Am venit la mitingul PSD cu oamenii din Vaslui, ca să văd cum profită Dragnea de sărăcie

Nu știu ce am înțeles și ce nu după o zi petrecută la drum și la revoltă cu mândrii români și membrii de partid - cele două nu se exclud, ci se includ reciproc. Da’ știu măcar că nu vreau să trăiesc în țara lor, fie ea paralelă, perpendiculară ori trigonometrică. Căci eu nu știu cum să respir atunci când stau cu teama că-s urmărită și pângărită în permanență de securiști, că majoritatea stă sub amenințarea sistemelor represive ceaușiste, readuse la viață doar într-un imaginar conspiraționist și propagandistic de PSD.

Oricum, sunt aici pentru altceva, să-ți spun cum e viața sub acoperire printre activiștii de partid vasluieni, printre cei care au răspuns voluntar apelului marelui lider și-au primit, în schimb, doar vreo două sandvișuri, apă minerală și câteva mere. Căci după 13 ore, în care ne-am frânt reciproc în numele unui ideal, pe care nici ei și nici eu nu l-am știut vreodată, am înțeles mai multe despre ce i-a adus pe oamenii ăștia la București.

Tanti Lenuța nu știe prea multe, dar înțelege cum merge treaba cu o funcție călduță, niște prieteni bine așezați ori nevoia unei activități de partid, care te mai scoate din casă și te mai plimbă prin țară la bătrânețe, când bărbatul ți-a plecat la alea veșnice și copiii sunt printre străini. Căci nu are cum să strice mai o sârbă bătută între scaunele autocarului, o plantare de copaci, o facere de bine cu interese ascunse, un miting și o plimbare la Capitală.

Dacă te-ai gândit că trebuie să fii membru de partid cu acte în regulă ca să ajungi la miting, atunci s-ar putea să ai așteptări prea mari. Căci eu m-am trezit pe listele PSD Vaslui cu un simplu drum făcut de maică-mea - care nu are nicio treabă cu politica - până la organizația locală și o discuție de maximum cinci minute cu secretara: niciun număr de telefon, niciun nume complet, nicio serie de buletin sau CNP, chiar dacă transportul e pe banii PSD.

Lungul drum spre miting a început la opt dimineața, când am plecat cu maică-mea la pas prin oraș, în căutarea autocarelor tocmite pentru îmbunarea lui Dragnea.

Clipuri realizate de autoare în drumul ei spre București, la miting.

Le-am găsit la organizația locală, unde femeia de serviciu ne-a primit la o șuetă, întreruptă pe alocuri de momente comice, în care se ridica drept să-i salute pe ăia mari: dom’ primar, vicele și primul deputat, cu toții în trecere pe la partid înainte de marea zi. Dar trebuie să stai drept și să pupi mâna care-ți dă, asta am învățat de la tanti Lenuța.

Căci pentru ea, reușita în viață înseamnă un carnet de partid, că-s fată deșteaptă și nu-i rău să am un salariu bun de provincie pentru butonat vreo două ore pe Facebook.

Câteva zeci de oameni se strâng în fața organizației locale, de unde vor pleca spre miting un autocar, un microbuz și un autobuz. Poate o sută de oameni în toate cele trei, departe de miile promise de varianta mai domoală de baron local, Dumitru Buzatu - marele absent de dimineață, fiindcă „dom’ președinte e la București, l-am văzut io aseară la N24”.

Bine, dom’ președinte promitea și că deplasarea va fi finanțată din cotizațiile sau contribuțiile personale ale celor care participă la miting, dar nu părea să se sinchisească nimeni de non-membri de partid, că unu în plus nu dă rău la numărătoarea lui Dragnea.

În autocar avem și oră de activități practice, la montarea stegulețelor pe care trebuie să le fluturăm în piață, ca să arătăm că suntem patrioți și din tabăra aia bună. Între timp, doamnele se aruncă într-o discuție despre reprezentarea neegală pe sexe a social-democrației locale: sunt mai mulți bărbați, că doamnele sunt sensibile și vor să se protejeze, zic partenerele mele de drum lung - Ioana și Luminița.

Primim și varianta prescurtată de imn, o sticlă de apă minerală, promisiunea unor sandvișuri la popas și aer condiționat cât să bage în boală și anxietate întregul autocar de seniori.

