Vacanța mea în Malta a fost de vis, apoi Wizz Air mi-a distrus-o și m-a uscat de bani

Vara care tocmai s-a încheiat a fost fatală pentru litoralul românesc. Majoritatea turiștilor au preferat Grecia, Turcia, și Bulgaria în perioadele când de obicei se înghesuiau pe plajele noastre. Cumva e de înțeles.

Când hamsia cu mămăligă costă 50 de lei, șezlongul o sută și berea 20, mai bine te duci frumos în străinătate și plătești cam aceiași bani – sau mai puțin –, dar simți că nu-și bate nimeni joc de tine. Personalul e civilizat, curățenia e cum trebuie, iar mâncarea nu a expirat înainte de pandemie. 

Dacă în 2021, sub sabia necruțătoarea a Covidului, am văzut piramidele și catacombele egiptene, în 2022 am căutat o destinație europeană.

În timp ce navigam ca turistul sărac pe Google Maps, mi-a atras atenția Malta, insulă aflată sub „cizma” Italiei. O țară atât de mică, încât trebuie să dai zoom de zeci de ori ca să-ți apară străzile. Cu toate astea, Malta e în Uniunea Europeană din 2004 și are moneda euro din 2008. Prin comparație, România e în uniune din 2007 și va trece la euro la Sfântul Așteaptă.  

Aici o să găsești prețuri mici la hoteluri pe tot parcursul anului, dar în sezon va trebui să dai o sută, două de euro în plus. Însă, când tragi linie, tot ieși mai bine la bani decât dacă te-ai duce la Eforie. Ca să-ți faci o idee, eu am rezervat în martie, printr-o agenție de turism, o excursie de șapte zile la 4 stele, două persoane, fără mic dejun și am dat 700 de euro pe cazare și biletele de avion pentru două persoane. Despre cum ne-a anulat Wizz Air zborul de întoarcere îți povestesc la final. 

Primii care te vor întâmpina la ieșirea din aeroport, mai ales dacă aterizezi noaptea, vor fi taximetriștii, care au aceleași texte: „Hello sir! Only 30 euro anywhere!” Diferența e că la ei nu sunt nici insistenți, nici foarte dubioși. Ieși însă mai ieftin dacă îți cumperi un card de transport public pe perioada în care urmează să stai. De exemplu, cel de o persoană pentru șapte zile costă 22 de euro, față de doi euro o simplă călătorie. 

Sistemul de transport public e foarte bine pus la punct, din aeroport autobuzele au program non-stop spre toată insula, așa că, indiferent de ora la care aterizezi, ai transportul asigurat până la hotel sau măcar în apropierea lui. Dacă vrei să mergi cu taxiul, mai bine folosește Bolt sau Uber, pentru că taximetriștii abia așteaptă să le tragă țepe turiștilor, după cum aveam să aflu ulterior. 

Dacă te gândești să-ți închiriezi mașină, să știi că acolo mașinile au volanul pe dreapta și sensul de mers e pe dos față de cum ești obișnuit. Și n-ar fi asta cea mai mare problemă, ci că străzile sunt atât de înguste încât uneori, când un autobuz se întâlnește cu o mașină, unul dintre ei trebuie să se oprească sau să dea înapoi că să treacă celălalt. Pe de altă parte, cu autobuzul ajungi în maximum o oră în orice parte a țării. Nu mă refer aici la Gozo, o insulă separată, care aparține de Malta, dar la care ajungi doar cu feribotul. 

Prima dată îți sar în ochi casele, care nu seamănă cu nimic din ce ai mai văzut prin alte țări europene. Asta pentru că Malta a fost călărită, de-a lungul timpul, de aproape toate popoarele vremii: grecii, fenicienii, romanii, arabii, atât înainte, cât și după nașterea lui Hristos. Ulterior, au ajuns sub tutela britanicilor și sunt și acum parte din Commonwealth. Singurul loc unde am văzut clădiri mai înalte de zece etaje e în centrul capitalei, La Valletta, unde se construiește un centru de business. 

Al doilea lucru pe care-l simți mai mult decât să-l observi, sunt gradele din termometru. În iunie, când am ajuns noi, erau 40 de grade încă de la 7 dimineața. Am aflat că e o temperatură obișnuită de vară. Iarna termometrul scade foarte rar sub zece grade. 

Dacă te interesează muzeele, trebuie să te trezești de dimineață, pentru că se deschid la 8 sau 9 și cel târziu la 16.30 se închid. Partea bună e că majoritatea sunt grupate în trei zone ale țării, așa că îți va fi ușor să ți le organizezi în funcție de ce te interesează. Biletele costă între cinci și 20 de euro, dar dacă îți cumperi card de turist, o să economisești cam jumătate din bani.

