Ce am învățat dintr-o călătorie în Cuba, ca turistă română

Poate că de la filmul Dirty dancing, de la melodiile celor de la Buena Vista Social Club, de la Mojito și Cuba libre, de la trabucul cubanez primit de tata când am plecat la facultate sau de la fiecare dintre ele, cert e că mereu mi-am dorit să ajung în Cuba. Am mers anul ăsta și am aflat că dacă te duci doar în zonele turistice nu cunoști nimic din ce e Cuba de fapt. Pe lângă raiul resorturilor impecabile cu servicii de patru zâmbete, există și o parte cu clădiri care par că se mai sprijină doar în istorie și cu oameni care sunt prea săraci și triști ca să zâmbească.

„Asta e Cuba, țara care îți dă posibilitatea să te plimbi pe străzi și să o descoperi tu, la orice oră", mi-a spus taximetristul care m-a luat de la aeroport în noaptea în care am ajuns. Într-adevăr, m-am simțit mereu în siguranță, așa că am hălăduit vreo 800 de kilometri timp de trei săptămâni. Aici sunt câteva sfaturi despre primele diferențe cu care trebuie să trăiești acolo.

În Cuba, turiștii au alți bani. Un Cuban Convertible Peso (CUC), moneda pentru turiști e cam 25 de pesoși cubanezi (CUP), moneda pentru localnici. Un CUC valorează cât un dolar. Prețurile pentru turiști sunt la fel ca oriunde în Europa, dar localnicii au locuri în care pot mânca și bea la prețuri foarte mici.

Ca să te miști dintr-un loc în altul, fie închiriezi o mașină, iei un taxi (există și taxiuri colective, pe care le împarți cu mai mulți oameni, chiar și pe distanțe de sute de kilometri), fie mergi cu unul dintre autobuzele destinate turiștilor (Via Azul). Există două autogări în fiecare oraș, una pentru localnici și alta pentru turiști. Mi s-a spus că turiștilor le este interzis să meargă cu autocarele pentru localnici, și din cauza monedei, dar și pentru că sunt prea puține și nu fac față nici transportului localnicilor.

Pe drum, din loc în loc, mai ales sub poduri, am văzut mulți cubanezi făcând un fel de autostop, dar în loc să țină arătătorul în sus, fluturau câte o bancnotă.

Internetul există doar în anumite parcuri în care ajunge unda Wifi și la care ai acces printr-o cartelă pe care o iei de la ETECSA (firma de telecomunicații) cu aproximativ doi dolari pentru o oră de internet sau pe care o poți găsi la diverși vânzători clandestini, zi și noapte în parc, la preț dublu. De când am plecat spre Cuba, mi-am propus să nu prea stau pe internet, iar când știam că am o oră în mână, simțeam emoții și chiar nu voiam să o irosesc.

Îmi pregăteam mesajele dinainte, îmi editam poza de pus pe Instagram, iar când mă conectam apăsam doar pe send/publish. Oricum multe din site-urile pe care voiam să intru să mai citesc câte o știre erau blocate, așa că, uneori, o oră de internet îmi ajungea și pentru trei conectări.

Oricum, parcurile astea sunt și loc de socializare offline și sunt vii la orice oră. Găsești mereu oameni cu o boxă pe umăr, un pahar de rom, chef de dans și vorbă.

Cei mai mulți dintre cubanezii cu care am vorbit mi-au spus că cel mai apăsător gând e cel că ei nu au cum să plece vreodată de pe insulă. Așa că mulți își fac viața cât de frumoasă pot în libertatea care se întinde pe o insulă, pe care dacă o parcurgi în linie dreaptă are un pic peste o mie de kilometri. De multe ori, când vedeam agitația de pe străzi la orice oră mă gândeam că nu pot să își extindă granițele, dar extind timpul.

Am aflat că joburile din domeniul medical sunt cel mai bine plătite, aproximativ 20 de dolari pe lună. Da, 20! O tipă, care studiase Dreptul și lucra acum ca stilistă, mi-a povestit că n-a putut să profeseze: „E greu când înveți ceva, vezi că nu e ok, vrei să schimbi și știi că nu poți".

Mulți oameni își schimbă jobul destul de des, în funcție de ce e mai productiv sau mai la îndemână. Am vorbit despre libertate cu un pescar care lucrase și ca ghid turistic. Era trist că se împrietenește cu mulți turiști, dar limita o trasează când vine vorba de bani și trebuie să îi taxeze în moneda turiștilor. Nu se poate împrieteni până la capăt pentru că are nevoie de bani. Oricum, mi-a spus că se simte liber mereu când iese cu barca la răsărit și bea câte o bere în timp ce peștii se încâlcesc în pânza lui.

M-am întors din Cuba cu vreo trei mii de poze. Aici sunt câțiva dintre oamenii cărora nu le-am aflat povestea, dar care m-au lăsat să le fac o poză: