Ce-am învățat despre adolescenții români de pe TPU

Dacă trăiești în România și-n ultimii ani n-ai folosit internetul doar pentru filme porno, înseamnă c-ai auzit de site-ul „Toți Pentru Unu”, prescurtat TPU. Ca să-ți dai seama de amploarea TPU-ului, uite câteva cifre: platforma are peste un milion de utilizatori, care au generat în jur de trei milioane de întrebări și peste 13 milioane de răspunsuri. Iar timpul mediu de răspuns pentru întrebări este de 26 de minute. Deci, odată ce-ai postat pe site problema care te macină, un tip de bine o să-ți sară-n ajutor și-o să-ți explice el cum stă treaba, după nici juma’ de oră.

Ca să-mi dau seama cât de utilă este platforma asta pentru puștanii de azi și dacă bate specialistele din revistele pentru adolescenți din anii ’90, am navigat câteva ore pe site. Uite, deci, care-i mișcarea pe acolo:

Videos by VICE

TPU A LUAT LOCUL REVISTELOR DUBIOASE PENTRU ADOLESCENȚI DIN ANII ’90

Reviste pentru puști din anii ’90, fotografie via Ce am învățat din revistele românești de adolescenți din anii ’90, de la muzică la educație sexuală

Așa cum pe vremuri existau revistele alea dubioase pentru tineret, unde o tanti autointitulată „expertă” scria răspunsuri de-o pagină la întrebări banale venite prin „poșta redacției”, acum există TPU-ul. Majoritatea utilizatorilor sunt tineri între 14 și 24 de ani, care-ți răspund fără reținere la orice întrebare, indiferent dacă-i despre metode rebele de agățat sau probleme la chimie. TPU e structurat pe 31 de categorii, de la „Adolescenți” și „Dragoste și sex”, până la „Artă și cultură” sau „Știință și Filosofie”.

De ce-i atât de populară comunitatea asta? Simplu. Adolescenții răspund în draci ca să primească fundă (un fel de „Bine, bă, hai că m-ai ajutat!”) din partea ăluia care a întrebat și să strângă puncte, care-i urcă în clasamentul site-ului. Tocmai de asta, site-ul e cu de toate, cât să vină și-n ajutorul novicilor care n-au descoperit miracolul căutărilor pe Google, dar și-n al adolescenților care vor soluții complexe la probleme complexe. Ce-ți poți dori mai mult, când ești un puștan cu o grămadă de nelămuriri?

AVEM NEVOIE URGENTĂ DE EDUCAȚIE SEXUALĂ ÎN ȘCOLI

Screenshot via TPU

De departe, majoritatea discuțiilor de pe TPU sunt concentrate la categoriile „Dragoste și sex” și „Adolescenți”. Și nu trebuie să fii vreun geniu sau fin observator ca să-ți dai seama că adolescenții sunt complet pierduți în spațiu când vine vorba de topicuri ca sexul protejat, metode de contracepție sau BTS-uri. Cum părinții români nu-s cei mai buni prieteni când e să discute cu odraslele lor despre „treaba aia”, e normal că puștanii caută răspunsuri în altă pare. Spre exemplu, intră pe net ca să-nvețe una-alta, de la necunoscuți.

Citește și: De ce e important să avem educație sexuală-n România, în ciuda extremiștilor religioși

Așa că, omuleții ăia ciudați și speriați nou, care resping educația sexuală în școli, ar trebui să dea o raită pe TPU. Dacă nu-s genul de încuiați care l-au luat pe „NU” în brațe doar ca să fie anti, zău că o să-nțeleagă repejor de ce e nevoie urgentă de orele astea de educație sexuală.

ADOLESCENȚII PREFERĂ SĂ CAUTE TRATAMENTE MAGICE PE NET, DECÂT SĂ MEARGĂ LA MEDIC

Screenshot via TPU

Asta-i o treabă care se aplică, în general, românilor de toate vârstele: „Îți zic ce simptome am, tu spune-mi ce să iau ca să-mi treacă, chiar dacă n-ai nicio treabă cu medicina!”. Statisticile arată că suntem în top la îndopat cu medicamente luate după ureche, la recomandarea fermă a vecinului de scară sau a vânzătoarei de la magazinul din colț.

Ăștia mici vin tare din urmă. Ori că sunt „prea rușinați” ca să se ducă la doctor, ori că nu-și iau simptomele în serios, puștanii nu se descotorosesc de practicile străbune. Caută leacuri minune pe net, de la străini care ar scrie orice pentru o fundă. Mai sunt și troli pe site, care-și dedică timpul liber ca să-i miștocărească pe alții. Dar ăștia-s sunt ușor de dibuit. Bagă mult caps lock și scriu cu „â” în loc de „î” la început de cuvânt, cât să-i miroși de la o poștă.

SUNTEM CAMPIONI MONDIALI LA METODE NECONVENȚIONALE DE SLĂBIT

Un alt topic dezbătut la greu pe TPU este cum să dai jos kilogramele în plus. Cu toate că unu din cinci români e obez, cei mai mulți oameni au soluția-n buzunar când vine vorba de slăbitul altora. Practic, dacă nu-ți plac nutriționiștii, dar vrei să pierzi în greutate și nu știi cum, îți găsești salvarea pe TPU.

