10 cărți românești pe care trebuie să le citești în 2017

Sâmbăta asta m-am văzut cu o amică care venise pentru prima oară la un Bookfest și, după câteva minute de eschive printre oameni și standuri, a renunțat să mai caute cărțile pe care voia să și le cumpere și m-a întrebat ce e cu nebunia asta de zici că eram la miting PSD.

Abia aștept să merg la târgurile de carte din București, ca să am de unde să plec și Bookfestul de la Romexpo nu face excepție. Dacă nu mergi în zilele de deschidere, pe miercuri sau joi, și faci greșeala pe care eu o fac de fiecare dată, să ajungi în weekend, nu reușești decât să te enervezi din cauza aglomerației.

La lansări abia poți vedea ceva, cât despre auzit nici nu încape vorbă, pentru că editurile preferă să vină cu propriile instalații de sunet și se bagă unii peste alții, parcă intenționat ca să nu înțelegi nimic. Chiar dacă te înghesui cu câteva coate în față, tot trebuie să te chinui să pricepi ce-a vrut autorul să spună, pentru că vorbesc toți în același timp. Ca să nu mai zic de ăia care te umplu de flyere, de parcă nu ești deja la târgul de carte să vezi care-s noutățile editoriale.

Am trecut totuși peste atmosfera dezolantă și m-am călcat în picioare cu cititorii bucureșteni, ca să mă uit peste noutăți și să-mi iau câteva cărți pe care mi le doream tare de tot. În caz că n-ai ajuns la Bookfest (unde n-ai ratat nimic), uite o listă de zece cărți românești, pe care ți le poți lua din librării sau online:

S-ar putea (sau ar fi bine) să-l știi pe Teodorovici după „Matei Brunul", probabil unul dintre cele mai bune romane românești apărute în ultimii ani. Lucian revine de data asta cu un roman biografic în care întrebarea cheie ar fi dacă există „literatură" după ce ești diagnosticat cu cancer. E un roman de luptă – terapie, în care scriitorul tratează pacientul (cu același nume).

Ion Aion (pseudonim, evident) vorbește despre lumea din spatele preoției, după mai bine de 10 ani în slujba celor care cred că muzica rock e ascultată de sataniști. O carte a căutării divinului, într-un loc care de fapt nu prea are legătură cu asta. O căutare de fapt a spiritualității în umanitate.

Deși nu este chiar o noutate editorială, am pus cartea lui Oișteanu pe lista de must-read. După „Narcotice în cultura română", din care ar trebui incluse bucăți solide prin manuale, ca să nu creadă elevii că literatura română e numai somnoroase păsărele, Andrei Oișteanu vine cu un alt „tratat" sociologic și antropologic, acum legat cultura noastră (și nu numai) sexuală, din care poți învăța cum ne inflențează și acum.

Despre Florin Iaru n-ar mai fi multe de zis, e un „nebun frumos" care scrie nebun de bine, iar povestirile-astea noi pline de umor, la limita fantasy-ul uneori și chiar al horror-ului, o să îți redea o bucurie teribilă de citit. Scurt, la obiect și savuros.

Dacă vrei să afli că exista viață și înainte de Facebook și chiar de Mtv, uite un roman în care „pe vremea mea" nu e doar o sintagmă obositoare la care să dai ochii peste cap. Este un roman nostalgic, plin de emoție, despre copilăria și începutul adolescenței în comunism.

Tirajul romanului lui Tocilescu s-a dat gata în primele zile de târg. Despre pisicile lui Alex a scris mai multe Mihai pe VICE aici.

Crăciun, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de la noi, scoate mai nou cărți pe bandă rulantă, dar sunt cărți bune. La Herg Benet a lansat „Îndurabile", iar la Polirom „Aleea zorilor", „un fel de" roman, carte care e scrisă dintr-o singură frază și în care Andrei se întoarce după 20 de ani în orașul copilăriei sale. Poți răsfoi câte ceva din ea aici.

Tot Andrei are în pregătire la Hyperliteratura seria de publicistică „Baricadele" și volumul „Toată poezia lumii", pe care le poți precomanda de aici.

A doua carte care a apărut la Hyperliteratura este romanul lui Soviany, format din povestiri de esoterism inspirate din folclorul urban. Ușor horror, despre întâmplări supranaturale și chiar mistic pe alocuri, Octavian dovedește (dacă mai era cazul) că este unul dintre cei mai buni povestitori pe care-i avem.

După „Băgău" și „Scotch", Ioana Bradea, una dintre cele mai interesante voci ale literaturii tinere, schimbă direcția și merge spre o legendă medievală din Bistrița. Ar fi ușor să-l încadrezi la roman istoric, dar e mult mai mult de-atât.

Iar ca să nu uiți de protestele de-astă iarnă, când ne-am (re)făcut și brandul de țară în UE și în lume chiar, și să păstrezi spiritul ăla civic sănătos în noi, ia cartea Ramonei Ursu. Și după ce-o citești, las-o undeva la vedere, ca reminder.