Românca asta mi-a zis de ce s-a băgat în politică după 14 ani de Danemarca și un job ca educatoare

Roxana Simion e cetățean străin în Danemarca de 14 ani. A ajuns acolo pentru prima dată la 21, după ce a absolvit facultatea de asistență socială la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” în Iași, lângă Târgul Frumos natal.

„Eram într-un punct al vieții în care stăteam singură cu gândurile mele. Cei din jur îmi tot spuneau că n-are rost să învăț daneza, că mă descurc aici și doar cu engleza”. Însă Roxana, încăpățânată din fire, s-a pus pe treabă și n-a ținut cont de gura lumii.

La început a lucrat la o fermă, dar n-a vrut să rămână doar o părticică dintr-o enclavă străină. După nouă ani de studii în țara adoptivă, are încă o licență și un master (în pedagogie), cât și suficientă experiență cu limba daneză încât să nu-i mai fie jenă să insiste s-o folosească în conversații cu nativii. Pe 16 noiembrie candidează la un post de consilier local în municipalitatea Frederiksberg, un oraș care e practic parte din Copenhaga, deși e administrat independent. 

La aceste alegeri, 17 români din toată Danemarca candidează pentru posturi de consilieri locali.

Am stat la o discuție cu Roxana prin Zoom pentru a înțelege ce aduce la masa politicilor locale daneze, de ce se simte ca peștele în apă printre social-democrații danezi, dar și cum s-ar lupta pentru ceilalți internaționali din Frederiksberg.

VICE: Ce înseamnă social-democrația pentru tine și pentru danezi?
Roxana Simion: M-am înscris în partid pentru că simt că rezonez cu valorile lui. Social-democrația înseamnă egalitate, solidaritate și comunitate – să fac parte dintr-un partid cu o astfel de doctrină înseamnă foarte mult pentru mine. Consider că dacă vii într-o țară străină, e important să te implici, să iei inițiativă. Cel puțin asta încerc eu să fac.

În plus, partidul meu e cel care luptă pentru egalitate la locul de muncă, iar faptul că aici primul ministru e o femeie, chiar liderul social-democraților, m-a motivat. Avem nevoie de femei care să îndrăznească mai mult, să fie curajoase.

Cum se diferențiază de partidul român care se numește social-democrat?
Oamenii de-acasă m-au criticat. „Cum, tu ești social-democrată? Nu vezi ce fac aici social-democrații?”. Nu au absolut niciun punct în comun. Eu nu mă identific și nici nu vreau să fiu asociată cu PSD, consider că politica din țară nu se bazează pe valori și principii. Cel puțin, nu unele sănătoase — se merge foarte mult pe șpagă, pe pile.

Aici, în Danemarca, după ce te înscrii ca membru de partid, ești liber să te implici dacă dorești: participi la întâlniri, te informezi în legătură cu politica lor, îi susții vizibil, arăți că vrei să fii parte din procesul decizional. Lucrurile astea m-au determinat să candidez.

Am înțeles că ai terminat două facultăți. Una, în România, de asistență socială, iar în Danemarca, cea de pedagogie, plus un curs de master în domeniu. Ai ajuns și să profesezi în domeniu?
Da, sunt educatoare la o creșă. Mă fascinează dezvoltarea ființei umane încă de la primii pași, dar și modul în care intervenția adultului influențează această dezvoltare. Sistemul danez e un pic diferit: concediul de maternitate sau paternitate ține mai puțin de un an. Copiii noștri vin de la zece luni, până la doi ani și zece luni, când merg la grădiniță.

În România, educația copilului e foarte mult cognitivă, adică acesta primește foarte multe informații încă de la grădiniță. O mămică mutată recent aici îmi spunea că „dincolo, obișnuiam să primesc o fișă la sfârșitul săptămânii, în care mi se spunea ce se întâmplă în fiecare zi”. I-am explicat că aici copiii nu învață în acest fel.

La noi și actul de a mânca împreună, de a înțelege cum ținem o lingură în mână, de a ne îmbrăca, de a ne juca împreună pe podea — toate fac parte din procesul de învățare. Asta pentru că încercăm să intervenim ușor și încercăm să-i facem să conștientizeze acțiunile pe care le fac, nu să le ia ca pe niște automatisme. Și apoi, să-i împingem câte un pic, ca să fie tot mai curajoși și să încerce tot mai mult.

În același timp, modelul din România, unde concediul de creștere a copilului poate dura până la doi ani e unul mai bun. Conexiunea care se creează prin dragostea, atenția și grija părintească nu se poate înlocui cu cea față de dascăl. Bineînțeles, asta în cazul în care copilul nu trăiește acasă într-un mediu nociv, distructiv.

