Poveștile agenților imobiliari români cu clienții: bani la pungă, scandaluri și chițibușării dubioase

Viața de intermediar, și mai cu seamă aia de agent imobiliar, nu-i ușoară în România. Deși oamenii ăștia te scutesc de alergătură, încă sunt priviți doar ca niște samsari cu papgal & vrăjeală la ei, care se folosesc de tehnici dubioase ca să-și tragă un comision cât mai gras. Pe deasupra, agenții imobiliari își iau o groază de țepe, după ce proprietarii și cumpărătorii se-nțeleg între ei să-i sară din schemă.

De asta, trebuie să te adaptezi, ca să nu ajungi unul din agenții ăia care abia își scot banii de bere. „Când m-am mutat într-un alt cartier, am început să merg la biserică. Nu-s credincios sau ceva, dar acolo se duc bătrânii, iar dacă te pui bine cu ei, îți cresc șansele să-ți meargă bine. Ei află primii cine-și vinde sau închiriază apartamentul, plus că părerea lor contează pentru copiii sau nepoții lor care-și cumpără o locuință. E ideal să te știe ca pe tipul ăla de treabă", mi-a povestit Tibi, un agent imobiliar din București, cum se face meseria asta ca la carte.

M-a distrat rău faza asta, așa că m-am hotărât să vorbesc cu mai mulți oameni care lucrează de ani buni în domeniul imobiliarelor, ca să aflu prin ce alte pățanii ciudate au trecut cu clienții lor:

„Trebuia să vând un apartament făcut pe structurile unui bloc vechi de pe Mircea Vodă, din București. Era o locuință exclusiv pentru party-uri, ceva de vreo două sute de metri. Numai livingul avea vreo 140 de metri și patru zone: zonă de TV, de dining, de jocuri și una de ceai. Îl vindea cu tot ce era în el, mai puțin pianul și-o măsuță, care era amintire de la maică-sa și valora maxim 150 de euro. M-a sunat un client care mi-a spus că-i în UK și că vine a doua zi să cumpere apartamentul. Îți dai seama, credeam că e doar un altul care spune povești, așa că i-am zis «da, da, vă aștept». A doua zi, surpriză, chiar m-a sunat omul și-am mers cu el și proprietarul la apartament. I-a plăcut ce-a văzut și-a zis că-l vrea fix așa cum e, cu tot ce e în el.

Proprietarul i-a spus că îi lasă pianul, dar nu și măsuța aia amintire de familie, de câteva milioane de lei vechi, dar în schimb îi scade zece mii de euro din preț. Clientul avea banii pregătiți, am zis că totul e în regulă și că facem tranzacția. Însă ăsta din UK era fixist rău: n-a vrut să audă de nicio reducere, a zis că-l ia exact așa cum vede, altfel nu discută. A fost ceva horror, c-am căutat prin tot orașul măsuță ca aia și bineînțeles că n-am găsit pe nicăieri modelul. Până la urmă, am găsit un tip din Sighetul Marmației care s-o replice repede, în două zile. I-a ieșit bine, clientul nu și-a dat seama și am făcut vânzarea. Dar putea să cadă un deal de mii de euro pentru mine, din cauze unei amărâte de măsuțe vechi." (Tibi, 29 de ani)

„Era abia a doua sau a treia mea vânzare, acum vreo zece ani. Aveam de dat un apartament de trei camere, în zona Șincai. A venit un client de la Craiova, a văzut apartamentul și-am stabilit prețul la 205 mii de euro. Ne-am înțeles să vină într-o miercuri, ca să rezolvăm cu actele și să plătească. În ziua stabilită, mă sună omul și-mi zice să vin să-l iau de la Gara de Nord, că nu mai știe să ajungă de acolo. I-am zis că vin, dar cum n-aveam mașină, m-am dus să-l iau cu metroul.