Plecăm din urbe la puțin timp după 9.30, iar secretara de partid ne avertizează că ne mai oprim să îi mai luăm pe unii, că nu putem să ne plimbăm așa goi până la Capitală.

Însă doamna avea să-și regrete vorbele în scurt timp. Căci prima oprire e într-o benzinărie de la ieșirea din Bârlad, unde primim cu brațele deschise o întreagă organizație de partid din Pușcași. Ei vin la pachet cu mult entuziasm, care dă bine la miting, o sticlă de cinci litri de vin tulburel și câteva doze de bere sănătoase, că doar nu lași gâtlejul să se usuce până la miting. Nu aveau nici să fie ultimii ajunși la acțiune sub aburii etilici, dar nu e ca și cum la alte proteste oamenii nu au nevoie să-și țină de cald la 30° Celsius.

Oricum, doamna de lângă mine e supărată că la televizor se zice doar de bețivii vasluieni, nici nu suportă știrile astea pe Antena 3 sau la Acces Direct. Că doar bețivani sunt și în Ardeal și în Maramureș. Bine, nu știu dacă ceilalți vin la miting cu oameni deja amețiți ca cei de la PSD Vaslui.

Ca să revenim totuși în politică, Ioana îmi spune că a ajuns acum vreo patru ani în partid, că ea e tipul de femeie mereu prezentă, de la nunțile pe scară și până la activitățile politice, că nu-i place să stea în casă și de ce să nu meargă și ea la Capitală.

Am supraviețuit fără un carnet de partid, dar măcar doamna secretară și-a făcut datoria de a mă mai chema la sediu pentru că par o achiziție importată pentru PSD. Acum nu pot decât să aștept un semn de la Buzatu.

Doamna Onu merge agitată printre oameni și împarte sandvișuri la dreapta și la stânga, o bucată de cașcaval și una de mușchi țigănesc între două felii toast, atât a dat partidul de data asta pentru a potoli foamea oamenilor. Unii sunt dezamăgiți, parcă e prea subțire, parcă e deja ora prânzului și mațele rămân tot goale. Oricum, nu am timp de mâncare că sunt chemată la selfie, să arătăm ălora de la hashtag cum arată PSD-iștii care vin la Capitală.

Primesc poza și o înșiruire fără noimă de replici de agățat cuiere, urmată până la sfârșit de miting de scuze solemne din partea domnului din poză. Ți-o las și ție ca să știi cum se agață într-un autocar PSD.

Totuși, măcar el s-a îmbrăcat regulamentar în alb, un mesaj pe care nu pare că l-au primit unii dintre partenerii mei de revoluție: doamna în deux-pieces cu trandafiri galben-roșiatici, colegul în verde și altul în crem, iar curcubeul se întinde până în capăt de autocar, printre adevărații activiști în port național sau tricou alb, așa cum a cerut Dragnea.

Pentru activiștii de partid, cel mai sensibil subiect e posibilitatea unor contramanifestații. Oamenii sunt bătrâni și obosiți, nu au venit să dea sau să ia bătaie, ci doar să protesteze față de abuzuri și de camerele video din dormitoare, dar mai ales pentru că nu-l plac pe neamț. Asta înseamnă că se tem și de ai lor, de ăia care bagă discordie în liniștea oamenilor.

Oamenii nu se bucură să-l audă, că se bazează pe jandarmi ca să vină și să plece în siguranță de la protest. Ioana abia și-a convins cei doi copii plecați în străinătate să o lase să meargă la București.

Conspiraționistul este imediat izolat și atacat de ceilalți sau luat peste picior. Ba că nu a dormit bine, ba că nu și-a luat cu el și vesta anti-glonț, că doar nu mergi așa vulnerabil pe lângă domnu’ Dragnea.

Pentru că-i trecut de ora prânzului și dumicații s-au așezat, obișnuita anxietate a seniorilor speriați de forța ocultă a aerului condiționat este înlocuită de protestele vocale ale detașamentului de partid de la Pușcași.

După atâtea ore, oamenii cuviincioși s-au săturat de hiturile verii trecute și cer să se dea muzică populară pe televizor. După ce rulează în reluare un singur clip despre bucuria pentru prieteni și frați, se trece la o sârbă adevărată în difuzoare și între scaune. Se chiuie și se dansează pe culoar, iar oamenii de la Pușcași promit că o să o țină până la Capitală.

