FYI.

This story is over 5 years old.

România TV

Am întrebat jurnaliști de la România TV cum e să lucrezi la cea mai hulită televiziune

România TV e în centrul atenției prin conținutul alarmist. Un operator mi-a zis despre cei care se uită: „E publicul ăla spălat pe creier.”
romania tv angajati televiziune romania
România TV s-a remarcat rapid în peisajul media prin abordări alarmiste și dezinformare în rânduri repetate. Se vede altfel din interior? Asta am vrut să aflu. Imagine: VICE România

Poate nu te uiți la România TV, poate că nici n-ai televizor, dar cam știi ce-i acolo. Asta pentru că, televiziunea asta s-a întrecut pe sine în ultimele două săptămâni. Facebook a vuit, valuri de critici s-au revărsat împotriva enormităților care au curs pe burtiera televiziunii. Dacă zilele astea singura ta sursă de informare ar fi fost România TV, ai fi aflat, printre altele, că Iohannis ar fi fost cel care a cerut de fapt Guvernului toată treaba cu grațierea, că la proteste s-au dat o sută de lei de protestatar, 50 de lei de copil și 30 de lei de câine, că în România e război.

Publicitate

Mai nou, pe burtieră la România TV poate să scrie, practic, orice. Și cum zilele astea România TV a fost al doilea cel mai urmărit post de știri, avem o problemă.

Zilele trecute, o jurnalistă și-a început o postare pe Facebook așa: „Ar fi trebuit să încep ca la Alcoolici Anonimi: sunt reporter România TV. Desigur, vă puteți opri aici și să-mi dați unfriend, nu-i bai. Cred că sunt mulți de-ai mei, de la România TV, care se rușinează de treaba asta în aceste zile."

Ce-i drept, nu a fost ușor să fii reporter România TV în ultima perioadă. Unii au fost bruscați, scuipați, înjurați, în alții s-a aruncat cu mărunți. În timp ce mă uitam la o fotografie cu un operator care încerca să ascundă sigla televiziunii de pe o antenă, mă gândeam la ce s-o gândi oare în momentele alea.

romania tv dezinformare televiziune

Fotografie de ANTI. USL via Flickr

Angajați România TV despre cum e să ai job acolo

Am încercat să aflu părerea unor reporteri și operatori TV despre cum prezintă faptele culese de ei de pe teren televiziunea la care lucrează, cum văd ei responsabilitatea față de telespectator și dacă au remușcări că e mințit pe față.

Am contactat șase jurnaliști de la România TV, însă doar doi au fost de acord să vorbească: un reporter de teren, care mi-a cerut să nu îi public numele real, și un cameraman care și-a dat acordul să îi dau numele. Am ales, totuși, să nu fac asta, că nu aș vrea să-l am pe conștiință, dacă l-ar da afară.

Cei care au refuzat să vorbească, chiar sub anonimat, mi-au dat scuze de genul: „n-aș vrea să comentez, nu mai am putere" sau „mi-am întrebat șeful dacă e ok să dau interviu și mi-a spus «exclus!» ". Vai, ce surpriză!

Publicitate

Ana, reporter la România TV: „Fiecare ne facem meseria cum putem mai bine"

VICE: România TV e acuzată deseori de manipulare și dezinformare. Tu ce părere ai? România TV își minte telespectatorii?
Ana: Fiecare instituție media are propriile abordări. Așa și România TV le are pe ale ei. Nu a ascuns niciodată nimeni faptul că e pro PSD și anti Iohannis. Protestele au împărțit practic românii în două tabere: pro guvern și pro Iohannis.

E normal ca televiziunile și instituțiile media să facă asta. Din punctul meu de vedere, România TV, la modul general, nu și-a mințit telespectatorii nici în această perioadă, nici în alta. Tu, ca om, dacă ești mințit și nu îți place ce vezi la televizor, schimbi postul. E foarte simplu. Pot să admit, însă, că unele abordări au fost exagerate. Poate și din cauza renumitelor burtiere. Dar, în final, telespectatorul decide.

