Ţin minte că, până să intru la liceu, revelioanele mă lăsau rece şi asta şi pentru faptul că păreau trase la indigo. Ai mei se aveau ca fraţii cu o altă familie, iar în noaptea dintre ani singura lor dilemă era dacă ne strângem la noi sau la ei. Nu era nici măcar mare diferenţă de decor, apartamentul lor era tot de trei camere, mâncarea tot pe bază de sarmale şi ouă umplute, băutura înseamna tot vin roşu cu sifon, iar distracţia era să caşti gura la Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru.
Apogeul nopţii era, pentru noi, puştimea, când ai noştri deschideau şampania sau vinul spumant Zarea, iar noi aprindeam artificiile alea pe care le numeam steluţe şi care se stingeau, de cele mai multe ori, la jumătate. Erau singurele senzaţii tari înainte să apară pocnitorile alea enervante, ceva mai târziu, iar tu, ca fată, sigur ai avut de pătimit din cauza lor. Pe scurt, după Revoluţie, revelioanele erau şi ele în tranziţie, iar distracţia încerca să se scuture de praful comunist şi să se muleze pe ce vedeam noi la televizor că se întâmplă pe la nemţi sau americani.
Videos by VICE
Revelionul se aştepta cu sifoanele pline şi stoc de pâine ca pentru sfârşitul lumii
Salata de boeuf era, prin ’90, highlight-ul meniului de revelion, iar lucrul ăsta nu s-a schimbat deloc până acum, la fel ca nelipsita friptură de porc la grătar, care atunci se făcea în faţa blocului, prilej de adunare pentru toţi vecinii de sex bărbătesc cu o bere în mână. Aveau şi ei un fel de revelion al lor mai mic. La aperitive, ouăle umplute erau artileria grea, apoi salata de icre, toba, şoriciul şi măslinele. Puţine şi de căzut greu la stomac, cum ar veni.
Nici băutura nu era prea diversificată, însoţită întotdeauna de sifon. Cel mai mare chin pentru taică-miu era să stea la coadă la sifonărie ca să umple toate sifoanele din casă înainte de revelion, gând cu care veneau şi toţi vecinii lui, aflaţi în febra pregătirilor. Şi cum maşinăria aia nu umplea mai mult de un sifon pe minut sau chiar mai mult, puteai să citeşti o carte până îţi venea rândul. O altă meteahnă de care nu s-au lecuit nici acum românii, mai ales în provincie, era să se alerge în oraş după pâine. Multă pâine, căci nicio familie nu se întorcea acasă fără mai puţin de zece bucăţi. Că-ţi făceai provizii pentru Revelion sau sfârşitul lumii părea totuna.
Te distrai cu Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru şi ascultai, la 12 noaptea, discursul preşedintelui
Spuneam că la noi în familie se urmărea cu sfinţenie programul de revelion de la televizor. Iar noi, ăştia mai mici, am făcut o adevărată fixaţie pentru Stela şi Arşinel, Nae şi Vasile, Doru Octavian Dumitru, Divertis şi alţii ca ei, aşa că de-abia aşteptam să se facă ora 21 şi să-i vedem la TVR. Şi da, chiar râdeam cu gura până la urechi încă dinainte ca ăştia să apuce să deschidă propria lor gură. Astăzi, un revelion la televizor este unul ratat, însă pe atunci de-abia începusem să descoperim ce înseamnă mai mult de două sau patru ore de program TV pe zi. Ne plăceau şi Angela Similea, şi Loredana Grozea, şi Bănică şi chiar şi trupele alea de balet care încercau timid să imite french can-canul. Mai enervant era momentul ăla cu discursul preşedintelui, înainte să trecem în noul an, şi prin anii ’90 asta înseamna să ne zgâim la zâmbetul lat al lui Ion Iliescu, în timp ce ni se ura de bine.