Eram la început în meseria asta și nu apucasem să stabilesc cu el toate detaliile. Așa că, în drum spre notar, când eram în metrou, l-am întrebat cum face plata. Mi-a zis: «Ei, cum s-o fac, cash, că am vândut un teren pe la Craiova. Uite banii!». Avea în mână o pungă de culoare portocaliu cu albastru, una pe care scria „Plus", pe care a deschis-o și mi-a arătat mormanul de bani. M-am panicat când l-am văzut ce relaxat stătea cu punga aia în care erau peste două sute de mii de euro. Am mers de la Gara de Nord la Timpuri Noi și-a fost cel mai lung drum cu metroul pe care l-am făcut vreodată. Mi s-a părut c-a durat vreo trei-patru ore." (Andrei, 34 )

„I-am vândut o vilă unui arab, am făcut tranzacția și omul mi-a spus: «Traian, mulțumesc mult, vino diseară când termini treaba la mine acasă, ca să-ți dau banii». Stătea undeva după Dragonul Roșu, la un semi-palat, unde nu mai fusesem în viața mea. Am ajuns cu chiu cu vai, l-am sunat pe tip și mi-a spus că trimite pe cineva să-mi deschidă. M-a așteptat un bodyguard de ăla cu fizic de luptător: «Șeful e sus, te așteaptă!», mi-a spus. Am urcat pe o scară micuță și obscură, în timp ce simțeam din spate răsuflarea musculosului, care tropăia după mine.

Am ajuns în camera unde era tipul ăsta. Stătea patronal pe-un fotoliu și trăgea dintr-o narghilea. M-a îmbrățișat, m-a servit cu un ceai și tot îmi mulțumea că l-am ajutat să cumpere casa. Bun, eu voiam doar să-mi iau comisionul și să mă car, așa că i-am zis că nu pot sta mult. A zis că da, sigur, și-a strigat pe cineva «Adu comisionul!». A venit un băiat, i-a dat o geantă arabului și ăsta mi-a aruncat-o mie: «Ia-ți tu de aici, că eu nu mai știu cât trebuia să-ți dau!». Eu trebuia să iau 11 mii de euro, dar mi-era târșă să bag mâna-n geanta aia, unde erau teancuri de euro, cred că sute de mii. I-am zis lui: «11 mii e comisionul». „Da, da, ia tu de acolo», a repetat. Nu știu, m-am panicat, părea scenariu de film din ăla în care nu mai pleci niciodată de acolo sau ceva. M-am gândit să plec fără să iau niciun ban, să-i zic omului că e ok așa. În fine, până la urmă mi-am luat inima în dinți, am băgat mâna în geantă și am luat cât trebuia. El m-a întrebat: «Mulțumit la tine?», iar eu i-am zis că da, cum naiba?! Și-am tulit-o imediat, condus tot de tipul ăla cu fizic de luptător." (Traian, 28)

„M-am întâlnit cu un client din Focșani, care voia să-și cumpere un apartament de două camere, în Titan, ca să-l închirieze. Avea buget de 70 de mii de euro, iar eu i-am recomandat să ia cu două camere într-un bloc nou, pe lângă metrou, c-ar fi mai convenabil. I-am zis că iau 3% comision și că nu-mi place să plimb clientul în zeci de apartamente, ci că merg după principiul «punct ochit, punct lovit». A fost de acord. După ceva timp, am găsit un apartament în Bucureștii Noi, care nu se potrivea cu ce îmi zisese el, dar, din ce-mi povestise, îi venea mânușă. L-am dus acolo și evident că i-a plăcut. A zis «Gata, cumpăr!».

A cumpărat și-am ieșit la cafea să sărbătorească. Nu-mi place să presez clientul și-a rămas să-l sun în două zile ca să-mi dea comisionul. Când l-am sunat, omul se sucise. Mi-a zis «Băi, nu pot să-ți dau 3%». Eu m-am prins că vrea să mă negocieze și-am dat-o în spirit de glumă «Înțeleg. Cât vrei să-mi dai? 4 sau 5? Adevărul e că nici eu nu mi-aș da doar 3%». Mi-a spus că vrea să-mi dea doar 1%, pentru că-mi plătește prea mult pentru o singură vizionare, că a mai cumpărat apartamente în București și a văzut nu știu câte înainte. I-am explicat că sunt agent imobiliar, nu de turism, iar jobul meu e să cumpere ce-și dorește, în cel mai scurt timp, nu să-l plimb prin zeci de apartamente. Mă rog, n-a vrut să înțeleagă, dar faza e că aveam contract și-a fost obligat să plătească până la urmă" (Silviu, 36 )

„Aveam un client într-un apartament pe undeva pe la Parcul Tineretului. Era ceva special: omul cumpărase tot etajul trei și tot etajul patru, spărsese placa dintre ele și își făcuse un living mare, cu un jacuzzi în mijloc. De acolo treceai într-un dormitor, care era făcut ceva gen relaxation room, după care urma o cameră neagră, un TV room , apoi urcai și era o cameră cu masă de biliard. De acolo treceai într-un studio de înregistrări, că tipul era muzician, după care veneau bucătăria, baia și parrots room, unde ținea doi papagali de ăia imenși, tucan le zice, pe care-i chema Jim și John.