„Iohannis cere de la guvern lege pentru amnistie și grațiere". Nici aici nu a mințit?
Încep prin a spune că, din câte știu, pentru că nu eram în redacție, asta a fost o gafă a editorilor. Nu știu dacă ai fost vreodată într-o redacție de televiziune de știri în momente de criză. Ăsta era un moment de criză și s-a greșit. Nu cred că se așteaptă cineva ca un moderator sau altcineva să iasă public și să zică: ne cerem scuze că X-ulescu a scris o burtieră greșită. Toți greșim. Altă întrebare.

Publicitate
romania tv public audienta dezinformare

Fotografie de Eli Driu

A mai fost și faza cu câinii și copiii pentru care se dau bani. Sunt infinite exemplele. De fiecare dată a fost vorba de greșeli ale editorilor? 
Nu caut scuze. Mi-ai dat un exemplu de care știu că a fost o gafă. Informația vine așa: reporter, coordonator, editor, producător, moderator, așa a fost în cazul ăsta cu câinii plătiți. Găsește tu vinovatul pentru această informație dată greșit la TV.

Eu nu știu care e, depinde de mai mulți factori. De exemplu, dacă ea a venit de la reporter, editorul nu trebuia să îi ceară dovezi înainte să dea pe post?
Da, așa e, dar când îți vin o sută de informații într-o oră cum le triezi, tu ca editor, producător, moderator? Adică ai 100% încredere în reporter. Că de asta e reporter. Ca să își asume. Eu când dau o informație în redacție o dau asumată și verificată.

Dacă dau o mizerie, gen Grindeanu a demisionat, și e neverificată, redacția o ia pe bune.

Spui că a fost o informație dată greșit. Se recunoaște în redacție că a fost greșită sau sunt oameni în România TV care chiar cred că s-au dat bani pentru copii și câini?
Nu. Chiar nimeni nu crede asta. Așa a venit informația, așa s-a dat și aia e.

A fost vreo sancțiune pentru această greșeală, cum o numești tu?
Din câte știu eu, nu. Dar nu îți garantez 100 %.

Mi-ai spus mai devreme că telespectatorul poate să schimbe canalul. Crezi că telespectatorii au filtrul necesar să știe care sunt informații false? Cum și-ar da un telespectator seama că burtiera cu Iohannis cere grațierea e greșită?
O parte din ei, da. Pentru că sunt atât de multe mijloace de informare încât poți să compari cu alte știri, aceeași informație. De exemplu cu asta cu Iohannis, dai pe Digi, Realitatea, B1 și vezi că ăia dau altceva. Când trei îți zic că ești beat, te duci și te culci.

Publicitate

Ai trăit situații în care ceea ce transmiteai tu de pe teren prindea alte conotații, distorsionate, în platou?
Da. Am prins astfel de situații pentru că discuțiile din platou se duc și în alte direcții și din cauza invitaților. Fiecare are o părere, mai bună sau mai proastă. Și, de principiu, dacă ești pe teren, tu nu auzi ce se mai discută în platou. Tu îți faci treaba pe teren, indiferent de ce se discută în redacție sau în platou. Ca paranteză, să știi că nu sunt fan România TV, nu mă uit la România TV. Eu deschid pe România TV doar ca să arunc un ochi să văd ce mai dau.

proteste audienta romania tv dezinformare

Fotografie de Răzvan Băltărețu

Dar lucrezi la România TV, de aia stăm de vorbă acum. Te-ai gândit vreodată să-ți dai demisia pentru că postul la care lucrezi dezinformează?
Nu m-am gândit pentru că am conștiința împăcată. Nu mint, nu dau informații eronate. Îmi fac meseria la fel ca toți colegii mei de la alte instituții media. Da, există riscul ca imaginea ta să prindă o etichetă de România TV. Și îmi asum. Dar sunt oameni care au plecat după un an, doi sau cinci din România TV și sunt bine mersi la alte posturi.

Dacă ai putea alege, la ce televiziune ți-ar plăcea cel mai mult să lucrezi, în momentul de față?
Fiecare televiziune are „mizeriile" ei. Chiar dacă se văd sau nu la televizor. Uite, spre exemplu, B1 are trei-patru care trag pe toate domeniile. Altele sunt în insolvență sau îți fac contracte pe termen foarte scurt. Peste tot sunt minusuri și plusuri. Nu cred că există în momentul de față jobul perfect în presa din România.