Cu sorcova se câştiga atât de bine, de ţi-era ciudă că eşti prea mare pentru obiceiul ăsta
Cât eram încă la vârsta la care să mi se permită să merg cu sorcova prin vecini, obiceiul ăsta era cât se poate de bănos pentru mine. Ţin minte că-mi umpleam puşculiţa cu banii strânşi după ce ziceam versurile alea tâmpiţele tuturor adulţilor care-mi ieşeau în cale. Şi da, încă mai aveam puşculiţă. Cei mai mulţi bani i-am făcut la un revelion făcut la rudele de la Bucureşti. Vară-mea, mai expertă, mi-a propus să ne extindem şi să mergeam cu sorcova pe toată scara, la cine ne deschide. A fost un an bun, căci am dat de mulţi vecini generoşi sau, cine ştie, prea afumaţi ca să-şi dea seama ce valoare are hârtia cu care ne mulţumeau pentru urări. Ştiu, o să zici că şi acum mai merg copiii cu sorcova şi te cred, căci e un prilej nemaipomenit de a cere bani de la străini, iar ei să se bucure să-ţi dea. Şi obiceiurile care se lasă cu bani n-o să moară niciodată.
Casa bunicilor de la ţară era prilej de bairam cu manele şi muzică jungle
Pe când am mai crescut şi devenise nasol să mai faci revelionul cu babacii, era o modă prin provincie să se strângă puştimea pe la casa de la ţară a unuia, la distracţie nesupravegheată de părinţi şi nici chiar de bunici, plecaţi de revelion la oraş. Treaba era mult mai simplă decât azi. Era nevoie doar de câteva pachete de carne pentru friptura care de cele mai multe ori ne ieşea arsă, de vin de ţară de la bunicul, prăjituri de casă aduse de puştoaicele din grup, un casetofon şi casete cu cea mai pestriţă muzică posibilă. Ajuta şi o mică rugăciune ca în noaptea aceea să nu se ia lumina, aşa cum se obişnuia pe la ţară chiar şi după Revoluţie. Ieşea un chef cu mâncare proastă, ceartă pe muzică între ăla care voia maneaua devenită azi un clasic, Ochii tăi, şi ăla care cerea jungle sau ce mai era cool pe atunci, frig şi, în general, amintiri puţin plăcute. Pe-atunci, nu prea ne plăcea la ţară.
La miezul nopţii, coborai în stradă cu şampania şi-ţi luai petarde în cap
În anii ăia, nu-mi prea amintesc de focuri de artificii cum avem acum la fiecare colţ de stradă. Ţin minte doar că începusem să înlocuim steluţele alea din copilăria comunistă cu petardele, pe care oricine le putea cumpăra din piaţă, aprinde cu bricheta şi arunca către primul fraier care-i apare în faţă. Şi petardele astea chiar nu mai aveau nicio legătură cu revelionul, căci copiii le bubuiau încă de la Crăciun şi o ţineau aşa până după Revelion. Unii îşi făceau şi provizii, să aibă şi mai târziu, când dispăreau de la vânzare. Îmi plăcea să le aprind şi să le bubui, dar uram când chestiile alea mici şi verzi explodau lângă mine, lucru care se întâmpla destul de des de revelion, când toată familia cobora în stradă, cu şampania în mână.
Dacă mă gândesc mai bine, chiar dacă au trecut mai bine de 20 de ani de-atunci, puţine s-au schimbat în obiceiurile de revelion ale românilor. Diferenţa esenţială este că, acum, distracţia (sau chiar lipsa ei) e documentată serios pe Facebook, acolo unde toată lumea se simte fabulous în noaptea dintre ani. Şi-ncă ceva! Pe atunci nimeni nu pierdea o oră din viaţa cu telefoane către toate rudele şi prietenii care te vor ţine minte dacă nu i-ai sunat să le spui „La mulţi ani!”.
Citește mai multe despre Revelioane: Patru metode prin care poți vedea artificiile de revelion
Fotografiile astea de la petrecerile de Revelion din Iugoslavia l-ar face și pe Ceaușescu invidios
Cum să te distrezi dacă te simți gamer în noaptea de Revelion
