De când Referendumul pentru redefinirea căsătoriei a devenit o certitudine, a început adevărata luptă a Coaliției pentru Familie cu bunul simț. De teamă că pragul de 30 la sută nu va fi atins, inițiatorii proiectului de revizuire a Constituției și aliații lor din PSD fac tot ce le stă-n putere ca lucrurile să iasă pe placul Domnului. Un prim pas în acest sens a fost întinderea referendumului pe două zile, că poate-poate se vor mobiliza românii la vot.
Un al doilea pas a fost să dea drumul la campania de dezinformare. Manipulările pe care le-ai văzut până acum sunt o mare frecție pe lângă mesajele care au început să fie răspândite imediat ce s-a anunțat că referendumul va avea loc. Calitatea discursului rămâne totuși aceeași, Coaliția pentru Familie se contrazice de la un mesaj la altul, așa cum ne-a obișnuit și până acum. Ba inițiativa este pentru familia tradițională și n-are nimic cu comunitatea LGBT, ba este împotriva homosexualilor.
Videos by VICE
S-a scris și s-a vorbit mult despre argumentele lor, toate au fost desființate și explicate ca la carte, așa că încerc să nu repet ce s-a zis deja. În schimb, am făcut o selecție cu cele mai absurde mesaje care s-au răspândit în ultimele săptămâni în mediul virtual, ca să vezi și tu că interesele sunt cu totul altele. Disperarea de a se justifica în fața criticilor este evidentă și încep să devieze tot mai mult de la firul logic. Nu că ar fi avut unul până acum, dar retorica lor și așa șubredă pare să fi devenit mai absurdă ca oricând.
Povestea cu Canada din perspectiva unui român care n-a înțeles nimic
Încep cu acest cârnat de text, pentru că l-am văzut atât de des share-uit pe Facebook, încât îl știu pe dinafară. Este un fel de cronologie a drepturilor comunității LGBT. Zic „un fel de”, pentru că e mai mult o interpretare plină de erori care pot fi corectate cu o simplă căutare pe Google. Cum cei mai mulți nu fac asta, o să explic pe rând „ce a vrut autorul să zică”.
„La început au zis că ei nu vor absolut nimic, doar să fie acceptați. Au fost acceptați. După aia au vrut să fie considerați oameni normali (nu oameni cu probleme psihologice, așa cum erau declarați ei în urmă cu 20 de ani).”
Chestia asta este exprimată ca și cum ar fi un lucru rău să vrei să fii acceptat și să nu fii considerat nebun. Cât tupeu pe ei, am dreptate? Oamenii gay nu mai sunt considerații „anormali” sau „cu probleme psihologice” nu doar pentru că așa au vrut ei, ci pentru că s-a dovedit științific că atracția pentru același sex nu este o boală. Și nu de 20 de ani, ci din 1973, adică de 45 de ani. Că alții încă aleg să creadă altceva, e partea a doua.
„După aia au vrut o zi dedicată lor, Gay Parade. Au primit-o și pe asta. Dar o zi nu a fost de ajuns. Anul ăsta au avut o lună întreagă dedicată lor. Luna iunie. Steagurile curcubeu au fluturat timp de o lună la toate instituțiile publice.”
Așa, și? Ce e greșit în a avea curcubeuri pe clădiri? Oricum, hai să-ți explic care e chestia cu luna asta. Se numește LGBT History Month și se practică de mult timp în SUA, UK și alte câteva țări și orașe. Canada e nouă pe listă. În intervalul ăsta de timp se vorbește despre istoria comunității, lupta pentru drepturile lor și diverse personalități LGBT din lume care au contribuit la cauză. Atât. Nu e despre ce fac în dormitor și nici nu e o propagandă sexuală, cum își imaginează unii. De fapt, e similară cu Black History Month, adică o lună dedicată unui grup care a fost marginalizat de-a lungul istoriei, iar genul ăsta de educație chiar este necesară atâta timp cât încă există membri ai majorității care-i doresc stârpiți pe minoritari.
