De unde te îmbrăcai ca un bogat în Bucureștiul anilor 2000, deși erai lefter

S-a închis complexul Europa, s-a stins o eră. E drept că despre complexul ăsta am auzit doar din povești. Poveștile celor care făceau, în anii ‘90 și 2000, un drum lung cât o autostradă pe hârtie ca să cumpere de-acolo chilipiruri. „E aceeași marfă ca-n Unirii, dar la preț mult mai mic!“, a fost refrenul studenției mele, una în care le-am invidiat pe tipele destul de curajoase încât să călătorească până la sfârșitul Bucureștiului, undeva în Colentina. Excursie din care se întorceau încărcate de țoale, încălțări, chiloți și alte mizilicuri din China și Turcia. Nu neapărat en gros, dar nici chiar la bucată, că nu se vindea așa. Marfă contrafăcută, dar hei, trăiam ani în care poleiala, fie ea una orientală, încânta mai mult decât calitatea.

Vara asta, am notat apusul ei. După aproape 30 de ani la limita legii, raiul evazioniștilor a fost închis. 16 camioane de marfă contrafăcută a fost confiscată de autorități. Construcțiile fără autorizație au început să fie demolate. Opt hectare de tarabe cu marfă fără acte, opt hectare de istorie a kitschului de care se alege, acum, praful. Asta după ce Europa a bătut recordul de funcționare a unui complex fără autorizație: din 1991 până în 2019.

Dar ce a însemnat Europa și celelalte centre comerciale din aceeași generație, precursoarele mall-urilor de astăzi, pentru bucureșteanul de atunci? Cumva, tot despre asta e vorba și-acum, despre o adunătură de magazine cu de toate, puse laolaltă, doar că brandurile sunt branduri și prețurile pe măsură. În plus, când te duci la mall te îmbraci frumos. Altfel, însă, consumerismul e la el acasă. Americanii-s de vină!

Am vorbit cu mai mulți bucureșteni care au trăit vremurile de țoale fake care ne făceau cool despre ce marfă găseai în celelalte complexe comerciale - Bucur Obor, Unirii Aripa Călărași, Pavilionul H sau Aleea Castanilor - care ne-au marcat anii 90-2000, în București.

„Bugetul meu din acei ani era potrivit doar pentru cumpărături în Europa. Primeam de la mama cinci sute de mii de lei vechi și mă îmbrăcam de acolo din cap până-n picioare. Știam toate standurile pe dinafară: unde găseai îmbrăcăminte sub licență, unde găseai piele sau mătase naturală etc.. În Europa găseai lucruri din China și Turcia vândute chiar de cetățenii de origine. Era o adevărată aventură să găsești vânzători care să dea la bucată. Prețurile se negociau însă, chiar și pentru cumpărături în cantități mici. Era cam stânjenitor să îți negociezi sutienele și chiloții NBB, o marcă celebră în acel complex, dar ce nu făceai în anii aia că să scapi de chiloții tetra! Găseai și marfă românească: încălțăminte din piele, cum ar fi adidașii BIT.

Îmi amintesc de cele mai neinspirate imitații: trening cu sigla Nike, dar pe care scria Prosper. Eu mi-am luat și perdele, covoare, jaluzele din PVC. Chiar și voalul de mireasă de trei metri pe care am dat două sute de lei, și asta recent. Pentru cei ce se pregăteau de nuntă cu buget redus, Europa era rai. Găseai tot ce aveai nevoie: rochie, voal, tiară, jartea, mărturii, invitații, baloane, confetti, aranjamente pentru mașină, iar kitschul nu avea margini. Pe Lipscani, prețul era aproape dublu.”

Alternativa actuală: Dragonul Roșu, în picioare încă din 2003

„Eu urăsc mall-urile sau magazinele mari. Am făcut excepție cu magazinul Bucur Obor. Aici mă mai duceam, prin 2000, pentru că erau mulți producători locali în același loc. Găseam rochii și paltoane mai diferite, pentru că aduceau haine producători care lucrau pentru străinătate. Și păstrau modelele pe care le produceau pentru alte țări și le reproduceau. Sau vindeau în Obor hainele care le rămâneau. De-asta nu mereu găseai toate mărimile.

