Avocații ăștia mi-au povestit chinul prin care au trecut cu cei mai dubioși clienți

Motivele pentru care oamenii se fac avocați sunt variate. Unii o fac pentru prestigiu și robele impozante, iar alții ca să facă dreptate și să-i apere pe cei neajutorați. Indiferent de motivația care-i duce pe calea dreptății, mulți membri ai justiției o să se lovească în cariera lor de un caz înfiorător. Am vrut să aflu poveștile astea, așa că am vorbit cu cinci avocați francezi și i-am întrebat care au fost tragediile umane care i-au afectat cel mai mult.

Nicolas Pasina, care practică avocatura în Nancy și Saint-Dié des Vosges își amintește de o femeie de 35 de ani, care a fost acuzată că a înjunghiat judecătorul de la Tribunalul pentru minori. Pe cinci iunie 2007, după ce judecătorul a extins sentința plasării fiului ei de trei ani la un centru de plasament, Fatiha Benzioua a scos un cuțit de 20 de centimetri din geanta și l-a atacat. Judecătorul, Jacques Noris, a fost dus de urgență la spital cu mai multe răni în abdomen. Din fericire, a supraviețuit. „Femeia asta e mignonă, nici măcar nu are un metru cincizeci, dar când l-a atacat pe judecător, nimeni n-a putut s-o împiedice. Nici măcar partenerul ei care are aproape doi metri și e bine făcut", mi-a spus Pasina.

El părea convins că femeia nu era în toate facultățile mintale: „Asistenții sociali spun că în săptămânile dinaintea audierii, ea era convinsă că poate să vorbească cu Michael Jackson", mi-a spus avocatul. În aprilie 2010, Fatiha Benzioua a apărut din nou în instanță, de data asta pentru tentativa de omor față de un magistrat.

A fost un caz dificil pentru Pasina deoarece, cum susține și el, „pe durata procesului, ea era sub tratament și incapabilă să se apere". După ce a fost consultată de patru psihiatri, doar unul dintre ei a constatat că ea își pierduse mințile în timpul atacului. „A trebuit să ne luptăm cu ceilalți trei psihiatri, care insistau că ea era sub discernământ. Până la urmă, avocatul apărării a cerut o sentință de 13 până la 15 ani în închisoare, iar judecătorul i-a dat 13. Mai târziu, el a făcut apel în instanță. Din punctul de vedere al lui Pasina, a fost o pedeapsă incorectă. El crede că „nu există justiție adevărată. Bolile mintale ne sperie. Răul îl poți explica. Dar nu poți mereu să explici nebunia omului."

Pe 19 iunie 2013, o fetiță de nouă luni a murit în casa ei din Toul, din cauza unei deshidratări severe. Conform experților patologi, copilul dormea într-o cameră neaerisită, cu o temperatură de 30 de grade și aparent nu mai băuse nimic între 12 și 15 ore. Cu o zi înainte, tatăl ei, care avea 25 de ani la momentul respectiv, a scos-o la plimbare în soare puternic. „Prima întrebare pe care am pus-o e cum au permis părinții să se întâmple asta? Spune Gregoire Niango, care a fost consilierul legal al fratelui mai mare al fetiței decedate. „Pentru mine e de neconceput. E o crimă pe care din punct de vedere intelectual nu o pot înțelege. Cum poate cineva să dea apă câinelui, dar să uite să-i dea de băut propriului copil?"

Judecata s-a ținut într-un tribunal din Nancy în octombrie 2015. „În timpul procesului, am visat în fiecare seară ceva legat de cazul ăsta. Ei și-au lăsat bebelușul să moară de sete pentru că erau leneși. E pur și simplu de neînțeles", spunea Niango în disperare. El a recunoscut că s-a pierdut un pic cu firea și s-a descărcat pe tatăl acuzat: „Câinele tău a murit de sete? Peștele tău s-a deshidratat? Bebelușul tău a murit." Acuzatul, care până în punctul ăla părea netulburat de situație, a izbucnit în lacrimi. „Am fost ușurat să-l văd plângând, pentru că asta mi-a dovedit că are umanitate în el", mi-a spus el. Cuplul a fost pedepsit cu cinci ani de închisoare.