Însă, distracția se stinge așa de repede precum au început, în spate oamenii lasă fluierăturile la o parte ca să ațipească o țâră, iar ceilalți revin la discuțiile care contează cu adevărat. Nu, nu politica! Ci siguranța: oare vin jandarmii după noi, dacă aruncă nebunii cu pietre în autocar, or sparge un geam și ce ne facem atunci?!

Oamenii sunt deja frânți când vine vremea ultimului popas, undeva înainte de pădurea rău famată de la Sinești, de care tremură când aud toți oamenii de la Vaslui.

Aici se trag și drapelele și pancartele în mașină, că trebuie să coborâm cu viteză, nu are timp șoferul să stea după activiștii de provincie când debarcăm la Piața Charles de Gaulle din Capitală.

Primim și insignele pe care trebuie să le purtăm în piept: JOS STATUL PARALEL. STOP ABUZURILOR ÎN JUSTIȚIE.

Doamna Onu pășește tacticos printre drapele ca să ne întindă insignele, care sunt mai degrabă niște abțibilduri tipărite prost și pe care oamenii și le lipesc invers. Asta e, se întâmplă și la case mai mari, dar nu-i un detaliu prost pentru comicul de situație de care nu ai cum să nu dai într-un autocar PSD.

Acum se consumă și singura discuție cu iz politic din microbuz, iar autoarea este aceeași loială secretară de partid, surprinsă că mitingul nu a avut loc la Cotroceni.

Oricum, lucrurile se sting repede și se revine la discuțiile despre „unde ți-ai făcut, drăguță, părul așa” și ultimele colecții de deux-pieces din Vaslui.

E puțin trecut de ora 16.30 atunci când autocarul oprește într-un șir indian, care pare că se întinde pe toată lungimea bulevardului Aviatorilor.

S-au scos drapelele mari și s-au înmânat bărbaților, iar lumea pornește în coloana care se întinde spre Piața Victoriei. Oamenii sunt îngrijorați că acum se apucă securiștii și ăia de la hashtag să se infiltreze printre ei și uite că vine provocarea de unde nu ai crede. Desigur, trebuiau să-și facă griji de asta când au plecat de la Vaslui.

Pe drum, organizatorii în veste roșii ne aplaudă și ne încurajează, sunt mai puțin de doi kilometri, dar pare că contăm mai mult decât în cei peste 300 pe care i-am parcurs de la Vaslui și până la București.

Așa e, nu știi unde se ascunde acel șef pe care trebuie să-l impresionezi cu dedicarea ta la miting, așa că oamenii se bucură și bat din palme printre uralele organizatorilor.

„Bine ați venit, Vaslui!” se aude din gura unui organizator, care e acoperit imediat de țipetele la unison ale celorlalți: „Vaslui. Vaslui. Vaslui”.

În piață ne așteaptă dom’ președinte, care ne îngrămădește în chenarul dedicat întregului județ, undeva aproape de coada mitingului, că locul de onoare este doar pentru Teleorman.

Mă retrag cu două doamne de partid pe scările Muzeului de Geologie, dar atenția le este distrasă de tinerii frumoși și PSD-iști de la Bistrița Năsăud.

Însă lucrurile se aranjează mai bine când ajunge și dom’ primar, care vine după el cu o întreagă fanfară de la Fâstâci. În vreme ce lumea trebuie să suporte un playlist demn de Untold, în chenarul de gimnaziu al vasluienilor se încinge o horă de numai-numai pe „Trandafir de la Moldova”. Previzibil!

Mi-am lăsat vasluienii aproape o oră ca să scap de bagajul care-mi rupea spatele și de liniștea din piață, prea concentrată la meciul ăla tensionat al lui Halep.

Un drum dus și întors între Piața Victoriei și Universitate. Cam atât de departe am mers ca să adun toată ura din priviri a bucureștenilor. Acum, nu am cum să-i judec prea mult. Cui îi place un oraș paralizat de băieții care vor să-ți arate că au forța să te țină sub papuc chiar și atunci când au deja o majoritate confortabilă în Parlament și nimeni nu le sare în cap pentru că schimbă din jumătate în jumătate de an rezidenții de la Guvern?