Producătorii locali din Obor mi-au dat și ideea de a le caută fabrica și a merge direct acolo. Așa cumpărăm și mai ieftin. De exemplu, e o fabrică ce produce pentru Anglia paltoane și sacouri. E vizavi de facultatea Hipocrate din Bucureșți. Cade scara pe tine - atât de veche e. Dar au o sală unde poți vedea modele și unde poți face probe ca să-ți producă ce vrei tu. Well, făbricuțele astea au fost mereu Aripa Călărași sau Europa pentru mine. Așa ajutam și producția locală. Bucur Obor e genial, sincer. Pe lângă chinezăriile din Europa sau Aripa Călărași, găseai acolo produse cool, din materiale bune.“

Alternativa actuală: Veranda Mall

Cum e acum? Bucur Obor este încă acolo și are, încă, oamenii lui, chiar dacă marfa aia glorificată de Ionela a fost înlocuită cu kitschuri. Dacă ești genul care-și face încă țoalele la croitor (chiar, mai există așa ceva?), acolo e de tine: este raiul pânzelor, stofelor, macrameurilor, geamurilor și oglinzilor. Dacă nu ești din zonă și te interesează ceva anume, gen să-ți amanetezi bijuteriile familiei, mai bine arunci o privire pe site-ul magazinului, ca să nu faci drumul degeaba. O fi magazinul un reper comercial al Bucureștiului încă din 1975, dar uite că ține pasul cu vremurile și are și pagină de Facebook, actualizată zilnic. Dacă vrei să-l parcurgi live, ca în anii lui de glorie, ia-ți o zi liberă: ai de trecut prin 260 de magazine cu de toate.

Locul ăsta a însemnat apogeul dezvoltării mele vestimentare în anii ‘90 și 2000, când nu era o rușine să pui pe tine țoale made in Turkey, mai ales dacă puteai să spui că le-ai luat de la București. Tu fiind o puștoaică din provincie, pentru care absolutul era să-ți iei blugi turcești dintr-un bazar obosit, în spatele pieței. Highlight-ul vizitelor mele în raiul gheretelor cu pretenții cool ale acelor ani a fost când mi-am căutat ținută pentru balul de absolvire. Influența era clară, din serialul adolescenței mele, Beverly Hills, 90210, iar outfitul cred că poate fi exemplificat mai bine prin poze. Nu critica, bunul gust încă nu era foarte dezvoltat la 18 ani!

Aripa Călărași nu era celebră doar printre provincialii neieșiți din tarabele de la piață. Și bucureștenii get beget se dădeau în vânt.

„La Unirea în aripa veche era un magazin cu haine de rapperi. Bine, era discutabilă proveniența lor, dar încercam să ne convingem că sunt originale. Unele chiar cred că erau. Nu știu dacă magazinul ăsta avea un nume. Branduri erau din astea, de-ale noastre, ale fanilor muzicii rap: aveau geci de piele Avirex, erau vreo 12 milioane bucata, o mică avere la vremea aia. Mai găseam chestii de la Damani Dada, Phat Farm, ENYCE, Pure Playaz. Blugii erau un milion, hanoracele undeva pe la opt sute de mii, tricourile între trei sute și șase sute de mii - vorbesc în lei vechi.

Îmi aduc aminte că din magazinul Titan își mai lua lumea de încălțat, pe la mine prin zonă. Eu mi-am luat o singură dată o pereche de adidași, dar erau știfturi pe față. Apăruseră fake-uri după Adidas Super Star, arătau destul de bine. Trei sute de mii costau, dar nu te țineau mai mult de două luni. I-am luat pentru că-mi furaseră adidașii mei originali pe ștrand la 3 Ligheane și m-am întors desculț acasă. A fost soluție de avarie. În rest, nu prea-mi cumpăram din magazine, aveam sursele mele.“

Alternativa actuală: Mall Unirea

Cum e acum? Deși eram ferm convinsă că o s-o găsesc dosită într-un cotlon prăfuit al noului Unirea Shopping Center, aripa a fost tăiată. Semnul către ea încă există, însă te trimite la ușa din dos a magazinului Bershka, de la etajul unu. Cumva, câteva magazine cu marfă dubioasă rezistă încă în apropiere de tunelul care dădea spre acest corp, ca să te încarce cu o nostalgie apăsătoare. Nu-ți recomand vizita asta în trecut!

Cum am stat la cămin în Berceni, era imposibil să stau departe de faimosul talcioc al acelor timpuri, preferatul pensionarilor de atunci și de acum. Ca studentă cu o alocație săptămânală modestă, și aia pentru mâncare, îți încercai norocul și de multe ori găseai chilipiruri în materie de țoale și încălțări, care puteau trece ușor ca fiind cumpărate din Unirii. Alternativă mai cool și mai scumpă era complexul Big Berceni de vizavi, cu aceeași marfă turcească proastă pe care o găseai de fapt peste tot. Dar nu-ți era rușine să ieși cu pungile de cumpărături de-acolo!

