Dintotdeauna mi s-a părut normal să nu cred în Dumnezeu, dar, în același timp, am preferat să nu discut despre asta, pentru că e un subiect de conversație plictisitor. Bineînțeles, asta nu i-a oprit pe așa-numiții „atei din noua generație” – de-alde Richard Dawkins, Daniel Dennett și Sam Harris și fanii lor fanatici – să vorbească non-stop despre cum ei nu cred în nimic.
Renumitul filosof englez John Gray s-a săturat de noii atei și consideră că au o gândire superficială. Autorul nu e credincios, dar insistă că ateismul e o treabă mult mai ciudată și subtilă decât au realizat vreodată Dawkins și gașca lui.
Videos by VICE
Gray a scris o nouă carte numită Cele șapte tipuri de ateism, în care dezvăluie surprinzătoarea varietate de perspective ale persoanelor non-religioase. Aceasta explorează presupunerile dubioase pe care le facem despre noi și despre lume odată ce hotărâm să aruncăm la gunoi ideea de Dumnezeu. Am vorbit cu Gray despre toate astea.
VICE: Ești destul de dur în privința noului ateism al lui Richard Dawkins și al altora. Ce te frustrează la modul lor de gândire?
John Gray: Ideea lor de religie ca teorie științifică eșuată, ca știință primitivă. Despre mitul Genezei, până și primii înțelepți creștini au zis că nu trebuie citită și interpretată la propriu, cuvânt cu cuvânt. E o greșeală să confunzi fundamentaliștii religioși cu tradiția vastă și bogată a vieții religioase. Religia nu e o teorie explicativă a lumii; e un mod de a găsi sensul vieții în lume.
Cealaltă perspectivă atee foarte răspândită astăzi e secularismul umanist. De ce crezi că umaniștii sunt dezinformați și nu fac decât să repete idei religioase?
Toată ideea de progres privine din religia monoteistă, în special din creștinism, și din post-milenialismul care susține că Isus se va întoarce într-o bună zi, dar numai după ce lumea va fi mai bună. Umaniștii seculariști au înlocuit ideea de Dumnezeu cu ideea de umanitate – un agent cu un set comun de țeluri care se vor realiza treptat, în timp. Umanitatea face parte dintr-o poveste despre mântuire. Așadar, umaniștii n-au renunțat la modul de gândire care provine din monoteism. În lumea pre-creștină, nu se gândea nimeni la progres.
Ai identificat un al treilea tip de ateism – credința în știință. Nu ți se pare nobil să crezi în știință?
Știința a fost și va fi întotdeauna folosită de tot felul de oameni cu valori diferite. Mulți au folosit știința ca să justifice rasismul, imperialismul sau chiar genocidul. Tinde să îmbrățișeze valorile dominante ale vremurilor. Oamenii nu pot explica de ce ar trebui știința să îmbrățișeze valorile liberale, deși în zilele noastre se face des această presupunere. Știința nu te învață să fii bun sau să-i ajuți pe săraci. Știința e o serie de metode – încearcă să explice lucruri practice. Dar nu-ți poate dicta valori.
Al patrulea tip de ateu e cel care transformă politica în religie. Se pot explica revoluția franceză sau popularitatea nazismului prin acest gen de fanatism?
Mișcările religioase milenare de la sfârșitul Evului Mediu se așteptau ca după o perioadă de conflict catastrofal să apară o lume nouă. Pentru revoluționarii moderni, umanitatea e cea care contribuie la nașterea unei societăți diferită de oricare alta din istorie. Dar toți cred că istoria ar trebui să se încheie cu o lume mult mai bună. În mod curios, liberalii au îmbrățișat o astfel de viziune după căderea comunismului; n-au reușit să-și dea seama că tot ce câștigăm se va pierde oricând din cauza naturii defecte a animalului uman. Gânditorii din vechime înțelegeau că vor exista mereu cicluri de evoluție și de barbarism.
Să trecem la „haterii lui Dumnezeu”. Acești atei par să fie atât de obsedați de rău încât au, cumva, un fel de credință în Dumnezeu.
Existența răului în lume e un mister. Creștinii au venit cu tot felul de argumente pentru asta, de exemplu, cu liberul arbitru, pe când alții acceptă, pur și simplu, misterul. Dacă ești ateu și te interesează răul, atunci trebuie să accepți că și Dumnezeu are un element de răutate sau că ideea de Dumnezeu e malefică, în sine. O persoană care-l urăște pe Dumnezeu e o persoană care nu-l poate accepta pe Dumnezeu din cauză că în lume există atâta rău și așa ajunge să-l urască. Dar asta e tot o versiune de gândire monoteistă.
Să vorbim despre al șaselea curent ateu – ateismul fără credință în progres. E corect să spun că e cel mai viguros tip de ateism?
Da, așa aș zice. Eu dau mereu exemplul romancierului Joseph Conrad – ateismul lui respinge total ideea de progres și totuși, el admiră încrederea în sine a omului în fața unei situații groaznice care nu poate fi depășită. Gânditorul George Santayana a fost impresionat de frumusețea religiei, dar nu a avut niciodată nevoie de ea. Ei respingeau ideea că universul ar fi rațional,
Ai încheiat cu ateismul mistic. Sună ca niște oameni care au luat droguri și au devenit una cu universul.
E genul de ateism radical care susține că natura realității e inefabilă – nu poate fi exprimată în cuvinte. Schopenhauer credea că realitatea lucrurilor e spirituală și că n-o putem înțelege prin rațiune. El nu avea nevoie de un zeu creator, dar nici nu gândea părea departe de anumite tradiții mistice. Unele tipuri de religie mistică se apropie de ateism prin credința că Dumnezeu e inimaginabil.
Deci acestea din urmă sunt tipurile de ateism pe care le admiri cel mai mult?
Da, astea îmi plac cel mai mult, pentru că se îndepărtează cel mai mult de modul monoteist de gândire. Există multe tipuri de ateism. Cred că ești ateu dacă nu ai nevoie de ideea unui Dumnezeu creator. Dar dacă vrei să ieși cu totul în afara monoteismului, cred că vei ajunge la acest gen de idei.
Mulțumesc, John.
Articol publicat inițial de VICE UK.