La întoarcere am găsit o adevărată petrecere câmpenească în chenarul concitadinilor mei, o horă în care m-au învârtit și pe mine de două ori, până reușesc să mă desprind din încleștarea poporului care luptă cu abuzurile cu 10 Prăjini.

Am cedat rapid în fața manifestației artistice și m-am întins în semn de oboseală pe caldarâm, iar doamnele activiste au început să glumească că-s hashtag rezist. Măcar într-un moment m-au ghicit și ele, dar uite unde s-a ajuns dacă nu s-au luat mai în serios. Poate că-s infiltrată în tabăra conspiraționist-patriotică, dar măcar mi-am păstrat apucăturile bune.

Și ca să nu zică oamenii că nu suntem oameni cuminți, o senatoare a venit cu saci menajeri și ne-am apucat de strâns gunoaie din chenarul gimnazial al PSD Vaslui.

Măcar ăsta fu prilej de adunat replici misogine de la concitadinii mei, care au zis că-i momentul potrivit să glumească pentru că o femeie îngenunchează în fața lor. Mulțumesc!

Dincolo de cei 20 de saci mici de gunoi adunați din acel chenar, piața a rămas acoperită de gunoaie și uite așa a pierit dorința senatoarei de a arăta că există civilizație și la PSD.

Nu ai ce să zici, playlist-ul a fost de milioane, de la muzica de festival electronic și până la rap-ul despre conspirații franco-masonice și interceptat telefoane de către securiști, s-au atins toate coardele sensibile ale audienței.

Aici am trecut și printr-un moment de cumpănă, când un fost coleg de redacție a venit să mă întrebe cum îmi mai merge și pe unde mai sunt. Însă, activistele de partid nici n-au clipit, de parcă asistase la o interacțiune ca oricare alta. Dar asta se întâmplă când îl asculți atent și nu prea pe Dragnea.

Între oameni se așterne o tăcere de o clipă, începe montajul propagandistic pregătit de PSD. Cum a zis și doamna secretară de partid, poporul se întoarce spre televizor de parcă ar fi Mesia. Se cântă tricolorul și oamenii se mișcă încet, imitând un fel de dans agale și fluturând în aer tricolorul, căci dacă nu te-ai prins de un lucru, asta e Republica Patriotă România.

Însă, Dragnea se lasă așteptat în timp ce oamenii sunt îndemnați să-i huiduie de către cei care se perindă pe scenă, încălzind audiența pentru liderul PSD.

Oamenii sunt plictisiți și reacționează cu un sunet asurzitor de trompetă doar atunci când Firea îi salută pe toți cei care au venit din Moldova, chiar dacă pare că a tras paiul cel scurt atunci când organizatorii au aruncat în fundul mitingului Vasluiul și Bacăul.

Puține lucruri ajung la ei și, în schimb, se și agită la fiecare distracție, fluturând steagurile atunci când trece elicopterul pe deasupra pieței, în vreme ce bătrânii scuipă printre dinți că banii lor de pensie sunt aruncați pe survolări aeriene de către Iohannis.

În mulțime se aud câteva răcnete înăbușite din partea lui Firea, iar cuvântarea în engleză a lui Pleșoianu a terminat cam toată audiența din Vaslui.

Alte activiste dau dezaprobator din cap, nemulțumite că se vede mai bine de la televizor, când ele au mers atâta amar de vreme pe autocar ca să fie aici, cu poporul. Adevărul e că nu poți să-i mulțumești pe toți: unii nu aud, alții cred că șunca e prea subțire, alții că nu primesc nici un prânz deși sunt plimbați jumătate de țară până la București.

Câțiva vasluieni aprind lanternele și le ridică în aer, iar fanfara pornește din nou la urcarea pe scenă a lui Dragnea. Însă, oamenii se plictisesc repede și pleacă spre autocar în mijlocul discursului, că ei și-au făcut datoria și au luptat cu statul paralel și fără epistola făr’ de sfârșit a marelui baron de România.

Am plecat cu inima mai grea ca niciodată de la miting. M-am întins pe caldarâm și am rămas pierdută printre sticle de plastic, în timp ce mă gândeam că sărăcia e exploatată meschin, atât timp cât aduce voturi.

Da’ nu contează ce cred eu, așa că am să închei cu un dialog dintre doi muzicanți ai fanfarei de la Fâstâci.