„Spanish Sex Tsar” sună ca o mișcare din aia ciudată gândită special pentru sex, dar poziția asta e cât se poate de reală. Ca să rezolve problema natalității scăzute din Spania, guvernul țării a ales-o pe Edelmira Barreira în rolul de „comisar pentru provocări demografice”, a scris ABC din Spania.
Anul trecut, Spania a văzut cum mortalitatea a depășit natalitatea pentru prima dată în istorie, ceea ce înseamnă că populația totală începe să scadă. Rata fertilității Spaniei e una dintre cele mai mici în lumea dezvoltată: Femeile cu vârste între 18 și 49 de ani au în medie 1.3 copii, ceea ce înseamnă că e sub media UE de 1.58 copii și cea americană de 1.82. Un reprezentant din ministerul educației din Spania a declarat pentru ABC că scăderea ratei natalității „agravează alte dezechilibre economice și generează un impact important asupra bunăstării statului.”
Videos by VICE
Barreira, o expertă în demografie, are sarcina să creeze o strategie națională prin care să corecteze dezechilibrele demografice și să le prezinte prim-ministrului spaniol Mariano Rajoy. Cel mai probabil va fi ceva plictisitor și tehnic, decât o sugestie sexy, cum ar fi să pună Barry White la postul de radio național sau să scadă taxele pentru lenjeria intimă.
Citește și Supermarketul sexului din Spania
Mulți cred că scăderea ratei natalității în națiunile industrializate se datorează faptului că femeile sunt mult mai implicate la locul de muncă și vor să aibă copii mult mai târziu, al costului ridicat de a crește copii și al altor factori, dar nimeni nu a scos în evidență motivul clar pentru care Spania a ajuns în punctul ăsta.
Rafael Puyol, profesor la Școala de Afaceri IE din Madrid, crede că problema e că oamenii sunt prea obosiți după ce muncesc până târziu. „Asta nu ajută la crearea unei familii. După care apare și un copil, iar totul se înrăutățește”, a zis pentru ABC. Poate că Spania ar putea să le ofere oamenilor o pauză de o oră la muncă, ca să se ducă acasă și să facă sex, după cum a propus un consilier în Suedia pentru angajații guvernului.
Alte țări cu natalitate scăzută au încercat câteva căi inventive prin care să le dea cuplurilor chef de sex. În Danemarca, guvernul a creat „Fă-o pentru Danemarca”, o campanie publicitară din 2014 care le îndeamnă pe cupluri să-și ia vacanțe romantice pentru sex. În 2010, Coreea de Sud a dat ordin ca luminile din toate clădirile de birouri să se stingă la 7:30 seara o dată pe lună ca să-i încurajeze pe oameni să meargă acasă și să vadă ce se întâmplă pe întuneric. Iar în 2012, guvernul din Singapore a creat o „Noapte Națională” în care cuplurile să stea acasă și să „facă un bebeluș”, care a fost sponsorizată de Mentos.