Povestea vinului ilegal și dulce care te poate ucide

Vinul e unul dintre cele mai importante semne de civilizație din lume, a zis Ernest Hemingway în cartea Death In the Afternoon, în care narează luptele pe viață și moarte între om și taur. Vinul spune multe povești despre pământ, despre comerț și despre ființele umane, unele dintre ele misterioase. 

Iar una dintre cele mai incredibile, enigmatice și fascinante e povestea vinului Fragolino. Să-ți explic de ce.

Într-o seară, acum două luni, stăteam de vorbă cu cel mai bun prieten al meu și am ajuns să dezbatem despre vinuri.

„Am cunoscut un tip din Veneto care mi-a zis o poveste dementă despre Fragolino”, mi-a zis Andrea.

„Adică vinul ăla dulce?”

„Da, se pare că e ilegal. Gen carabienierii făceau raiduri prin pivnițe să-l găsească.”

Poate că a zis altceva, dar mie mi se declanșase deja în cap un film incredibil, în care venețienii de demult încercau să ascundă de armată niște butoaie uriașe cu băutura dulce.

N-a putut să-mi explice de ce, dar mi-a trezit interesul suficient cât să vreau să scriu un articol despre asta. Și așa am început o ditamai investigația.

Întrebarea fundamentală era: Cum dracu' poate un vin dulce să fie atât de ilegal încât să declanșeze atâtea controverse și scandaluri mafiote? Răspunsul e foarte simplu: te poate ucide. Mai exact, întâi te orbește și apoi te omoară fără milă.

Povestea Fragolino e povestea vinului de căpșunică, denumit și Isabella, pentru că a fost dăruit reginei de către Columb, atunci când acesta s-a întors din America. Felul în care a ajuns în Italia e de-a dreptul bizar. Era deja popular în Franța la începutul secolului 19 și a fost adus în Triveneto ca tratament pentru Oidium, o boală a viței de vie.

Problema e că a adus cu el filoxera, o insectă care mănâncă vița de vie de la rădăcină, așa că, practic, a distrus viile italiene. Din fericire, vița asta de vie era imună la această insectă, așa că s-au făcut altoiuri din părți americane lemnoase și plante europene. Toate viile din Italia sunt, de fapt, altoite. Ca să înțelegi ce dezastru a provocat.

După cum a zis Homer Simpson despre bere: „E cauza și soluția tuturor problemelor vieții”. Cum fermierii au observat că planta americană era imună la aproape toate bolile specifice viței de vie, au hotărât s-o planteze la greu peste tot, pentru că era ușor de îngrijit.

Singura problemă e că, dacă faci vin din coaja strugurilor-căpșunică, pectina din ea produce și metanol, pe lângă obișnuitul etanol. Iar metanolul te orbește și te omoară.

Din acest motiv, combinat cu teama că varietățile americane le vor domina pe cele europene din cauză că erau indestructibile, s-a dat o lege ca fermierii să aibă voie să dețină vița de vie din soiul „căpșunică” doar cu condiția ca strugurii și vinul să fie pentru consum personal. Aveai voie să mănânci strugurii și să faci vin cu ei, doar că nu-i puteai spune vin, pentru că numele de vin era rezervat doar varietăților europene de struguri.

Fragolino, numit astfel pentru parfumul puternic care aduce cu dulceața căpșunei, a devenit, în scurt timp, foarte popular.

Interdicția s-a prelungit și e încă valabilă, printr-o nouă lege europeană, pentru toate varitățile americane de viță de vie. Cele mai faimoase sunt Isabella, Clinton și Noah.

Din vița Isabella se obține vinul-căpșunică clasic. Din Clinton se face un vin foarte tare și plin de tanini, iar vinul din specialitatea Noah e o combinație între dulce și acru, numit Fragolino Bianco.