Uite ce combinații de slăbit minune descoperi: salate cât cuprinde, sport, mai puțină shaorma, plus dragoste, multă dragoste, care-i mai bună decât toate și-ți suge kilogramele peste noapte. Ah, și mai găsești și metode mega moderne:

Screenshot via TPU

Cum e asta, care implică folosirea de creme speciale, în combinație cu folii alimentare. Pare straniu, dar tipa spune că cineva a dat jos 20 de kilograme prin procedura asta. Nu-i de ici-colo.

ORACOLELE ANILOR ’90 S-AU MUTAT PE NET ȘI SUNT LA FEL DE STUPIDE

Screenshot via TPU. Așa-i că ești curios ce răspuns cel care a primit funda? Uite: „Să am puterea de a transforma niște gânduri în realitate”

Să-ți reamintesc de oracole, că poate nu le-ai prins: erau niște caiete cu amintiri, la modă prin anii ’90, pe care proprietarul le pasa pe la toți colegii lui, ca să primească răspunsuri la întrebări precum „Ce muzică asculți?”, „Îți place la mare sau la munte?” sau „Cu cine te-ai sărutat de la C?”. Odată cu apariția internetului, oracolele astea au dispărut.

Citește și: Cum agățau fetele cu oracole în școlile din România

Dar spiritul a rămas. Doar că adolescenții de azi nu-și mai dezvăluie secretele într-un caiet, ci se destăinuie pe chaturi, grupuri private sau pe TPU. Printre milioanele de fire de acolo, am găsit destule gen „ce hobby-uri aveți?” sau „cum ați completa această frază?”. Chestiile astea m-au întors un pic în timp. Mi-am adus aminte de momentele alea în care câte un coleg antipatic și băgăcios îmi îndesa oracolul său în ghiozdan și mă ruga să îl înapoiez până a doua zi, ca să ajungă și la colega din banca a treia.

COPIATUL A DEVENIT O ARTĂ

Câteva metode de copiat, screenshot via TPU

Când eram eu prin școală, nu prea aveai timp să te gândești la metode de copiat, d-apăi să înveți ceva. Pierdeai zilele prin birturi, iar la teze sau examene copiai old-school, ca nesimțitul: cu cartea larg deschisă-n bancă sau de la ăla din dreapta care n-a ars-o prin cârciumă. Dacă erai prins, mai încercai și altă dată, că nu murea nimeni.

Copiatul a rămas și-n 2016, doar că se procedează la un alt nivel. Metodele au evoluat: smarfoane, căști și alte tehnologii recente. Justificat cumva, că până și profii ăia demodați s-au prins de alea vechi. Știu și ei s-arunce un ochi prin bănci, să-ți verifice palma ca să vadă dacă ai scris pe ea sau să se uite sub foaie, ca să n-ai vreuna pregătită de acasă.

Cert e că, dacă te-ai trezit că mâine ai examen cu cel mai al dracu’ prof, poți să-ți găsești salvarea pe TPU. Ăsta-i locul unde afli tot ce trebuie să știi despre arta copiatului în vremurile noastre.

COPIII ÎȘI FAC TEMELE ONLINE ȘI IAU MEDITAȚII PE MOCA

Dacă unii vor să afle cum copiază la sigur, alții vor să-nvețe. Să prindă șpilul formulelor matematice pe care nu le-au înțeles la clasă sau să tragă o compunere pe placul profilor. Odată cu site-ul ăsta, nu mai trebuie să-l chemi la tine pe colegul mai răsărit sau să-i faci tu o vizită. E în trend să-ți faci temele în grup, direct pe internet, cu o groază de puștani care știu bine prin ce treci.

Uite, cineva întreba cum poate să facă o compunere despre „fata din vis”, iar un utilizator inspirat i-a dat cel mai valoros răspuns posibil.

„Bate câmpii la greu despre portretul fizic cu tot felul de descrieri pompoase și apoi descrie calitățile morale. În final, spune de ce ea e fata din vis pentru tine.”

Tipul ăsta i-a mirosit bine pe profii de română din liceu. A înțeles exact că oamenii ăștia pică-n fund de fericire când citesc bălării. Ca să împuști o notă mare și să n-ai bătăi de cap pe viitor, fix o compunere de genul ăsta trebuie să le trântești.

CU UN SFAT DESPRE RELAȚIILE ALTORA TOȚI SUNTEM DATORI

Fotografie de Tony Cecala, via Flickr. Puștii din imagine n-au nicio legătură cu conținutul articolului

Pe vremuri, când voiai s-o cucerești pe colega inabordabilă din prima bancă sau sufereai după ce te-a respins fata cu codițe de la clasa paralelă, nu prea aveai cui să ceri sfaturi. Încercai să faci ce făceau adolescenții cool prin filme sau băgai capul în pernă și nu-l mai scoteai până apărea o altă fată cu codițe care-ți băga arterele-n boală. Azi, există TPU, unde adolescenții se-ntrec în dat sfaturi.

Citește și: O femeie te învaţă cum să agăţi tipe pe internet

Nu știi dacă să te împaci cu gagicul/ gagica? Habar n-ai cum să agăți, dar ți s-au aprins călcâiele după cineva? Nu ești sigur dacă ești îndrăgostit de cine trebuie? Stai liniștit, boss, că nu e musai să decizi tu nimic. O fac alții pentru tine, trebuie doar să fii valabil și să dai fundă.

Citește mai multe despre viața de puștan:
Cum să fii corporatist în România, la 20 de ani
Cel mai elegant puştan manelist din România
Un puștan bogat de pe Instagram a provocat un piroman să-i incendieze patru mașini