Un expert militar explică de ce românii din Afganistan scapă de obicei de atacurile teroriste

Una dintre bogățiile României o reprezintă specialiștii, acești atotcunoscutori care se pricep la orice și care sunt buni oriunde i-ai pune. Ar merita, poate, să fie puși și pe o medalie, unde să ai profilul lor gânditor alături de celelalte bogății ale țării, cum apar, de pildă, pe stema Republicii Socialiste România: codrii cei bătuți de urși, munții împovărați de aur, holdele de grâu și sondele de petrol. În lipsă de medalii, specialiștii respectivi apar pe la televizor sau prin diferite funcții unde, desigur, este nevoie de ei în chestiuni care merg de la politică și politici interne și internaționale până la social, cultură, sport și ce mai vrei tu.

Ultima explozie de expertiză din partea specialiștilor a fost generată de tragedia de la Kabul. Talibanii au atacat pe 2 septembrie una dintre zonele securizate ale orașului, așa-numitul Green Village. Nu este vorba de un atac atipic: dacă ai urmărit cât de cât știrile, ai observat că, cu regularitate, în Afganistan au loc atentate sinucigașe, deseori în Kabul. Unele dintre acestea sunt în valuri: mai întâi sunt detonate încărcături explozive (bombe instalate pe mașini, motociclete, centuri sinucigașe etc.), după care câțiva teroriști încearcă să pătrundă în obiectivele vizate.

Acestea pot ține de guvernul afgan – ministere și alte instituții, sedii ale poliției, baze militare – sau pot fi asociate străinilor din Afganistan, iar aici vorbim fie de forțele armate care încă mai sunt prezente acolo, fie de civilii care lucrează pentru ONG-uri, ambasade, organizații internaționale, companii etc.

Tocmai din cauza acestor atacuri care au vizat și hoteluri sau pensiuni în care se aflau străini, s-a resimțit tot mai puternic nevoia ca aceștia să se grupeze în zone mai mari și mai ușor de protejat și de apărat. Mai ales că, dincolo de riscul unor atacuri, există cel al unor tentative de răpire. Astfel au apărut în Kabul așa-numitele Zona Verde și Satul Verde, aflate în apropierea acesteia, unde sunt concentrate ambasade sau sedii ale unor organizații.

Imaginează-ți un cartier transformat în fortăreață: de jur împrejur au fost amplasate, pe kilometri întregi, blocuri uriașe de beton menite nu doar să împiedice accesul, ci și să limiteze impactul unei atentat sinucigaș asupra clădirilor din interiorul perimetrului. O mașină-capcană poate avaria sau chiar distruge o clădire lângă care este amplasată, însă un astfel de bloc de beton ar trebui, teoretic, să reziste exploziei. Nu este imposibil să fie dărâmat sau distrus, lucru care s-a mai întâmplat, însă este nevoie de o încărcătură foarte mare, amplasată într-un camion sau o dubă. În astfel de atacuri, cel mai mult au de suferit cei din afara zidului – trecătorii și cei care locuiesc în zonă.

Chiar dacă este greu de pătruns în zonele securizate, atacurile care le vizează sunt frecvente tocmai din cauza prezenței străinilor și a vizibilității pe care o asigură. Cei care suferă mai mult sunt, însă, afganii din exterior, cum s-a întâmplat și la Kabul, unde localnicii furioși au cerut ca străinii să plece din cartier pentru a evita noi atacuri.

Atentatul din 2 septembrie a provocat victime și în interiorul zonei atacate de talibani. Printre victime s-au aflat și doi români, dintre care unul a fost ucis (probabil un ofițer SIE, după cum a declarat fostul președinte, Traian Băsescu). Judecând după tiparul de până acum al atacurilor, nu România a fost ținta, dar acest detaliu este prea nesemnificativ ca să se împiedice de el ministrul Ramona Mănescu sau o grămadă de comentatori care au preluat-o cu entuziasm. De aici a început un adevărat val de păreri, care mai de care mai prăpăstioase. E drept, au fost și unele voci care au atras atenția că nu este chiar așa și nu ar trebui să ne grăbim cu concluzii, inclusiv corespondentul de război Adelin Petrișor și expertul în securitate internațională Claudiu Degeratu, cu care VICE a stat de vorbă pentru a lămuri câteva din poveștile care s-au auzit pe la televizor.

