Sunt mereu excitată, dar urăsc să fac sex normal

Confesiuni e o serie de eseuri despre experiențe personale și probleme intime, dintre care multe au fost ținute ascunse mult timp. Prin împărtășirea acestor povești, încercăm să ne explorăm sănătatea mentală fără prejudecăți, în speranța că va deveni o povară mai ușoară. În plus, oricât de ciudate sau unice pot fi aceste experiențe, cineva tot va rezona cu ele – iar asta ne amintește că nu suntem singuri.

Influențată de societatea misogină din jur, în adolescență credeam sincer că băieții, deși făceau tot felul de mizerii oribile, erau mai cool decât fetele. Așa că mă uitam ca tâmpita la tot felul de filme proaste și misogine care susțineau această idee, cum ar fi American Pie sau The Girl Next Door și Van Wilder, genul de filme la care băleam cu amicii mei băieți pentru că nu aveam idee ce e un test Bechdel și de ce filmele astea nu îl treceau. Așa că am crescut cu ideea că sexul înseamnă doar poziția misionarului în câteva variații, iar femeile cu sâni enormi, ochi de căprioară și zâmbet senzual există doar ca să le facă plăcere bărbaților. Sex-appeal-ul era, în capul meu, singura superputere a femeii.

În același timp, am crescut într-o societate indiană rigidă care le jignea pe fetele care îndrăzneau să-și exploreze sexualitatea și le spuneau că sexul e pentru făcut copii, nu pentru plăcere. Cel puțin în cazul femeilor. Am devenit un produs al acestei juxtapuneri dubioase și m-am răzvrătit împotriva noțiunilor înapoiate și pudibonde cu alte noțiuni înapoiate și misogine. Apoi am început să fac sex.

Ce nu-mi spuseseră nici mătușile mele pudibonde și nici filmele hipersexuale a fost că sexul „normal” nu e plăcut pentru unele persoane. Da, ți se spune că prima oară probabil n-o să fie magic. Dar eu, de câte ori un penis îmi penetra vaginul, mă simțeam invadată de un obiect străin și înțepător care îmi provoca o durere insuportabilă. Indiferent cât de mult am încercat sexul prin penetrare, de fiecare dată a fost la fel – agonizant în majoritatea zilelor și suportabil, dar nesatisfăcător în zilele bune. Simțeam dorință și eram excitată încontinuu. Doar că libidoul meu voia ceva și vaginul meu nu i se supunea.

Așa că, timp de doi ani, eu și primul meu partener am încercat diverse poziții de sex vaginal prin penetrare, de la doggy style la cowgirl sau balerină. Dar nimic n-a părut să funcționeze, oricât lubrifiant foloseam. Până la urmă mi-am pierdut speranța, iar durerea incredibilă din vaginul meu ud, dar totuși impenetrabil, și-a lăsat amprenta asupra relației. Sexul a devenit un nor de ceață care plana peste dragostea noastră, respins de corpul meu și transformat într-o datorie groaznică de dormitor pe care o făceam din când în când pentru că știam că așa trebuie. Așa că tăceam și suportam disconfortul, pentru că îmi era prea jenă să recunosc că uram deja sexul, mai ales că prietenele mele povesteau mereu fericite despre câte orgasme le oferă partenerii lor.

Am avut norocul să am un partener care nu m-a presat niciodată să fac ceva inconfortabil, dar până la urmă, eforturile noastre de a mă face să ajung la orgasm au devenit atât de frustrante încât am lăsat baltă abordarea tradițională. Am căutat orice alte metode prin care puteam obține plăcere. O grămadă de sex oral, partide de scissoring, care implică frecarea organelor sexuale unul de altul și se pare că nu e plăcut doar pentru lesbiene. După multe încercări de fingering, am înțeles că trebuie să ne limităm doar la stimularea clitorisului.

Așadar, iată-ne: doi tineri adulți care se bucurau de orgasme multiple, dar nu reușeau să facă sex ca pe site-urile porno sau ca în anecdotele prietenilor. Și totul din „vina” mea. Sufocată de o presiune din partea prietenilor care exista doar în capul meu, am păstrat secretul și am hotărât să nu discut despre asta cu nimeni, ca să nu par o dubioasă. Ani de zile, m-am prefăcut că ador sexul prin penetrare și le spuneam prietenelor mele tot felul de povești inventate despre asta. Am fost și la ginecolog ca să văd care e problema, dar am fost diagnosticată greșit și apoi judecată că îmi doresc să mă bucur de sex, deși sunt necăsătorită.

