Ce a mai rămas din hotelurile pentru sex ale Japoniei, care acum sunt abandonate

Cultura japoneză e tare pragmatică la capitolul nevoilor umane. Au toalete care te spală gentil la fund și o gamă variată de hoteluri pentru sex. Oriunde vei merge, vei da cu ochii de „love hotel-uri” kitschoase și cu prețuri pe oră.

Au apărut ca răspuns la o tradiție culturală pentru cuplurile tinere din familii mari care voiau să se bucure de sex în intimitate. Deși există de ceva timp, termenul modern vine de la Hotel Love care s-a deschis în Osaka în 1968. Industria a inflorit la începutul anilor 80 și a atins apogeul la finalul lui 2000, cu aproximativ două milioane de clienți de peste tot din țară în fiecare zi.

Dar în prezent afacerea nu mai e ce-a fost cândva. Populația îmbătrânită a Japoniei e mai puțină interesată de sexul pe fugă, iar rata natalității în stagnare arată că-s din ce în ce mai puțini tineri. În 2015, o pătrime din tinerii din intervalul 18 - 39 de ani s-au descris ca inactivi sexuali, ceea ce înseamnă cu 20% mai mult decât acum 20 de ani, lucru care i-a lăsat pe turiști să mențină hotelurile pe linia de plutire.

Linia dintre hotelurile normale și cele pentru sex a început să dispară. În prezent, cu Jocurile Olimpice din 2020, guvernul a început să le ceară afacerilor să renunțe la aberații ca să fie atractive pentru turiștii internaționali.

Doar că nu sunt destui turiști ca hotelurile să rămână-n viață, de aceea multe se închid sau sunt abandonate. Am vorbit cu fotograful din Melbourne Shane Thoms care a documentat locurile astea.

VICE: Bună, Shane, cum ai aflat de hotelurile astea abandonate?
Shane Thomas: Sunt pasionat de locuri abandonate, iar pentru că iubesc Japonia atât de mult, voiam să combin dragostea pentru țară cu cea pentru fotografiat locuri abandonate. Am condus prin țară și am găsit clădirile astea delapidate în care intram prin ferestre. Și-am realizat că de fiecare dată erau același tip de clădire, hoteluri pentru sex.

Știi cam câte ai vizitat?
Sunt atât de multe. Poate că până în 30? Sau chiar mai multe? Am o groază de fotografii cu ele. Unele au fost mai greu de fotografiat pentru că erau delapidate, altele se scufundau în pământ pentru că erau din lemn și nu prea mai aveam ce să pozez.

Care-i preferatul?
Fuu Motel e unul dintre preferate. E incredibil. L-am fotografiat în 2013, însă încă îl găsești și-n prezent. Jumătate a fost distrus, iar restul e încă acolo. Hotelurile pentru sex au o temă, iar exteriorul reflectă asta. Dar în motelul ăsta, camerele au teme diferite. Ai una medievală, alta tradițională, una cu spa cu elemente grecești, o cameră nautică, pentru că patul era ca o barcă. Cred că oamenii își alegeau camera în funcție de fetișuri.

Ce alte tipuri de hoteluri ai văzut?
Am fost recent la unul din apropiere de Niigata. Majoritatea hotelurilor de sex sunt amuzante și drăgălașe, însă ăsta avea ceva întunecat. Avea un graffiti pe perete, spunea ceva oribil. Cineva scrisese cu spray-ul „Cartierul roșu”, ceea ce însemna că era un loc răufamat. Camerele astea aveau o energie oribilă. Sunt obsedat de filme horror, motiv pentru care mă bag în asemenea de locuri, dar ăsta era groaznic.

Însă la capăt de drum era un hotel amuzant plin de paturi din anii 80 și asta m-a mai relaxat puțin. Era un contrast drăguț. Sexul ar trebui să fie distractiv, iar multe dintre interioarele astea reflectă acest lucru.

E ilegal să intri într-o clădire abandonată?
Da, e încălcarea unei proprietăți. Doar că nu știi cine deține spațiul. Sunt o persoană curioasă și-mi place să dau poveștile astea mai departe.

Cum te protejezi în astfel de locuri?
Trebuie să fii practic. Nu există electricitate, așa că va fi întuneric. Podelele sunt foarte lipicioase sau alunecoase. Azbestul e real, la fel și mucegaiul. Folosesc o mască. Îmi place să explorez de regulă singur, dacă merg și cu alții, îmi fac griji să nu cadă sau să se rănească. Partea amuzantă e că uneori o iau pe mama cu mine. E foarte deschisă și modernă. I se par drăguțe și amuzante hotelurile. La ultimele două la care am fost am avut-o alături de mine. E ca o ieșire în familie.

Ai încercat vreun hotel care încă funcționează?
Nu. Au un scop precis, chiar dacă oamenii pot face sex în orice hotel, când ești în unul normal, nu știi ce au făcut persoanele dinaintea ta acolo.

Când am început să umblu prin Japonia în 2010 sau 2011, eram în mijlocul pustietății și se întuneca. Așa că am tras într-o parcare a unui motel de sex și nu reușeam să găsesc intrarea. Pe toate ușile erau luminițe roșii și o deschizătură în care să bagi un card de credit. Dădeai banii și ușa se deschidea. Nu exista recepție. Atunci nu știam, așa că am bătut la toate ușile fără să-mi dau seama că deranjam niște oameni în timpul sexului.

Ai găsit ceva dubios în vreunul?
Da, am găsit o groază de prevervative. Jucării sexuale, păpuși. Erau sub pat sau în dulapuri, dar nu le-am atins.

Ce-ai învățat din experienețe astea?
M-au făcut să mă gândesc la felul în care s-a schimbat Japonia. Motelurile astea erau populare în anii 80. La mijlocul lui 2000, încă mai erau o groază active, dar acum abia dacă le mai vezi. E ca o metaforă a declinului natalității.

Interviu de Nicole de Souza

Articolul a apărut inițial pe VICE ASIA.