Dacă ai impresia că ai băut și tu vin din ăsta, să știi că sunt slabe șanse. Așa credeam și eu până acum două luni, când am început toată investigația asta. Se pare că, pentru că e un vin dulce și numai bun pentru finalul unei mese, companiile au început să producă imitații de vin neutru, cu aromă artificială de căpșuni și alte porcării.

Dacă vrei să încerci, poți merge în orice supermarket să citești etichetele de pe sticlele cu așa-zis vin-căpșunică. O să vezi că pe toate scrie „Băutură aromată pe bază de vin”. A fost ușor să găsesc Fragolino contrafăcut. Dar mi-a luat o lună de zile să găsesc din ăla adevărat.

Când am început căutarea, am crezut că o să dau vreo două telefoane și o să rezolv în maximum două zile. Dar, de fapt, a trebuit să cunosc o grămadă de specialiști în vin, prin prieteni de-ai prietenilor.

Am aflat niște lucruri incredibile. Se pare că vinul ăsta e confiscat la greu: în 2004, a fost un caz faimos în care s-au confiscat 2 500 de litri de Fragolino. Întrebarea e: ce nebun a fost dispus să riște închisoare pentru o nișă a pieței atât de mică. Tipul ăsta, se pare.

Iar oamenilor chiar le e frică să discute despre subiect. Specialiștii în vin găsiți prin prieteni n-au fost dispuși să mă ajute. Până la urmă am găsit un tip pe Darknet, care mi-a trimis niște poze cu niște sticle dubioase fără etichete oficiale și care n-a vrut, în ruptul capului, să-mi dea interviu.

Nu înțelegeam de ce. Legea spune clar că nu poți vinde un astfel de vin, dar îl poți produce pentru uz personal sau îl poți face cadou unui prieten. 

După multe întrebări, am aflat până la urmă că problema nu e metanolul. Ar fi nevoie să bei un hectolitru pe zi timp de o săptămână ca să orbești. Iar oamenii au descoperit, de-a lungul timpului, metode de a scădea metanolul din vinuri.

Și atunci de ce nu renunțăm la legea asta stupidă și nu le dăm voie oamenilor să vândă Fragolino adevărat, în loc de prostiile astea chimice care sunt pe piață?

„Pentru că ar afecta interesele economiei italiene”, mi-a zis un oenolog din regiunea Veneto, care a dorit să rămână anonim și pe care îl voi numi Flavio. „N-o să se mai vândă pesticidele dacă o să avem viță de vie imună la boli.”

Legea insistă totuși că problema e metanolul, dar asta e doar o scuză. „Chestia cu metanolul e ca și cu sulfiții: oamenii mănâncă tone de burgeri plini de toxine și se plâng că li se face rău de la sulfiții din vin.” Ar trebui să menționez că Flavio a fost prima persoană dispusă să vorbească cu mine despre asta. Toți egronomii, fermierii, oenologii și localnicii cu care am vorbit nu știau nimic despre asta sau se prefăceau că nu știau.

Îmi lipsea totuși opinia unui producător, ca să știu care e procesul de fabricare a vinului. Am găsit numărul unui tip, după o săptămână de cercetări.

M-am gândit că o să fie o conversație secretoasă, dar tipul mi-a zis totul pe față.

„Mai am câteva sticle. Ca să fac coniac, am făcut întâi must cu tot cu cojile strugurilor și apoi l-am transferat în alambic și am eliminat prima și ultima parte volatilă, ca să elimin metanolul.” Dacă a mers pentru coniac, de ce n-ar merge și pentru vin?

„Dar oamenii se tem să facă asta. N-am mai văzut demult astfel de struguri. Deci au câștigat bătălia împotriva lor.”

Așadar, probabil, această băutură plină de tanini și foarte dulce, care li se servea fermierilor la micul dejun ca să-i energizeze, va fi tot mai greu de găsit.

Iată povestea misterioasă și absurdă a vinului căpșunică. Poate că nu te omoară, dar e clar că a băgat spaima în toată lumea.

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.