FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ce faci ca român când compania aeriană nu-ți plătește pierderea sau întârzierea zborului

Știi cum se zice că timpul înseamnă bani? Ei bine, când întârzie avionul, e fix așa și ai vrea despăgubire, chiar dacă nu-i de aceeași părere și compania.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
Fotografii de Răzvan Băltărețu

România se bucură de tot felul de curse low-cost și companii care oferă așa ceva: Blue Air, Wizz Air sau Ryanair. Toate biletele astea mai ieftine nu înseamnă că trebuie înduri orice, ci se traduc în lipsa unor mese asigurate și într-un confort mai redus în scaune, dar înțelegi asta încă de când accepți să le folosești serviciile.

Dacă ai zburat cel puțin o dată, știi că timpul pe aeroport e destul de bine contorizat, că vin și pleacă avioane și cu cât e mai mare, cu atât nu-și permite să blocheze o poartă sau o pistă. Dar nu-i totul perfect și se mai întâmplă întârzieri. Chestia asta m-a interesat pe mine. Dacă nu știai, ai niște drepturi, dar și soluții când compania aeriană nu vrea să plătească.

Publicitate

Orice ai crede despre UE, există beneficii că facem parte din ea

Regulamentul privind compensarea zborurilor numărul 261/2004 prevede despăgubiri pe trei piloni, în funcție de timpul pierdut și de distanța parcursă. Astfel, pe scurt:

  • Dacă zborul tău e pe-o distanță mai mică de 1 500 de kilometri și întârzie mai mult de două ore, ai dreptul la 250 de euro
  • Dacă distanța e între 1 500 și 3 500 de kilometri și timpul de întârziere de peste trei ore, despăgubirea ajunge la 400 de euro
  • Pentru mai mult de patru ore irosite pentru distanțe de peste 3 500 de kilometri cu destinație care nu-i în UE, valoarea ajunge la 600 de euro

În timpul petrecut în aeroport, compania aeriană trebuie să aibă grijă de tine cu răcoritoare și mâncare și alte nevoi pe care le-ai avea. Desigur, există și excepții pentru situațiile de mai sus, cum ar fi grevele controlorilor de zbor sau evenimente pe care nu le poate controla compania (de exemplu: atac terorist). În urmă cu un an, VICE România îți explica pas cu pas cum poți obține despăgubirea și de ce să ții cont.

Citește și: Ce drepturi ai dacă ți-ai ratat vacanța din cauza grevei controlorilor de zbor din România

Nu reiau ideea din 2016, ci îți zic mai departe ce mai poți face când compania nu vrea să plătească timpul tău irosit. Desigur, poate invoca defecțiuni tehnice, dar astea nu intră la „excepții" și în 2014 două Curți Supreme au decis că nu mai merge scuza asta.

Publicitate

Recunosc că eu unul nu știam de treburile astea și nu știam la ce să mă aștept, dacă mi-ar fi întârziat zborul vreodată. Dar vara asta am aflat de la doi prieteni, Costin și Alina, că în octombrie 2016 au avut o întârziere de patru ore și 50 de minute, iar Wizz Air nu a vrut să-i despăgubească. Cursa era între București și Stockholm, o distanță de peste 1 700 de kilometri.

Dacă nu respectă regulamentul, poți da-n judecată compania

În decembrie anul trecut cei doi au început un schimb de mailuri cu compania. Ungurii au spus, în primă fază, că nu plătesc decât costuri de: transfer, cazare la hotel, mese, băuturi, apeluri telefonice și altele similare, dacă au toate chitanțele. Fără bonuri, erau dispuși să acorde 30 de euro per pasager, dar doar pentru alte servicii Wizz Air pe care le-ar folosi cei doi în viitor. Au invocat, previzibil, situații extraordinare fără să le menționeze.

Cei doi au dat în judecată compania, printr-un avocat specializat în astfel de cazuri. Wizz Air a insistat că întârzierea a fost cauzată de-o situație pe care n-o putea controla și nu poate spune care e, că-i confidențială și nu va fi prezentată decât în instanță. Totuși, și-a regândit poziția pe 31 mai, când, după o a doua investigație internă, a descoperit că nu-i extraordinară situația și e de acord să plătească cei 400 de euro.

Mai departe cazul în instanță încă este în derulare, iar avocatul a cerut despăgubiri suplimentare pentru acest joc de-a șoarecele și pisica, unde compania a spus inițial una, apoi a descoperit că realitatea diferă.

Publicitate

Citește și: Cum să-ți recuperezi banii de la companii aeriene, dacă întârzierile lor îți distrug concediul

Am cerut și un punct de vedere al Wizz Air cu privire la cum gestionează astfel de situații și mi-a spus că respectă întru totul și legislația UE, și pasagerii. „În cazul unei întârzieri sau al unui zbor anulat, conform regulamentului UE 261 și politicii [noastre], toți pasagerii sunt contactați și li se oferă gratuit o nouă rezervare pe alte zboruri Wizz Air sau rambursare integrală, cazare și mâncare sau li se decontează costurile corespondente provocate de întârziere."

„De multe ori sunt invocate defecţiuni tehnice, care ţin fix de ei, alteori deja o duc la extrem cu scuze de genul a întârziat autobuzul care aducea echipajul, nu se închidea uşa avionului."

Avocatul care i-a ajutat pe Costin și Alina este Marian Mihail, care și-a făcut afacere din modul în care companiile aleg să respecte discreționar legislația. El mi-a spus că cele mai amuzante sunt motivele pe care le consideră anumite companii împrejurări excepţionale. Totuși, unele firme preferă să anuleze zborurile decât să plătească pe viitor compensaţiile, cum e cazul unor linii low-cost.

„De multe ori sunt invocate defecţiuni tehnice, care ţin fix de ei, alteori deja o duc la extrem cu scuze de genul a întârziat autobuzul care aducea echipajul, nu se închidea uşa avionului." În astfel de cazuri, când nici nu motivează întârzierea cu ceva concret, poți ajunge în instanţ. Marian spune că principalul dezavantaj e durata, uneori poate fi până la un an și jumătate, dar dacă ai dreptate, la final primești şi dobânzi, şi cheltuieli de judecată.

Mai ține cont de-o chestie pe viitor: legea îi obligă să te anunțe, după două ore de întârziere, ce drepturi ai, dar e puțin probabil să primești măcar informarea asta. „Cele care fac asta mod constant sunt Blue Air, Wizz Air sau Ryanair, cu mențiunea că ultima își achită aproape toate despăgubirile, ajungându-se foarte rar la un proces cu ei", adaugă Marian.

„Încă există pe piață și companii reticente să dea despăgubiri, dar lucrurile se schimbă treptat. Cele mai profesioniste sunt Tarom și Ryanair. De partea cealaltă sunt companiile din Golf (Qatar, Emirates, Etihad), care, pur și simplu, nu au respect pentru legislația europeană și drepturile pasagerilor."

Ce ar trebui să știi pe viitor e că poți primi despăgubire pentru orice bilet operat din UE de-o companie. Chiar dacă ai dat cinci euro sau 500 de euro, tot ai drepturile astea de care corporațiile încearcă să se ferească. Și așa, în cazurile în care chiar trebuie să ajungi undeva – nuntă, înmormântare, eveniment de afaceri etc. – și nu e doar vacanță, sau ai de făcut transfer în altă țară, timpul pierdut chiar face mai mult decât banii. D-aia e cu atât mai nașpa să fii tratat ca și cum n-ai niciun cuvânt de spus.