High hui

Ce se întâmplă când ai proasta inspirație să amesteci droguri la festivaluri

Vrei să te simți bine pe cocaină și K? Ai grijă, amestecul ăsta îți poate pune viața în pericol.
Katie Way
Brooklyn, US
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia
ce se intampla cand amesteci cocaina cu ketamina, riscuri consum cocaina ketamina
Cocaina și ketamina au ambele reputație de droguri euforice. Ilustrație de Cathryn Virginia; Imagine via Getty 

Dacă ești clubber sau pasionat de festivaluri, probabil ai auzit de CK, o combinație numită și Calvin Klein: cocaină și ketamină, fie luate împreună, fie consumate pe rând, una după alta.

Așadar, ce obții când amesteci ketamina, drogul care transformă lumea într-o mare trambulină, cu cocaina, drogul care face un tip să-ți arate dressingul lui la 4 dimineața? Conform consumatorilor, un boost de energie care combină calitățile ambelor droguri pentru o euforie și mai intensă.

Publicitate

Sună bine, nu? Dar, la fel ca toate cocktailurile de droguri, CK poate avea riscuri și efecte secundare, de la filme proaste la moarte. De aceea, e esențial să te educi despre cum poți reduce efectele negative înainte să consumi așa ceva.

„Când sunt luate împreună, cocaina și ketamina creează un efect sinergic, adică își potențează una alteia efectele”, a zis James Giordano, neurolog și profesor de biologie la Universitatea Georgetown.

„Persoanele care iau CK spun că simt o euforie profundă și foarte, foarte plăcută”, a declarat Giordano pentru VICE. „Ketamina prelungește efectele cocainei.”

Joseph Palamar, expert în sănătate publică la Universitatea New York, a zis că unele persoane combină cocaina cu ketamina în scopuri practice: „Cocaina mai taie din ceața disociativă a ketaminei, iar ketamina îmblânzește scrâșnitul dinților cauzat de cocaină. Din același motiv iau oamenii cocaină atunci când beau alcool”, a zis Palamar. „Dacă vrei să continui să bei sau dacă ești un pic prea beat, mergi până la baie și mai tragi o liniuță. E practic.”

Dar cum îți dai seama când devine periculos?

Care sunt efectele amestecului de cocaină și ketamină?

Cocaina și ketamina au ambele reputație de droguri euforice. Cocaina e un stimulent care acționează asupra sistemului nervos central și periferic și dă o stare de bine, în timp ce crește pulsul și tensiunea. Ketamina e un drog disociativ halucinogen care acționează în principal asupra receptorilor creierului printr-un neurotransmițător numit glutamat. S-a descoperit că ketamina reconstruiește conexiunile sinaptice la persoanele care suferă de depresie, motiv pentru care acum a devenit un medicament experimental foarte apreciat. 

Publicitate

„Cocaina e pedala de accelerație a dopaminei. Ketamina ridică frâna de pe sistemul de dopamină”, a zis Giordano. În termeni mai simpli, asta înseamnă că te simți al dracu' de bine, datorită unei inundații de dopamină, neurotransmițătorul asociat cu plăcerea și entuziasmul. Cocaina crește nivelul de dopamină din creier, iar ketamina scade abilitatea creierului de a controla eliberarea de dopamină, așa cum tai frânele la mașină și șoferul nu mai poate încetini vehiculul. „Când drogurile astea acționează împreună, activitatea dopaminergică a creierului crește”, a zis Giordano.

„Dacă iei o doză mică de cocaină împreună cu alt drog, precum ketamina, potențezi efectele ambelor droguri, iar chestia asta e foarte diferită de situația în care iei fiecare drog separat. Nu e o chestiune de «A plus B», ci mai degrabă de «A înmulțit cu B». Deci efectul va fi mai mare decât simpla sumă a efectelor lor luate împreună.”

Din perspectiva unui consumator, CK e o versiune mai lucidă și funcțională a transei disociative cauzate de ketamină – îți e mai ușor să urmărești o conversație sau să străbați ringul de dans ca să îți iei de băut decât dacă ai fi doar pe ketamină. High-ul e o versiune mai blândă la energia dată de cocaină, care îți permite să te pierzi în visare și să îi asculți și pe ceilalți când vorbești, nu să fii tu mereu ăla care dă din gură, cum ești când iei doar cox.

Publicitate

Care sunt pericolele atunci când amesteci coxul cu ketamină?

Conform lui Giordano, „efectele dopaminergice profunde de la combinarea cocainei cu ketamina sunt ca o bombă cu ceas”. Și nu vrea s-o spună la modul distractiv.

„Nivelul crescut de dopamină din creier poate duce la o grămadă de probleme neurologice. Atacuri cerebrale, în unele cazuri chiar comă, dezorientare, halucinații profunde și alte simptome psihotice. Iar efectele periferice ale ketaminei, împreună cu cocaina, amplifică ritmul inimii și tensiunea și cresc șansele unui atac de cord.”

