Urmează cele 10 porunci ale clubbingului sau se duce totul dracului
Foto via Imago/EPD

FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Urmează cele 10 porunci ale clubbingului sau se duce totul dracului

Dacă mergi la Untold zilele astea, bagă la cap ce scrie aici.

Oamenii se duc la club să fie liberi, să uite de rutina de zi cu zi şi de convenţiile sociale care le guvernează vieţile. S-ar putea chiar să-şi dorească să exagereze, să uite de ei înşişi puţin. Sunt dorinţe cât se poate de normale, dar ce te faci cu ceilalţi două sute de oameni din club care vor acelaşi lucru? Situaţia poate deveni nasoală foarte repede într-un club plin de oameni beţi, aşa că mai bine am stabili un set de reguli ca toată lumea să fie în siguranţă şi să se distreze.

Publicitate

Şi ce punct de plecare mai bun decât cele zece porunci? Presupunând că eşti deja familiarizat cu alea de bază, gen „să nu ucizi", am elaborat cele zece porunci ale clubbingului. Îţi promitem că o să ajungi să le apreciezi. Amin!

1. Să nu te loveşti de aproapele tău pe ringul de dans

E vineri după-amiază şi deja numeri câte minute mai ai până scapi. Îţi faci planuri de weekend de câteva zile. Te duci acasă, dormi puţin şi pe urmă ieşi în oraş! Super!

Odată ce-ai trecut de bodyguard şi ţi-ai lăsat haina la garderobă, ajungi în sfârşit pe ringul de dans. Intri în atmosferă, când, din senin… te loveşte ceva în stomac! Care-i faza? Vrea cineva să se ia la bătaie?!
Vezi imediat obiectul incriminat: un rucsac. S-a pierdut vreun excursionist prin club? Din păcate, rucsacurile pe ringul de dans sunt o realitate tragică a vieţii de noapte.

Citește și Tot ce trebuie să știi când mergi la budă într-un club

În cazul în care eşti unul din ăia care vin cu rucsacul după ei, te rog, lasă-l naibii la garderobă, lasă-l într-un colţ, sau lasă-l acasă. Singurele chestii mai naşpa decât ăia care vin cu rucsacul după ei sunt paharele şi sticlele lăsate pe ringul de dans.

Dar te mai pasc şi alte pericole în club: braţele şi picioarele care se bălăngăne.

Foto via Angus Harrison

Dacă te crezi combinaţia perfectă între Misty Copeland, Justin Bieber şi un concurent de la Crezi că ştii să dansezi, e mult mai probabil să fii mai degrabă genul Ryan Seacrest sau Jenny McCarthy. Nu ne deranjează entuziasmul sau spiritul liber! Doar ţine cont că datul din coate, un genunchi întins aiurea sau o mică pierdere de echilibru poate strica distracţia tuturor.

Publicitate

Singurii oameni mai naşpa decât cei care dansează fără să se gândească şi la ceilalţi sunt ăia care nu dansează, dar ocupă ringul de dans aiurea. Stau acolo cu mutrele lor plictisite, oftează şi se dau pe telefon, nelăsându-i pe ceilalţi să se mişte în voie.

2. Să nu-ţi deranjezi aproapele cu smartphone-ul

Dacă ai voie să faci poze şi să filmezi în club, o să fie plin de buze ţuguiate şi filtre cu bot şi urechi de căţel. Pe lângă obsedaţii de selfie-uri care distrag pe toată lumea cu egocentrismul lor, mai sunt şi cameramanii amatori care fac ca toţi dracii când le trece cineva prin cadru. „Mersi că mi-ai stricat seara!", zic îmbufnaţi. Cu plăcere, oricum nu pare că te distrezi din moment ce filmezi în loc să intri în atmosferă.

Citește și Fotografii cu toaletele din cluburile bucureștene care spun povestea tinereții tale

Lăsând la o parte amatorii de selfie-uri şi pe ăia care se cred cameramani, e OK să le trimiţi mesaje prietenilor, mai ales dacă te-ai pierdut de ei prin club. Dar încearcă să nu foloseşti telefonul prea mult, fiindcă e foarte enervant să vezi lumina ecranului albastru când te bâţâi pe ringul de dans.

3. Să nu sari calul

Excesul şi fuga de realitate merg mână în mână. Deşi lumea analizează prea mult motivele consumului de droguri recreaţionale şi alcool, până la urmă, totul se reduce la faptul că ai chef să-ţi faci de cap într-o seară. Deşi pare evident, ar trebui să ştii cât poţi să duci. Nimeni nu se simte bine dacă te-ai ghemuit într-un colţ, cu urme de vomă uscată pe bluză şi privind în gol. Nu doar că e nasol pentru sănătatea ta, dar le strici seara prietenilor dacă trebuie să aibă grijă de tine.