Câțiva ani și un doctor profesionist mai târziu, mi s-a spus că sufăr de vaginism, ceea ce înseamnă că mușchii vaginali au niște spasme care fac sexul prin penetrare să fie dureros sau imposibil. Chestia e că această tulburare ce cauzează contractarea mușchilor pelvieni e incredibil de răspândită. Dar înainte să existe seriale precum Sex Education, care te învață că vaginismul e mai mult rezultatul dorinței de a avea control total în dormitor și în viață decât un perete fizic în vagin care nu lasă penisul să intre, majoritatea oamenilor nu aveau habar despre asta. Iar asta din cauză că majoritatea oamenilor, inclusiv eu, se tem prea tare sau le e rușine să vorbească despre asta. În majoritatea situațiilor, e din cauză că trăim într-o țară care le spune mereu femeilor că trebuie să fie discrete în privința sexului și să-și ascundă dorințele sexuale ca să nu fie considerate niște curve în lumea burlacilor eligibili. Alteori, e din cauză că filmele porno și cultura pop prezintă penetrarea sexuală ca pe o nirvana, iar noi ne temem că vom fi ostracizați dacă încercăm să spunem că nu e chiar așa.

De aceea, timp de mai mulți ani, am încercat să îndur durerea sfâșietoare, simțindu-mă obligată să fac asta pentru a satisface fiecare persoană căreia îi permisesem să mă dezbrace. Ani de zile am zis că toate relațiile mele au eșuat din cauză că nu pot face sex normal, chiar și în situațiile când despărțirea nu avusese nicio treabă cu asta. Chiar dacă reușeam să am orgasm prin alte mijloace, inabilitatea de a face sex prin penetrare a devenit o nesiguranță care mi-a distrus stima de sine și speranța de a mă simți confortabil în corpul meu.

Abia după ce am găsit un job nou într-un alt oraș, am simțit că pot vorbi deschis despre frustrările mele sexuale. Datorez asta unui grup de necunoscute care mi-au devenit, în timp, prietene foarte bune, pentru că într-o zi le-am auzit întâmplător cum vorbeau despre cum le-a distrus sindromul ovarelor polichistice sistemul reproducător. Deși nu aveam aceeași problemă ca ele, era prima oară când auzeam niște femei din jurul meu discutând atât de relaxat despre sănătatea lor sexuală, fără să se laude despre cuceririle lor sau despre cum se pricepeau să mimeze orgasme. Dacă nu m-aș fi nimerit, întâmplător, în conversația asta, probabil că n-aș fi reușit niciodată să-mi adun curajul să și să spun și eu: „Băi, mie chiar nu-mi place sexul normal”.

Și după ce am reușit s-o spun, mi s-a schimbat lumea. Da, mă durea în continuare, dar nu și să vorbesc despre asta. Așa că mi-am dezlănțuit opiniile asupra tuturor celor dispuși să asculte – de la băieți toxici care credeau că îmi inventez problema, până la prieteni care îmi povesteau despre viețile lor sexuale grozave. Și sunt atât de fericită că am făcut-o, pentru că am început să nu mă mai simt singură și ciudată. În timp, am ajuns să am discuții intime cu alte prietene care fie sufereau de vaginism, fie nu li se părea că sexul merita tot efortul emoțional depus. S-a creat un sentiment de solidaritate sexuală, chiar înainte să fiu diagnosticată de un doctor. Vorbind despre asta, am realizat că e foarte acceptabil să nu-ți placă sexul normal și că n-am niciun motiv să-mi fie rușine.

În prezent am reușit să depășesc nesiguranța și să mă bucur de sex prin penetrare cu prietenul meu actual, după luni în care am exersat cu dildo-uri de diverse mărimi care m-au ajutat să-mi clădesc o toleranță la durerea fizică și mentală. Dar dacă mă gândesc mai bine, nu accesoriile m-au ajutat să îmi cresc toleranța. Discuțiile cu prietenii și partenerii au fost cele care m-au salvat. Cu cât am primit mai multă validare și acceptare din aceste conversații, cu atât am început să privesc sexul altfel și să renunț la dorința pentru control constant. După ani de zile în care m-am disprețuit pentru că nu mă puteam bucura de sexul convențional, am acceptat că el poate fi definit printr-un spectru întreg și e important să îți dai seama unde te încadrezi tu, în loc să încerci să imiți ce ai văzut în filmele porno. Până la urmă, s-a dovedit că super puterea mea de femeie erau conversațiile sincere.

Articolul a apărut inițial pe VICE IN.