În plus, există niște riscuri majore cu privire la substanțele cu care sunt înmulțite drogurile respective, pentru că probabil nu sunt pure. „Eu unul aș ezita să iau un praf de la cineva necunoscut în 2022, pentru că poate conține multe alte lucruri. Chiar și ketamina poate fi înmulțită cu fentanil, dacă nu știi de unde provine”, a zis Palamar, care e specializat în cercetarea drogurilor de clubbing.

Rachel Clark, manager pe educație la organizația non-profit pentru reducerea efectelor negative ale drogurilor DanceSafe, a zis că pericolul e foarte real, mai ales când vine vorba de cocaină. „Nu e un mit că e înmulțită cu fentanil, există mai multe cazuri confirmate de diverse organizații de sănătate.”

Palamar a mai zis că și efectul disociativ al ketaminei poate avea riscuri, chiar dacă e temperat de cocaină, mai ales dacă te afli într-un mediu nefamiliar. „Din punct de vedere comportamental, ketamina e de o sută de ori mai periculoasă decât cocaina”, a zis Palamar. „Ești deconectat de la realitate. Poți să fii violat, agresat, jefuit. Dacă mergi pe stradă, te poate lovi o mașină.”

Publicitate

Ca drog disociativ, ketamina îți poate încețoșa discernământul și astfel poți ignora lucruri importante, cum ar fi ce iei și cât iei. De exemplu, cocaina te face mereu să mai vrei o linie, iar ketamina îți ia și bruma de rațiune rămasă. „Dacă ești o persoană care ia droguri compulsiv, aș fi foarte precaută cu combinația asta, în locul tău”, a zis Clark.

Eu vreau să iau coca cu ketamină oricum. Cum pot micșora riscurile?

E bine să cumperi drogurile de la un dealer pe care îl cunoști și în care ai încredere. Apoi, testează marfa! Asta o să reducă șansele să faci supradoză în caz că e înmulțită cu fentanil. Comandă niște teste simple pentru fentanil de la instituții serioase precum DanceSafe, nu de pe Amazon. Sau cere sfatul organizațiilor din zona ta care se ocupă cu reducerea riscurilor consumului de droguri.

E important să cauți în mod regulat informații despre interacțiunea dintre diverse droguri, ca să eviți o reacție nasoală. „Lucrurile sunt mai complicate decât realizează oamenii. Chiar trebuie să știi ceva despre droguri înainte să le combini. Nu totul se reduce la stimulent sau anti-depresiv, substanțele astea au multe alte calități care pot interacționa între ele”, a zis Clark. Ea recomandă PsychonautWiki (noul Erowid!), unde poți citi experiențele altor persoane care au consumat sau au combinat substanțe.

Ce cantitate de cocaină și ketamină ar trebui să iau, dacă vreau să le amestec?

În primul rând, Palamar recomandă să le iei separat. Nu le amesteca într-un singur recipient, ca să știi exact cât consumi din fiecare.

E bine să iei cât mai lent posibil, cu spații mari între doze. Dacă ți se pare că nu simți nimic, așteaptă între zece și douăzeci de minute înainte să mai iei o doză. Cocaina își face efectul rapid, undeva între cinci și zece minute, pe când efectele ketaminei se manifestă mai târziu, după vreo 25 de minute uneori, în funcție de metabolismul fiecăruia. Nu uita că după ce ai luat un drog, nu mai ai cum să-l scoți din sistem. De asta e bine să le iei cu precauție și să ai răbdare până simți efectele.

Publicitate

Ca să eviți compulsivitatea care te face să iei încă o doză și încă una, ia la tine o cantitate limitată de droguri și setează-ți o perioadă exactă de timp în care ai de gând să le iei – gen o fereastră de 2-3 ore în care consumi, după care știi că te oprești.

Chiar dacă ai experiență cu cocaina și ketamina separat, Giordano îți recomandă să iei o doză de începători prima oară când încerci CK. „Când adaugi al doilea drog, acesta acționează peste primul. Așa că ia o doză foarte mică de cocaină, dacă știi că apoi o să iei ketamină. Efectele lor combinate vor fi mai puternice decât efectele lor separat.”

Clark spune că o doză de începător înseamnă între treizeci și șaizeci de miligrame de coca sau ketamină, dar asta variază de la o persoană la alta. Cum aceste doze sunt imposibil de măsurat din ochi și sunt prea mici ca să le înregistreze un cântar, te ajută mult dacă îți achiziționezi o micro-linguriță de zece miligrame.

Fiecare are preferințele lui, dar Clark a zis că ea preferă să înceapă cu ketamina și să adauge cocaina mai târziu. Dacă încerci CK și vezi că nu-ți place combinația, nu-ți face griji – o să revii la normal curând. „Am văzut oameni cărora le-a fost așa de rău, încât vomitau și se tăvăleau pe jos, dar și-au revenit în maximum 45 de minute. E diferit când iei droguri precum acidul, care te poate ține 10-12 ore”, a zis ea.

Un alt lucru important e să iei CK prima oară cu oameni de încredere, pe care îi placi și care știi că ar avea grijă de tine în caz de ceva. Nu degeaba se numesc droguri recreaționale – ideea e să te distrezi!