În aprilie 2015, Frederic Berna a apărat un bărbat de 40 de ani, acuzat de uciderea bebelușului său, agresarea sexuală a fiicei sale și că a lovit-o fatal pe prietena lui cu o lanternă în cap, după care i-a violat cadavrul. Iar toate astea în aceeași noapte. Un caz macabru pentru care acuzatul a fost condamnat la închisoare pe viață. Cu toate acestea, ăsta nu a fost cel mai dificil caz a lui Berna: „Să aperi un nenorocit, pe care orice cetățean îl consideră un monstru, nu e atât de dificil. Astea sunt cazurile practice, când știi că e doar un job și nu te implici. Ce mi se pare mai complicat este să aperi un om care îți este simpatic", mi-a spus Berna.

El își amintește de un deținut mai tinerel, acuzat de torturarea unui alt deținut până la moarte, împreună cu colegul lui de celulă: „Era un tânăr. De abia fusese transferat la închisoarea de adulți și mi-a plăcut din prima de el." Sebastian Schwartz împărțea o celulă la închisoarea Charles III cu Johnny Agasucci (un muncitor de 26 de ani, care fusese implicat într-un caz de droguri) și cu Sebastian Simonet, care aștepta procesul pentru tortura aplicată unui alt coleg de celulă. Cel din urmă avea obiceiul să-și marcheze colegii cu un levier încins și cu siguranță teroriza deținuții închisorii.

În noaptea de 25 august 2004, Agasucci a fost descoperit mort în celulă. El fusese lovit de mai multe ori în stomac și în zona genitală și părea înjunghiat cu o furculiță. Colegii lui de celulă au fost învinovățiți instant.

Schwartz a descris poliției scenele de violență și a insistat pe ideea că el nu a participat la tortură. Povestea lui părea să se pupe cu rezultatele autopsiei: „Schwartz era un tip micuț, cam de un metru șaizeci și 53 de kilograme, care părea complet traumatizat de ce văzuse. El bătuse victima din ordinele lui Simonet", mi-a explicat Berna. „Eu eram convins că e mai mult o victimă decât suspect. El s-a trezit într-o situație pe care nu avea cum s-o controleze, deoarece se temea pentru viața lui." Schwartz a fost eliberat pe cauțiune cât a așteptat procesul, timp în care tânărul și-a găsit un job, s-a mutat cu prietena lui și a întemeiat o familie.

Procesul a avut loc în ianuarie 2009, într-un tribunal din Meurthe-et-Moselle, unde avocatul lui Simonet a încercat să dea vina pe Schwartz. „Simțeam o presiune copleșitoare. Îl vedeam pe Schwartz ca pe copilul meu. Pierdusem orice fel de simț al perspectivei. Cu cât ne apropiam de ziua procesului, eu nu mai puteam să mănânc sau să dorm cum trebuie", își amintește Berna. „Când a venit momentul să vorbesc în tribunal, eram aproape paralizat de frică să n-o dau în bară. Când m-am adresat juraților, am început să vorbesc despre mine și cum m-a afectat acest caz. Odată ce am ținut pledoaria, m-am așezat și parcă mi s-a rupt filmul. Simțeam cum un văl negru mă cuprinde", își aduce el aminte.

Până la urmă, Simonet a fost condamnat la închisoare pe viață, în timp ce Schwartz a primit doar un an pentru bătaie. Procurorul general ceruse zece ani de închisoare pentru Schwartz pentru crimă. „A fost cel mai bun rezultat al carierei mele", zâmbește Berna.

Povestea din 2009, cu care s-a confruntat avocatul Pierre-Andre Babel din Épinal, e una și mai sordidă. Un bărbat din Saint-Die des Vosges a intrat într-o relație cu o femeie care a devenit clienta lui Babel. Potrivit avocatului, bărbatul era „un pervers în toată regula, cu un apetit sexual de nepotolit." El întreținea relații sexuale și cu vecina lui și avea un album foto cu orgiile la care participase cu ea și fiica ei. „El a reușit să le manipuleze pe cele două femei, care erau persoane modeste, ambele cu deficiențe serioase", mi-a spus Babel. Acuzat de agresiunea sexuală a unui minor, bărbatul, partenera lui și vecina au fost judecați în instanță, în iunie 2009 la Curtea de Justiție din Vosges. „Doar să te uiți prin albumul foto a fost un adevărat test de putere de caracter", își amintește avocatul. „A fost prima oară în cariera mea când am avut coșmaruri din cauza asta."