VICE: În spațiul public românesc s-a acreditat ideea – pornind chiar de la ministrul Ramona Mănescu – că ținta atacului din Kabul a fost ambasada României. În ce măsură credeți că se susține această ipoteză?
Claudiu Degeratu: Aceasta ipoteză nu se susține. În cazul Green Village vorbim de un complex internațional care a devenit o țintă încă de la înființarea sa. Indiferent de componența națională, în acest complex au fost atentate constant. Victime au fost din rândul multor națiuni, iar amenințări specifice pentru România și cetățenii români nu au fost niciodată. Prezența românească în activități internaționale din Green Village și a misiunii diplomatice românești în acea locație și faptul că atentatorii au planificat un atac în două etape arată că țintele au fost în general persoanele prezente în complex, indiferent de naționalitate.

Misiunile României din Irak și Afganistan sunt cele mai importante din punct de vedere al efectivelor implicate și al duratei. Cu toate astea, atacurile care i-au vizat pe români au fost relativ rare și majoritatea s-au concentrat pe forțele prezente în teatrele de operații. Cum s-ar explica acest lucru?
România a avut și are o imagine bună în cele două teatre de război. În același timp, în comparație cu trupele americane și britanice, participarea românească este mult mai redusă și asta scade probabilitatea ca forțele militare românești să se expună prea mult și la intervale mai dese în mediul ostil. În al treilea rând, foarte buna cooperare cu partenerul american (inclusiv înzestrarea cu tehnică performantă), dar și cu restul aliaților prezenți în teatre au asigurat un mediu mai sigur pentru soldații noștri. Nu în ultimul rând, foarte buna pregătire a contingentelor românești a contribuit la protecția necesară.

Cât de mari sunt riscurile, date fiind apartenența României la NATO și spațiul occidental, precum și prezența în teatrele de operații, unor atacuri care să vizeze cetățeni români sau obiective românești (reprezentanțe diplomatice, companii etc.)?
Dacă vorbim la nivel global, riscul îl apreciez ca fiind moderat spre scăzut atât pentru cetățenii români, cât și pentru obiectivele românești. Dacă vorbim de riscul regional, acesta este moderat în regiuni precum Orientul Mijlociu, Africa, Asia și scăzut în zona euroatlantică.

S-a afirmat, inclusiv în spațiul public românesc, că atacul de la Kabul este rezultatul indirect al faptului că Statele Unite au acceptat să negocieze cu talibanii, care în acest fel percep o slăbiciune americană de care vor să profite. În ce măsură este valabilă o astfel de variantă?
În mică măsură. Cred că insurgenții atacă în special Kabulul în funcție de oportunități și apariția conjuncturală a unor breșe în securitatea unor „soft-targets”.

Ce șanse credeți că are procesul de pace din Afganistan să ajungă la bun sfârșit? Putem vorbi, într-un viitor previzibil, de o retragere a forțelor internaționale, inclusiv românești? Dar de o pacificare a Afganistanului?
Acord șanse moderate pe termen scurt. Pe termen lung, cred că procesul de pace va avansa mult. Estimez că mai devreme de cinci ani nu vom putea vorbi de o posibilă retragere a misunii internaționale și a coalție NATO din Afganistan. Despre pacificarea Afganistanului este greu să fac estimări, pentru că depinde foarte mult de evoluția grupului de talibani și de rolul pe care îl va avea facțiunea moderată în a combate reislamizarea țării.