The Four – Cei 4 e cel mai nou talent show de pe piața TV din România. De parcă chiar mai avem nevoie de încă unul. Există deja Vocea României, Bravo, ai Stil, Exatlon, Românii au Talent, X Factor, ceva cu dans, niște competiții de gătit și ce se mai dă pe la televizor. În curând o să avem doar talent show-uri 24 din 24 de ore. O să se strângă toată România în fața ecranului să râdă de alți români, pe sistemul să moară capra vecinului.
Ca o regulă în viață, nu-mi pasă de capra vecinului. Sunt total dezinteresat de emisiunile de genul ăsta, cu toate că am făcut o excepție anul trecut pentru că l-au pus pe Despot în juriu la Vocea României. Nu am rezistat mai mult de jumătate din emisiune, ceea ce e foarte mult, pentru că astea țin cam șapte ore sau cel puțin așa pare.
Videos by VICE
Am ajuns să încerc The Four – Cei 4, emisiunea care a debutat sâmbătă la Antena 1, pentru că l-au pus pe Macanache ca prezentator. Bravo lui, mă bucur că a ajuns să facă bani serioși. Nu aveam cum să ratez debutul lui în televiziune. Eram curios să văd cum se descurcă și cât de mult o să fie cenzurat de producători. Spre surprinderea mea, nu a fost chiar atât de oribilă experiența. Muzica a fost nasoală, dar emisiunea a fost plină de lucruri dubioase. Am venit pentru Macanache, am rămas pentru harfă:
Formatul emisiunii e mai puțin jegos ca la alte emisiuni, dar tot are probleme mari
OK, deci uite care-i treaba cu The Four: un juriu format din patru experți în muzică selectează patru „voci reprezentative” din muzică care stau pe patru scaune și se uită la concurenți. Dacă juriul consideră că un concurent e super bun, primește patru voturi de „Da” și trebuie să intre apoi într-un duel cu „vocea reprezentativă” pentru locul pe scaun. De acolo vine și sloganul emisiunii: „lupta se dă pe loc”. Publicul decide câștigătorul duelului. Ideea e să-ți păstrezi scaunul până la final, când poți câștiga un contract la casa de discuri Global Records.
E o idee bună, pentru că, teoretic, o să vedem doar artiști buni, nu oameni de pe stradă de care să ne batem joc. Juriul e format din Carla’s Dreams, care-i prezentat drept „cel mai de succes artist al momentului”, Antonia, caracterizată de producătorii show-ului ca fiind „cea mai frumoasă fată din industrie”, pentru că asta contează, Feli, aka. „artista cu cea mai spectaculoasă ascensiune” și Cheloo, care are cea mai faină descriere dintre toți: „de departe cel mai sincer”. Deci el a fost chemat la show pentru că-i sincer, nu datorită muzicii lui. E o descriere cât se poate de corectă.
Ei au ales următoarele „voci reprezentative” de pe scaune: Anastasia Sandu (cine?), Angelo Simonică (cum?), Dragoș Udilă (ce?) și Nicoleta Nucă. Hai să ne oprim un pic la Nicoleta Nucă. După cum am spus mai sus, câștigătorul The Four va primi un contract cu Global Records. Problema e că „vocea reprezentativă” Nicoleta Nucă e deja semnată la Global Records. Vezi asta și pe pagina lor oficială.
Dacă va câștiga concursul, va primi un premiu pe care-l are deja. Hmm. Mai e și prezentată ca fiind tipa aia pentru care „toate casele de discuri ar trebui să se bată”. Deci e un spoiler, sigur va pleca la un moment dat. E acolo doar să dea un pic de notorietate show-ului. Sau va câștiga competiția și totul a fost degeaba. Oricum, cineva ar trebui să-i spună pentru ce-i competiția asta.
Nici concurenții nu-s foarte pregătiți pentru emisiunea asta
Oamenii care au venit să se lupte cu „vocile reprezentative” au fost aleși de nu-știu-cine. Sigur nu de juriu, pentru că primii trei nici măcar nu au primit destule voturi ca să ajungă într-un duel. Prima concurentă e o tipă care a câștigat „un trofeu în Italia”, dar nu spune care, deci ori e bullshit, ori și eu sunt super cunoscut în Japonia.