„Pe când eram studentă și stăteam la cămin în Berceni, aveam buget doar pentru Big Berceni sau chiar Aleea Castanilor, un fel de bazar în mizerie din Piața Sudului. Găseai acolo de toate, de la șuruburi, instalații sanitare, vaze și castroane, casetofoane la chiloți și țoale, ultimele musai de la turci. Erau o grămadă de tarabe. Acolo mi-am găsit prima data o mască de păr care făcea furori la început de ani 2000, una cu keratină, era ditamai găletușa. În Aleea Castanilor chiar găseai și colivii de păsări, ustensile de pescuit, viermi și alte vietăți.“

Alternativa actuală: Sun Plaza

Cum e acum? Fix ca atunci. Minus firma luminoasă șmecherită care a răsărit acum. Numai că programul de vizitare este unul bizar, dacă vrei să treci pe acolo în zi de lucru: închide la 18.30. Tarabele cu marfă par neschimbate, aproape că te-aștepți să mai găsești ceva obiecte pe care le comercializau românii chiar și-acum 20 de ani. Vizavi, dai peste un Big Beceni căzătură tristă, un complex care încă ființează cu program până la 19.30, deși fațada lui strigă să fie dărâmată și să se termine odată cu asta.

M-am întors în timp ca să pricep transformările prin care a trecut pavilionul de lângă lacul Herăstrău. El a fost construit în 1949 și era, pe-atunci, mare lucru. Apoi, în 1990, vine schimbarea la față și transformarea lui în complexul comercial pe care l-ai cunoscut și iubit. Și-n care ți-ai lăsat mulți bani, că aici găseai marfă ceva mai bună și mai piperată ca preț. Eu călcam pe-acolo ceva mai rar și plecam de cele mai multe ori cu mâna goală. Aveam de ales între o ieșire la discotecă în Regie sau rochia aia mișto pe care-aș fi admirat-o doar eu, în casă.

„În Pavilionul H, era o tipă celebră, avea o gheretă cu haine și multă lume bună venea și-și cumpăra de la ea. Avea mărci precum Topshop, haine făcute în fabrici din România. Țoalele de la ea erau de calitate, dar și scumpe. Mai băgau și fake-uri cu eticheta tăiată. Veneau, probabil, din Dragon sau Europa, dar le aduceau în H, ca să fie mai aproape de cumpărători, în oraș. Le puneau un adaos foarte mare, evident. Am și-acum un sacou gri cu paiete, cumpărat pe-atunci, care e și azi în tendințe. Nu te ținea buzunarul să-ți cumperi mereu de-acolo: doar o dată la două luni. Am ajuns, odată, și-n faimoasa Europa, am mers cu tramvaiul 21 cred că 50 de stații până acolo. Lumea își cumpăra în neștire lenjerie intimă, teniși contrafăcuți. Și mai mergeam și-n IDM, există și acum, arată ca un mall.“

Alternativa actuală: Mall Promenada

Cum e acum? În 2014, fostul centru comercial a îmbrăcat hainele unei berării care s-a vrut a fi cea mai mare din estul Europei. Probabil că, pentru o perioadă, chiar a fost. Azi, acolo nu mai găsești haine, ci petreceri și concerte la care asiști în timp ce bagi mici și ceafă la mese ca de nuntă.

N-am fost niciodată în magazinul ăsta, mi-era și peste mână zona Basarab. Însă, am auzit numai de bine despre el, de la alții, principalul obiect vestimentar care a făcut locul celebru erau blugii ăia buni, de IDM. Un lucru care nu s-a schimbat nici acum, din 1994, anul înființării. Dacă intri pe site-ul complexului, te lovești de același refren: „În niciun alt loc din București nu găsiți atâtea feluri diferite de jeans: peste 10 000 de sortimente!“.

„Începuse pasiunea băieților pentru adidașii originali și eu eram mai băiețoasă. Visam la o pereche de Nike-uri care îmi păreau mie fiță. O lună am căutat fake-uri la perechea aia. În Europa, în Unirea, pe la Obor și am găsit unii genuine fake la IDM. Doamne, ziceai că sunt cei mai originali adidași din lume! M-am dus cu ei la liceu. În pauză, un coleg mai înstărit s-a uitat la ei și mi-a zis că sunt fake: «Calcă pe ei mai bine și-o să vezi că perna nu se lasă, e din plastic din ăla ieftin și tare. Uite la ai mei, flexează, pernă de aer originală. Și semnul de la Nike e pus greșit». Așa o umilință, mai rar! Nu i-am mai purtat.

Povestea mea cu magazinele astea a continuat. Se purtau blugii Little Big, Big Star, Madoc, branduri nu foarte ieftine. Plecam, după meditații, prin IDM. Știam fiecare cotlon și ajunsesem să știu când se primește marfă. Luam tramvaiul 12 și mă duceam în ziua aia înainte să deschidă. Când te învățau, îți aduceau din spate. Aveam vreo zece perechi de blugi.

Port cu mândrie tot ce a făcut parte din mine în perioada aceea. Am găsit la țară, recent, niște adidași genuine fake. I-am scos din cutie și i-am pus la loc, păreau un obiect de patrimoniu.“

De fapt, astăzi, să porți hainele astea ironic (sau nu) a ajuns să fie o treabă cool. Scoate adidașii ăia fake și hanoracul cu four stripes, la o petrecere disco-hipsterească, și o să fii atracția serii și implicit model pe Instagram.