Publicitate

La România TV, ce mecanisme au reporterii care ar vrea să semnaleze eventuale derapaje? Dacă un reporter ar spune mâine „nu e ok, manipulați cu știrea aia", ce ar urma? Și se întâmplă așa ceva, au fost cazuri în care reporterii au atras atenția?
Ar urma probabil câteva argumente puternice la șefi și cel care are dreptate câștigă. Da, se întâmplă des pentru că realitatea din redacție nu e, de multe ori, aceeași de pe teren. Tu, ca reporter, ai acces la mult mai multe informații decât oamenii din redacție și o perspectivă de ansamblu.

caini dezinformare romania tv televiziune

Screenshot via România TV

Ar exista riscul ca acel reporter să fie dat afară? 
Nu, niciodată. Fiecare avem opinii și ni le exprimăm liber. Atât în redacție, cât și pe rețelele de socializare.

Dar tu nu poți să-ți dai numele real în acest interviu.
Nu. Pentru că nu vreau, nu pentru că mi-ar interzice cineva. Vreau doar să se înțeleagă că, spre exemplu, oamenii care au fost la proteste, mă refer la reporteri și operatori, nu ar trebui niciodată înjurați sau scuipați, așa cum s-a întâmplat. Ei doar își fac meseria. Fiecare ne facem meseria cum putem mai bine. Că în alte zone mai înalte sunt și alte interese, e altceva. Aici nu vreau să comentez pentru că nu cunosc zonele.

Tu ești de acord cu ce au cerut protestarii?
Da. Am fost protestatar. Ca mulți dintre colegii mei.

Ai strigat ceva?
Da. Tot.

Publicitate

Tu crezi că există oameni în România TV care dezinformează cu bună știință?
Nu știu.

Deci pui toate informațiile false pe seama unor greșeli?
Nu am zis asta. Nu îmi interpreta răspunsurile.

Păi, ori e greșeală, adică lipsă a intenției, ori dezinformare intenționată. Sau spune-mi tu, poate nu înțeleg eu.
Nu știu pe fiecare caz în parte. M-ai întrebat de un exemplu, cel cu Iohannis, și ți-am zis că atunci a fost o greșeală. Nu știu fiecare subiect cum se abordează și cine vine cu ideea și care e scopul ei final.

Și apoi te-am întrebat, în general, de când lucrezi la România TV, dacă simți că se manipulează intenționat.
Imaginează-ți o piramidă. În vârful piramidei e știrea finală, cea care apare la tv, iar reporterul e jos de tot. Cu picioarele pe pământ. Nu aș putea să îți răspund dacă se manipulează intenționat din simplul motiv că nu știu. Nu vreau să exprim opinii pentru că nu am niciun argument pro sau contra.

proteste audienta dezinformare romania tv televiziune

Fotografie de Eli Driu

Alin, operator TV la România TV: „E publicul ăla spălat pe creier care ne urmărește"

VICE: Lucrezi de mulți ani la România TV. Cum au fost anii ăștia, și cu bune și cu rele?
Alin: La început a fost bine. Ușor, ușor, s-a cam dus la vale. Reduceri de cheltuieli la toate capitolele, de la logistică la salarii.

Mai ales în ultimii ani, România TV e înjurată non stop, și acuzată că manipulează. Tu ești de acord că manipulează?
Eu cred că manipulează! Noi pe teren nu prea avem timp să vedem ce scrie pe burtiere și ce spun realizatorii. Doar ce auzim la colegii din presă.

Publicitate

Și ce vedeți în direct sau pe înregistrări, când nu sunteți pe teren.
Poate doar seara acasă, dacă mai avem chef să ne uităm la România TV. Dar se întâmplă foarte rar.

Te deranjează că manipulează, ca angajat al postului?
Nu știu dacă mă deranjează că manipulează. Pentru că nu avem timp să-i auzim ce spun. La noi totul se petrece live. Și nu avem o previzionare, să vedem ce se întâmplă la TV. Cred că nici reporterul nu știe în momentul ăla.