Următorul concurent e Vlad Flueraru, un rapper care cică vrea să promoveze natura în rap. Macanache zice că i-a luat două instrumentale. Din păcate, a primit un nu din partea lui Cheloo. De ce? Pentru că în opinia lui „rapul trebuie să fie agresiv”, fără elemente „hippie”. Sunt total de acord cu el. Nu credeam că o să zic asta vreodată. După Vlad a băgat Ioana, solista de la Groovy Bastards, care a fost super meh și nu l-a impresionat pe Cheloo. Primul om care a primit patru cercuri a fost Alex Florea:
Alex Florea, omul care refuză să se dea bătut
Hmm, Alex Florea, Alex Florea, îmi pare foarte cunoscut numele ăsta. A, da, e tipul de la Eurovision, care a ajuns anul trecut în faza finală cu „Yodel It”. Și care și-a încercat din nou norocul anul ăsta, de data asta solo, dar nu a trecut de selecția națională. Pe lângă efortul lui de la Eurovision, omul a cântat și la X Factor și Vocea României. Eu cred că producătorii din televiziune fac emisiunile astea doar ca să-i dea ceva de făcut lui Alex.
Înainte să cânte, vezi un scurt video cu el în care dă vina pe absolut toți în afară de el, pentru că nu a reușit să facă nimic memorabil în industria muzicală. Cică a avut succes „în fiecare an”, dar nu i-a ieșit nimic. Nu știu, Alex, maybe it’s you. Omul e atât de supărat pe industria muzicală încât zice că nu mai vrea case de discuri și nici să apară la radio. Funny, pentru că el e la o competiție unde câștigătorul primește un contract la o casă de discuri. FFS, nimeni nu a citit regulamentul?
Mă rog, Alex Florea trece de juriu, îi ia scaunul lui Angelo și saga lui continuă. Dar asta nu prea contează. Ce contează e că după piesa lui am aflat un pic despre dinamica dintre jurați:
Carla’s Dreams e singurul membru din juriu care are coaie
În afară de Antonia, care ar putea fi înlocuită cu router WI-FI și tot nu mi-aș da seama de diferență, jurații sunt exact ce trebuie. Feli e fericită tot timpul, Cheloo e la costum și Carla’s Dreams e excelent. Nu mi-am dat seama de asta până nu i-am auzit părerile lui despre ce înseamnă să fii un artist. Alex Florea s-a plâns că el vrea să cânte rock, dar casele de discuri au vrut să-l transforme. Cheloo îl apreciază pentru asta, pentru că nu trebuie să se schimbe doar ca să cânte mizerii. În opinia lui, în România apare o mizerie o dată la doi ani.
Vine Carla’s Dreams și zice „Beatles a apărut la doi ani după o formație rock, Bob Marley o apărut cu doi ani după. Toată muzica a evoluat din ceva în ceva. Să numești tot ceea ce a fost pe piața românească în ultimii 20 de ani mizerie din doi în doi ani e cel puțin ignorant. Dar asta nu înseamnă că nu apar mizerii din doi în doi ani. Da, este multă mizerie.” Deci e exact ce a zis și Cheloo, doar că voia să se lege de rapper cu orice pretext. Când mă uit la ei doi cum se ceartă despre muzică, parcă-i văd pe Tănase și pe Bănel Nicoliță cum vorbesc despre Cupa Mondială de Fotbal.
Antonia a rămas dezamăgită de prestația lui Alex Florea. Cică nu i-a văzut ochii. Ar trebui să facă mai mult contact vizual cu publicul dacă vrea să fie un mare performer. Carla’s Dreams, din nou, intervine: „Cel mai mare farmec al unui artist, și ce poate cu adevărat oferi, e posibilitatea spectatorului de-a trage cu ochii și urechile în lumea lui”. Apoi a continuat cu: „Eu vreau să fiu la tine acasă, unde tu cânți în duș. Unde tu mori acolo.” Doamne ferește, Carla’s.
Macanache e cel mai fain lucru la emisiunea asta
Au mai fost no-name-uri care au cântat, un duel, alea, alea, dar overall, tot show-ul a fost cam labă din punct de vedere muzical. Nu-s ăștia cei mai talentați oameni din România, nici pe departe. Măcar Macanache a salvat cât de cât talent-show-ul ăsta. Chiar s-a descurcat foarte bine. A fost de departe cel mai charismatic om de pe platou și chiar mi s-a părut foarte natural, deci bravo producătorilor că nu l-au obligat să-și schimbe stilul.
Eram pregătit să închei articolul cu lauda asta dedicată producătorilor, dar apoi am văzut preview-ul pentru următorul episod, unde Cheloo zice „nu te mai uita la mine că s-ar putea să lovesc o femeie și nu e cazul.” Coaie, ce? Și la nici două secunde după o vedem pe Antonia în lacrimi. Asta nu înseamnă că i s-a adresat ei, dar la modul în care a fost editată toată treaba, pare că a amenințat-o direct. Ce nu face românul pentru rating.
În orice caz, eu sigur o să mă uit în continuare. Vreau să văd dacă Nicoleta Nucă va câștiga contractul ăla cu Global Records. Țin pumnii.