Publicitate

4. Să nu râvneşti la rândul aproapelui tău la coada de la budă

Cozile la budă din club sunt o chestie tare ciudată. Indiferent cât sunt de jegoase, budele sunt mereu la mare căutare, la fel ca fast-food-ul ăla dubios la care te opreşti mereu după o noapte de chefuit. E cam de rahat să aştepţi o veşnicie la coadă la budă în loc să faci o nouă cucerire pe ringul de dans în timpul ăsta.

Dar nu dispera. Cât stai la coadă, poţi bârfi cu prietenii, poţi răspunde la mesaje pe telefon sau să te uiţi pe feed-ul de Instagram. Ce mişto! Lena şi Felix au mâncat clătite de hrişcă cu fructe proaspete şi smântână la brunch. Nu e nimeni cu tine? Ţi-ai uitat telefonul? Nicio problemă! Departe de gălăgia din bar şi de pe ringul de dans, coada la budă e locul perfect să-ţi faci cunoştinţe noi.

Dar nu fi genul de tip sau tipă care se bagă în faţă. Nu uita că există un singur motiv pentru care ţi se poate ierta că n-ai stat la coadă: dacă şi numai dacă e cât pe ce să explodezi pe vreunul din orificiile majore.

5. Să nu te înghesui la pupitrul DJ-ului

Da, da, te-am văzut. Porneşti uşurel dintr-un colţ al ringului de dans, te strecori încet prin mulţime şi aştepţi momentul prielnic să treci la atac. Şi, deodată, ZBANG. Eşti în faţa pupitrului, întinzi mâna către DJ şi unul din voi se întinde să bată palma, celălalt pumnul, şi iese un gest ciudat. În momentul ăla, te luminezi la faţă. Eşti pe cale să atingi Nirvana, locul mulţumirii veşnice.

Doar că pe faţa DJ-ului se citeşte cu totul altceva. Dacă l-ai putea auzi peste zgomotul din club, ar fi ceva de genul: „Ce-ar fi să mă laşi dracului în pace? Eu muncesc aici şi nu mai văd de mâinile tale grăsuţe şi transpirate. Şi nu, nu accept dedicaţii."

Publicitate

6. Să nu-ţi hărţuieşti aproapele

Eşti pe ringul de dans, te bâţâi pe ritmul muzicii, cu ochii închişi şi gura până la urechi. Deodată, două mâini transpirate te scot din starea de relaxare şi le plesneşti. Mai devreme, un tip încercase să înceapă o conversaţie cu tine despre cerceii tăi mişto şi alt dubios insistent îţi tot oferea ceva de băut, deşi îl refuzaseşi deja de trei ori.

Nu ne înţelege greşit: gesturile afectuoase sunt normale pe ringul de dans, dar e nevoie de consimţământ. Înainte să încerci măcar să atingi o persoană necunoscută, ai nevoie de acceptul său verbal şi să ţi se răspundă la zâmbet. În secunda în care persoana respectivă nu-ţi răspunde sau îţi respinge avansurile, e timpul să te retragi politicos.


Vezi și:


7. Să nu lălăi piesele

Nu-mi imaginez nimic mai oribil pe lumea asta decât momentul ăla când cineva cântă odată cu melodia şi nu ştie cuvintele, sau cântă tare şi fals. Ultimele luni au fost o perioadă grea pentru mine şi nu cred c-aş putea să suport aşa ceva.

Şi dacă eşti unul din ăia care vrea să bată din palme pe muzică, te rog, abţine-te. Mulţumesc!

Citește și Cluburi fără fițe din Berlin unde să-ți spargi banii și concediul

8. Să nu-ţi ţii aproapele de vorbă

O mână pe umăr din când în când, urmată de câteva cuvinte răguşite, gen „FRATE, SUPER PIESĂ!" reprezintă maximum de comunicare directă permisă pe ringul de dans. Nimic nu e mai enervant decât ăia care-ţi strică tot cheful încercând să discute despre propunerea lor de disertaţie în timpul piesei „Daydream". Nu e OK să faci asta nici pe „Polynomial C". Păstrează-ţi gândurile, grijile şi ideile pentru coada de la budă sau cheful de după.

Publicitate

9. Să ai grijă de aproapele tău

Sigur că vrei să te distrezi când ieşi în oraş, dar oricât de tare ar fi cheful, fii atent şi la ceilalţi. Nu, nu trebuie să-ţi placă de toţi, dar politeţea şi cooperarea sunt esenţiale în societate.

Dacă eşti în club şi cineva pare că nu se simte bine, vorbeşte cu el sau cu ea şi vezi dacă e totul în regulă. Dacă vezi că cineva e deranjat de avansuri nedorite, ajutorul tău poate face minuni. Şi, bineînţeles, dacă crezi că cineva e în pericol, anunţă personalul clubului.

10. Să nu-i spui tu aproapelui tău cum să se distreze

Pe bune, nimic nu-i mai enervant decât cineva care-şi bagă nasul unde nu-i fierbe oala.