despre free use. Cu peste două milioane de vizualizări, unul dintre ele prezintă o tânără care dă din cap pe muzică cu textul: „Eu acum câțiva ani, crezând că îmi place sexul brutal”. Apoi, pe măsură ce ritmul se schimbă, apar pe ecran cuvintele „free use”, ca o mare revelație care i-a schimbat fetei viața sexuală.

Un altul, cu 300.000 de vizualizări, prezintă o femeie bosumflată alături de textul „când spune că iubește sezonul rochiilor scurte, dar nu m-a folosit nici măcar o dată săptămâna asta”. Cel mai popular comentariu la clip e: „Nu știu cum am ajuns în zona asta a TikTok-ului, dar ăsta e deja al 4-lea clip pe subiect în ultima juma' de oră”.

Odată cu popularitatea acestor videoclipuri pe TikTok, a început să se vorbească despre free use și pe Twitter. „Asta e normalizarea violului. Întreabă-te de ce vrei asta pls”, spune un tweet care distribuie capturi de ecran din aceste videoclipuri. E esențial că majoritatea fanilor free use neagă că ar exista vreun element de viol în fantezia lor.

Publicitate

Unii spun că acest kink se suprapune cu cel al „non-consimțământului consensual”, care include teme de viol. Pe subredditul r/FreeUse, de exemplu, majoritatea conținutului e postat de către femei care vor să fie folosite și par foarte încântate de această fantezie. Nu există niciun indiciu că s-ar întâmpla ceva fără consimțământul lor. Efectiv le place să treacă la treabă fără să se obosească cu vreun flirt sau preludiu.

E okay ca un astfel de fetiș să devină atât de popular pe TikTok?

Asta nu înseamnă că toate criticile care i se aduc sunt nefondate. Mulți susțin că e un trend care încurajează obiectificarea, estomparea limitelor consimțământului și promovarea perversiunii pe platforme populate de adolescenți. Unul dintre screenshoturile distribuite pe Twitter prezintă o femeie care spune: „Multă lume m-a întrebat ce înseamnă free use.

Înseamnă că, din punct de vedere legal, ar trebui să nu-mi refuz niciodată viitorul soț chiar dacă nu am chef de sex, ca să previn divorțul”. Probabil că e o glumă (evident, nu există obligații legale pentru kink-ul free use), dar una care e greu de gustat, în contextul în care violul marital e o realitate pentru 10-14 la sută dintre femeile căsătorite.

Pe TikTok, se vorbește despre free use fără să se menționeze nimic despre limite sau consimțământ. Clipurile doar ridică în slăvi fetișul și atât. În majoritatea clipurilor, persoana care distribuie conținutul își promovează contul de OnlyFans.

Publicitate

Așa cum se întâmplă adesea, un fetiș personal și complicat a fost transformat într-o activitate consumabilă. Pe de o parte, cui îi pasă dacă îți place ca prietenul tău să vină la tine cu o erecție și să se aștepte la sex oral pe loc? Pe de altă parte, de ce trebuie să împărtășești asta pe rețelele sociale? Bineînțeles, pentru atenție.

Fetișurile precum free use sunt distractive tocmai pentru că sunt tabu, intime, murdare. Dar atunci când un fetiș e postat atât de public online, mai ales fără niciun fel de explicație mai amplă a implicațiilor sale, devine pur și simplu un spectacol. Își pierde din rebeliune și transgresivitate. Așa că aceste postări devin material de dezbateri pe Twitter - și nu e nimic sexy în asta.