Dar mai vedeți pe Facebook, că se share-uiesc des enormități de la România TV. De exemplu, pe aia cu câinii cum ai auzit-o?
Pe Facebook am văzut-o. Am râs o jumătate de oră și i-am dat și share.

Acum, vorbind serios, problema se pune și altfel. Foarte mulți oameni își iau informația de la România TV, fără să știe că ea este deseori neconformă cu realitatea. Și pe baza informației primite se formează opinii, se iau decizii.
Dar știu și eu că nu are legătură cu realitatea în proporție de 80%, după părerea mea!

Da, tu știi. Dar telespectatorii nu știu.
În goana asta după rating, noi preluând modelul OTV, am preluat și publicul. Cam la asta s-a ajuns. „Nu contează ce spui la TV. Atâta timp cât bați A3!". Asta e o vorbă între colegi. E publicul ăla spălat pe creier care ne urmărește.

Cine decide ce scrie pe burtieră?
Editorii.

Publicitate

Au fost momente în care tu erai pe teren și filmai ceva și în platou era prezentat distorsionat?
Mie, sincer, nu. Altui coleg, da. La noi nu prea se pune preț pe imagine, suntem mai „radiofonic". Orice se întâmplă, noi avem live. Dacă eu nu sunt pregătit să dau live, reporterul intră prin telefon. Un off de imagini, ceva, din regie. Informația trebuie să curgă pe TV. Că el spune ceva și eu filmez altceva, se întâmplă.

Am văzut o fotografie cu un operator care acoperea cu o bandă neagră sigla TV. Aia a fost pe bune?
Nu acoperea, decolanta. În primele seri au fost agresați. Era de înțeles să facă asta.

Tu ai avut probleme de genul ăsta? Să fii jignit sau bruscat că erai de la România TV?
Eu, nu. Pentru că nu m-a întrebat nimeni de unde sunt. Dar înjurat am fost, înjurau România TV și pe noi că lucrăm la ei. Nu le răspund, că ar degenera sigur! Îi las să mă înjure și îmi văd de treabă.

Te-ai simțit vreodată cumva pătat că lucrezi la România TV și că ți-ar fi greu să te angajezi în altă parte, din cauza asta?  
Nu cred asta! Atâta timp cât profesional îți faci treaba, de ce să nu fii angajat? Și, dacă s-ar închide mâine, n-aș avea niciun regret. Noi, operatorii, suntem cel mai puțin afectați de situația asta. Ne deranjează doar eticheta pe care ne-au pus-o.

Ok, te întreb altfel. Ți-a trecut vreodată prin minte să pleci pentru că România TV e o televiziune despre care tu știi că minte publicul?
Sincer, aș pleca și mâine. Mă deranjează, mi-aș dori să fim imparțiali. Și să nu alergăm mai mult după Ponta și mai puțin după Iohannis.

Ți-ai făcut vreodată cunoscută această dezaprobare șefilor?
Da. Dar chestiile astea deja se știu. Suntem cu PSD și trebuie să dăm de bine. Cum e Realitatea TV cu PNL. Dacă trece Dragnea pe lângă noi, restul poate să moară, că nu ne mai interesează, mergem să îl filmăm.

Dar în România TV, în general lumea se face că nu vede elefantul din cameră sau sunt și certuri, conflicte, legate de manipularea, dezinformarea pe care o face?
Da, România TV manipulează și noi nu prea avem ce face. Filmăm. Ce se întâmplă în redacție nu mai ține de noi. Ne-am dori să apară pe TV ce filmăm. Dar nu ține de noi. Suntem plătiți să filmăm. Și atât!

Dacă un reporter ar intra mâine pe ușa redacției și ar spune șefilor „nu e ok, se manipulează grosolan", ce crezi că ar urma?
L-ar pune pe liber, cred. Dar nimeni nu îndrăznește. Până la urmă, îi înțeleg. E un job. Mănâncă de pe urma lui. Joacă după cum li se cântă. Sunt sunați, li se dă ce să spună la TV. Și asta iese.

Din ce știi tu, au fost cazuri de jurnaliști care au plecat din cauza manipulării făcute de post?
Nu cred că a plecat nimeni din cauza asta. Fiecare a plecat la un salariu mai mare. Totul se rezumă la bani. Nu contează ce spui pe TV.