În romanul lui Gogol, Suflete moarte, personajul principal, Plyushkin, caută toată ziua gunoaie pe străzi cu care să-și umple casa deja hiper aglomerată. Sindromul lui Plyushkin, sau sindromul lui Diogene, e o formă complexă a tulburării compulsiv-obsesive, caracterizată prin colectare excesivă, izolare socială și neglijarea sinelui, care afectează de obicei persoanele peste șaizeci de ani.
Într-un interviu cu Le Figaro din 2016, dr. Jean-Claude Monfort, neurolog și specialist pe subiect, a explicat că tulburarea e adesea cauzată de un incident traumatizant care a avut loc în copilărie sau de o boală precum schizofrenia sau Alzheimerul.
Videos by VICE
Fotograful Arnaud Chochon a documentat timp de un an viața de zi cu zi a lui Jean, un francez de șaizeci de ani care a fost diagnosticat cu sindromul lui Plyushkin. Opera lui Arnaud se concentrează de obicei pe povești personale dificile și, când Arnaud l-a cunoscut pe Jean, a știut imediat că povestea lui merită spusă. Dar asta nu înseamnă că Jean l-a primit imediat în viața lui cu brațele deschise.
Citește și: Fotografiile astea făcute de un român îți arată că fricile și lucrurile ciudate îi unesc pe oameni
„A fost foarte dificil să-l abordez”, a zis Arnaud. „A trebuit să-i câștig încrederea. Am avut conversații lungi pe stradă de mai multe ori până mi-a permis să vin la el acasă. Dar am ajuns să fim foarte apropiați.”
La aceeași oră în fiecare noapte, Jean umblă pe străzi, mereu pe aceeași rută, și caută ce-l interesează: mâncare să se hrănească, cărți și ziare care să-i satisfacă setea de cunoaștere. „Adună tot felul de obiecte, indiferent de utilizarea sau valoarea lor”, mi-a zis Arnaud.
Citește și: Dacă vrei să vizitezi Iranul, ca român, o să găsești un loc mult mai cool decât te aștepți
„Stilul lui de viață e neobișnuit, dar omul are propria logică diferită de a noastră. De exemplu, din respect pentru mediu, usucă mâncarea pe care o ia acasă din coșurile de gunoi, ca să-i reducă volumul total și, astfel, să ajute incineratoarele de gunoi ale orașului să funcționeze mai eficient. Doarme pe o saltea făcută din ziare.”
Jean spune că au început să-l intereseze tomberoanele în 1995, cu mult înainte să-și dea demisia de la jobul de tehnician în construcții, în 2002. „Într-o zi, am văzut niște crenvurști pe un coș de gunoi”, mi-a zis el. „I-am luat și i-am dus acasă. I-am oferit tatălui meu, care s-a bucurat mult de ei. Mi se părea distractiv să găsesc lucruri noi în fiecare zi. Mai distractiv decât viața de la job.” Acum trăiește din ce găsește pe stradă și dintr-un fond de moștenire al familiei.
„E foarte cult și citit”, spune Arnaud despre Jean. „Își amintește tot ce a citit în ziare sau a auzit la radio și merge regulat la expoziții și conferințe de artă. Am vorbit mult cu el despre istorie și despre mersul lucrurilor. Dar nu are contact cu alți oameni.”
O dată pe an, Jean e obligat, totuși, să aibă contact cu alți oameni. Din motive de igienă și siguranță, consiliul insistă să închirieze anual o companie care oferă servicii de curățenie care să-i verifice și curețe casa – iar Jean trebuie să plătească pentru acest serviciu. „Când are loc curățenia, Jean își duce cele mai prețioase posesii într-o singură parte a apartamentului și are mare grijă de ziare și cărți”, a explicat Arnaud.
„În cele două zile ale intervenției, echipa îi aruncă tot ce a colectat de-a lungul anului. E un moment greu pentru el. Am fost lângă el în zilele alea și am văzut ce încordat era. Jean face tot posibilul să-și salveze majoritatea lucrurilor, dar nu se poate opune celor patru persoane care vin să-i golească apartamentul.”
Dar imediat ce pleacă echipa de curățenie, Jean se duce din nou în oraș cu același scop ca întotdeauna – să-și umple casa cu recipiente pentru mâncare, ziare și alte prostii care-i ies în cale.