Platforma ta de campanie cuprinde stabilirea unei „discuții între danezi și străini”. Acest lucru se referă la dialog în general sau la învățarea limbii?
Eu consider că sunt conectate. Ieșind în față ca străin în Danemarca, automat reprezint internaționalii — nu doar pe români, pentru că eu mă axez foarte mult pe diversitate.

La alegerile daneze locale din 2017, doar trei la sută dintre cei aleși au fost de alte etnii. Asta în condițiile în care în municipalitatea în care candidez eu, 19 la sută din populație e dintr-o minoritate etnică. - adică vreo douăzeci de mii de oameni din aproape 104 000, cât are Frederiksberg. Simt că vocea noastră nu e auzită și nu-i pentru că danezii nu vor să ne audă, ci pentru că nu ne implicăm suficient.

Sugerai și că, la școala de învățare a danezei, limba ar trebui aprofundată chiar alături de nativi. De ce e important acest lucru pentru tine?
Am învățat limba daneză într-un mod abstract și teoretic, alături de alți străini. E okay să înveți gramatică și lucruri care țin de comunicare, dar dacă nu ai posibilitatea să aplici teoria respectivă și să o folosești în practică, nu se fixează. Limba e grea, dar nu gramatica e problema, ci partea de vorbire.

Am întâlnit foarte mulți străini care mi-au admis că le e teamă să vorbească limba, pentru că ei simt de parcă sună aiurea. Și eu am trecut de multe ori prin asta. Îmi amintesc de o întâmplare dintr-o librărie. Când mi-a auzit accentul, vânzătorul a început să-mi vorbească în engleză în timp ce-mi căuta cartea. Dar eu am continuat să vorbesc în daneză, așa că după un moment de impas s-a întrebat: „Da’ eu de ce vorbesc în engleză cu tine?”. „Nu știu”, am zis, și din acel punct am continuat în daneză.

E nevoie de curaj. Știu că ce vorbim noi, străinii, sună ca din gura unui copil nativ de zece ani, iar lucrul ăsta te coboară sub nivelul la care tu știi că ești, ca adult. Propunerea mea e să dezvoltăm mai multe module de învățare, de la începător la academic, prin care să poți pune în practică ce ai învățat și să-ți dezvolți aptitudinile chiar alături de colegi, la locul de muncă.

Care au fost reacțiile oamenilor din Frederiksberg, la împărțitul de pliante sau la alte activități din campanie?
Azi am împărțit ultimele pliante din cele patru mii pe care le-am avut la dispoziție. Le-am dat pe stradă, am bătut la uși, iar oamenii sunt pozitivi, chiar dacă îți zic din prima că nu sunt de partea social-democraților. Frederiksberg e un oraș conservator. De 112 ani au câștigat alianțele acestora, dar acum patru ani diferența s-a micșorat la 168 de voturi. M-ar bucura ca anul ăsta să schimbăm culoarea municipalității.

Vorbeai pe pagina ta de Facebook și despre ecologism. Cum se integrează el în propunerile tale?
Sunt singura din oraș cu pancarte din hârtie, nu din plastic. Unii mi-au scris în online că mă vor vota în primul rând din acest motiv.

Apoi, o altă propunere e să înlocuim pungile din plastic de la supermarket cu cele ecologice, cum există deja în România, la raionul de fructe și legume. Am ajuns să-mi dau seama de această nevoie după ce am făcut voluntariat de câteva ori într-o organizație care strânge gunoaiele prin oraș. Am văzut cu ochii mei cât plastic se află pe străzi.

Iar a treia sugestie ar fi să nu mai colectăm atât de selectiv gunoaiele acasă, unde avem și șapte coșuri diferite, ci să creăm niște spații unde să ducem tot gunoiul, și acolo să-l separăm.

Dacă ai candida în România pe o funcție de consilier local, ce șanse crezi că ai avea?
Sunt conectată la ce se întâmplă în România, dar nu aș candida, să știi.

Ce înseamnă diaspora românească pentru danezi, mai ales cei din Frederiksberg? Ce stereotipuri au ei despre noi?
În municipalitatea mea sunt doar vreo 170 de români. Cei mai mulți, cam o mie, sunt din Germania. Cum ți-am zis, eu mă adresez tuturor celor care fac parte dintr-o diasporă sau alta. Însă despre români în general au existat știrile banale cu cei care comit diverse tipuri de infracțiuni.

O fi și asta parte din realitate, dar nu e doar atât. Așa că noi, românii din Danemarca care am luat hotărârea să candidăm, tocmai asta dorim: să o arătăm și pe cea care e dincolo de televizor.

„Ferească Pulitzer ca jurnalismul să fie nu doar ascuțit, ci și ilariant!”, imploră Vlad-Marko Tollea zeii jurnalismului. Îl găsești pe VICE, Libertatea, Inclusiv și in.TM. A mai scris și pentru Scena9 sau alte publicații.