Trupa asta îți arată că și muzica făcută în România poate să sune ca-n afară

În iunie 2023, Dimitri’s Bats a cântat în deschidere la The 1975. Nu știam atunci că-i o trupă românească, am crezut că a venit la pachet cu headlinerii.

Înainte de momentul ăsta, în 2008, solistul Radu Osaciuc simțea că trebuie să facă muzică. A început cu un microfon de karaoke și jocul SingStar, într-o seară, la o petrecere de majorat.

A fost primul concert, dar și momentul în care l-a abordat Andrei Drăgușanu. El cânta la chitară și voia să-și facă o trupă cu niște prieteni. I-a propus și lui Radu. A acceptat și cântă împreună de mai bine de 15 ani.

La început, își mixau piesele la Andrei acasă. Le făceau așa cum știau și cum le suna bine. Și-au dat seama de potențial când au fost contactați de un post de radio care le găsise muzica pe net.

Au făcut un pachet de cinci melodii, l-au dat mai departe, iar prima piesă de la ei a ajuns pe locul 1 în top. „Să fii adolescent și să ți se întâmple așa ceva, îți dă multă validare și un fel de cockiness”, îmi povestește Radu.

Au venit și oferte de la case de discuri, dar n-au acceptat nimic. „Am avut atâtea oportunități huge. Dar eram copii și n-am avut niciun mentor care să ne atragă atenția.” El pune refuzurile și pe seama aspirațiilor mari pe care le aveau și ce-și imaginau c-o să facă în muzică. „După, trecând prin chestii, începi să fii și rezonabil cu așteptările tale. Începi să-ți dai seama că e nevoie de muncă și e mai greu decât pare din afară.”

Sigur, aspirațiile astea sunt alimentate și de diverse povești wow – artiști care au pornit din dormitoare de cămin și-au devenit rockstars. La faze d-astea e însă important, după cum subliniază Radu, să-ți dai seama cât e marketing și cât e real.

Aventura în muzică, în cazul lui și a colegilor săi, a început să prindă contur prin 2017. L-a întâlnit pe Marius „Bop” Acsintoaie, un chitarist care voia să-și facă o altă trupă, dar n-a mers. „Apoi mi-a venit mie: «Bă, dar n-ați vrea să facem asta împreună?».” Lui Marius, Andrei și Radu li s-au mai alăturat Andrei „Anger” Costache la tobe și Ana Wolf la bas.

Astfel, la zece ani de la acea seară de karaoke, a apărut Dimitri’s Bats, în 2018. Până să cânte în deschidere la The 1975 trupa s-a remarcat prin concerte concept foarte cool, ca cel din martie 2022, cu milieuri, bibelouri, baloane cu dragoni și un video superb de promovare în care parodiază intro-ul de la Tânăr și Neliniștit.

Sau ca cel din septembrie 2022, când au cântat în pijamale, pe o scenă transformată în dormitor, cu TV cu tub și tot tacâmul.

Numele, după cum îmi povestește Radu, vine de la o legendă pe care o știe din familie. Dumitru, un străbunic de-ai lui, avea o moară în care erau lilieci. Într-o seară, la masă, familia a început să-l ia peste picior că nu făcea nimic în legătură cu liliecii. Beat, Dumitru a luat un par și a plecat să-i prindă. De atunci nu mai știe nimeni nimic de el. „Și, pe lângă asta, pe toți bărbații din familia mea îi cheamă Dumitru.”

Așa s-au asigurat de nume, membri și câteva piese pe care le aveau deja gata la începutul proiectului. Prima pe care au scos-o a fost „Cold”, pe care au legat-o de acest nou început cu versurile: „You’ve seen us before / But we’re not the same.”

De acolo, i-au tot dat: compus și produs piese, concerte și promovare.

Radu spune însă și că Dimitri’s Bats s-a născut dintr-o nevoie de nou. „Voiam să simt că e un început nou, că mă dedic altui lucru, că se aprinde flacăra aia pentru o chestie nouă, un proiect nou.”

Piesele lor au influențe indie pop, new disco, electro sau alternativ și vorbesc despre iubire, neputință și cam tot ce te-ar putea face să simți ce auzi. Au cântat prin România, prin cluburi și pe la festivaluri, dar și prin afară, în Estonia și Polonia.