„După aceea au vrut drepturi, să se căsătorească și să aibă copii. Li s-a dat și asta. După aia au vrut ca niște copii inocenți să învețe la școli toate mizeriile pe care le fac ei (sex anal, oral), să învețe de identitatea de gen. S-a făcut și asta.”
Drăguț, dar foarte greșit. Nu există absolut niciun caz în care homosexualii să fi cerut o astfel de educație în școli. Nicio școală din lumea asta nu predă sexul. Educația sexuală e despre reproducere, protecție, igienă și alte concepte de bun simț. Despre sexul anal și oral se vorbește ca despre o stare de fapt, într-o manieră neutră, pe principiul „uite, unii oameni fac și asta-n dormitor”. N-ai să vezi niciodată un manual de educație sexuală cu îndemnuri precum „hai la sex oral/anal, neamule!”, că nu ăsta-i scopul lor. N-ai să vezi așa ceva nici în Canada, nici oriunde altundeva. Și, în orice caz, cele două practici sunt firești, vechi de când lumea, nu niște acte înjositoare și rușinoase ce-ți vor aduce pierzania, așa cum vrea CpF să crezi.
„Anul acesta o universitate creștină de avocați din Canada a fost dată în judecată de homosexuali pe motive de discriminare. Universitatea a pierdut procesul.”
Imaginează-ți că vrei să te înscrii la o facultate și conducerea te pune să dai în scris că nu faci o anumită chestie în privat. Gen, să-ți impună că n-ai voie să mănânci cartofi prăjiți cu vegeta acasă, cât timp ești student la ei. Fix asta s-a întâmplat la Trinity Western University, numai că viitorii studenți erau obligați să semneze pentru abstinență, că nu vor întreține relații sexuale cu persoanele de același sex și nici nu vor păcătui heterosexual în afara căsătoriei. Indiferent de convingerile tale, într-un stat care în care discriminarea nu este permisă, nu poți fi de acord cu asemenea condiții. Curtea Supremă din Canada a ridicat acreditarea universității din acest motiv, iar conducerea, într-un final, a decis să elimine acea condiție.
„Tot anul ăsta, statul a înființat un program prin care ajuta studenții să își găsească un loc de muncă pe timpul verii. Problema e că tu, companie, nu poți participa la acest program decât dacă semnezi o hârtie potrivit căreia ești de acord să angajezi homosexualii.”
Din nou, unde e problema? De ce este greșit ca homosexualii să aibă dreptul de-a lucra? De ce este greșit să implementezi o lege împotriva discriminării? Îți promit că dacă ești coleg de muncă cu un homosexual, n-o să devii gay. Cel mai probabil nici nu vei ști, fără să-ți spună. Ca fapt divers, nici România nu tolerează asemenea discriminări, iar dacă o companie de la noi se trezește să declare că nu angajează homosexuali, olteni, moldoveni sau femei, etc, nu-i va fi deloc bine.
Homosexualii se pot căsători în România. Cum, nu știai?
Pe hailareferendum.ro vei găsi o grămadă de imagini de genul care încearcă să desființeze toate argumentele celor care contestă CpF și Referendumul pentru Familie. Încearcă pe rând să explice de ce nu e o risipă de bani, de ce nu e o temă falsă și de ce nu e nimeni, de fapt, discriminat. Însă cea mai ridicolă explicație e asta cu homosexualii care se pot, totuși, căsători în România.
Condiția principală e să o facă cu o persoană de sex opus. Da, exact, asta este rezolvarea lor. Nu contează că nu te poți căsători cu persoana pe care o iubești, contează să o faci așa cum îți dictează ei, care știu exact ce e mai bine pentru tine. Pe vremuri, căsătoria reprezenta un aranjament al unor familii care avea, de regulă, scopuri economice. Acum, lucrurile s-au mai schimbat și căsătoria are loc între două persoane care se iubesc. Mai puțin dacă sunt de același sex, atunci iubirea nu mai contează, pentru că așa a decis un grup de habotnici.