Ce l-a convins pe avocat de intențiile clientei sale au fost interviurile dinaintea procesului. Aparent, era evident că femeia pe care el trebuia să o apere fusese manipulată. Însă, cu câteva luni înainte de proces, bărbatul încetase să mai mănânce și să ia tratamentul pentru inimă, iar asta i-a cauzat moartea în închisoare. „Ăla a fost primul obstacol pe care l-am întâmpinat, deoarece, dacă acuzatul ar fi fost prezent la proces, jurații și-ar fi dat seama de caracterul lui și ar fi constatat că el era creierul acțiunii", a spus Babel.

„A doua dificultate pe care am întâlnit-o a fost faptul că femeia acuzată paralizase emoțional și nu mai era în stare să exprime sentimente de compasiune. Ea vorbea despre toate lucrurile oribile pe care le făcuse, de parcă recita o listă de cumpărături. M-a făcut să mă simt incomod. Dar cel mai important aspect era: dacă jurații nu vedeau pic de umanitate, nu aveau cum să o înțeleagă. Mi-a fost teamă că patologia ei psihiatrică va cauza o sentință mai aspră decât merita."

Într-adevăr, clienta lui a fost condamnată la șapte ani de închisoare, în timp ce complicele, mama victimei, a fost condamnată la 15. După, el a făcut apel la Curtea de Justiție din Meuse. Între timp, acuzata a acceptat să consulte un psihiatru. Ea a început al doilea procesul cu aceeași atitudine rece până în a doua zi, când a izbucnit în plâns în timp ce era în boxa acuzaților. „A fost un moment de sinceritate care probabil a ajutat la reducerea sentinței", a concluzionat Babel.

„Într-o dimineață din anul 1998, o femeie de 17 ani a intrat în biroul meu. Ea împingea un cărucior cu o fetiță blondă înăuntru și era însărcinată", își aduce aminte Helene Strohmann, un alt avocat din Nancy. Prietenul femeii, pe care Strohmann îl apărase în instanță cu câțiva ani înainte, fusese ucis în fața ei din cauza unei intercalări cu un dealer de droguri. „Femeia era dependentă de droguri, iar serviciile sociale o amenințau că o să-i trimită copii la un centru de plasament. În timp ce luptam în instanță cu decizia judecătorului, ea s-a îndrăgostit de alt bărbat. La momentul respectiv, era în luna a șaptea de sarcină."

După câteva săptămâni de la nașterea copilului, Strohmann a fost chemată la secția de poliție din Nancy ca să afle că tânăra fusese arestată, bănuită de infanticid. Aparent, în dimineața respectivă ea găsise în pătuț corpul neînsuflețit al copilului ei. Autopsia a dezvăluit că avea coastele fracturate și că de asemenea primise lovituri puternice la cap."

„Deja o cunoșteam de câțiva ani buni și nu puteam să-mi imaginez că ar fi fost capabilă de așa ceva. Nici ea și nici partenerul ei nu au vrut să dea vina unul pe celălalt și au menținut ideea că habar nu aveau cum s-a întâmplat așa ceva. Evident, toți vecinii o învinuiau pe ea. Până la urmă, tribunalul din Meurthe-et-Moselle a condamnat-o la 14 ani de închisoare, dar l-a achitat pe prietenul ei. O să-mi aduc aminte mereu imaginea cu ea care își punea haina după ce s-a anunțat verdictul", își amintește Strohmann.

Apoi, s-a mai ținut un apel la tribunalul din Saint-Dié des Vosges, unde deliberările au ținut până la două dimineața. Dar, până la urmă, tânără mama a fost achitată de sentință. „Din punct de vedere legal e o decizie justă, dar în termeni umani nu e ok pentru că în continuare nu știm ce s-a întâmplat cu bebelușul", spune Strohmann. „Povestea acestei tinere m-a afectat destul de tare, pentru că a avut o viață atât de zbuciumată. Ea nu prea a avut de ales. Am fost de două ori avocata ei: prima oară ca victimă, când a văzut cum tatăl copiilor ei a fost ucis de față cu ea. Apoi, ea a fost cea acuzată, suspectată că și-a omorât copilul", a rezumat avocata. „E genul ăla de caz care te marchează."