Despre presiunea de a face ceva ce prinde la public — „Nu facem niciodată schimbări radicale, dar cred că e nevoie de un pic de concesii, să fii smart când produci muzică. De la ce scoți până la cât de repede îi dai omului esența. Așa funcționează industria. În procesul creativ stai foarte mult și poți să faci o piesă foarte lungă. Dar când ajungi la versiunea finală, pe care vrei s-o audă cât mai mulți oameni, trebuie să iei niște decizii, să scoți anumite părți.

Nouă ne-a zis cineva, la un moment dat, să le traducem. N-o să facem asta doar de dragul de a avea niște piese în română. Dacă facem asta, trebuie să fie de la început în română, altfel asculți și nu crezi ce se întâmplă acolo. Apoi, engleza e mult mai ofertantă. La asta se adaugă și modul în care scriu. Am făcut engleză intensiv de mic, muzica pe care am consumat-o era în engleză și simt că mi-e mai ușor să mă exprim așa în versuri.”

Procesul creativ — „Am înregistrate pe telefon toate ideile și în notes scriu versurile. Mai toate sunt gibberish, cuvinte inventate la început. Știu că e despre cum sună cuvântul și caut unul anume. Apoi tot încerc și încerc până o simt. It’s not perfect math here.

Înainte stăteam mult să mă gândesc, aveam hârtii peste hârtii și caiete de versuri. Acum mi-e mult mai lejer să fac o piesă, să-i găsesc versuri, despre ce-o să fie și cum o să fie. Dobândești treaba asta după ce faci un lucru foarte mult timp.

Dacă simți că mai aveai ceva de băgat după ce iese, nu mai ai ce să-i faci. Asta e o chestie foarte interesantă: niciodată nu simți că e gata. Mereu îți vin alte idei, dar cu timpul înveți să oprești un proiect și să zici: «Gata, I did this, nu mai retrag chestii.» De multe ori, prima idee, primele cuvinte puse pe hârtie, alea erau cele mai bune și mai oneste.”

Cifre și social media — „Cifrele sunt un fel de confirmare a muncii tale. Treptat, cu cât scoți mai mult, cu atât ai mai mult body of work sau faci ceva care atragă mai multă atenție, încep să-ți crească cifrele. Creșterile constante sunt mai bune decât alea pompate. Așa îți menții oamenii și comunitatea.

Procesul la care lucrăm noi, de fapt, e să ajungem într-un punct în care să familiarizăm publicul. Dacă mă întrebi pe mine, eu aș veni la repetiții, aș sta să fac muzică toată săptămâna și aia ar fi. Dar în realitate mă gândesc: trebuie să facem o ședință foto săptămâna viitoare, să filmăm nu știu ce peste două săptămână. Ăsta-i balansul pe care-l ai ca muzician acum, e standardul.

Dacă scoți un single și nu-l promovezi printr-un TikTok, printr-un conținut behind the scenes, riști să se piardă în neantul internetului. Nu zic, e super fun să facem content, dar răpește uneori din timpul pe care ai putea să-l petreci făcând muzică. 

Noi facem, oarecum, totul singuri. Ne mai ajută și managera noastră, Dorina. Îl mai avem și pe Cosmin Sipoș, care ne e prieten, vine cu noi pe la concerte și-i place super mult să filmeze pe scenă.”

Cât de greu e să te întreții din muzică — „Greu. Probabil lumea nu știe chestie asta, dar sunt câteva trupe mari de la noi în care oamenii au joburi. Fix pentru că la noi nu e o chestie stabilă, nu poți să garantezi că an de an tu o să ai un anumit număr de concerte.”

Ce te motivează să continui — „Dacă ajungi în punctul în care chestia pe care o faci nu-ți place și nu-ți aduce nici bani, you call it quits, nu ești nebun. Eu nu sunt în punctul ăla, nici măcar nu sunt aproape. Dar cred că sunt mai mulți factori. Și e importantă și gașca de oameni pe care o ai, să nu fie între voi doar un schimb profesional.

Ce facem noi acum este hard work, nu mai e la stadiul de hobby. Ne dedicăm timp trupei și e parte din viețile noastre. O parte serioasă.”

Dimitri’s Bats bagă live pe 14 noiembrie, în Expirat. E un concert în care lansează și un single. Altfel, pe ei îi găsești și pe Instagram, și pe YouTube.