Boicotarea referendumului este împotriva Statului de Drept
O spune o doamnă avocat într-un status de pe Facebook. Acest text a fost citat de o grămadă de publicații creștine și/sau pro referendum. Din primul rând îți spune că boicotarea înseamnă „încălcarea esențială a legii și sfidarea statului de drept”. Am sperat să urmeze niște argumente juridice, dar n-a fost să fie. Întregul text este despre ce înseamnă căsătoria, despre copilul care este rodul căsătoriei dintre un bărbat și o femeie și, mai ales, despre cum referendumul nu este împotriva a ceva sau a cuiva, ci pentru ocrotirea unei definiții.
Definiția la care se referă n-are nevoie de o ocrotire în valoare de peste o sută de milioane de lei. În forma actuală din Constituție, familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți. Conform dexului, „soți” înseamnă „cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie”.
Aceeași doamnă avocat vorbește despre 14 țări din Europa care au făcut același demers. De fapt, a luat numărul dintr-un tabel de pe wikipedia cu țări care au stipulată în Constituție aceeași definiție. Două dintre ele, Ungaria și Croația, au posibilitatea parteneriatului civil, iar Armenia recunoaște căsătoriile din afara țării. Au mai rămas țări precum Belarus, Georgia, Bulgaria, Moldova, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Ucraina, Letonia și Lituania. Ar dura prea mult să le iau pe fiecare în parte, dar majoritatea dintre ele au o constituție neactualizată din anii 90. Câteva dintre ele, precum Bulgaria și Lituania, au început să înainteze proiecte pentru schimbarea ei.
Singurele țări care și-au schimbat recent Constituția sunt Croația, Ungaria, Armenia, Slovacia și Georgia. Cu mențiunea că primele trei au o formă de parteneriat civil și recunosc căsătoriile din afară. Mai precizez și că în Georgia este practic ilegal să ai o relație cu o persoană de același sex și discriminarea persoanelor gay este permisă. Dar cu ocazia asta am aflat cu ce fel de țări își dorește CpF să ne asemănăm.
Costurile pentru referendum reprezintă o investiție de viitor
Am văzut multe tentative de a justifica cheltuirea unei asemenea sume pentru un referendum complet inutil, iar pe hailareferendum.ro e plin de ele. Însă asta cu prioritățile mi se pare complet deplasată. Argumentul lor este că modificarea Constituției se rezolvă instant, în timp ce restul durează. Modificarea respectivă este una pe hârtie care, deși se face foarte rapid, nu rezolvă absolut nimic. Căsătoriile vor fi tot între bărbați și femei, ca până acum, iar homosexualii vor continua să existe, ca până acum.
Totuși, ce are faptul că sărăcia și corupția se rezolvă pe termen lung? Înseamnă cumva că e perfect logic să le tot amâni, pentru că niște modificări fără sens pot fi făcute mai rapid? Sigur, se pot rezolva în paralel, așa cum sugerează inițiatorii referendumului, dar i-aș lua în serios dacă aș vedea că depun la fel de mult efort în problemele cu adevărat serioase. Cum ar fi faptul că una din patru femei este victima violenței domestice, că 42% dintre elevi sunt analfabeți funcțional, că avem peste 14 mii de cazuri de rujeolă, dintre care 59 de decese sau că avem cele mai multe mame minore din Europa și în continuare educația sexuală lipsește cu desăvârșire.
Dar uite că îți explică Coaliția pentru Familie de ce acest referendum e de fapt o investiție. Pe termen lung, vom ieși pe plus, pentru că România nu va fi nevoită să aloce fonduri pentru implanturi mamare la transsexuali, așa cum o fac olandezii. Bieții de ei, vor fi complet ruinați. Habar nu am cum ajung oamenii ăștia la asemenea concluzii, dar se pare că au impresia că, dacă acest referendum nu trece, se vor umple străzile de bărbați cu țâțe ferme și siliconate plătite din banii tăi.
Am lăsat la final chestia asta cu implanturile pentru că efectiv m-a dat peste cap. Da, e adevărat că Olanda alocă aceste fonduri, dar cui îi pasă? Aparent cepefiștilor care sunt mai îngrijorați de cheltuielile altor state, decât de cele ale României, unde nimic din bugetul țării nu se duce pe ceva util. Asta e, te-ai lămurit deja cum e cu prioritățile.