Când mergeai la el, te servea omul cu un ceai, dar nu te mișcai de acolo, că venea unul din papagali, se urca pe umărul tău și te mângâia pe lângă ureche cu ciocul ăla care era cât capul tău. Când încerca tipul să-i închidă în cameră sau să-i ignore, papagalii făceau fix ca soneria de la mobilul lui, ca să-i atragă atenția.

În fine, după camera papagalilor, făcuse un apartament pe care voia să-l închirieze. M-a sunat să-i fac rost de chiriași, iar eu i-am adus câțiva tipi, până mi-a zis la obraz: «Băi, nu-mi mai aduce băieți, vreau doar fete, pot să-l închiriez și mai ieftin ». I-am adus două tipe, iar după vreo săptămână mi-a scris un mesaj că-mi mulțumește mult, că fetele sunt perfecte, de alea pe care le vezi în Fratelli și, pe deasupra, sunt și logodite. Mă rog, faza e că după vreo câteva luni mi-a trimis un alt mesaj și era cam supărat, că tipele locuiau tot în apartamentul lui, dar nici nu-și mai puneau problema să-i plătească chiria. Îți dai seama, tipele i-au pus capac." (Andrei, 29 )

„Lucram la o agenție prin Tineretului și-a venit un arab care voia să dea în chirie un apartament de trei camere, pe care cerea 600 de euro. Tot i-am dus eu potențiali chiriași, dar apartamentul era cam nasol și nu s-a concretizat nimic. Într-o zi au venit trei tipi, tot arabi, care căutau ceva prin zonă. Le-am zis că am apartamentul perfect pentru ei și i-am dus la tipul ăsta care voia să închirieze. Am vorbit în engleză la vizionare, ăștia au zis că le place, așa că ne-am așezat pe canapea să discutăm condițiile.

Atunci au renunțat toți patru la engleză și-au început s-o dea pe arăbește, între ei. Nu înțelegeam o boabă. Ei vorbeau, râdeau și râdeam și eu cu ei, ce să fac? Se opreau din râs și redeveneau serioși, la fel făceam și eu. Eram destul de tensionat, că habar n-aveam ce vorbeau ei acolo. Și toată discuția asta a durat o oră și jumătate. Na, mă gândeam că măcar s-au înțeles oamenii și îmi iau și eu banii. La sfârșit, însă, tipii care voiau să închirieze mi-au spus: «Ne place apartamentul foarte mult, dar noi avem pisică, iar domnul nu e de acord să primească pisici aici. Deci nu putem să-l luăm». Puteau să-mi fi zis asta de la început, nu să mă țină la un film de oră jumătate, din care n-am înțeles nimic." (Răzvan, 29 )

„Chiar zilele trecute, m-am întâlnit cu o clientă, ca să-i vând o casă. Era undeva pe-un câmp, în Pipera, într-un loc în care sunt vreo 17 case înșiruite. Ea îmi zice: «Vreau să iau casa numărul 13». I-am zis că încă nu a cumpărat nimeni vreo casă acolo, așa că o poate alege pe oricare din cele 17. «Ok, sigur, nicio problemă», i-am spus. Am mai vorbit despre casă, condiții și preț, femeia părea super mulțumită, după care mă-ntreabă senin: «Auzi, dar cum sunt vecinii pe aici?». Îmi venea să-mi dau palme. I-am amintit că-i prima care cumpără acolo, dar a fost nemulțumită de răspuns și-a zis că mai așteaptă, ca să vadă ce fel de oameni i-ar putea fi vecini." (Fane, 25 de ani )

Citește mai multe povești din România:
Poveștile taximetriștilor bucureșteni: Masturbatorul, Teleportarea și Prostituata care caută dragostea
Poveștile angajaților români la cazino: superstiții hidoase și clienți care se răhățesc lângă sloturi
Poveștile colegilor de apartament din România care-ți mănâncă ficații