Că tot veni vorba de asta, este obligatoriu să vizitezi Fortul St. Elmo și Fortul St. Angelo. Sunt două clădiri impresionante, pe care le poți admira de pe zidurile celeilalte. Au fost construite acum aproape 500 de ani, folosite în Al Doilea Război Mondial ca puncte strategice, bombardate în prostie, și rămase peste timp în picioare să-și spună povestea.

Apropo, Malta e campioană la categoria cea mai bombardată țară în al Doilea Război, cu un scor de 6 700 de tone de bombe primite în 154 de zile. 

Tot la capitolul ăsta, caută catacombele Sfântului Paul. Au fost construite cu două–trei sute de ani înainte să existe mântuitor pe cruce și recondiționate în 1894, iar acum sunt disponibile în jur de 20 de morminte subterane unde să-ți faci selfie-uri și glume morbide. 

În Malta s-au filmat mai multe filme decât îți imaginezi: Gladiatorul, Troia, Game of Thrones, World War Z, Assassin’s Creed. Însă emblema țării e Popeye, pentru că studiourile Walt Disney au construit un întreg platou de filmare pe care ulterior l-au lăsat în grija țării. Așa a apărut Popeye Village, deschis publicului zilnic între 10 și 17. Intrarea este 16,5 euro de persoană și o să-ți mai scuturi portofelul de încă 50 de euro pe mâncare și suveniruri, însă experiența își merită toți banii. Au și plajă unde poți să bagi o tură de bălăceală, așa că ar trebui să-ți aloci o zi din vacanță doar pentru asta.  

Pe lângă insula principală, din arhipelag mai fac parte două insule mai mici: Comino și Gozo. Dacă prima e oarecum irelevantă, cu trei rezidenți și un polițist local, probabil ca să nu se ia ăia la bătaie de plictiseală, Gozo e un pic mai mare, cu 30 de mii de locuitori. Poți ajunge cu feribotul.

Dacă te-ai uitat vreodată la Asia Express și ți-ai dorit să mergi prin zone asemănătoare, cu bani puțini, mergi câteva zile în Gozo și plimbă-te pe acolo. Îți va fi mai mult decât suficient. Nu spun că insula arată rău, doar că are ceva din sărăcia pe care am văzut-o în Egipt – drumurile erau jalnice, cele mai multe dintre case aveau aspect neîngrijit și scorojit, din loc în loc mai vedeai câte o casă fără acoperiș sau pe jumătate dărâmată, dar și mașini care în România n-ar fi trecut ITP nici cu zece șpăgi.

Unul dintre cele mai importante locuri din Gozo este citadela din centrul insulei. Ca și forturile, a fost ridicată începând cu anii 1500 și upgradată odată cu trecerea anilor. În prezent poți vizita zece muzee amenajate în interiorul orașului fortificat și catedrala care încă funcționează ca centru universal pentru iertarea păcatelor. 

Pentru că-i o țară mică, cele mai multe plaje sunt amenajate pe plăci de beton sau printre stânci, în mici golfulețe formate de-a lungul coastei, fix pe marginea drumului. Și prin amenajat mă refer că autoritățile locale au fixat în stâncile de pe mal o scară și eventual un podeț din două scânduri și o balustradă pe care să ieși din apă. Intrarea se face prin săritură de la patru metri de pe stânci. Marele avantaj e că nu sunt aglomerate deloc. Găsești și plaje cu nisip și beach baruri, dar pe timpul verii sunt foarte aglomerate.

Dacă ești genul care mănâncă mult când pleacă în concediu, să știi că ai ajuns unde trebuie. Găsești la tot pasul restaurante cu specific de orice fel. Mâncarea e foarte gustoasă și proaspătă și, oricât de aglomerat ar fi, nu durează mai mult de 15 minute până o primești. Pentru că în fiecare zi am mâncat la alt restaurant, am observat că prețurile la toate produsele din meniu nu depășesc o anumită sumă. 

Prin periferie sau în zonele mai puțin vizitate de turiști te-ar putea costa zece euro o pizza, un euro apa și trei euro cafeaua, iar pentru aceleași produse, vei plăti cu doi–trei euro mai mult în portul din Valleta. Foarte multe restaurante au oferta alcooliștilor, cum am botezat-o: mănânci de la 30 de euro în sus și primești o sticlă de vin din partea casei. Și nu, nu-ți aducea o poșircă făcută din cozi de struguri. Nu știu dacă sunt constrânși în vreun fel de lege să nu pună adaosuri de mii de procente sau pur și simplu și-au dat seama că toată lumea ar avea de câștigat din treaba asta, însă mi se pare o idee foarte bună.

Într-o săptămână, am cheltuit în doi vreo două mii de euro, în care includ tot: avion, cazare, mâncare, carduri de transport, suveniruri și alte nimicuri. Ne-ar fi costat cu 300 de euro în plus dacă ajungeam la scuba diving, singurul lucru de pe listă pe care nu l-am bifat. 

Malta e o destinație de vacanță potrivită atât pentru weekend, dar mai ales dacă poți să stai mai multe zile. E una dintre puținele țări din lume prin care te vei plimba de la un capăt la altul în aceeași zi, ceea ce nu-i de colo. Sunt zboruri directe din toate țările Europei, din România faci două ore cu avionul. Ceea mă duce la partea a doua a articolului.

În ultima zi de vacanță am luat bagajele și am pornit spre aeroport, unde am ajuns cu două ore înainte de 21.45, când ar fi decolat avionul care să ne ducă înapoi acasă.

Din senin, Wizz Air ne-a dat primul duș rece și anunță că amână zborul până la 23.15. N-am luat-o în tragic, pentru că până la urmă am văzut întârzieri mai mari la CFR, dar pe la 10 și ceva seara primesc nucleara pe mail: „Your flight has been cancelled” – mergi la biroul de informații pentru detalii. Fiori reci pe șira spinării, avalanșă de înjurături, nu pot să-ți descriu cât de nasol e sentimentul. La call center nu răspunde nimeni – mi se pare corect, până la urmă era sâmbătă aproape de miezul nopții. 

Noi și ceilalți 150 de români din avion am mers spre biroul de informații și de aici începe distracția.

Wizz Air nu are un birou propriu pe aeroportul din Malta. De ei se ocupă o firmă separată, care are mai multe companii low cost în portofoliu. La tejghea, două doamne, care au început să se bâlbâie când au văzut hoarda de români furioși: „Stați așa, și noi încercăm să luăm legătura cu cei de la Wizz, dar din păcate intră robotul.”

S-au chinuit să-i contacteze aproape o oră, până când și-au terminat programul, așa că am fost preluați de o angajată a aeroportului. Da, au trimis o singură persoană să se descurce cu atâția nervoși. Imaginează-ți că printre atâția oameni imprevizibilul este uriaș: o femeie era gravidă și pe jumătate leșinată, câțiva pasageri aveau copii mici care urlau din toți ficații, vreo trei erau beți și puși pe scandal. La un moment dat, angajata aeroportului a strigat să ne potolim sau cheamă poliția.

Partea proastă era că variantele cu zbor direct erau doar cu Wizz Air de la care am fi putut să luăm bilete către Cluj în dimineața următoare, doar că până am băgat cardul și s-a blocat site-ul de două ori se vânduseră biletele. Firesc, nu am fost singurii care să se gândească la asta. Următorul avion direct spre București era marți, peste trei zile, ceva absolut de vis. 

Într-un final au răspuns la telefon și cei de la Wizz Air și au venit cu soluția salvatoare: VOR ÎNCERCA să ne găsească locuri în următorul avion spre București, care urma să plece marți. Până atunci cine vrea cazare la hotel să se așeze la coadă să se treacă pe listă, cine are alte variante să se descurce. Nu aveam încredere că vom prinde loc în următorul zbor oferit de ei, pentru că era vorba tot de un charter, cu rezervări făcute cu luni înainte. 

Cu toate astea, cei mai mulți au ales să rămână, din lipsă de opțiuni sau bani, așa că s-au așezat la coadă și-au mai stat încă vreo patru ore, cât a durat centralizarea. Nu-ți imagina că între timp am primit vreun covrig sau măcar o sticlă cu apă de la robinet. 

Cine a avut noroc să prindă bilete în avionul de a doua zi s-a stresat toată noaptea că poate nu pleacă nici ăla. Noi am găsit bilete spre București, cu escală la Istanbul, prin Turkish Airlines – mai precis, ultimele două bilete disponibile în ziua următoare, la business class, cu 1 200 de euro. Asta e, doar pâine și apă în următoarele două luni, dar măcar am ajuns acasă cu bine. 

Una peste alta, am jurat că nu mai zbor în viață mea cu low costul – și în mod special cu Wizz Air. Mai ales după ce firma care pretindea că poate să mă ajute să recuperez niște bani m-a lăsat în aer. În final, nu pot decât să te sfătuiesc să faci și tu la fel. Uneori, merită să plătești dublu pe un bilet.